Muzica este mai mult decat pare

Acum multi ani aveam un coleg care obisnuia sa puna muzica, la boxe, la birou. Si lucrul asta ma deranja foarte tare - practic nu mai puteam face absolut nimic - nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut, nu puteam gandi. Acest aparent handicap pe care muzica mi-l da nu are legatura cu tipul de muzica si nici cu intensitatea ei, ci cu natura ei - muzica este mai mult decat pare.

Prima observatie pe care o am este ca atunci cand ascult o melodie care imi place devin acea melodie. Nu sunt un "martor" al melodiei, ca o entitate separata care aude melodia si reflecta asupra ei metacognitiv, ci devin melodia, iau identitatea melodiei. Aici limbajul nu este indeajuns de precis pentru a descrie exact ce vreau sa spun. Cand o melodie imi place, "eu" sunt acea melodie - nu mai am o identitate proprie - identitatea "mea" se suspenda in acele momente. Evident, identitatea mea este reinstantiata la nevoie (daca trebuie sa ma feresc de ceva, daca ma loveste ceva si ma doare, daca ma intrerupe cineva sa-mi puna o intrebare etc). Dar cat timp sunt scufundat in melodie sunt acea melodie. Unul dintre motive trebuie sa fie faptul ca melodia inlocuieste vocea mea interna - vocea mea interna este ocupata sa cante melodia si in mod uzual vocea interna este reprezentarea mea, este reprezentarea metacognitiei care este martora la diferitele fenomene mentale ce ma reprezinta, este vocea care face o re-reprezentare a acelor fenomene si reflecta asupra lor. Dar atunci cand ascult o melodie, acea voce canta melodia (impreuna cu toate instrumentele, integrat), si deci vechiul "eu" metacognitiv nu mai exista - este suspendat temporar (de exemplu, in timp ce experimentez melodia nu stiu ce spun cuvintele din ea - ca sa pot traduce cuiva ce spun cuvintele trebuie sa ma opresc din cantat si sa analizez cuvintele)

A doua observatie este faptul ca atunci cand sunt melodia respectiva nu sunt doar vocea solistului, ci intreaga orchestra. Nicio nota a melodiei nu este ignorata, niciun instrument nu este ignorat. Toate sunt integrate si "anticipate" de dinainte sa se intample. Cea mai buna metafora este ca melodia ce sunt este "vie" si integrata, memorata perfect, in toate detaliile, chiar daca nu as putea produce inapoi toate detaliile, daca as incerca. Nu doar ca sunt acea melodie dar sunt si corelatele fizice ale sale: coardele vocale ale solistului devin coardele mele vocale (intr-o maniera pe care nu o pot descrie prin limbaj) - se misca (fizic, in realitate, chiar daca foarte putin incat cineva nu poate observa decat daca e foarte atent) asa cum cred "eu" ca se misca coardele vocale ale solistului. Pentru restul instrumentelor nu pot descrie in limbaj cum se simte pentru ca nu am nicio metafora potrivita - pot spune doar ca devin acele instrumente. Pe langa toate aceste lucruri, ramane o metacognitie rudimentara care incearca sa inteleaga (fara sa spuna asta folosind cuvinte, pentru ca nu are cum, vocea interna este ocupata sa cante) geniul compozitorului - cum s-a gandit compozitorul sa compuna si sa imbine toate acele sunete in acel fel.

A treia observatie este faptul ca desi atunci cand vorbesc ma mai incurc in cuvinte sau in pronuntia lor, atunci cand cant nu se intampla niciodata asta. Vorbirea este controlata de emisfera stanga (la marea majoritate a populatiei) prin zonele Broca si Wernicke. Broca se ocupa cu pronuntia si articularea cuvintelor (controleaza muschii fetei, forma buzelor in timpul pronuntiei etc) iar Wernicke se ocupa cu semantica - cu intelegerea limbajului (exista diferite afectiuni denumite afazii, atat pentru Wernicke cat si pentru Broca, ce ori distrug capacitatea de a vorbi corect ori fac o salata de cuvinte ce doar pentru subiect are sens). Insa cantatul este mai mult o functie a emisferei drepte, prin urmare nu ma incurc niciodata atunci cand cant - nu pronunt gresit. In fond, muzica pare sa fie primul limbaj - se regaseste si la alte animale, pe cand limbajul verbal, nu (zonele Broca si Wernicke din emisfera stanga sunt mutatii destul de recente la om, de exemplu la cimpanzei aceste zone actioneaza ca memorie vizuala; in plus, par sa depinda de o gena denumita FOXP2 care are anumite trasaturi unice la om ce permit dezvoltarea acestor zone cu aceste functii, si mutatia acestei gene duce la carente de limbaj semnificative). Deci muzica pare sa fie prima incercare de limbaj, iar limbajul structurat pe care il avem acum a aparut "recent" pe scara evolutiei.

Inca un detaliu interesant este ca muzica poate transmite emotie intr-o maniera in care nimic altceva (despre care sa stiu eu, cel putin) nu o poate face. Limbajul verbal nu poate transmite emotie (decat, poate, prin poezie). Insa muzica poate face asta - exista o sansa ca emotia pe care mi-o da un anumit cantec sau o anumita melodie sa ti-o dea si tie, ceea ce imi permite sa iti comunic intr-o maniera semi-directa ceea ce simt. Nu stim exact de ce asa stau lucrurile - de ce exista o relatie intre muzica si emotie.

Dar cred ca cel mai interesant lucru dintre toate este faptul ca realitatea in sine pare sa fie "muzicala" - universul in sine este muzica. Nu genul acesta de muzica, ci tiparul muzicii - realitatea "canta" in note muzicale mentale - in experiente calitative. In fond, intregul univers poate fi descris ca o functie de unda cu proprietati de unda - frecventa, amplitudine si asa mai departe. Problema este ca o serie de sarlatani au luat acest fapt si l-au transformat in retorica de sarlatani, motiv pentru care nu este luat in serios. Orice sarlatan care vrea sa-ti ia banii va arunca termeni precum "vibratie" si "energii" pentru a inventa ce doreste si a manipula credulii, de la potentiali cumparatori la votanti. Asta nu inseamna ca in mod fundamental el este eronat - ce spun sarlatanii este eronat si anti si pseudo-stiintific, insa realitatea intr-adevar este descrisa de astfel de proprietati. 

In fapt, in quantum field theory toata realitatea este descrisa de campuri cuantice ale caror excitatii sunt particulele pe care le stim, descrise intr-o maniera riguroasa, matematica. Energia dintr-un camp poate fi transmisa catre celelalte campuri, lucru care atunci cand este observat arata precum particule care se dezintegreaza si din care rezulta ale particule (de exemplu, un neutron "traieste" in medie 10-15 minute de unul singur, dupa care se dezintegreaza intr-un proton, electron si antineutrin electronic + energia cinetica a acestor particule). Dar toate aceste particule sunt excitatii ale campurilor respective si sunt unde. Iar per total, universul in sine este o unda. Deci este legitim sa vorbesti despre univers ca fiind o unda cu proprietatile unei unde - faptul ca niste sarlatani se folosesc de aceste lucruri sa pacaleasca creduli este irelevant si nu ar trebui sa ne determine sa ne fie frica sa admitem ca a vorbi despre univers ca despre o unda este legitim - universul este muzica dar notele sale muzicale sunt experientele subiective - felul in care se aud acele experiente sunt felul in care se simt. Nu ar trebui sa ma mire, deci, ca muzica rezoneaza cu mine si ca devin acea muzica atunci cand o experimentez - muzica este mai mult decat pare.