Proful de mate

 Matematica mi se parea interesanta. Cand eram mic, in concediu cu totii la munte, uneori incercam sa dormim dupa masa. Dar pe mine nu ma lua somnul asa ca numaram: 1, 2, 3, 4... Ajunsesem, credeam eu, la trilioane! (in realitate, dureaza 31,7 ani sa ajungi la 1 miliard daca incrementezi o data pe secunda)

Pe la 3-4 ani eram mandru ca stiu cat face 2+2. E 4! Dar 3+3 mi se parea diferit, dadea 6, care era mai sus, spre 10. Mi se parea complicat, mult mai dificil decat 2+2. In fine, m-am adaptat bine la cresterea complexitatii matematicii si am fost si la olimpiade prin clasele primare. Dar apoi ceva s-a schimbat.

Lucrul principal care s-a schimbat (pe langa cresterea in complexitate a subiectului) era faptul ca acum aveam profesori dedicati - profesorul de matematica, nu "doamna invatatoare". Si, in cazul meu, nu m-am inteles bine cu profesoara de matematica din clasele 5-8. Mi se parea ca sare peste pasi si asta ma enerva - voiam sa inteleg cum a ajuns la rezultat, exact, dar sarea si facea din minte anumite etape, pentru ca cu asta se ocupa ca profesie. Nu se punea in pozitia elevului care nu se ocupa cu asta toata ziua - mai are si alte materii de invatat, nu doar matematica. In plus, "teme pentru acasa", un concept cu care nu sunt de acord. Eu vin la scoala sa invat, acasa e timpul meu liber. Daca oamenilor mari nu li se cere sa faca acasa lucruri dupa ce isi termina serviciul, cu atat mai putin ar trebui sa li se ceara copiilor, care nu au capacitatea oamenilor mari. Altfel deja vorbim despre o sclavie mascata - imi impui sa fac lucruri cu timpul meu liber pe care nu ar trebui sa ai dreptul sa le impui. Aveam atunci aceasta opinie, o am si acum.

Apoi a inceput geometria. Geometrie plana, totul ok, dar trebuie neaparat sa inveti teoreme si formule. Ok... invat... dar de unde stiu cand se folosesc ce formula si teorema? Practic erau predate dar nu iti spuneau cum sa gandesti si de ce sa alegi sa folosesti acea teorema si nu alta in acel context. Se presupunea ca stii tu, asa, de la tine. Nu era deloc clar cand trebuia folosita care dintre formule si de ce. Dar profa de mate nu avea timp si chef de asa ceva. Nu stii nu stii si gata! Nu avem timp de explicat.

Ceea ce m-a determinat deja sa incep sa urasc materia in sine. Nu doar ca nu iti explica nimeni dar profesorul care ar fi trebuit sa iti explice era zeflemitor - facea glume politice, ca parintii mei voteaza cu nu stiu cine si de asta nu stiu eu matematica si asa mai departe. Usor usor, materia "matematica" a devenit respingatoare. Si pe masura ce timpul trecea, nivelul de lucruri neinteligibile crestea. Mai aveam perioade cand eram bolnav si faceam injectii cu penicilina, care m-au traumatizat. Cum imi reveneam eram scos la tabla "ca nu am nota" si cand raspundeam ca nu aveam cand sa invat, imediat eram admonestat. Cum imi permit sa fiu bolnav si sa nu invat minunata lor materie?

Cu toate acestea, am dat la un profil real si am intrat la matematica-informatica, la liceu. Nu am facut meditatii (de niciun fel). Aici era un prof de mate, Dragan, care fusese pentru scurt timp profesorul de matematica al sorei mele. Si stiam de la ea ca e foarte dur. Acum, eu imi imaginam ca e "dur" in sensul corect - facem matematica serios, nu stiu ce. Zic "ok, vedem". Ce a urmat insa mi-a dat o ura profunda, launtrica pentru matematica pentru restul vietii. Nu e o simpla reactie - detest matematica. Din tot sufletul. Si o asociez cu nemernici aroganti care se cred foarte destepti ca le vine natural, dar sunt complet inepti din multe puncte de vedere si cred ca doar pentru ca sunt buni la un domeniu sunt cumva superiori celorlalti. Pentru ca asta a fost interactiunea mea toata viata cu astfel de specimene.

