Moartea este o iluzie

 Am mai scris in trecut despre moarte insa am lasat cateva aspecte nerezolvate - unele lucruri necesita clarificari aditionale despre care voi vorbi in acest ultim articol pe aceasta tema. Voi aborda atat perspectiva materialista (incorecta) cat si cea idealista (corecta) pentru a vedea ca ambele arata ca moartea subiectiva este imposibila si ea are sens doar din punct de vedere "obiectiv" sau mai corect spus "la persoana a treia". Vom vedea ca ideea vehiculata conform careia dupa moarte ne asteapta "nimic" sau "lipsa oricarei experiente" nu este corecta - de fapt, "nimic" este intocmai ceea ce nu ne asteapta. Acest articol se bazeaza, in prima sa parte, pe un articol (destul de lung) scris de Tom Clark in 1994 denumit "Death, Nothingness and Subjectivity". 

Asadar, adoptam initial un cadru metafizic materialist, unul in care materialul este fundamental si el "genereaza" experienta constienta - creierul este format din neuroni materiali si ei "genereaza" experienta constienta.

Prima observatie este urmatoarea: experienta constienta este continua - niciodata nu experimentam "starea de inconstienta". Cu alte cuvinte, nu poti spune niciodata ca "ai experimentat nimicul" - nu ar avea niciun sens. Chiar si cu pauzele experientiale date de somnul fara vise, coma, inconstienta din diferite motive (anestezie, de exemplu), niciunul dintre noi nu a experimentat vreodata cum "este sa fii nimic". Asta pentru ca un astfel de enunt nu are niciun sens, experienta fiind prin definitie ceva diferit de nimic. Mai mult, experienta este una continua - din punct de vedere subiectiv, este ca si cum am fost mereu in realitate - nu experimentam perioada de dinainte de a ne naste si perioada de dupa moarte, cel putin nu ne amintim asta. Viata este un continuu sir de experiente, neintrerupt. Pauzele in experiente pot fi observate de altcineva (de exemplu, te poate fotografia cand dormi), insa din punct de vedere subiectiv acele pauze nu sunt experimentate - te culci la ora 0 si te trezesti la ora 9, iar daca nu ai avut un somn cu vise atunci experienta este una neintrerupta, momentele de somn fiind neexperimentate - experienta ta este una in care te-ai culcat la ora 0 si imediat dupa continua la ora 9, cand te-ai trezit. Acelasi lucru se intampla si in cazul unei anestezii generale - acum numeri inapoi de la 10 si imediat dupa, fara vreo pauza, esti treaz dupa operatie, fara vreo pauza experientiala.

A doua observatie este faptul ca indiferent ce modificari fac structurii tale cerebrale, din punctul tau de vedere vei fi acelasi "tu". Daca iti modific conexiunile catorva neuroni nu te vei schimba brusc intr-o alta persoana. Daca iti omor, in timp ce tu dormi, cativa neuroni, nu te vei trezi o alta persoana - din punctul tau de vedere esti acelasi "tu" dintotdeauna. Nu doar atat, dar "tu" esti acelasi cu "tu" de cand aveai 2 ani, desi in principiu niciun atom din corpul tau de atunci cand aveai 2 ani nu mai este in corpul tau din prezent. Deci identitatea ta personala nu este data de vreo identitate a atomilor din corp.

Acum sa ne imaginam urmatorul scenariu: vrei sa calatoresti cu o nava spatiala catre o alta planeta. Calatoria dureaza 10 ani si este destul de plictisitoare, asa ca decizi sa folosesti o tehnologie noua de criogenie prin care esti inghetat timp de 10 ani si readus la viata atunci cand nava ajunge la destinatie. Eu, pe de alta parte, aleg sa raman "treaz", avand o viata cat se poate de normala in interiorul navei - nu apelez la criogenie. Mecanismul de criogenie, insa, nu este 100% eficient - pe parcursul acelor 10 ani 99% dintre neuronii tai supravietuiesc (simplificam discutia doar la neuroni, ca sa nu ne complicam cu restul celulelor din corp, desi si ele ar putea fi relevante) si 99% dintre sinapse supravietuiesc. Atunci cand te trezesti esti, totusi, acelasi "tu" ca dintotdeauna - cum ai putea fi altfel? In fond, si daca nu ai fi apelat la criogenie ai fi pierdut macar 1% dintre neuroni si sinapse prin procesul de imbatranire (creierul uman pierde in medie in jur de 10000 de neuroni pe zi) si nu spunem ca devenim alte persoane din cauza acestui proces, in mod sigur nu din punct de vedere subiectiv - suntem acelasi "eu" dintotdeauna. Prin urmare, atunci cand te trezesti vei fi acelasi "tu" si vom avea aceeasi relatie pe care o aveam si inainte sa plecam in calatorie.

