Aberatii intelectuale

Pentru ca n-am mai scris de foarte (foarte) mult timp pe blogu' asta (si pe niciun alt blog for that matter), m-am hotarat sa o fac acum. Toata treaba a pornit de la faptul ca ascultam niste muzica pe youtube si citeam printre comentarii. Mai toate erau, la melodia respectiva, ceva de genu asta "that's gay... I feel so bad watching this". Ma faceau sa ma intreb: daca e "gay", de ce intri fratele meu si te uiti la videoclipul respectiv. Si de ce comentezi. Stii ca poti sa iesi oricand doreste hipotalamusul matalutza - dar nu, trebuie sa comentezi ceva negativ. Si spun negativ pentru ca termenul de "gay" este folosit drept unul dintre cele mai negative adjective atribuite unui lucru. In ipocrizia noastra nemasurata, tre' "musai" sa ne legam de ceva sexual "to make a point". Desigur, asta intre timp ce facem cine stie ce lucruri oribile in rest. Postul asta pe care-l scriu acum este o combinatie de razvratire ad-hoc, sila/s...

Ipocrizia este, cred eu, una dintre caracteristicile esentiale ce stau la baza intelectului unui om. A proceselor sale mentale DE EXTERIOR. Este masca exterioara (si cateodata chiar si interioara) pe care omul o afiseaza atunci cand se confrunta cu anumite situatii care bat cap in cap doua "concepte" ale acelui om. Aceste "concepte" pot fi: 1) Ceea ce este "moral corect"; 2) Ceea ce este "politic corect"; 3) Ceea ce isi doreste acel om cu adevarat; 4) Auto-cenzura acelui om asupra a ceea ce isi doreste cu adevarat; 5) Imaginea in fata genului de persoana cu care discuta in acel moment; 6) Imaginea la nivel de "gashca"/anturaj; 7) Credintele religioase; 8) Superstitia; 9) Rusinea; 10) Complexele de inferioritate sau de superioritate; 11) Ambitia; 12) Placerea de a minti si tot ceea ce deriva din asta; 13) Pozitia din societate; 14) Stress; 15) Averea. Am luat primele 15 lucruri care mi-au venit in cap despre care cre...

Da da... stiu... n-am mai scris nimic de ceva vreme. N-am fost prezent sau ceva? Neah... doar ca "sa scriu ca sa ma aflu in treaba" nu prea merge la mine. Sa scriu asa, de nebun, prostii, sa debitez ineptii (de parca n-as face asta de fiecare data cand scriu) e aiurea. De fapt asta ma si enerveaza la bloggerii astia "de pe net". Si cu greu am luat decizia sa-mi fac blog din simplu fapt ca mi-am dorit si-mi doresc sa nu devin ca ei: oameni care scriu despre orice flecushtetz si devin "TRU" pentru ca "au blog si scriu", si "sunt oameni importanti acum". Ma rog... Ca o prefata: as vrea sa scriu (zilele astea) despre: 1) Smecheria de Salajan (adica despre ce urmeaza sa scriu acum); 2) Cateva idei despre Mircea Badea (si de ce e el genial); 3) Pornografie (si cum ar trebui privita cu adevarat si non-ipocrit); 4) Muzica (si ce reprezinta aceasta pentru mine); 5) Scoala/profesori. Mama, o lista intreaga. Cine dracu' mi-o da mie autoritatea...

Mergeam ieri cu metroul. Catre servici. Ca doar nu ma duceam "sa ma distrez" ca un pui mic si adolescentin ce sunt. Ce? La 24 de ani nu mai sunt "adolescentin"? Ma rog... eu inca simt vibratia emo cum tresare in mine mai ceva decat tresare un vibrator in vrabiuta stramta a lu' "Briana Love". Ma rog, divagam si nu e bine. Cum scriu ceva trebuie eu sa aduc vorba de prostii d-astea. Foarte, foarte neserios sunt. Zici ca-s adolescent. Ma rog... (am repetat indeajuns de mult sintagma asta?) Anyway - ziceam ca mergeam cu metroul. Brat la brat. Adica ma tineam de o bara. Ba si langa mine era un scaun gol. Am zis - nu ma asez ca stau destul la serviciu - ca un pui mic si atletic, desigur. Se aseaza, insa, un alt tip pe scaun. La costum, cravata, diplomat. Un domn respectabil. Bine, domn nu stiu daca era, ca nu l-am controlat. Respectabil... doar ca imbracaminte. Whatever. Ba si cum sta el pe scaun asa il vad ca scoate din diplomat o folie de medicamente. Vreo ...

