De ce exista ceva in loc de nimic, partea a doua

 Acum ceva vreme am abordat aceasta tema in doua articole diferite: De ce exista ceva in loc de nimic? si Ce este Dumnezeu?

Acolo am adus diferite argumente pentru faptul ca exista ceva in loc de nimic pe care le putem relua pe scurt si in acest articol. 

Pentru mine, cel mai plauzibil mod prin care poti raspunde la aceasta intrebare este faptul ca realitatea nu are de ales, trebuie sa existe in mod necesar, insa ajungi sa te blochezi in ce inseamna acel termen, "necesar"? "Necesar" consider ca inseamna tocmai asta - ca nu se putea altfel. Insa poti aborda intrebarea "de ce exista ceva in loc de nimic?" intr-o gramada de moduri:

• poti spune ca in mod obligatoriu exista ceva si ca nu se putea altfel;
• poti spune ca fiecare eveniment este cauzat de unul precedent si ca exista o serie infinita de astfel de evenimente (dar aici ai problema ca intr-adevar poti explica de ce fiecare eveniment exista (pentru ca este cauzat de unul anterior) insa nu poti spune nimic de ce seria infinita de evenimente exista in sine);
• poti spune ca Universul are per total energie zero deci este ca si cum nu exista;
• poti spune ca Dumnezeu este necesar (nu poate sa nu existe) si ca El este sursa lucrurilor fizice, inclusiv a Universului;
• poti spune ca obiectele abstracte precum numerele sau propozitiile logice exista in mod necesar si ca au si putere ontologica;
• poti spune ca nu are sens sa pui intrebari legate de spatialitate si temporalitate de genul "unde?" si "cand?" pentru ca spatiul si timpul sunt reprezentari clasice ale unui univers cuantic si deci nu sunt fundamentale;
• poti spune ca Universul exista ca un fapt brut, fara sa fie nevoie de o explicatie;
• poti spune ca intrebarea in sine nu are sens deoarece daca intrebi "de ce exista ceva?" unde "ceva" reprezinta "totul" nu ai cum sa raspunzi la ea - nu ramane nimic care sa fie raspunsul pentru ca orice fel de raspuns trebuie inclus si el in intrebarea in sine, in acel "totul";
• poti spune ca realitatea este un mister si ca nu vom putea sti niciodata daca are sau nu un motiv pentru care exista
• poti spune ca exista o infinitate de moduri prin care ceva poate exista insa un singur mod prin care nu exista absolut nimic, si deci ca probabilitatea ca "nimic sa existe" este zero;
• poti spune ca ideea ca "nimic exista" este un nonsens logic pentru ca ar insemna sa existe o propozitie logica care sa fie de acord cu faptul ca "nimicul (nu) exista" - dar atunci ar exista ceva;
• poti spune ca realitatea este o simulare (dar cum de cei care au facut simularea exista?)
• poti spune ca realitatea este pur mentala si ca doar constiinta exista, cea care materializeaza ceea ce noi numim fizic - practic tot ceea ce exista este o reprezentare intr-un spatiu mental (poate Dumnezeu) si totul este o "qualie" - o experienta subiectiva iar ceea ce "noi" (ca entitati separate) suntem este o disociere (o individualizare) a unei constiinte colective;
• poti face apel la un multivers cosmologic, inflationar, cuantic sau matematic, precum propune Max Tegmark;
• poti propune ceva ce se creaza pe sine, o causa sui, ori fizic (univers auto-consistent care apare din nimic) ori Dumnezeu;
• poti spune ca Universul nu are o cauza si ca ceea ce numim cauzalitate este ceva contingent - gandim in termeni de "cauza" si "efect" pentru ca traim intr-un univers care a plecat de la entropie scazuta la Big Bang si deci credem ca realitatea in sine trebuie sa se manifeste cauzal, insa la nivel fundamental nu este asa - universul ar putea exista fara o cauza si avem astfel de exemple in mecanica cuantica;
• poti lua o perspectiva axiologica in care Universul exista pentru ca este "bun" - motivul existentei sale nu este unul fizic, ci tine de proprietati morale, de valori (ale cui?) - este bun.

Ideea este ca o putem tine asa pana maine - sunt o multime de potentiale raspunsuri sau pur si simplu intrebarea poate ca nu are sens. Ce vreau eu in acest articol este sa prezint niste potentiale raspunsuri poate chiar mai ciudate decat cele prezentate mai sus.

Argumentul Ontologic

Primul potential raspuns este ceea ce se cheama "argumentul ontologic", formulat pentru prima data de Anselm de Canterbury in secolul XI, fiind un argument logic pro-Dumnezeu. In ciuda faptului ca este foarte vechi, a fost dezbatut si ras-dezbatut de secole, practic. Argumentul este in felul urmator:

1. Este posibil sa existe o fiinta de maretie maxima;
2. Deci este posibil sa existe o fiinta care intr-o lume L sa aiba maretie maxima;
3. O fiinta are maretie maxima intr-o lume L daca are excelenta maxima in orice lume;
4. O fiinta are excelenta maxima intr-o lume L daca este omnipotenta, omniscienta si este perfecta moral in acea lume.

