Liber Arbitru

Intr-o postare anterioara am vorbit despre compatibilitatea dintre o calatorie inapoi in timp, in speta in cazul paradoxului bunicului, si ideea de liber arbitru: sunt sau nu cele doua compatibile? Am scris in acea postare despre ipoteza controlului, despre ce inseamna sa actionezi liber si despre cele doua conceptii ale legilor fizicii: legi care spun "ce se va intampla" si legi care spun "ce trebuie sa se intample". Diferenta dintre cele doua este destul de subtila - primele permit liber arbitru compatibil cu determinsmul iar celelalte, nu. Cele doua viziuni asupra legilor naturii se numesc "humiene" sau "antihumiene", dupa filosoful scotian David Hume.

In aceasta postare as vrea sa am o abordare putin diferita - sa spun care este parerea mea despre liberul arbitru. Avem sau nu, pana la urma, liber arbitru? Putem face niste alegeri libere? Sau, ca si in cazul intrebarii "de ce exista ceva in loc de nimic?", avem impresia ca punem o intrebare corecta, "avem sau nu libertatea de a decide?", cand, de fapt, intrebarea are doar forma unei intrebari corecte insa nu este o intrebare de la care sa poti avea pretentia unui raspuns? Si daca astfel stau lucrurile, de ce?

Adevarul este ca, la o privire naiva asupra intrebarii si asupra modului in care natura functioneaza, liberul arbitru nu este compatibil nici cu o viziune determinista asupra naturii, nici cu una probabilista.

Viziunea determinista

Am vorbit deja despre versiunea determinista a naturii, in care se manifesta legile humiene sau antihumiene. O astfel de viziune determinista este viziunea din relativitate, unde spatiul si timpul sunt relative si tin de cadrul de referinta ales, insa evenimentele din spatiutimp sunt absolute. Prin urmare, da, e o chestiune ce tine de cadrul de referinta ales daca un eveniment se afla in trecutul, prezentul sau viitorul respectivului cadru de referinta (sau chiar in dubiosul "nicicand" al relativitatii, atunci cand un eveniment nu este nici in trecutul, nici in prezentul si nici in viitorul unui observator), insa evenimentul in sine este absolut - un eveniment "intamplat" din perspectiva unui observator este intamplat din perspectiva oricarui observator. Prin urmare, evenimentele "exista deja" in block-universe, diferenta e de cum le percepe fiecare observator in parte - toata istoria universului exista deja.

Intr-un astfel de univers e greu de imaginat cum ar putea liberul arbitru sa functioneze, insa iata ca aceasta este viziunea data de relativitate. O mica portita lasata liberului arbitru o reprezinta intocmai legile humiene, care spun ca legile naturii spun ce se va intampla, nu ce trebuie sa se intample: chiar daca un eveniment exista in spatiutimp, deja, sa zicem, faptul ca ti-ai cumparat un hamburger astazi, acel eveniment s-a intamplat prin intermediul exercitarii liberului arbitru - nu ai fost fortat sa cumperi acel hamburger - pur si simplu legile fizicii spun ca, exercitandu-ti liberul arbitru, vei decide sa cumperi acel hamburger. Chiar si asa, insa, acest raspuns nu mi se pare satisfacator. In primul rand este foarte subtil - este o diferenta chiar atat de mare intre un pattern descris de catre legile naturii care te determina sa cumperi hamburgerul si daca legile naturii te-ar obliga sa il cumperi? Pana la urma, ajungi la acelasi rezultat. In al doilea rand, nu am stabilit ce inseamna "exercitandu-ti liberul arbitru". Cine este acel "-ti"? Cine e acea entitate care isi "exercita" liberul arbitru? Nu de alta, dar acel "tu" care iti exerciti liberul arbitru esti tot o colectie de celule, molecule, atomi care respecta legile fizicii - pentru a avea "cineva" care sa exercite un liber arbitru, ar trebui ca acel cineva sa fie in afara legilor naturii - ar fi un apel la supranatural. Exista cateva probleme subtile, aici.

Versiunea probabilista

Cum insa stim ca natura nu este clasica, asa cum este ea propusa de relativitate, ci cuantica, stim si faptul ca este probabilista, pentru ca mecanica cuantica este probabilista. Deci nu ar trebui sa acceptam asa de usor propunerea relativitatii conform careia avem un "block universe" in care evenimentele sunt batute in cuie si toata istoria universului exista deja, iar noi suntem niste pasivi observatori. Poate ca mecanica cuantica permite existenta liberului arbitru?

