Normalul si anormalul - exista sau nu?
Cred ca auzim destul de des ca "nu e normal sa faci" nu stiu ce lucru sau ca normal ar fi sa faci nu stiu ce lucru. Oare? Ce-i aia "normal"? Stie oare cineva?
Sigur. Cu totii stim ce e normal. Normal inseamna sa ... stii tu ... sa fii normal. Sa faci lucruri normale. Sa aia sa ailalta. Intreaba tu acuma pe cineva de langa tine "ba... ce e normal". O sa se uite buimac la tine, o sa zambeasca dupa 2 secunde mai ciudatel asa, la fel de ciudatel o sa te "faca" in gandul lui acolo (daca nu cumva chiar cu voce tare) si o sa-ti raspunda "adica... cum adica "ce e normal"".
De ce?
Ca sa evite sa-ti raspunda.
De ce?
Pentru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Nu s-a gandit niciodata la asa ceva. "Auzi... ce-i aia normal... hah".
Ba si daca totusi te trezesti din somn pe la 2 noaptea, te scoli si te intrebi ce-i aia. Si nu-ti raspunde nimeni. Ce faci? Cum mai poti sa adormi?
Pentru cei dintre noi care au astfel de drame ale sistemului nervos, raspunsul nu e foarte clar. Niste pastile de Xanax sau un tratament mai lung cu sertralina ar putea da rezultate. Dar ce se intampla daca vrei raspunsul atunci, pe loc?
E simplu. Incepi sa aberezi intelectual. Sa iei principii, sa le pui cap la cap, sa te intrebi de ce astea sunt principiile considerate "normale" si nu sunt altele. Adica de ce trebuie sa mergi imbracat pe strada, de exemplu? De ce sa nu mergi in tanga, sa zicem? De ce trebuie sa bei apa doar din stand in picioare si nu poti bea apa stand in cap? Sau de ce barbatii au penisul in afara iar femeile au o continuare a clitorisului de vreo 8 cm in interiorul corpului? Ma rog, intelegeti ideea.
Ba si stai asa si pierzi timpu contempland, in "prostia ta naiva", la definirea normalului ca si concept si a normalitatii ca si efect al conceptului normalului. In fond, e normal sa consideram normal faptul ca normalitatea, efect al conceptului normalului, ne "normalizeaza" pe toti odata, normal, cu trecerea timpului. Daca intelegeti...
Daca e sa ma intrebi pe mine, normalul obiectiv nu exista. Exista doar normalul subiectiv. Adica cel care incepe cu "parerea mea este ca...". Acela este un normal corect. Un normal care exista si care merita sa fie luat in seama.
In plus, exista doua tipuri de normal:
1) Normalul individual, de cele mai multe ori irelevant la nivel de grup, dar care poate schimba normalul de grup (fenomenul liderului)
si
2) Normalul de grup, de cele mai multe ori irelevant la nivel de individ, dar care poate schimba normalul individual (fenomenul anturajului)
Evident, lucrurile nu sunt batute in cuie.
Sa luam urmatorul exemplu:
Eu am parul verde (nu, e doar un exemplu imaginar, nu il am in realitate).
In cazul 1), pentru mine e normal sa am parul verde (normalul individual). Cu alte cuvinte, asa mi se pare mie "normal", sa am parul verde. Cica arat bine cu par verde in cap, imi spun in sinea mea. Grupul mare (a se citi - majoritatea oamenilor) o sa vina si o sa-mi zica "ba nu esti normal, ce dracu ti-ai facut paru verde?". De aici tragem concluzia ca nu e normal pentru grupul mare sa am parul verde. Sunt eu, oare, un om deosebit? Evident, deoarece nu sunt normal, incep sa ma mint (sau nu?).
The bottom line is: TOT ce nu e normal pentru 50%+1 oameni e anormal. Asta pentru cei care cred ca "normalitatea obiectiva" exista.
De ex, daca 50%+1 oameni ar fuma, atunci fumatul ar fi o chestie normala pentru omenire. Daca 58,3% din populatia omenirii ar manca melci cu pufuleti trecuti prin urina de elefant, atunci am putea considera ca "normal" acest obicei. Daca 53,4 % din oamenii de pe Terra ar face sex anal, atunci sexul anal ar deveni sex "normal" iar sexul normal ar deveni, nu stiu... "sex vaginal" sau ceva de genu asta.