Ce se intampla insa daca randamentul procesului de criogenie este si mai ineficient? Sa zicem, conserva doar 80% din neuroni, 20% pierzandu-se atunci cand te de-criogenez dupa cei 10 ani de calatorie? Ai devenit o alta persoana? Cred ca e destul de clar ca nu - poti avea ceva carente de memorie sau ceva comportamente diferite fata de atunci cand ai plecat in calatorie si ai fost criogenat, insa in mare esti aceeasi persoana - din punctul tau de vedere, experienta a fost una continua - acum esti criogenat si inchizi ochii si in momentul imediat urmator esti treaz, dupa calatoria de 10 ani. Doar observi ca acum nu iti mai place ciocolata si iti place vanilia (pentru ca anumite conexiuni neuronale s-au pierdut in timpul calatoriei si creierul s-a reorganizat) si e posibil sa nici nu mai tii minte ca iti placea ciocolata. Poate nici nu stii ce inseamna ciocolata, dar experienta ta subiectiva este continua, chiar si asa.

Dar daca mecanismul este foarte ineficient si conserva foarte prost neuronii sau chiar produce o randomizare completa a lor, astfel incat atunci cand te trezesti dupa calatoria de 10 ani nici macar nu mai raspunzi la acelasi nume? Desi te chema "Alice", acum raspunzi la "Ana". Desi preferai ciocolata, acum preferi vanilia. Desi erai un foarte bun matematician, acum ai o afinitate speciala pentru muzica. Practic, esti o cu totul alta persoana. A murit "Alice", odata ce a fost trezita? A aparut "Ana" de nicaieri, in realitate? Eu zic ca nu. Ana este acelasi lucru cu Alice, din punctul ei de vedere - a avut o experienta continua, fiind Alice atunci cand a inchis ochii sa fie criogenata si Ana atunci cand i-a deschis, la sfarsitul calatoriei. In niciun moment nu a devenit o alta persoana din perspectiva sa - experienta ei subiectiva a fost continua, chiar daca proprietatile sale observate sunt diferite. Si daca am fi schimbat toti neuronii, unul cate unul, din creierul lui Alice in timp ce dormea, experienta sa atunci cand se trezeste este continua, din perspectiva sa. Practic, tot ceea ce se intampla in toate aceste scenarii in care iti pierzi/modifici 1% din neuroni, sau 20%, sau 90%, sau 100%, nu sunt altceva decat niste transformari, transformari in urma carora "tu" te vei identifica intotdeauna ca "tu", ceea ce se transforma fiind contextul in care "tu" te regasesti, nu subiectivitatea ta.

Acum partea dificila: in timpul calatoriei are loc un accident groaznic - containerul in care te aflai a luat foc si a trebuit sa fie desprins automat de nava pentru a nu distruge nava. Prin urmare, ai fost carbonizata complet. Din fericire, am deja tiparul creierului tau in baza de date a navei si exista mecanisme prin care pot produce materia creierului tau din energia motoarelor navei (sa zicem ca nava este foarte avansata si poate recrea un creier pe baza schitei acestuia de imediat dinainte de criogenare). Asadar, te rematerializez, in forma ta criogenata. Ce fel de experienta vei avea atunci cand te vei trezi? Mai putem vorbi despre acelasi "eu" care se trezeste? Eu zic ca da. In fond, si acum avem de-a face cu o transformare, poate cea mai importanta si semnificativa dintre toate: nici macar un singur neuron dintre cei originali nu mai sunt acolo, insa atunci cand te trezesti (cand se trezeste copia pe care am facut-o, cu tiparul tau mental initial) vei avea aceeasi reactie, aceeasi experienta de "eu", de prezenta in realitate. Chiar si daca din greseala as instantia copia altcuiva, acel cineva care se trezeste va fi tot "tu" in contextul subiectiv care il defineste (cu amintirile sale, cu placerile sale, cu fricile sale si asa mai departe). 

Pentru a usura putin discutia, sa luam niste exemple simple:

1) Sunt criogenat, 99% dintre neuroni sunt conservati iar atunci cand ma trezesc sunt "Robert modificat 1%". Experienta lui Robert original este imediat urmata de cea a lui Robert modificat 1%. Nu e niciun paradox sau problema cu acest scenariu.

2) Sunt criogenat, 50% dintre neuroni sunt conservati iar atunci cand ma trezesc sunt "Robert modificat 50%". Experienta lui Robert original este imediat urmata de cea a lui Robert modificat 50%. Din nou, nu cred ca avem o problema.