De multe ori atunci cand intri pe taramul cuantic o sa vezi oameni care incep sa vorbeasca sofisticat, sa permita aparitia a tot felul de ciudatenii pentru ca, nu-i asa, daca mecanica cuantica e non-intuitiva, de ce sa nu vorbim si noi sofisticat si ezoteric? Poti sa inventezi orice si sa zici "asa sunt lucrurile in mecanica cuantica, misterioase!". Si exact acesta este lucrul pe care incerc sa il evit, aici. Propun sa nu consideram deloc mecanica cuantica drept fiind "misterioasa" ci, in schimb, sa o luam asa cum este. Iar una dintre caracteristicile sale definitorii este natura sa probabilista - o particula in superpozitie are mereu o probabilitate sa fie gasita intr-una dintre pozitiile sale posibile, date de functia sa de unda, insa atunci cand faci masuratoarea, o vei gasi doar intr-o singura pozitie - in cea masurata.

Este liberul arbitru compatibil cu o astfel de ontologie? Pai... nu prea este. Nu ai cum sa vorbesti despre "libertatea de a face ceva" intr-un univers unde dai in continuu cu zarul - esti sclavul rezultatului fiecarei rostogoliri de zar - nu iei "tu" niciun fel de decizie - esti doar un observator al rezultatului rostogolirii zarului. Deci nici in acest scenariu nu ai liber arbitru - esti rezultatul intamplarii.

Singurul mod prin care ai putea fi "liber" intr-un univers probabilist ar fi daca, din nou, ai avea ceva supranatural, un suflet, sa zicem. Iar acel suflet ar putea vedea toate ramurile multiversului cuantic si ar alege una dintre ele, concretizand realitatea astfel. Atunci da, ai avea liber arbitru si liberul tau arbitru ar fi compatibil cu legile naturii, alegand unda dintre ramurile posibile (fara a putea alege ramuri "imposibile", unde probabilitatea este zero). Insa nu avem niciun motiv sa credem ca asa stau lucrurile - nu exista niciun fel de dovada de orice fel ca am avea un suflet, nu mai vorbim despre capacitatea acestuia de a avea acces la lumile posibile si de a alege una dintre ele pe care sa colapseze functia de unda (ar fi interesant daca ar fi asa, totusi).

Realitatea, asa cum o vad eu

Prin urmare, liberul arbitru nu este compatibil nici cu universul determinist din relativitate si nici cu cel probabilist din mecanica cuantica. Ce ne ramane?

Am spus mai sus ca este posibil ca intrebarea "avem sau nu libertatea de a decide?" sa para o intrebare buna dar sa nu fie. 

Sa ne imaginam urmatorul scenariu si sa ne intoarcem la hamburger (intr-un scenariu ipotetic): astazi am cumparat un hamburger. Am ales liber cand am luat aceasta decizie? Cu trei ore inainte sa il cumpar, in timp ce mergeam pe strada, am vazut langa mine un om cu un hamburger in mana. Cum imi era foame, primul gand pe care l-am avut a fost "hai sa ii iau hamburgerul din mana si sa il mananc". Ce m-a oprit? Cum de am ajuns acasa, pana la urma, si am decis sa cumpar un hamburger? Puteam decide altfel?

Si pun toate aceste intrebari pentru a ne uita putin mai atent la detalii: in drumul meu pe strada, informatia din mediu a ajuns, prin intermediul campului electromagnetic, in ochii mei ca fotoni, iar apoi acei fotoni au fost transformati in semnale electrochimice si trimisi mai departe catre cortexul vizual, unde au fost interpretati ca imagini si transmisi mai departe in "constiinta" (trecand, cel mai probabil, prin cortexul cingulat anterior) drept "un om langa mine are un hamburger". Cu alte cuvinte, am primit niste informatii pertinente din mediu si le-am interpretat. De ce sunt pertinente? Pentru ca markerii somatici (ca sa imprumut de la Antonio Damasio un termen potrivit in acest context), adica "felul in care ma simt in corp", in acest caz, "senzatia de foame" au fost de asa natura incat prezenta acelui hamburger sa fie evaluata de catre sistemul meu neural (creierul, adica) ca fiind pertinenta - importanta.

Daca as fi avut alti markeri somatici (nu mi-ar fi fost foame), este foarte posibil sa nici nu fi realizat ca un om cu un hamburger a trecut pe langa mine - ar fi fost o informatie ce ar fi putut fi ignorata. Insa markerii somatici au determinat reteaua mea neurala sa fie activata de prezenta hamburgerului. Observam aici ca toate aceste lucruri, faptul ca eu "am constientizat" prezenta unui hamburger in campul vizual au niste corelate neurale - niste neuroni sunt activi iar altii sunt inactivi in aceasta stare.