De ce? Pentru ca asa e normal. Normalul mai este dat si de moralitate. Moralitatea este oarecum impregnata in creierul uman in mod subconstient, dupa parerea mea. Nu stiu in ce procent, dar probabil ca ea exista de cand te nasti. Sigur ca moralitatea este foarte dependenta de educatie, de evenimentele prin care treci, de anturaj si asa mai departe, dar un mic "tzumburush" exista acolo, undeva, in creier care te ghideaza in viata, in special in momentele dificile, si care nu apartine celor enumerate mai devreme.
De ex, daca 62% din populatie ar omori oameni cu bisturiul, nu ar fi neaparat normal sa faci asta, chiar daca ar respecta regula majoritatii. De ce? Pentru ca intervine "tzumburushu" ala mic de moralitate. Chiar daca ar fi "normal" sa faci asta, tot ai avea o retinere. Poate nu stiu, daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar disparea. Asta nu poate sti nimeni.
Daca ar fi sa dam o definitie a normalitatii obiective (acceptand prin absurd ca aceasta exista), atunci ea ar suna cam asa: "Normalitatea este entitatea sociala care stabileste normele acceptate ca fiind moral valabile". Altfel nu mi-o pot imagina (definitia).
Imi pasa MIE de normalitatea asta impusa (considerata ca fiind axiomatica, auto-suficienta, tabu si de la sine inteleasa)? Sigur. De ce? Pentru ca ea ma afecteaza in relatia cu ceilalti oameni. Favorabil sau defavorabil. MI-AR PASA daca nu m-ar afecta? NU! Nu stiu cui i-ar pasa. Nu stiu de ce ti-ar pasa de ceva care nu te afecteaza (motiv pentru care nu stiu de ce cuiva, altcineva decat eu insumi, i-ar pasa de acest blog).
In schimb nu mi se pare normal ca acea majoritate care stabileste "normalitatea obiectiva" sa judece pe cineva pentru ce face in privat. Gen: "de ce eleva X joaca in nu stiu ce film porno, in timpul ei extrascolar?"; "de ce Y asculta manele in casa la el si nu asculta rock?"; "de ce Z e homosexual acasa la el"; "de ce W se sterge la fund cu frunze de urzici?"; "de ce Q doarme pe burta si nu pe spate?" si asa mai departe. Nu este nimeni in masura sa comenteze, ca sa nu zic sa stabileasca, sa incerce sa forteze, sa judece pe cineva in mediul sau privat. In mediul privat doar normalitatea pur subiectiva si individuala ar trebui sa conteze. Si sper din tot sufletul sa fie asa pentru cat mai multi oameni. Daca in privat te minti pe tine insuti, cum vei putea sa fii tu insuti vreodata in public?
A, ca incepi sa impui propria-ti normalitate in "normalitatea obiectiva" asta e altceva. Atunci da, poti sa fii considerat "anormal" cand treci de un anumit nivel de penibil, de rebeliune, de razvratire. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa iti accepte normalitatea, pentru ca fiecare, in sinea lui, are o parere pe care nu o spune, multumindu-se cu afisarea unei opinii care spune cam asa "nu... nu se poate... asa ceva nu e normal". Si gata, a inchis. Tzup! Nu mai ai ce sa-i zici. Daca nu e normal nu e normal si gata. Nu sta sa-ti explice si de ce nu e. "Nu e normal si gata".
Si probabil ca asta n-o sa se schimbe in mii de ani de viata moderna. Indiferent cat de avansata rasa umana ar ajunge, am eu impresia ca TOT vor exista niste limite ale acceptabilitatii. Chiar si eu (de parca eu as fi mai ceva decat oricare alt om) sunt ipocrit cateodata si stau si analizez oamenii zicand "vai de asta... ce ciudat". Noroc ca ma trezesc repede si-mi zic "ba da' cine sunt eu sa il judec?!" si imediat imi trece erectia morala.
Nu vrei sa fii judecat, nu judeca. E simplu. Ce tie nu-ti place altuia nu-i face.
Cam asta e viziunea mea asupra falsului si in acelasi timp realului element social denumit "normalitate". Avand in vedere ca mai toate inventiile au plecat de la iesirea din normalitate, de la inovatii aparent inocente, putem trage concluzia ca lucrurile initial "anormale" pot sa dea, prin natura lor, sensul normalitatii de la un anumit moment in timp pana la un alt moment in timp cand acea normalitate va fi zbuciumata de un alt moment al "anormalului", moment al unei noi etape in evolutia umanitatii. Am vorbit ca un adevarat intelectual, nu?