Din toate aceste puncte rezulta ca o fiinta nu poate avea toate aceste proprietati decat daca exista in acea lume. Din (1), (3) si (4) rezulta ca respectiva fiinta exista (si este omnipotenta, omniscienta si perfecta moral) si are aceste proprietati in orice lume posibila. (2) (care rezulta din (1)) spune ca poate exista o lume (L', sa zicem) in care sa existe aceasta fiinta. Mai exact, daca lumea L' ar exista, ar exista o fiinta atotputernica, atotstiutoare si moral perfecta. Din (3) stim ca o astfel de potentiala fiinta in potentiala lume L' ar avea excelenta maxima in toate lumile. Ce inseamna asta conform (4) este ca aceasta fiinta ar fi omnipotenta, omniscienta si perfecta moral in toate lumile.

Mai pe scurt, argumentul ontologic sustine ca daca lumea L' ar exista, atunci ar exista o fiinta care sa aiba maretie maxima in toate lumile posibile. Si deci ca Dumnezeu exista. Problema este ca vorbim despre o "fiinta posibila". Putem formula argumentul astfel incat sa nu mai vorbim despre posibilitatea ca o astfel de fiinta sa existe. Pentru a face acest lucru trebuie sa vorbim despre ceea ce inseamna sa ai "martie maxima" astfel:

    5. Exista o lume posibila in care maretia maxima este instantiata. 

    6. In mod obligatoriu, o fiinta are maretie maxima intr-o lume L daca are excelenta maxima in orice lume;

    7. In mod obligatoriu, o fiinta are excelenta maxima intr-o lume L daca este omnipotenta, omniscienta si este perfecta moral in orice lume.

Cele trei puncte de mai sus nu spun nimic despre existenta unei astfel de fiinte - doar enumera proprietatile acesteia precum urmatorul punct enumera proprietatile unui unicorn:

    8. In mod obligatoriu un unicorn are un singur corn.

Daca (5) este adevarata, atunci exista posibilitatea unei lumi L' care daca ar exista concret, ar contine o fiinta omnipotenta, omniscienta si moral perfecta care ar avea aceste proprietati in toate potentialele lumi. Cu alte cuvinte, daca lumea L' ar exista atunci ar fi logic imposibil sa nu existe o fiinta omnipotenta, omniscienta si moral perfecta. Dar daca o propozitie logica este imposibila intr-una dintre lumi atunci este imposibila in orice lume - imposibilitatea nu variaza de la o lume la alta - cel putin asta sustine argumentul ontologic. Prin urmare este imposibil ca Dumnezeu sa nu existe. 

Va las pe voi sa va decideti daca tot acest argument vi se pare convingator sau nu.

Un fapt care se explica pe sine

Urmatorul argument neobisnut provine de la Robert Nozick: un fapt care se explica pe sine. Cum ar arata un astfel de lucru? 

Sa ne imaginam un principiu P care spune ca orice propozitie ce indeplineste conditia C este adevarata:

P: Orice propozitie ce are caracteristica C este adevarata;

P este o propozitie ce contine caracteristica C;

Deci P este adevarat.

Aici nu justificam daca P este adevarat, ci spunem ca daca P este adevarat intrebarea este daca este adevarat pentru ca are caracteristica C, deoarece orice propozitie ce contine C este adevarata - daca acest principiu este adevarat, poate fi explicatia ceea ce principiul insusi spune?

Nozick recunoaste ca argumentatia de mai sus arata ciudat, insa mai apoi acopera posibilitatile: poate fi o serie infinita de legi si teorii, fiecare explicand-o pe urmatoarea, sau putem avea o serie finita. Daca seria este finita atunci "capatul" ei este constituit ori din stari de fapt inexplicabile ori necesare sau sunt legi care se explica pe sine.

Apoi discutia devine si mai complicata - o posibilitate este ca nimicul se nimiceste producand ceva: "the nothingness nothings itself", cum zice Nozick - este ca un aspirator care absoarbe toate obiectele din jur, apoi fundalul dupa care se absoarbe pe el insusi explodand la final si producand ceva. In aceasta conceptie, existe ceva in loc de nimic deoarece nimicul s-a autoanihilat producand ceva. O alta posibilitate (cred eu si mai ciudata) este ca exista ceva in loc de nimic pentru ca universul nu este cel mai bun cu putinta - nimicul este perfectiunea. Iar universul nu face altceva decat sa se apropie din ce in ce de acea perfectiune - de nimic - pe masura ce timpul trece universul va creste in entropie si va ajunge intr-un viitor indepartat sa fie "nimic" - spatiu gol - existenta non-substantiala, non-fizica este perfectiunea - perfectiunea nu este starea "naturala" ci trebuie atinsa prin efort, forte, etc.

