Aberatii intelectuale

Acum multi ani aveam un coleg care obisnuia sa puna muzica, la boxe, la birou. Si lucrul asta ma deranja foarte tare - practic nu mai puteam face absolut nimic - nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut, nu puteam gandi. Acest aparent handicap pe care muzica mi-l da nu are legatura cu tipul de muzica si nici cu intensitatea ei, ci cu natura ei - muzica este mai mult decat pare . Prima observatie pe care o am este ca atunci cand ascult o melodie care imi place devin acea melodie. Nu sunt un "martor" al melodiei, ca o entitate separata care aude melodia si reflecta asupra ei metacognitiv, ci devin melodia, iau identitatea melodiei. Aici limbajul nu este indeajuns de precis pentru a descrie exact ce vreau sa spun. Cand o melodie imi place, "eu" sunt acea melodie - nu mai am o identitate proprie - identitatea "mea" se suspenda in acele momente. Evident, identitatea mea este reinstantiata la nevoie (daca trebuie sa ma feresc de ceva, daca ma loveste ...

Pentru ca n-am mai scris de foarte (foarte) mult timp pe blogu' asta (si pe niciun alt blog for that matter), m-am hotarat sa o fac acum. Toata treaba a pornit de la faptul ca ascultam niste muzica pe youtube si citeam printre comentarii. Mai toate erau, la melodia respectiva, ceva de genu asta "that's gay... I feel so bad watching this". Ma faceau sa ma intreb: daca e "gay", de ce intri fratele meu si te uiti la videoclipul respectiv. Si de ce comentezi. Stii ca poti sa iesi oricand doreste hipotalamusul matalutza - dar nu, trebuie sa comentezi ceva negativ. Si spun negativ pentru ca termenul de "gay" este folosit drept unul dintre cele mai negative adjective atribuite unui lucru. In ipocrizia noastra nemasurata, tre' "musai" sa ne legam de ceva sexual "to make a point". Desigur, asta intre timp ce facem cine stie ce lucruri oribile in rest. Postul asta pe care-l scriu acum este o combinatie de razvratire ad-hoc, sila/s...