De ex, daca Inchizitia ardea pe rug acum 500 de ani pe oricine ar fi zis ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, lucru considerat normal in acea perioada (asta si pentru ca normalitatea este stabilita intr-o mare masura de catre oamenii puternici si influenti), asa ceva ar fi total anormal si inacceptabil in zilele noastre.
In urmatorul post voi incerca sa comentez cat se poate de "personal" (ca sa nu zic subiectiv) subiectul referitor la Dumnezeu, Biserica si Religie, ce inseamna acestea pentru mine, ce inseamna pentru altii si ce cred eu ca ar trebui sa insemne pentru noi toti daca am fi 100% realisti.
Dar despre asta mai tarziu...
PS. Este ca nu sunt un tip tocmai normal?
PS2. Am primit un manual de corectura a blogului. Ipocrizia mea atingea cote maxime si a trebuit sa fiu admonestat. Gramatica invatata de mine intre un DTD din XML si un stdio.h din C (sau de unde era, for that matter) se pare ca s-a schimbat.
Suna cam asa: "Rugam a supune atentiei dvs urmatoarele: 1."si care nu tine de cele enumerate mai devreme."/ "si care nu apartine celor enumerate mai devreme.", intrucat vb a apartine, in lb romana se foloseste fara prepozitie si cere cazul Genitiv; 2."daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar DISPAREA", nu ar dispare, la fel ca a "parea"; 3."asta nu poate STI" - si nu stii- (explicatia este ca dupa modalul a putea se foloseste infinitivul). Annoying, aren´t I? Normalitatea =MC2, unde M este "minele" sau "sinele" iar C, constanta de relativitate a lumii exterioare. Produsul celor doua este dat de multimea infinita N(orm) = deschidem acolada x; x+1;x+2; x+y ...inchidem acolada. Q.E.D. "
Nu putem decat sa ne conformam in fata unei astfel de interventii. Dupa cum puteti observa, nu mai sunt greseli. Nu ca ar fi fost vreodata...
Sigur. Cu totii stim ce e normal. Normal inseamna sa ... stii tu ... sa fii normal. Sa faci lucruri normale. Sa aia sa ailalta. Intreaba tu acuma pe cineva de langa tine "ba... ce e normal". O sa se uite buimac la tine, o sa zambeasca dupa 2 secunde mai ciudatel asa, la fel de ciudatel o sa te "faca" in gandul lui acolo (daca nu cumva chiar cu voce tare) si o sa-ti raspunda "adica... cum adica "ce e normal"".
De ce?
Ca sa evite sa-ti raspunda.
De ce?
Pentru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Nu s-a gandit niciodata la asa ceva. "Auzi... ce-i aia normal... hah".
Ba si daca totusi te trezesti din somn pe la 2 noaptea, te scoli si te intrebi ce-i aia. Si nu-ti raspunde nimeni. Ce faci? Cum mai poti sa adormi?
Pentru cei dintre noi care au astfel de drame ale sistemului nervos, raspunsul nu e foarte clar. Niste pastile de Xanax sau un tratament mai lung cu sertralina ar putea da rezultate. Dar ce se intampla daca vrei raspunsul atunci, pe loc?
E simplu. Incepi sa aberezi intelectual. Sa iei principii, sa le pui cap la cap, sa te intrebi de ce astea sunt principiile considerate "normale" si nu sunt altele. Adica de ce trebuie sa mergi imbracat pe strada, de exemplu? De ce sa nu mergi in tanga, sa zicem? De ce trebuie sa bei apa doar din stand in picioare si nu poti bea apa stand in cap? Sau de ce barbatii au penisul in afara iar femeile au o continuare a clitorisului de vreo 8 cm in interiorul corpului? Ma rog, intelegeti ideea.
Ba si stai asa si pierzi timpu contempland, in "prostia ta naiva", la definirea normalului ca si concept si a normalitatii ca si efect al conceptului normalului. In fond, e normal sa consideram normal faptul ca normalitatea, efect al conceptului normalului, ne "normalizeaza" pe toti odata, normal, cu trecerea timpului. Daca intelegeti...
