Moartea

Intr-o zi eram pe terenul de baschet si aruncam la cos. Era foarte cald si Soarele batea cu putere, abia puteai respira. In timp ce aruncam, recuperam mingea, aruncam din nou din diferite pozitii, vad pe teren o albina. Eram atent pe unde pica mingea sa nu cada pe ea, am lasat-o in pace sa stea pe teren. Insa am vazut ca nu pleaca din locul unde o vazusem acum cateva minute. M-am dus sa ma uit mai indeaproape, abia se misca. Era pe moarte. Am dus-o la umbra, am pus si o picatura de apa peste ea s-o racesc, s-a miscat putin, s-a deplasat cativa centimetri. Insa dupa inca 5 minute nu a mai miscat. Probabil ar fi murit oricum.

Am continuat sa arunc la cos, insa nu-mi puteam scoate din minte moartea albinei. M-am tot gandit la viata ei, la unicitatea ei "existentiala". M-am intrebat daca in istoria universului, peste trilioane si trilioane de ani de noi albine care vor exista, daca va fi una identica cu ea. Identica din toate punctele de vedere: sa fie exact aceeasi albina, inclusiv cu lumea ei interna, cu propria sa identitate ontologica. Si daca nu, de ce? In plus, m-am intrebat de ce ar fi nevoie pentru a o "invia" la loc? Ce ar trebui sa fac, presupunand ca as avea ustensilele si energia necesare pentru a o face vie inapoi si sanatoasa, cum a fost inainte sa zaca acolo pe terenul de baschet, in soare?

In aceasta postare voi vorbi despre moarte: ce putem spune despre moarte (si despre viata) din punct de vedere stiintific, ce putem specula despre identitatea personala si despre ce se intampla dupa moarte.

Dar ca sa putem vorbi despre moarte trebuie mai intai sa exprimam ce reprezinta viata. Ce inseamna ca ceva sa fie "viu"? In trecut majoritatea credea ca e nevoie de o "forta vitala" sau de un "suflet" pentru a avea ceva viu - in fond, ceva viu pare fundamental diferit de ceva mort. O fiinta pare complet diferita de un obiect inert - are intentii, se misca, are un anumit comportament (predictibil sau nu) si asa mai departe. Un obiect nu afiseaza astfel de proprietati; in cel mai bun caz, se supune legilor fizicii precum un bolovan care se rostogoleste la vale, dar nu afiseaza intentii sau vreun fel de "agentie", nu poti considera un bolovan drept un "agent constient".

Care este definitia pe care NASA o foloseste pentru a descrie viata?

“Life is a self-sustaining chemical system capable of Darwinian evolution”

"Un sistem chimic auto-sustinut capabil de evolutie darwinista". Cel putin, pentru viata pe care o cunoastem noi, cea de pe Pamant, poate viata pe alte planete indeplineste alte proprietati, nu putem sti. Plecand de la aceasta definitie ne putem intreba "ce este atunci moartea?" Iar raspunsul este unul simplu: incetarea auto-sustinerii chimice a acelui sistem - cand procesele care te tin in viata inceteaza, inceteaza si viata ta. Asta include si constienta (faptul ca esti constient, atent, aware) si constiinta (faptul ca poti procesa informatie, poti avea trairi, emotii, sentimente, qualii). Prin urmare, cea mai simpla explicatie pentru ceea ce se intampla atunci cand mori este ca incetezi sa mai existi - procesul, activitatea corpului tau si a creierului tau care te definea a incetat, prin urmare nici partea "software", constiinta, nu se mai desfasoara. Poti spune ca este exact ca inainte sa te nasti: nu exista nicio experienta, nu exista un "self" care sa se identifice cu identitatea ta personala care sa experimenteze ceva.

