Iubirea, caracteristica rara si infinita a omului

de la un tip sad catre S.A.D.

La multi ani dupa ultimul meu post pe acest blog, ma regasesc in pozitia de a scrie din nou. De ce? Pentru ca timp de multi ani nu am avut nimic interesant de scris si acum am.  Si de ce acum? Pentru ca timp de peste o ora, noaptea in pat, m-am gandit la acest subiect (in mod corect si punctual) si am realizat ca nu voi adormi pana nu voi scrie despre asta. Era imposibil. Asa ca voi scrie acum, la 2:41 noaptea, si nu voi mai astepta pana maine sa scriu mai coerent/lucid.

Bun... de ce acest subiect? Asta e practic ultimul subiect ce "m-ar caracteriza" daca ar fi sa intrebi orice prieten apropiat "ce l-ar caracteriza pe Robert sa scrie in urmatoarea lui postare pe blog?". E o sansa buna ca acest subiect sa fie ultimul pe lista. Si asta pentru ca, la nivel declarativ si comportamental afisat, subiectul acesta nu pare sa faca parte din sfera mea mentala/SENTImentala/orice-mentala.

Ceea ce e un lucru nefericit si poate cu un caracter de intelegere limitat din partea celor ce ar raspunde la o astfel de ipotetica intrebare.

Revenind insa la subiect, nu am iubit in 30 de ani decat 2 persoane. Si cand zic "iubit" ma refer la toate valentele acestui cuvant referitoare la relatia (chiar si la nivel ipotetic) intre doua persoane. Nu ma refer aici la dragostea familiala si asa mai departe. Doua persoane, deci. Una la 18 ani, alta acum la 29-30. Prima, foarte mult. A doua, infinit de mult.

Ca cineva sa aiba "onoarea" (glumesc, calm down) sa intre pe aceasta lista, avand in vedere cat de limitata e (pentru ca "iubirea" are in realitate o importanta mult prea mare ca si cuvant pentru a fi aruncata de colo pana colo referitor la orice fel de sentiment precar ai pentru oricine), trebuie sa fie cineva special. Cine defineste ca acel cineva e special? Eu definesc. Pe baza caror fundamente definesc asta? Pe baza unor fundamente stabilite de catre mine.

A raspunde la intrebarea "ce reprezinta iubirea pentru tine" ar trebui, cel putin teoretic, sa necesite o foarte mare "putere de calcul". Este o intrebare aparent complexa ce este greu de raspuns. Pot fi atat de multi factori, atat de multe interpretari la mijloc (sigur, subiective), incat poate acapara o sumedenie de raspunsuri. Iar acele raspunsuri, subiective, vor fi cu toate adevarate. Asta pentru ca vor fi adevarate pentru persoanele respective, indiferent daca ceilalti vor fi sau nu de acord cu ele.

Si ca sa si raspund la intrebare - pentru mine "iubirea" este atunci cand actiunea de a-i aduce o bucurie persoanei pe care o iubesti iti va aduce TIE o bucurie mai mare decat ii va aduce ei. Iar actiunea care ii va aduce tristete iti va aduce TIE o tristete mai mare decat ii va aduce ei. Cam la asta se rezuma felul in care vad eu definitia acestui termen.

Considerand acest lucru, limitele practic nu exista. Daca bucuria pe care o poti face cuiva este foarte mare pentru cel pe care-l/pe care-o iubesti, si tu primesti mai multa bucurie decat primeste el/ea, atunci e practic o imposibilitate sa ai o limita in fericirea pe care o vei avea TU pentru ca depinde in totalitate de tine cat efort esti dispus sa faci pentru realizarea acestui lucru. Sigur, nu traim intr-o lume perfecta, nici pe departe, deci acest lucru nu va avea "portanta" pe care o afisez aici (poate nu se va bucura, poate nu ai resursele necesare pentru a realiza acest lucru, poate nu este practic la acel moment etc etc etc - nu traim intr-o lume ideala si trebuie sa avem toate aceste lucruri in calcul) - DAR la nivel fundamental, din punctul meu de vedere, la asta se rezuma definitia "corecta" a termenului "dragoste" sau "iubire".

As merge mai departe spunand ca iubirea nu este un sentiment "din inima" asa cum este el portretizat in media/cultura si asa mai departe. Din punctul meu de vedere, iubirea este transpunerea intregii tale fiinte, fiecarei celule din corp, intr-o "vibratie pozitiva", mentala, catre persoana ce va sa receptioneze acest lucru.

Sigur, recitind paragraful anterior - acesta nu pare decat un construct literar bombastic menit sa exagereze termenul, insa nu este decat expresia mea sincera, pe cat posibil NON-bombasticizata, referitoare la sentimentul in sine. Stiu ca suna foarte exagerat, si ca este poate neasteptat venind de la mine (pentru cei ce "ma cunosc") - dar asta simt.

Si poate tocmai de aceasta "lista" despre care vorbeam mai sus cuprinde doar 2 persoane. Pentru ca nu sunt nici capabil si nici dispus sa ofer asa ceva prea multor persoane. Iar banuiala mea, cred eu, factuala si corecta (considerand istoria mea ca si persoana si caracteristicile pe care le cunosc as zice foarte bine deja referitoare la mine insumi) - este ca indiferent cat de mult as trai, "lista persoanelor ce vor beneficia de un astfel de sentiment din partea mea" va fi foarte, foarte scurta.

Evident ca putem sa ne prostim si sa aruncam cu acest cuvant in stanga si in dreapta si sa incercam sa ne folosim de el pentru alte interese (materiale, favoruri sexuale etc), intr-un teatru precar menit sa "pacaleasca", insa in adevarata lui valoare, "a iubi" inseamna, pentru mine, ceea ce am descris pana acum. Deci nu, nu paragraful asta :))

Concluzionand insa, bazandu-ne pe premisele enumerate mai sus, o astfel de iubire are un caracter distructiv impresionant. As zice aproape "la fel de nelimitat" ca si "lipsa de limita" despre care vorbeam referindu-ma la dragoste. Nesatisfacerea unui astfel de sentiment duce la depresie nu pentru ca imi doresc sa duca la depresie, ci pentru ca un astfel de sentiment este rar si are o astfel de incarcatura emotionala. Iar incarcatura emotionala ce se izbeste de un zid rezoneaza in trupul emitentului intr-un mod incredibil de distructiv. Aici nu vorbim despre o "plangere de mila", ci despre o stare de fapt, o realitate a vietii (cel putin la nivelul subiectiv la care evident ca ma refer in aceasta postare) - realitate cu care m-am confruntat in trecut si peste care, sincer, nu am trecut inca - cu suport, cu medicamente, cu "auto-consiliere", cu logica, cu ce vreti voi.

Astfel, cred ca este lesne de inteles cam ce fel de ramificatii psihologice are acest lucru. Nu are aceste ramificatii pentru ca imi doresc eu sa le aiba. Nu are aceste efecte pentru ca nu mai aveam ce face pe planeta si m-am gandit eu ca ar fi "cool" sa fiu mega-depresiv. Are aceste efecte si ramificatii pentru ca "asta e situatia".

Daca cineva se regaseste in aceste randuri, are libertatea sa exprime acordul (sau dezacordul) in comentarii. Pe de alta parte, indiferent de parerea acestuia/acesteia, situatia mea NU se va schimba. Voi lua la cunostinta eventualele comentarii, dar aceasta nu se va schimba decat atunci cand EU voi considera astfel. Cine este acel "eu"? Nu stiu. Nu stiu ce componenta a mea decide acest lucru.

Acum poate voi reusi sa adorm.