Sa fie oare criza de vina? Criza mentala, ma refer. Sa facem, totusi, un scurt "comentariu": Apas pe "PLAY". Observ multa lume, corect si frumos asezata la coada. Asa se sta in mod civilizat. Din ce ma prind, aceste persoane s-au organizat viguros pentru a dezbate problemele E-urilor pe care mancarea le contine. Stau, deci, frumos la coada si se invita unul pe altul la dialog. Moderatorul acestei intruniri la nivel inalt le "arunca" cu mult respect "intrebari", sub forma de pungi cu mancare (evident, cu E-uri) pe care invitatii trebuie sa le analizeze. Unul dintre acestia, vizibil deranjat de intrebarile impertinente ale moderatorului - isi exprima deranjul exclamand intelectual: "NU ASA MA!" Invitatii se imbulzesc, totusi, cu mai mult "aplomb" catre "moderator", ciolanele nefiind indeajuns de multe si de mari (este ca incepe sa semene cu un "discurs" politic?) - par a fi de stanga oamenii, poate cu putine ...

In curand voi scrie un post referitor la Univers si ceea ce reprezinta el pentru noi (astia care ne batem capu cu asa ceva) - si voi exprima cateva dintre teoriile referitoare la acesta. Desi, sincer, e atat de mult de spus incat nu stiu cum o sa ma descurc. Ramane de vazut.

Vineri, 19 decembrie, cu greu convins de propria-mi constiinta si de catre maica-mea, m-am dus la petrecerea de Craciun organizata de catre compania la care lucrez. Pf... nici nu stiu ce/cum sa scriu, pentru ca nu e foarte mult de scris. As putea sa rezum toata "petrecerea" intr-o singura propozitie... pe care n-o voi scrie. Totusi, sa incerc o descriere mai amanuntita. In primul rand, am sovait mult daca sa sau daca sa nu merg la aceasta petrecere. De ce? Pentru ca nu ma caracterizeaza petrecerile DELOC. Si nu ma simt deloc bine intre niste oameni cuasi-necunoscuti unde trebuie sa ma prefac permanent ca sunt altfel decat sunt in realitate. Nu de alta, dar "asa e bine" sau "asa cer bunele maniere". Cine a zis ca eu am bune maniere? Sau ca sunt un intelectual. Daca as fi un intelectual ar trebui sa fiu si platit ca unul, ceea ce nu se intampla. Cu cateva zile inainte am ajutat o colega de serviciu sa faca niste fluturasi (hartiute) pe care erau puse...

"Evadare din Sobibor" este filmul care m-a determinat sa scriu despre evrei si despre ceea ce-au patit in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Am vrut sa o fac mai demult (sa scriu despre acest subiect) dar adevarul e ca este foarte greu sa preiei si sa incerci sa comentezi pe marginea unui astfel de subiect care are atatea atribute. De fiecare data cand am un impuls care ma impinge initial sa abordez astfel de subiecte ma gandesc mai apoi "ba da' cine sunt eu sa vorbesc despre astfel de lucruri?". Mai ales ca nici nu eram nascut cand lagarele de concentrare/exterminare/distrugere existau. Asa ca o sa-mi auto-permit sa aberez... si nu oricum - intelectual. Desi, sincer, pe marginea a astfel de subiecte nu ar trebui sa se abereze. Ma rog, ati inteles ideea. Povestea e cam asa: stateam la TV (buna intrebare, de ce stateam - de ce imi pierdeam timpu uitandu-ma la TV, mai ales ca nu prea am la ce sa ma uit, teoretic) si faceam un "browsing" al canalel...

Cele 3 subiecte vor fi: 1) Evreii din lagare in comparatie cu intelectualitatea si "sofisticalitatea" din noi; 2) Petrecerea de Craciun la care am luat parte; 3) Povestea lui Ogica. Keep in touch.

Fiindca este foarte tare, aceasta faza a trebuit postata aici...