Evident, nu putem sti daca este asa sau nu, nu s-a intors nimeni care sa poata povesti ce se intampla. In cel mai bun caz, avem situatii de moarte clinica in care creierul este invadat de beta-endorfine (produse local) si care este "scurtcircuitat" si lasat fara oxigen pentru o scurta perioada si care poate confabula/halucina diferite scenarii: o lumina catre care te indrepti, ingeri, Dumnezeu insusi si asa mai departe. Problema cu aceste lucruri este ca par sa depinda de cultura in care ai crescut: daca ai crescut crestin vezi ingeri sau il vezi pe Iisus, daca ai crescut musulman il vezi pe Mohamed, daca ai crescut viking il vezi pe Odin si asa mai departe. Cel mai probabil este creierul care produce toate aceste halucinatii (poate prin hiperstimularea lobului temporal drept - se stie din epilepsia de lob temporal drept ca astfel de persoane pot avea experiente religioase profunde in care sa se simta efectiv Dumnezeu). 

Eu cred ca cea mai plauzibila explicatie pentru aceste experiente de moarte clinica o reprezinta halucinatiile provocate de suprastimularea endogenica a creierului si deprivarea de oxigen. Sigur, fiecare e liber sa creada ce doreste, inclusiv ca ceea ce eu numesc halucinatii reprezinta chiar "vizite in lumea de dincolo".

Sa presupunem insa ca nu exista nimic "divin" in sens religios, suflete, ingeri, lumea de apoi, si ca totul face parte din lumea fizica (nu ma refer la absolut totul, aici, sunt procese mentale, qualia, obiecte abstracte precum logica sau matematica etc ce nu fac parte per se din lumea fizica dar sunt instantiate in lumea fizica: de exemplu, nu ai putea avea procese mentale sau emotii daca nu ai avea niste neuroni activi la nivel fizic care sa le produca). Este moartea sfarsitul tau existential in acest caz?

Ma gandesc de ani intregi la aceasta intrebare. Am intors-o pe toate partile, cautand diferite unghiuri in a o privi, in a incerca sa vin cu posibilitatea ca moartea sa nu fie finala. Am doua abordari: una relativista si una informationala:

1) Daca te uiti la ceea ce propune relativitatea, mai exact universul bloc relativist, in care spatiultimpul si evenimentele continute in el sunt ca o sculptura patrudimensionala (din cele 3 dimensiuni spatiale plus cea temporala), atunci evenimentele din aceasta sculptura sunt absolute, la fel cum intr-o sculptura obisnuita atomii din acea sculptura pur si simplu exista ca parte a ei. In cazul universului nu are sens sa intrebi "cand" exista evenimentele - ele pur si simplu exista, fara vreun apel la spatiu si timp decat in interiorul sculpturii in sine: au niste coordonate spatiale si temporale, dar evenimentele exista. Acest argument a fost adus chiar de Einstein la moartea bunului sau prieten, Michele Besso, cand a incercat sa o consoleze pe sotia acestuia de faptul ca Michele nu a "disparut", ci este pentru "totdeauna" parte din spatiultimpul universului nostru. Singura problema este ca nu putem comunica cu el din cadrul nostru de referinta, dar la nivel de existenta in sine nu a disparut.

Sigur ca o astfel de explicatie nu cred ca este una satisfacatoare, cel putin nu pentru noi, niste fiinte temporale care traiesc intr-un cadru de referinta, experimenteaza "prezentul" si pentru care timpul trece: noi nu experimentam universul ca pe o sculptura patrudimensionala ci ca pe un spatiu tridimensional plus un timp limitat in care traim.

