Aberatii intelectuale

Imediat dupa ce am terminat liceul s-a pus "problema": daca tot ai terminat liceul si ai timp, hai sa "dai de carnet". E numai bine de luat acum, cine stie cand vei mai avea timp in viitor. Zis si facut. Sort of. Am cautat scoala de soferi. Era asta, Ilioara. Nu m-am dus la ea. M-am dus la un instructor (nu mai stiu cum l-am gasit) privat, avea el masina proprie de scoala, Dacia 1310 PE INJECTIE. Era mare smecherie (asta se intampla in 2004). Mircea Cristal il cheama. Super instructor (nu zic asta ironic, chiar a fost super instructor). Vorbim la telefon, stabilim cati bani trebuie sa dau, unde ne vom intalni pentru prima sedinta, etc. Ne intalnim la statuie, la Salajan. Buna ziua, eu sunt Robert, asa si pe dincolo. Zice bun, hai sa mergem la poligon (poligonul Ilioara, foarte aproape). Mergem la poligon, ne oprim acolo, imi arata motorul, cum masori uleiul (din masina, nu din tigaie), ce face aia, ce face ailalta, ma intreaba daca am condus vreodata am zi...

Pentru ca sunt "in febra interviurilor" la diverse companii in aceasta perioada, nu pot face altceva (de fapt, pot face o multime de alte lucruri) decat sa-mi aduc aminte de minunata mea experienta (cand zic "minunata" folosesc un eufemism, in caz ca nu era evident), prima de altfel (nu, nu sexuala) pe care am avut-o pentru angajarea la Televiziunea Romana. Asta se intampla in ~2006. Tocmai terminasem facultatea iar conditiile familiale nu erau cele mai bune din lume - era imperativ sa ma angajez cat mai curand. Tatal meu lucra la TVR. S-a uitat, deci, la anunturile de angajare postate pe "placa" cu asa ceva de acolo (da, exista asa ceva). Tot felul de anunturi, unul dintre ele era "operator prompter" (adica ala care deruleaza textul citit de catre prezentatoarele de la stiri), un altul era "editor imagine" - cel care taie/decupeaza/lipeste/monteaza parti din reportaje etc. Am aplicat la ambele (aveam 21 de ani). Om cu carte, stud...

Totul a inceput de la o banala poza, pe Facebook. Banala pentru ea. Absolut infiorator si paroxistic de frumoasa pentru mine. Dupa ce timp de 12 ani esti un robot inert si rece, complet oprit din punct de vedere sentimental, o persoana a carei superba figura iti ramane in minte in mod implacabil, inalterabil si incuantificabil nu poate face obiectul niciunui alt sentiment decat celui de iubire. Iubire de puritatea unei iubiri ce ar aparea la varsta de 12 ani. Iar acel sentiment, reaparut parca din neant, nu stie decat sa creasca. Cu fiecare nu saptamana, nu zi, nu ora, nu minut, ci practic secunda - acesta creste si creste si creste. Nu stie sa se opreasca. Si incerci sa intelegi de ce. Cum este posibil asa ceva? "Este doar o iluzie?" "Sa nu fie oare iubire"? Astfel de intrebari pur si simplu nu si-au avut locul. Iar absenta unor astfel de intrebari n-a facut decat sa dovedeasca ca era iubire. Atunci cand iubesti STII ca iubesti. Nu ai nevoie sa-ti pui astfel ...

I think I'm going to make a slight change in the approach I have regarding writing my articles here, simply because it seems I have more international friends than Romanian ones - and that slight change is the fact that I will be writing my articles in English from now on. That being said, what's up with today's subject? Why talk about mathematics? Well, there are several factors at hand in this. But the most important one is that during the last period of my life I have grown tired of hearing "bullshit". What is "bullshit"? "Bullshit" is the manipulation of so-called "reality" based on non-scientific thoughts. One thing I will admit, from a philosophical standpoint , is that indeed, reality IS a collection of subjective experiences that are being realized under the control of actual, "real" objective physical phenomena. So yes, there is room for subjective interpretation of the objective reality, but there is no room fo...