Ating azi un punct sensibil (nu, nu acela): Dumnezeu, Biserica si Religia. Oricat ne-am preface, aceste trei lucruri, combinate eronat intr-unul singur si anume conceptul de "Dumnezeu" sunt importante, cred eu, pentru fiecare dintre noi. Dar iata ca din nou ajungem in ipostaza de a defini cuvinte, in acest caz - cuvantul "important". In contextul de fata, cuvantul "important" s-ar defini... cum? Printr-o sumedenie de alte cuvinte. Cand intrebi pe cineva ce reprezinta "Dumnezeu" pentru el, acesta va sovai putin pentru ca, nu-i asa, nu si-a pus problema sa "defineasca" ce reprezinta Dumnezeu efectiv, lucru normal, de altfel (da, o sa folosesc termenul nedefinit de "normal" prin "des intalnit"). "Stie" asa, in mare, dar ii e greu sa-ti explice. Problema esentiala intr-o astfel de discutie este faptul ca cei trei termeni, "Dumnezeu", "Biserica" si "Religia", sfanta treime a termeni...

Cred ca auzim destul de des ca "nu e normal sa faci" nu stiu ce lucru sau ca normal ar fi sa faci nu stiu ce lucru. Oare? Ce-i aia "normal"? Stie oare cineva? Sigur. Cu totii stim ce e normal. Normal inseamna sa ... stii tu ... sa fii normal. Sa faci lucruri normale. Sa aia sa ailalta. Intreaba tu acuma pe cineva de langa tine "ba... ce e normal". O sa se uite buimac la tine, o sa zambeasca dupa 2 secunde mai ciudatel asa, la fel de ciudatel o sa te "faca" in gandul lui acolo (daca nu cumva chiar cu voce tare) si o sa-ti raspunda "adica... cum adica "ce e normal"". De ce? Ca sa evite sa-ti raspunda. De ce? Pentru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Nu s-a gandit niciodata la asa ceva. "Auzi... ce-i aia normal... hah". Ba si daca totusi te trezesti din somn pe la 2 noaptea, te scoli si te intrebi ce-i aia. Si nu-ti raspunde nimeni. Ce faci? Cum mai poti sa adormi? Pentru cei dintre noi care au astfel de drame ale sistemului...

"Pleonasmul" cu P mare inlocuieste sintagma "femeia proasta". Pleonasmul este o specie de umanoid des raspandita pe meleagurile mioritice. Cum se identifica? Pleonasmul se identifica, intr-o conversatie, prin cuvinte tipic haifaiviste. Adica acele cuvinte care incep cu "a^" in loc de "i^", gen "anteleg" in loc de "inteleg" si asa mai departe. Prin cuvinte care au cratima atunci cand n-ar trebui sa aibe si n-au cratima atunci cand ar trebui sa aibe. Prin o multime de "BUZZ-uri" pe mess. Prin... ma rog, ati inteles ideea. Pleonasmul, dupa cum ziceam, este atat de raspandit in Romania, incat cum vad unu, cum sunt bucuros ca nu am prietena. Nici prin gand nu-mi trece (atunci oare cum oi fi scris asta?) sa intru in dezacord cu gramatica doar pentru ca "asa trebuie". "N-ai ma si tu gagica?" sau "Asta e virgin... nu si-a facut gagica..." sau "Intra ba si tu in randu' lumii" Cu alt...

Cum stateam eu asa m-a lovit - hai sa-mi fac blog. Ma rog... nici chiar. Toata faza a plecat de la Mircea Badea (da da, dati-mi in cap!) si de la faptul ca si el, anti-bloggerul suprem (ca pana nu demult, si eu), si-a facut. Parerea mea este ca un om ar trebui sa-si faca un blog DOAR daca are efectiv ce spune, daca are un anumit nivel de cultura si asa mai departe, nu orice manelist apare pe "blogosfera" (doamne cat urasc termenu asta) si incepe sa debiteze dejectii. Deci da, probabil ca sunt un mic papagal mircibadian. Who gives a shit? Pana sa stiu ca are el emisiune la TV (pe care o urmaresc mereu), vorbeam la fel si ma purtam la fel. Asa ca nu cred ca are legatura cu el, cu "In gura presei" sau cu orice altceva (da da, stiu ce ziceti, altu care face pe el ca seamana cu Badea). Da' ma rog, sa trecem peste aceste ineptii. Care-i faza cu blogu asta? Pai e cam asa: am zis sa-mi fac un blog d-asta sau cum ii zice doar de dragu de a-mi scrie eu mie. Cam narcisist,...