2) Daca luam o perspectiva informationala si ne uitam la cantitatea de informatie continuta de corpul (si creierul) unei fiinte vom vedea ca este o cantitate finita de informatie: este o colectie finita de atomi organizati sub forma acelei fiinte. La fel si pentru sistemul nervos al acelei persoane: este o cantitate finita de sinapse intre neuroni, potentiale de actiune si asa mai departe. Prin urmare, nu vad niciun fel de motiv stiintific pentru care re-creerea unei persoane sa fie imposibila: tot ce trebuie sa faci este sa ai toata informatia care defineste acea persoana si, daca o poti obtine, atunci ar trebui sa poti reinstantia oricand acea persoana. La fel, nu vad niciun motiv pentru care moartea este obligatorie, cel putin nu atat timp cat exista o sursa de energie care sa permita acelei fiinte sa supravietuiasca. Moartea este obligatorie doar spre finalul universului, peste aproximativ un googol de ani (10^100 ani), cand gaurile negre, ultimele surse de energie ale universului, se vor evapora (gaurile negre rotative pot avea 28% din energia lor totala in rotatie, din care teoretic poti extrage energie). Atunci vom fi in situatia unui echilibru termic in tot universul (presupunand ca nu vom avea un camp Higgs care sa tuneleze cuantic, ceea ce este posibil avand in vedere natura sa presupusa a fiind metastabila) iar in echilibru termic nu poate exista nimic organizat. Singurele lucruri organizate s-ar naste intamplator precum creierii Boltzmann, in care, doar din miscarea intamplatoare a particulelor s-ar naste un creier care ar gandi un gand iar apoi s-ar dezintegra instantaneu in echilibrul termic din care a venit (creierii Boltzmann, apropo, sunt o mare problema cosmologica dar pot fi rezolvati prin inflatie: daca inflatia este corecta, atunci e mult mai probabil sa creezi un univers decat un creier Boltzmann). Desigur, daca campul Higgs tuneleaza la o alta valoare sau daca masa face decay (sau informatia se pierde in gaurile negre), asa cum propune Roger Penrose, atunci povestea se schimba: avem un univers ciclic care se repeta la infinit, poate cu alte conditii initiale si/sau valori diferite ale constantelor Naturii. Daca Universul nu este ciclic tot poti avea alte universuri care se pot naste din universul nostru din viitorul indepartat aflat in echilibru termic intocmai prin inflatie - daca ai de asteptat o eternitate, vor exista instante in care, pur intamplator (la fel ca in cazul creierului Boltzmann) se va naste un univers plecand dintr-un petec in care energia ramasa sa fie uniform distribuita.

Iar daca Universul este ciclic, chiar si cu conditii initiale diferite, si se repeta la infinit, atunci poti spune ca nu vei muri niciodata - moartea este un non-sens. Desigur, vei muri fizic la sfarsitul acestei vieti, insa structura ta finita va putea fi reinstantiata oricand "in viitor" (am incercat sa stau departe de termeni temporali insa nu prea am cum) pur si simplu "accidental", la fel cum a fost instantiata in acest univers. Ce vei experimenta pana cand acest lucru se va intampla din nou? Nimic, nu vei exista. Insa asta nu este o problema: poti astepta trilioane de ani fara niciun fel de problema avand in vedere ca nu experimentezi nimic in acea perioada, la fel cum nu experimentezi nimic intr-un somn fara vise sau in coma. Din perspectiva "ta", trilioane de ani vor insemna zero timp - nu poti experimenta decat existenta, nu non-existenta. Prin urmare, ca experienta, viata ta va fi continua - nu vei muri niciodata. Nu vei sti de existenta ta anterioara, vei crede mereu ca "asta" a fost singura ta viata, dar experienta ta va fi una continua, pentru ca vei experimenta doar viata, fara moarte.

Problema cu toata aceasta speculatie este ca nu stim exact ce reprezinta "identitatea personala". Nu stim exact "ce inseamna sa fii tu". Ce anume te defineste ca persoana? Atomii din care esti facut? Nu, pentru ca sunt inlocuiti in continuu de alti atomi. Celulele din care esti facut? Nu, pentru ca celulele mor si sunt inlocuite de-a lungul vietii. Relatiile neurale pe care le ai? Nu, pentru ca relatiile neurale sunt in continua evolutie. Neuronii tai? De-a lungul timpului unii neuroni mor dar nu te transformi intr-o alta persoana, nu ti se schimba identitatea personala (sau poate ca da, dar eu cel putin nu imi dau seama daca e asa).