de la un tip sad catre S.A.D. La multi ani dupa ultimul meu post pe acest blog, ma regasesc in pozitia de a scrie din nou. De ce? Pentru ca timp de multi ani nu am avut nimic interesant de scris si acum am.  Si de ce acum? Pentru ca timp de peste o ora, noaptea in pat, m-am gandit la acest subiect (in mod corect si punctual) si am realizat ca nu voi adormi pana nu voi scrie despre asta. Era imposibil. Asa ca voi scrie acum, la 2:41 noaptea, si nu voi mai astepta pana maine sa scriu mai coerent/lucid. Bun... de ce acest subiect? Asta e practic ultimul subiect ce "m-ar caracteriza" daca ar fi sa intrebi orice prieten apropiat "ce l-ar caracteriza pe Robert sa scrie in urmatoarea lui postare pe blog?". E o sansa buna ca acest subiect sa fie ultimul pe lista. Si asta pentru ca, la nivel declarativ si comportamental afisat, subiectul acesta nu pare sa faca parte din sfera mea mentala/SENTImentala/orice-mentala. Ceea ce e un lucru nefericit si poate cu un caracter ...

Pentru ca n-am mai scris de foarte (foarte) mult timp pe blogu' asta (si pe niciun alt blog for that matter), m-am hotarat sa o fac acum. Toata treaba a pornit de la faptul ca ascultam niste muzica pe youtube si citeam printre comentarii. Mai toate erau, la melodia respectiva, ceva de genu asta "that's gay... I feel so bad watching this". Ma faceau sa ma intreb: daca e "gay", de ce intri fratele meu si te uiti la videoclipul respectiv. Si de ce comentezi. Stii ca poti sa iesi oricand doreste hipotalamusul matalutza - dar nu, trebuie sa comentezi ceva negativ. Si spun negativ pentru ca termenul de "gay" este folosit drept unul dintre cele mai negative adjective atribuite unui lucru. In ipocrizia noastra nemasurata, tre' "musai" sa ne legam de ceva sexual "to make a point". Desigur, asta intre timp ce facem cine stie ce lucruri oribile in rest. Postul asta pe care-l scriu acum este o combinatie de razvratire ad-hoc, sila/s...

Ipocrizia este, cred eu, una dintre caracteristicile esentiale ce stau la baza intelectului unui om. A proceselor sale mentale DE EXTERIOR. Este masca exterioara (si cateodata chiar si interioara) pe care omul o afiseaza atunci cand se confrunta cu anumite situatii care bat cap in cap doua "concepte" ale acelui om. Aceste "concepte" pot fi: 1) Ceea ce este "moral corect"; 2) Ceea ce este "politic corect"; 3) Ceea ce isi doreste acel om cu adevarat; 4) Auto-cenzura acelui om asupra a ceea ce isi doreste cu adevarat; 5) Imaginea in fata genului de persoana cu care discuta in acel moment; 6) Imaginea la nivel de "gashca"/anturaj; 7) Credintele religioase; 8) Superstitia; 9) Rusinea; 10) Complexele de inferioritate sau de superioritate; 11) Ambitia; 12) Placerea de a minti si tot ceea ce deriva din asta; 13) Pozitia din societate; 14) Stress; 15) Averea. Am luat primele 15 lucruri care mi-au venit in cap despre care cre...

Da da... stiu... n-am mai scris nimic de ceva vreme. N-am fost prezent sau ceva? Neah... doar ca "sa scriu ca sa ma aflu in treaba" nu prea merge la mine. Sa scriu asa, de nebun, prostii, sa debitez ineptii (de parca n-as face asta de fiecare data cand scriu) e aiurea. De fapt asta ma si enerveaza la bloggerii astia "de pe net". Si cu greu am luat decizia sa-mi fac blog din simplu fapt ca mi-am dorit si-mi doresc sa nu devin ca ei: oameni care scriu despre orice flecushtetz si devin "TRU" pentru ca "au blog si scriu", si "sunt oameni importanti acum". Ma rog... Ca o prefata: as vrea sa scriu (zilele astea) despre: 1) Smecheria de Salajan (adica despre ce urmeaza sa scriu acum); 2) Cateva idei despre Mircea Badea (si de ce e el genial); 3) Pornografie (si cum ar trebui privita cu adevarat si non-ipocrit); 4) Muzica (si ce reprezinta aceasta pentru mine); 5) Scoala/profesori. Mama, o lista intreaga. Cine dracu' mi-o da mie autoritatea...