Apoi, gandul care mi-a aparut si in care am zis "hai sa ii iau hamburgerul din mana si sa il mananc" este tot un pattern neural - niste neuroni s-au activat si au generat acel "gand", reprezentat in cortexul auditiv prin "vocea interioara" care a spus enuntul de mai sus. Ceea ce eu simt la nivel subiectiv drept "un gand" este corelat cu activarea si dezactivarea unor anumiti neuroni din creier.

Ce s-a intamplat mai departe? Acea informatie a ajuns in cortexul frontal unde a fost "overridden" - "cum sa fac asa ceva?"; "nu se poate sa ii iau hamburgerul omului, ar fi nepoliticos!"; "ce ar spune restul oamenilor despre mine?"; "daca ne luam la bataie?"; "daca are o boala si mananc dupa el si ma imbolnavesc?"; "ma fac de ras"; "mai bine astept pana ajung acasa si fac si eu comanda de unul" - toate aceste ganduri nu sunt altceva decat alte patternuri de neuroni activati si dezactivati pe care cortexul frontal, de aceasta data, le genereaza. Si cortexul frontal "ia decizia" (in sensul ca, desi primeste ideea initiala, aceea de a lua hamburgerul omului si a-l manca, dezactiveaza acei neuroni si activeaza altii, cei care iau decizia finala) sa astepte pana ajung acasa si sa fac comanda de hamburger, trei ore mai tarziu. 

Pare, in toata aceasta poveste complicata de neuroni care se activeaza si altii care se dezactiveaza ca am plasat problema liberului arbitru unui "homuncul", si el la randu-i in afara legilor fizicii, care a luat decizia respectiva. Pana la urma, am spus mai sus, cortexul frontal a luat decizia (evident, lucrurile sunt mult mai complicate in interiorul creierului, aici am incercat sa le simplific pe cat posibil). Deci din nou am facut apel la o autoritate care ia decizia - pare ca nu am rezolvat nimic.

Dar acum sa ne intrebam "ce inseamna ca decizia a fost luata de cortexul frontal - care este si el tot o colectie de neuroni"? Si acolo exista o relatie cauzala clara, bazata pe legile fizicii. Motivul pentru care cortexul frontal a "luat acea decizie" este ca face parte dintr-o retea neurala care s-a format de-a lungul timpului, avand un substrat genetic, o organizare care a fost avantajoasa pentru supravietuire si reproducere, avand experienta unei vieti din care a "invatat", asta insemnand ca un anumit tip de pattern neural a devenit mai probabil decat un alt tip de pattern neural. Un pattern in care, in constiinta, iti spui "nu voi fura hamburgerul ci voi merge acasa si voi comanda unul" se manifesta prin activare si dezactivare neurala, lucru care te defineste.

Si aici ajungem la concluzia acestei postari: faptul ca iei deciziile pe care le iei este ceea ce te defineste. Liberul arbitru este o falsa problema - nu este niciun fel de paradox. Daca ai lua orice alta decizie decat ai lua si vei lua de acum incolo nu ai fi tu. A fi tu inseamna exact asta - sa iei deciziile pe care le-ai luat si le vei lua. Sigur ca exista decizii pe care le regreti, sau despre care te intrebi "cum este posibil sa fi luat acea decizie?". Dar acele decizii au fost luate de reteaua neurala care te reprezinta, sistemul tau nervos, evaluand markerii somatici (felul in care "te-ai simtit" la acel moment) si cu experienta retelei neurale de la acel moment. Cu toti neurotransmitatorii excitatorii sau inhibitorii, cu toate sinapsele si enzimele si toate mecanismele de functionare din spate - asta inseamna sa fii tu. Deci intrebarea "avem sau nu libertatea de a decide?" este una eronata - are forma unei intrebari corecte, dar nu este.

La fel cum "nu ai liber arbitru" sa fii alta persoana si sa gandesti exact ca ea, la fel "nu ai liber arbitru" nici sa fii altfel decat asa cum esti. Esti doar un sistem extrem de complex care ia decizii pe baza felului in care esti construit, a experientei sistemului tau neural, a "zgomotului de fond" (markerii somatici) si a conexiunilor care s-au construit sau distrus de-a lungul timpului (a plasticitatii neurale). Si asta este tot. A lua o alta decizie decat ai luat sau vei lua ar insemna sa fii altcineva. Dar tu esti tu.