Daca e sa ma intrebi pe mine, normalul obiectiv nu exista. Exista doar normalul subiectiv. Adica cel care incepe cu "parerea mea este ca...". Acela este un normal corect. Un normal care exista si care merita sa fie luat in seama.
In plus, exista doua tipuri de normal:
1) Normalul individual, de cele mai multe ori irelevant la nivel de grup, dar care poate schimba normalul de grup (fenomenul liderului)
si
2) Normalul de grup, de cele mai multe ori irelevant la nivel de individ, dar care poate schimba normalul individual (fenomenul anturajului)
Evident, lucrurile nu sunt batute in cuie.
Sa luam urmatorul exemplu:
Eu am parul verde (nu, e doar un exemplu imaginar, nu il am in realitate).
In cazul 1), pentru mine e normal sa am parul verde (normalul individual). Cu alte cuvinte, asa mi se pare mie "normal", sa am parul verde. Cica arat bine cu par verde in cap, imi spun in sinea mea. Grupul mare (a se citi - majoritatea oamenilor) o sa vina si o sa-mi zica "ba nu esti normal, ce dracu ti-ai facut paru verde?". De aici tragem concluzia ca nu e normal pentru grupul mare sa am parul verde. Sunt eu, oare, un om deosebit? Evident, deoarece nu sunt normal, incep sa ma mint (sau nu?).
The bottom line is: TOT ce nu e normal pentru 50%+1 oameni e anormal. Asta pentru cei care cred ca "normalitatea obiectiva" exista.
De ex, daca 50%+1 oameni ar fuma, atunci fumatul ar fi o chestie normala pentru omenire. Daca 58,3% din populatia omenirii ar manca melci cu pufuleti trecuti prin urina de elefant, atunci am putea considera ca "normal" acest obicei. Daca 53,4 % din oamenii de pe Terra ar face sex anal, atunci sexul anal ar deveni sex "normal" iar sexul normal ar deveni, nu stiu... "sex vaginal" sau ceva de genu asta.
De ce? Pentru ca asa e normal. Normalul mai este dat si de moralitate. Moralitatea este oarecum impregnata in creierul uman in mod subconstient, dupa parerea mea. Nu stiu in ce procent, dar probabil ca ea exista de cand te nasti. Sigur ca moralitatea este foarte dependenta de educatie, de evenimentele prin care treci, de anturaj si asa mai departe, dar un mic "tzumburush" exista acolo, undeva, in creier care te ghideaza in viata, in special in momentele dificile, si care nu apartine celor enumerate mai devreme.
De ex, daca 62% din populatie ar omori oameni cu bisturiul, nu ar fi neaparat normal sa faci asta, chiar daca ar respecta regula majoritatii. De ce? Pentru ca intervine "tzumburushu" ala mic de moralitate. Chiar daca ar fi "normal" sa faci asta, tot ai avea o retinere. Poate nu stiu, daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar disparea. Asta nu poate sti nimeni.
Daca ar fi sa dam o definitie a normalitatii obiective (acceptand prin absurd ca aceasta exista), atunci ea ar suna cam asa: "Normalitatea este entitatea sociala care stabileste normele acceptate ca fiind moral valabile". Altfel nu mi-o pot imagina (definitia).
Imi pasa MIE de normalitatea asta impusa (considerata ca fiind axiomatica, auto-suficienta, tabu si de la sine inteleasa)? Sigur. De ce? Pentru ca ea ma afecteaza in relatia cu ceilalti oameni. Favorabil sau defavorabil. MI-AR PASA daca nu m-ar afecta? NU! Nu stiu cui i-ar pasa. Nu stiu de ce ti-ar pasa de ceva care nu te afecteaza (motiv pentru care nu stiu de ce cuiva, altcineva decat eu insumi, i-ar pasa de acest blog).
In schimb nu mi se pare normal ca acea majoritate care stabileste "normalitatea obiectiva" sa judece pe cineva pentru ce face in privat. Gen: "de ce eleva X joaca in nu stiu ce film porno, in timpul ei extrascolar?"; "de ce Y asculta manele in casa la el si nu asculta rock?"; "de ce Z e homosexual acasa la el"; "de ce W se sterge la fund cu frunze de urzici?"; "de ce Q doarme pe burta si nu pe spate?" si asa mai departe. Nu este nimeni in masura sa comenteze, ca sa nu zic sa stabileasca, sa incerce sa forteze, sa judece pe cineva in mediul sau privat. In mediul privat doar normalitatea pur subiectiva si individuala ar trebui sa conteze. Si sper din tot sufletul sa fie asa pentru cat mai multi oameni. Daca in privat te minti pe tine insuti, cum vei putea sa fii tu insuti vreodata in public?