3) Sunt criogenat, 0% dintre neuroni sunt conservati. Altcineva se trezeste, fiind "Andrei nemodificat" (sa zicem, un nou-nascut). Experienta lui Robert original este imediat urmata de cea a lui Andrei. Aici este problema pe care majoritatea dintre noi o avem intr-o astfel de discutie - cum ar putea ca experienta lui Robert sa fie imediat urmata de experienta a ceea ce noi numim "o alta persoana"? In fond, Robert si Andrei sunt in alte locuri din spatiu si in alte momente din timp. Dar sa tinem minte ca asta se aplica si pentru Robert original si Robert modificat (oricat de mult). Robert original era pe Pamant, acum 10 ani, atunci cand este readus la viata in nava dupa calatoria sa de 10 ani. Si totusi nu ne miram ca e acelasi Robert, cu modificarile de rigoare date de eficienta sistemului de criogenare. Nu concepem, insa, cum ar putea ca Robert original sa isi continue experienta in Andrei care este nou-nascut - ni se pare o transformare prea mare comparativ cu modificarea creierului lui Robert original cu X%. Dar de fapt ambele sunt transformari - una este data de faptul ca atunci cand Robert se trezeste se comporta complet diferit de Robert care a fost criogenat - raspunde la numele "Andrei", are alte preferinte, alte dorinte si asa mai departe. Cealalta este acelasi lucru, chiar daca nu sunt legaturi "cauzale" intre Robert de la 10 ani lumina si Andrei care tocmai s-a nascut pe Pamant.

Tom Clark numeste subiectivitatea care continua drept generic subjective continuity - este aceeasi subiectivitate generala in Andrei precum era in Robert.

Daca nici aceste scenarii nu sunt convingatoare, ne putem imagina ca in timp ce dormim cineva modifica toti neuronii nostri si toate legaturile dintre ei - atunci cand ne trezim vom fi complet diferiti - Robert nu va mai exista, va crede ca a fost mereu Andrei cu amintirile lui Andrei si preferintele lui Andrei, insa subiectivitatea lui Robert va continua neintrerupt prin intermediul lui Andrei - subiectivitatea lui Robert va fi urmata imediat de subiectivitatea lui Andrei, fara vreo intrerupere in care Robert experimenteaza "nimicul" (si fara ca Andrei sa experimenteze vreun nimic inainte sa se manifeste ca Andrei). Prin urmare, ceea ce urmeaza dupa moarte nu poate fi "nimic" ci in mod obligatoriu o alta experienta - din punct de vedere subiectiv nu exista moarte, chiar daca ea poate fi observata obiectiv de altcineva. Ceea ce va observa o alta persoana atunci cand "tu" vei muri va fi doar incetarea unei anumite narative subiective, atat, dar subiectivitatea va continua neabatuta.

Acum sa abordam problema dintr-o perspectiva metafizica idealista, care cred ca este cea corecta: realitatea este mentala, nu fizica, fizicul nefiind altceva decat o reprezentare mentala. Sunt multe motive pentru care cred ca idealismul este corect si nu voi mai intra din nou in detalii in acest articol. Plecand de la acest cadru metafizic, ceea ce exista cu adevarat este un singur subiect care se disociaza in vietile tuturor. Nu stie ca este un singur subiect pentru ca din perspectivele pe care le ia, perspective individuale, pare ca celelalte persoane sunt alti indivizi, complet separati (Schopenhauer denumeste asta "principium individuationis"). Cu alte cuvinte, din perspectiva "ta", "eu" par o persoana complet separata - in fond nu ai acces la cum este sa fiu eu ci doar la cum este sa fii tu. Dar in realitate atat tu cat si eu si orice fiinta vie este acelasi "eu", individul nefiind altceva decat o perspectiva pe care "eul Naturii" (daca vrem sa-l denumim asa) il ia. Ceea ce Tom Clark numeste "generic subjective continuity" este ceea ce exista cu adevarat - Subiectul. Acest Subiect (cu "S" mare) este ceea ce exista, iar indivizii sunt disocieri ale sale, individuari ale sale.

Nu este greu de inteles de ce astfel stau lucrurile - in fond, realitatea este una si este "intreaga" - separarile si categoriile si delinierile pe care le observam sunt create de noi, insa fundamental Natura este integrata si integrala, ne putem imagina Natura ca fiind un "ocean de subiectivitate" care atunci cand este observat dintr-o perspectiva disociata este reprezentat precum lumea fizica si pentru care avem modele stiintifice (quantum fields, particule, spacetime si asa mai departe).

Concluzia este urmatoarea: nu exista moarte, la nivel fundamental - Subiectul nu moare niciodata. Nu poti experimenta "nimicul" si ceea ce urmeaza dupa moartea individuala este tot o experienta. Fiecare individ este acelasi "Eu", doar contextul si narativa difera, precum contextul si narativa difera in fiecare vis pe care il ai, desi esti acelasi "tu" care experimenteaza toate acele vise. Oricat de ciudate ar parea toate aceste lucruri (mai ales ca acum e la moda ca fiecare sa spuna ce ciudatenii ii trec prin cap), cred ca este cel mai bun cadru metafizic pe care il avem in prezent - cea mai buna explicatie pe care o avem pentru realitate: un singur subiect, disociat in indivizi, care traieste toate vietile posibile, fiind nemuritor.