Aberatii intelectuale

Am scris deja doua postari despre liberul arbitru (prima in contextul calatoriei inapoi in timp si a doua in contextul de liber arbitru in sine) si pare ca o a treia pe aceeasi tema ar fi un pic cam mult. In plus, am stabilit in aceste postari ca liberul arbitru nu este compatibil nici cu un univers determinist nici cu unul probabilist. In plus, uitandu-ne mai atent asupra conceptului de liber arbitru in sine am tras concluzia ca nu este bine definit si ca este o falsa problema - daca nu ai face ceea ce ai facut sau vei face nu ai fi "tu". Insa nu la aceste lucruri se refera majoritatea oamenilor atunci cand se gandesc la liber arbitru. Pentru ei (si pentru orice om care nu vrea neaparat sa intre in profunzimea lucrurilor atunci cand vine vorba despre astfel de concepte) termenul de "liber arbitru" reprezinta, de fapt, capacitatea de "a face ce vrei tu". De exemplu, eu pot decide sa ridic mana stanga. Si decizia imi apartine. Nu sunt constrans de ceva exte...

Intr-o zi eram pe terenul de baschet si aruncam la cos. Era foarte cald si Soarele batea cu putere, abia puteai respira. In timp ce aruncam, recuperam mingea, aruncam din nou din diferite pozitii, vad pe teren o albina. Eram atent pe unde pica mingea sa nu cada pe ea, am lasat-o in pace sa stea pe teren. Insa am vazut ca nu pleaca din locul unde o vazusem acum cateva minute. M-am dus sa ma uit mai indeaproape, abia se misca. Era pe moarte. Am dus-o la umbra, am pus si o picatura de apa peste ea s-o racesc, s-a miscat putin, s-a deplasat cativa centimetri. Insa dupa inca 5 minute nu a mai miscat. Probabil ar fi murit oricum. Am continuat sa arunc la cos, insa nu-mi puteam scoate din minte moartea albinei. M-am tot gandit la viata ei, la unicitatea ei "existentiala". M-am intrebat daca in istoria universului, peste trilioane si trilioane de ani de noi albine care vor exista, daca va fi una identica cu ea. Identica din toate punctele de vedere: sa fie exact aceeasi albina, incl...

When I was little, I used to think all the time about the Universe. This hasn't ever changed. Understanding the universe as it is, without any kind of prejudice, is imperative. But back in the 4th grade I used to consider only the objective, physical world - how did the Universe begin? What is the Big Bang? How does the physical world work? Do you really need mathematics to describe the world or can you use some other tool to do it? This was happening ever since I was very young, like I said above, around 4th grade. But I never concerned myself with questions about consciousness or qualia , the subjective part of the world - the fact that we can see colors, feel touch, hear sound, smell a flower, taste chocolate, love, be sad, having an inner voice talk inside your head, imagine the future, plan, study, learn, memorize, remember, and on and on. It never occured to me that these things should require an explanation, for whatever reason. I always took them for granted. And this persi...

Intr-o postare anterioara am vorbit despre compatibilitatea dintre o calatorie inapoi in timp, in speta in cazul paradoxului bunicului, si ideea de liber arbitru: sunt sau nu cele doua compatibile? Am scris in  acea postare  despre ipoteza controlului, despre ce inseamna sa actionezi liber si despre cele doua conceptii ale legilor fizicii: legi care spun "ce se va intampla" si legi care spun "ce trebuie sa se intample". Diferenta dintre cele doua este destul de subtila - primele permit liber arbitru compatibil cu determinsmul iar celelalte, nu. Cele doua viziuni asupra legilor naturii se numesc "humiene" sau "antihumiene", dupa  filosoful scotian David Hume . In aceasta postare as vrea sa am o abordare putin diferita - sa spun care este parerea mea despre liberul arbitru. Avem sau nu, pana la urma, liber arbitru? Putem face niste alegeri libere? Sau, ca si in cazul intrebarii "de ce exista ceva in loc de nimic?", avem impresia ca punem ...

Cand eram in clasele primare eram singurul ateu din clasa (cel putin, ateu declarat, poate erau si altii si nu voiau sa recunoasca, nu stiu), iar invatatoarea mea era (si este si acum) o credincioasa asidua. Din aceasta cauza, mereu am fost vazut drept "oaia neagra" a clasei, elevul care nu e de acord cu "doamna" si care nu da "raspunsurile pe care ar trebui sa le dea" (in speta, sa fie de acord cu absolut toate punctele de vedere ale "doamnei"). Ba chiar eram printre singurii care luau in calcul existenta extraterestrilor, motiv pentru care toti ceilalti radeau de mine - cum sa existe extraterestri cand noi suntem singuri si unici, facuti de Dumnezeu (chiar daca pe fata unora se vedea o oarecare curiozitate, estompata de dorinta de a fi de acord cu doamna invatatoare)? Ridicol! Ba chiar la ora de religie, la care nu am vrut (eu si parintii mei) sa particip, dar am participat cateva ore pana cand s-a stabilit ce si cum, doamna ne punea sa spune...