A, ca incepi sa impui propria-ti normalitate in "normalitatea obiectiva" asta e altceva. Atunci da, poti sa fii considerat "anormal" cand treci de un anumit nivel de penibil, de rebeliune, de razvratire. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa iti accepte normalitatea, pentru ca fiecare, in sinea lui, are o parere pe care nu o spune, multumindu-se cu afisarea unei opinii care spune cam asa "nu... nu se poate... asa ceva nu e normal". Si gata, a inchis. Tzup! Nu mai ai ce sa-i zici. Daca nu e normal nu e normal si gata. Nu sta sa-ti explice si de ce nu e. "Nu e normal si gata".
Si probabil ca asta n-o sa se schimbe in mii de ani de viata moderna. Indiferent cat de avansata rasa umana ar ajunge, am eu impresia ca TOT vor exista niste limite ale acceptabilitatii. Chiar si eu (de parca eu as fi mai ceva decat oricare alt om) sunt ipocrit cateodata si stau si analizez oamenii zicand "vai de asta... ce ciudat". Noroc ca ma trezesc repede si-mi zic "ba da' cine sunt eu sa il judec?!" si imediat imi trece erectia morala.
Nu vrei sa fii judecat, nu judeca. E simplu. Ce tie nu-ti place altuia nu-i face.
Cam asta e viziunea mea asupra falsului si in acelasi timp realului element social denumit "normalitate". Avand in vedere ca mai toate inventiile au plecat de la iesirea din normalitate, de la inovatii aparent inocente, putem trage concluzia ca lucrurile initial "anormale" pot sa dea, prin natura lor, sensul normalitatii de la un anumit moment in timp pana la un alt moment in timp cand acea normalitate va fi zbuciumata de un alt moment al "anormalului", moment al unei noi etape in evolutia umanitatii. Am vorbit ca un adevarat intelectual, nu?
De ex, daca Inchizitia ardea pe rug acum 500 de ani pe oricine ar fi zis ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, lucru considerat normal in acea perioada (asta si pentru ca normalitatea este stabilita intr-o mare masura de catre oamenii puternici si influenti), asa ceva ar fi total anormal si inacceptabil in zilele noastre.
In urmatorul post voi incerca sa comentez cat se poate de "personal" (ca sa nu zic subiectiv) subiectul referitor la Dumnezeu, Biserica si Religie, ce inseamna acestea pentru mine, ce inseamna pentru altii si ce cred eu ca ar trebui sa insemne pentru noi toti daca am fi 100% realisti.
Dar despre asta mai tarziu...
PS. Este ca nu sunt un tip tocmai normal?
PS2. Am primit un manual de corectura a blogului. Ipocrizia mea atingea cote maxime si a trebuit sa fiu admonestat. Gramatica invatata de mine intre un DTD din XML si un stdio.h din C (sau de unde era, for that matter) se pare ca s-a schimbat.
Suna cam asa: "Rugam a supune atentiei dvs urmatoarele: 1."si care nu tine de cele enumerate mai devreme."/ "si care nu apartine celor enumerate mai devreme.", intrucat vb a apartine, in lb romana se foloseste fara prepozitie si cere cazul Genitiv; 2."daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar DISPAREA", nu ar dispare, la fel ca a "parea"; 3."asta nu poate STI" - si nu stii- (explicatia este ca dupa modalul a putea se foloseste infinitivul). Annoying, aren´t I? Normalitatea =MC2, unde M este "minele" sau "sinele" iar C, constanta de relativitate a lumii exterioare. Produsul celor doua este dat de multimea infinita N(orm) = deschidem acolada x; x+1;x+2; x+y ...inchidem acolada. Q.E.D. "
Nu putem decat sa ne conformam in fata unei astfel de interventii. Dupa cum puteti observa, nu mai sunt greseli. Nu ca ar fi fost vreodata...
Comentarii
Iata o anormalitate creatoare si iluminata...
Ce te face sa te deosebesti de marea majoritate ce urmeaza orbeste niste reguli impuse de societate?