Un alt argument al lui Nozick (de fapt al fetei lui in varsta de 12 ani) care mi-a placut si care este similar cu ceea ce cred eu este urmatorul: daca ceva nu poate fi creat din nimic si observam ca avem ceva atunci ceea ce avem a venit din ceva si nu a existat niciodata un moment in care sa nu fi fost ceva, in care sa fi fost nimic. Daca nimicul ar fi fost starea naturala atunci nu am fi avut niciodata ceva, deci starea naturala este sa ai ceva si nu nimic. Presupunerea ca nimicul este natural este una eronata.

Existenta si non-existenta nu sunt singurele optiuni

De departe cea mai ciudata potentiala explicatie este aceasta ultima pe care o voi prezenta, si anume faptul ca unele lucruri nici nu au o existenta si nici nu au o non-existenta. Iar realitatea provine dintr-un astfel de lucru. Ce a fost inainte de existenta fizica? Nici ceva si nici nimic. Dar cum este posibil asa ceva?

La prima vedere ar parea ca singurele posibilitati sunt ca ceva sa existe sau sa nu existe. Nu avem vreo cale de mijloc, aici, sunt doar doua posibilitati. Dar s-ar putea sa nu fie asa. Nozick da exemplul culorilor: lucrurile ori au o culoare ori sunt transparente. Ce alta posibilitate ar mai putea fi? Insa numarul 5 nu are vreo culoare si nici cvartetul XV al lui Beethoven - aceste doua lucruri nu au proprietatea unei culori astfel incat sa aiba sau sa nu aiba vreo culoare - nu este ceva ce pot sau nu sa aiba. Ceva poate si mai ciudat se intampla in relativitate: in mod uzual spunem ca ceva ori s-a intamplat in trecut, ori se intampla in prezent ori se va intampla in viitor. Insa in relativitate daca respectivele evenimente sunt separate spatial astfel incat conurile lor de lumina nu interactioneaza, cele doua evenimente nu se afla in niciun fel de relatie temporala: evenimentul A nu se afla nici in trecutul lui B, nici in prezentul lui B si nici in viitorul lui B. Se afla nicicand.

Un eveniment singular in spatiutimp

Evenimentul E1 se afla in trecutul lui E2 iar E2 in viitorul lui E1.
Evenimentul E3 nu se afla nici in trecutul, nici in prezentul si nici in viitorul lui E1 sau E2.

Si cand vine vorba despre timp ne-am fi putut imagina ca nu exista o alta posibilitate in afara de trecut, prezent si viitor. Si totusi exista o posibilitate a unor evenimente ce se afla in afara posibilitatilor uzuale.

Prin urmare, din ce se trage tot ceea ce exista? Care este sursa tuturor lucrurilor? Ceva care nu are nici existenta si nici non-existenta. Acel "ceva" nu are nevoie de vreo explicatie din moment ce nu exista - nu ai nevoie sa ii explici existenta/non-existenta - nu are o astfel de proprietate precum numarul 5 nu are culoare si precum evenimentul E3 de mai sus nu se afla nici in trecutul, nici in prezentul si nici in viitorul evenimentelor E1 sau E2. Putem considera evenimentele E1 si E2 precum "ceea ce exista" - sunt intr-o relatie temporala, putem spune lucruri despre "trecut", "prezent" si "viitor" in relatia dintre cele doua. Insa evenimentul E3 nu are o astfel de relatie cu ele.

Ce astfel de lucruri indeplinesc astfel de criterii, de lipsa de existenta si non-existenta? Colectia tuturor posibilitatilor in care realitatea fizica putea fi. Obiectele abstracte, matematica, propozitiile logice - ele si exista (putem face referire la ele, putem vorbi despre ele, putem vedea ca se manifesta in lumea fizica etc) si in acelasi timp nu exista - poti cauta numerele si propozitiile logice pe unde vrei prin lumea fizica, nu le vei gasi. Aceleasi entitati abstracte ne pot da inclusiv liberul arbitru despre care se tot vorbeste in ultima perioada - conteaza mai putin ca gandurile noastre se manifesta fizic prin neuroni, ioni, potentiale de actiune, cuarci si leptoni - entitatea abstracta din spate este cauza - gandul respectiv. Similar, obiectele abstracte care nu au proprietatea de existenta pe care o intelegem in mod uzual permit universului fizic sa existe - structura tuturor posibilitatilor exista si nu exista - nu este nimic care sa necesite vreo explicatie sau sa aiba nevoie de vreun creator, nu este nimic care sa aiba vreo locatie in spatiu sau vreun moment in timp. In schimb, intocmai aceasta structura permite existenta concreta a ceea noi numim in mod uzual drept existent.