Aberatii intelectuale

Back in March 2021 I wrote about the Hard Problem of Consciousness which I consider to be the greatest mystery of all time . In that article I talked about what the hard problem of consciousness is - how can the physical brain produce a subjective experience, qualia ? - and proposed a (speculative) mechanism by which the brain does it - the Chorus Hypothesis - just like in an orchestra or a chorus where the chorus is the combined result of the voices of the singers, subjective experience or qualia is the combined activity of the neurons which sync with each other and produce a pattern of waves - the brain waves. These waves do indeed vary by the state of consciousness (they are different in awake vs asleep individuals, for example). So there is at least that association, if not more. My hunch is that the subjective experience itself is the product of these brain waves (Christof Koch is also interested in this waving patterns in what he calls the local field potential ). I think that t...

 One of the topics I've always stayed away from is the topic of personal identity - this is a notoriously difficult thing to talk about: what makes you you ? This question has been haunting me for quite some time so I decided to finally take it head on and see what I can come up with, if anything. The premise that I'm going to work with is the idea that the only thing that gives us our personal identity is the current configuration of our brains - the way the neurons are interconnected and the information in this network is how our personal identity emerges - no soul or "magic substance" behind all of this. Of course, this is pretty much the established view in the scientific community, although there are exceptions. So the question is - what can we say about the personal identity starting from this premise? What are the implications? Can you be cloned? Copied? Re-instantiated? Is the copy of yourself also you ? Imagine the following scenario: Alice is a murderer. She...

 Acum ceva vreme am abordat aceasta tema in doua articole diferite:  De ce exista ceva in loc de nimic?  si  Ce este Dumnezeu? Acolo am adus diferite argumente pentru faptul ca exista ceva in loc de nimic pe care le putem relua pe scurt si in acest articol.  Pentru mine, cel mai plauzibil mod prin care poti raspunde la aceasta intrebare este faptul ca realitatea nu are de ales, trebuie sa existe in mod necesar, insa ajungi sa te blochezi in ce inseamna acel termen, "necesar"? "Necesar" consider ca inseamna tocmai asta - ca nu se putea altfel. Insa poti aborda intrebarea "de ce exista ceva in loc de nimic?" intr-o gramada de moduri: poti spune ca in mod obligatoriu exista ceva si ca nu se putea altfel; poti spune ca fiecare eveniment este cauzat de unul precedent si ca exista o serie infinita de astfel de evenimente (dar aici ai problema ca intr-adevar poti explica de ce fiecare eveniment exista (pentru ca este cauzat de unul anterior) insa nu poti spune ni...

Astazi am avut o experienta inedita: am calatorit cu Uberul. OK, si? Ei, cum "si"? L-am rugat pe sofer sa nu ma accelereze prea tare pentru ca nu ma simt foarte bine. De acolo s-a pornit (sau mai bine zis "a" pornit) o lunga discutie despre temeri, fobii, dezechilibre emotionale. Mi-a spus ca el face treaba asta cu Uberul asa, pe ici pe colo, dar de fapt el se ocupa cu alte lucruri. Are cabinet. Trateaza oameni. Pe cei care vor sa fie tratati. Zic "na, ok, cool, ce tare, un doctor care mai face si uber din cand in cand, nice". Dar nu a fost sa fie... chiar... asa... cum m-am asteptat eu... initial... Pentru ca... discutia (sau mai bine zis monologul pornit unilateral (ca d-aia e monolog)) a continuat. Acest domn care din nefericire s-a nimerit sa fie soferul meu de fapt... avea... alte tehnici de... "vindecare"... De exemplu, una dintre tehnici era faptul ca se decorporaliza. Pleca din corp si calatorea, conform spuselor lui, "prin lume si c...

O scurta adaugire la postarea mea despre Univers (doar pentru ca nu ma pot abtine): Nu am apucat sa vorbesc despre viitorul indepartat al Universului si sa dau ceva mai multe detalii despre dark energy - cum (si daca) se va termina. Sunt cateva scenarii posibile: 1) Daca dark energy este constanta cosmologica atunci universul va sfarsi prin ceea ce se cheama "The Big Freeze" - va deveni din ce in ce mai gol cu distante din ce in ce mai mari intre parti dominate de materie pana cand va ajunge spatiu deSitter - spatiu gol cu o constanta cosmologica pozitiva (care duce la expansiune) si va ramane asa pentru eternitate (desi intr-un astfel de spatiu apare problema creierilor Boltzmann, fluctuatii care pot, in teorie, crea un creier care sa gandeasca un gand dupa care sa se dematerializeze inapoi in vidul din care a fluctuat). Ideea cu dark energy este in felul urmator: daca luam modelul curent al Naturii, quantum field theory, avem campuri cuantice pentru fiecare particula asoci...

 In general atunci cand vad pe cineva ca foloseste termenul "absolut" sau "absolutul" (cu articol hotarat) ma astept sa fie vreun lider religios care incearca sa manipuleze naivii. Practic, acest termen este aruncat fara sa fie "explicat" sau descris in vreun fel si se presupune ca se intelege de la sine ce reprezinta - daca nu stii este problema ta, esti un neinitiat si un ignorant in ale absolutului si deci esti inadecvat. E vina ta ca nu stii ce-i ala! In acest scurt articol voi vorbi despre exact acest lucru: despre absolut. Ba chiar voi folosi articolul hotarat: absolutul - cum vad eu absolutul, ce reprezinta el pentru mine. Dar intai sa ne uitam in DEX - ce definitie are cuvantul "absolut"? 1. Care este independent de orice condiții și relații, care nu este supus nici unei restricții, care nu are limite. 2. (Despre fenomene social-economice, în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă) Considerat în raport cu sine însuși ș...

 Dintre toate lucrurile despre care am scris pana acum, despre subiectul "Univers" am cea mai mare retinere (zic "cea mai mare" pentru ca am avut si despre altele, dar nu atat de puternic), desi imi vine cel mai natural: am fost fascinat de univers inca din clasa a 4a cand ma intrebam daca universul este infinit si daca nu, cum ar arata limita lui, daca ar fi un semn acolo care zice "aici se termina universul" sau daca ar fi un zid de caramida de care nu ai putea trece. Chiar si atunci, la 11 ani, aceste optiuni mi se pareau ridicole. Dar la fel de ridicola mi se parea si ideea ca ar fi infinit: "cum adica infinit?" Mi se parea genul de raspuns pe care adultii il dau ca sa nu fie nevoiti sa raspunda la "cum arata limita lui", ca sa nu ajunga in paradoxul cu zidul de caramida de "la margine". Si spun ca "am o retinere" pentru ca este un subiect complicat: sunt foarte multe detalii, lucrurile nu sunt neaparat intuitive...