Mergeam ieri cu metroul. Catre servici. Ca doar nu ma duceam "sa ma distrez" ca un pui mic si adolescentin ce sunt. Ce? La 24 de ani nu mai sunt "adolescentin"? Ma rog... eu inca simt vibratia emo cum tresare in mine mai ceva decat tresare un vibrator in vrabiuta stramta a lu' "Briana Love". Ma rog, divagam si nu e bine. Cum scriu ceva trebuie eu sa aduc vorba de prostii d-astea. Foarte, foarte neserios sunt. Zici ca-s adolescent. Ma rog... (am repetat indeajuns de mult sintagma asta?) Anyway - ziceam ca mergeam cu metroul. Brat la brat. Adica ma tineam de o bara. Ba si langa mine era un scaun gol. Am zis - nu ma asez ca stau destul la serviciu - ca un pui mic si atletic, desigur. Se aseaza, insa, un alt tip pe scaun. La costum, cravata, diplomat. Un domn respectabil. Bine, domn nu stiu daca era, ca nu l-am controlat. Respectabil... doar ca imbracaminte. Whatever. Ba si cum sta el pe scaun asa il vad ca scoate din diplomat o folie de medicamente. Vreo ...

Sa fie oare criza de vina? Criza mentala, ma refer. Sa facem, totusi, un scurt "comentariu": Apas pe "PLAY". Observ multa lume, corect si frumos asezata la coada. Asa se sta in mod civilizat. Din ce ma prind, aceste persoane s-au organizat viguros pentru a dezbate problemele E-urilor pe care mancarea le contine. Stau, deci, frumos la coada si se invita unul pe altul la dialog. Moderatorul acestei intruniri la nivel inalt le "arunca" cu mult respect "intrebari", sub forma de pungi cu mancare (evident, cu E-uri) pe care invitatii trebuie sa le analizeze. Unul dintre acestia, vizibil deranjat de intrebarile impertinente ale moderatorului - isi exprima deranjul exclamand intelectual: "NU ASA MA!" Invitatii se imbulzesc, totusi, cu mai mult "aplomb" catre "moderator", ciolanele nefiind indeajuns de multe si de mari (este ca incepe sa semene cu un "discurs" politic?) - par a fi de stanga oamenii, poate cu putine ...

In curand voi scrie un post referitor la Univers si ceea ce reprezinta el pentru noi (astia care ne batem capu cu asa ceva) - si voi exprima cateva dintre teoriile referitoare la acesta. Desi, sincer, e atat de mult de spus incat nu stiu cum o sa ma descurc. Ramane de vazut.

Vineri, 19 decembrie, cu greu convins de propria-mi constiinta si de catre maica-mea, m-am dus la petrecerea de Craciun organizata de catre compania la care lucrez. Pf... nici nu stiu ce/cum sa scriu, pentru ca nu e foarte mult de scris. As putea sa rezum toata "petrecerea" intr-o singura propozitie... pe care n-o voi scrie. Totusi, sa incerc o descriere mai amanuntita. In primul rand, am sovait mult daca sa sau daca sa nu merg la aceasta petrecere. De ce? Pentru ca nu ma caracterizeaza petrecerile DELOC. Si nu ma simt deloc bine intre niste oameni cuasi-necunoscuti unde trebuie sa ma prefac permanent ca sunt altfel decat sunt in realitate. Nu de alta, dar "asa e bine" sau "asa cer bunele maniere". Cine a zis ca eu am bune maniere? Sau ca sunt un intelectual. Daca as fi un intelectual ar trebui sa fiu si platit ca unul, ceea ce nu se intampla. Cu cateva zile inainte am ajutat o colega de serviciu sa faca niste fluturasi (hartiute) pe care erau puse...