Si atunci se pune intrebarea "ce anume iti da identitatea personala?". Daca intr-adevar pot copia toata informatia care te defineste si creez langa tine o persoana identica informational cu tine, o clona perfecta, vei fi "tu" acea persoana? Vei avea experienta de a trai in corpul ambelor instante? Sau va fi mai degraba ca un frate sau sora geamana a ta, in timp ce tu iti mentii experienta de pana atunci doar in corpul tau original? Ar trebui sa conteze daca distrug originalul si pastrez copia, avand in vedere ca ambele contin aceeasi informatie? Sau ar fi asta o crima si distrugerea a ceva ce nu poate fi copiat, intocmai acea identitate personala pe care originalul o are si copia sa, in ciuda faptului ca este perfect identica, nu o are? Raspunsul este ca nu stim. Cel putin eu nu stiu si nu cred ca altcineva stie.

Problema este posibil sa fie mai profunda decat pare: chiar si fara existenta unui "suflet" unic si luand o perspectiva pur fizicalista, putem avea limitari din mecanica cuantica ce impiedica "clonarea perfecta" a unei fiinte - teorema non-clonarii din mecanica cuantica ce spune ca nu poti crea o copie identica a unei stari cuantice necunoscute. De asemenea, mai exista un principiu numit the monogamy of entanglement care ar putea juca un rol in a impiedica clonarea perfecta a unei fiinte: daca ai doi qubits in maximum entanglement, atunci niciunul dintre cei doi nu poate fi in entanglement cu un al treilea. Si pentru a face acea copie perfect identica ar trebui sa faci masuratori cuantice (ar trebui sa interactionezi cu originalul) astfel incat sa ai informatia necesara pentru a crea copia, lucru care ar disturba originalul - dupa interactiune, acesta nu ar mai fi la fel, deci de fapt nu ai avea informatia a cum este originalul dupa ce ai interactionat cu el. Nu mai vorbim ca avem principiul de incertitudine Heisenberg ce spune ca nu poti sti ambele proprietati ale unui sistem cuantic (sa zicem, sa stii impulsul si pozitia unei particule in acelasi timp).

Eu cred ca toate aceste lucruri ne spun ca "Universul nu permite" ca o copie identica sa fie realizata, nici macar in principiu. Dar asta nu inseamna ca informatia din corpul tau, asa cum este, nu poate fi reinstantiata perfect identic de catre Universul insusi; in fond, chiar el a furnizat platforma existentei tale din prezent, fie ca preferi universul bloc relativist ca pe o sculptura patrudimensionala, fie ca preferi o descriere cuantica (sa zicem, lumile multiple ale lui Everett) in care "existi".

Si tocmai de aceasta, pentru ca informatia care te defineste pe tine este una finita (chiar si fara sa stiu exact care este sursa identitatii personale) eu cred ca moartea este un non-sens: nu poti experimenta moartea ci doar viata, doar existenta are sens. Ca intre existenta 3 si existenta 4 (am zis sa incep cu "3" si nu cu "1" pentru ca nu stiu daca a fost vreodata o "prima existenta") exista o pauza de 100 de catralioane de ani e complet irelevant - nu vei experimenta niciodata acea pauza, ci doar existenta.

Deci da, eu cred ca acea albina ar putea fi reinstantiata si va fi reinstantiata - va exista din nou. La fel cred ca daca as fi avut informatia necesara si energia necesara, as fi putut sa o readuc la viata cu tot cu identitatea ei personala (daca are asa ceva, eu zic ca da). Si acelasi lucru este valabil si pentru mine, si pentru tine, si pentru orice fel de fiinta de oriunde: nimeni nu va muri niciodata. Moartea va fi doar o chestiune locala, experimentata de noi in contextul acelui spatiu timp, in contextul de fiinte "calatoare" prin timp, insa nu la nivel fundamental, ontologic. Moartea nu exista la nivel fundamental si nu o vei experimenta niciodata - tot ceea ce vei experimenta este un sir continuu al existentei.