Muzica este mai mult decat pare
Acum multi ani aveam un coleg care obisnuia sa puna muzica, la boxe, la birou. Si lucrul asta ma deranja foarte tare - practic nu mai puteam face absolut nimic - nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut, nu puteam gandi. Acest aparent handicap pe care muzica mi-l da nu are legatura cu tipul de muzica si nici cu intensitatea ei, ci cu natura ei - muzica este mai mult decat pare . Prima observatie pe care o am este ca atunci cand ascult o melodie care imi place devin acea melodie. Nu sunt un "martor" al melodiei, ca o entitate separata care aude melodia si reflecta asupra ei metacognitiv, ci devin melodia, iau identitatea melodiei. Aici limbajul nu este indeajuns de precis pentru a descrie exact ce vreau sa spun. Cand o melodie imi place, "eu" sunt acea melodie - nu mai am o identitate proprie - identitatea "mea" se suspenda in acele momente. Evident, identitatea mea este reinstantiata la nevoie (daca trebuie sa ma feresc de ceva, daca ma loveste ...