Din prima zi profului de mate nu i-a placut de mine. Era foarte dur si eu ii atrageam atentia fara frica, atunci cand gresea. Avea o regula: "urmatorul la tabla". "Urmatorul la tabla" insemna ca iesi la tabla si ai doua posibilitati: stii si te descurci, caz in care te intorci apoi in banca si iese "urmatorul la tabla". Optiunea doi: nu stii, caz in care primesti nota 3. Cum iti permiti sa nu stii? Desigur, proful se incurca el insusi in anumite probleme, desi doar cu asta se ocupa - se presupunea ca e expert in domeniu. Si totusi dadea unor copii de 15 ani nota 3 pentru lucruri la care el insusi se incurca uneori. Tot nota 3 puteai primi daca te-ai uitat nu stiu cum sau ai facut un anumit zgomot. Un coleg s-a tras putin cu scaunul si proful a strigat: "ce inseamna asta?!". "Faci scandal, comentezi?" - si i-a dat 3. Asta cu "faci scandal, comentezi?" era vorba lui, prin care arata ca urmeaza sa primesti 3 sau mai rau.

In primul semestru din a 9a am avut media 4, cred. In al doilea tot 4 (sau 3, nu mai stiu). Am primit vreo 3 note de "3" consecutive. M-a lasat corigent pe vara in clasa a IXa, a Xa si a XIa. In a XIa am luat (pentru ca invatasem) nota 7 intr-o lucrare si nota 8 in alta. Colegii au crezut ca in sfarsit am scapat de corigenta: "nu mai are ce sa-ti faca, gata". Mi-a dat urmatoarele note pentru a ma lasa corigent pe vara: 2, 3, 3, 3, 3, 4. Media finala: 4,125. Cum? Simplu: intr-o zi am chiulit de la o ora sa ma duc sa joc baschet in curtea liceului (parca nu se tinea sau ceva de genul asta). Si am iesit pe la cancelarie, pe la intrarea profesorilor. Dragan era la geam, tinand ora la alta clasa. Ma vede, ma intreaba ce caut afara, i-am zis ca nu se tine ora. Dar deja stiam ce are de gand, mai ales ca urma ora de matematica. Am luat in calcul daca sa nu ma duc la ora sau sa ma duc. Am luat decizia sa ma duc, sa vad ce se intampla.

Ma duc la ora. Striga Dragan catalogul, ajunge la mine. "Ti-ai facut tema?", ma intreaba. "Nu", raspund (in gandul meu: "de ce nu ii intrebi si pe restul colegilor acelasi lucru, de ce ma intrebi doar pe mine?"). "Daca iti dau acum nota 3 pentru ca nu ti-ai facut tema, o sa zici ca ma razbun pentru ce-am vorbit mai devreme" (cand i-am raspuns eu "urat", cand am iesit pe la cancelarie). "Da, asta spun", i-am raspuns eu. Toti erau incremeniti. Nimeni nu se astepta ca eu sa am curaj sa zic asa ceva - se prepunea ca trebuia sa raspund cu "vai de mine, cum sa spun asa ceva? sunteti un om minunat, nu va razbunati dumneavoastra!". Ba i-am zis exact ceea ce credeam.

Mica paranteza: nu inteleg de ce atatia oameni se "asteapta" ca tu sa raspunzi "standard". Sa fii "conformist", sa spui ce se asteapta ei sa spui in acea situatie. Sau sa-ti placa nu stiu ce doar pentru ca altora le place, si deci sa te prefaci ca-ti place si tie doar ca sa intri in tiparul respectiv, sa le arati ca esti "de-al lor". Cred ca asta intelege lumea prin "de gashca" - ca te prefaci ca esti ca ei, sa dai bine. Well, eu nu sunt asa ceva - spun ceea ce chiar cred. Daca aveti o problema nu ar trebui sa-mi fiti prieteni.

Revenind. "Bine, nu-ti dau 3", zice proful. Si citeste catalogul mai departe. "Urmatorul la tabla", totul ok, nu era randul meu, deja trecuse de mine. Iese o fata, o intreaba din cercul trigonometric chestii trestii. Nu stie. Imi striga numele: "cat e aici in cercul trigonometric". "Nu stiu", raspund eu. "Eeeeee pai pentru asta nu te mai iert, 2!". Si mi-a dat 2, nu 3. Pentru ca era un om echilibrat si un adevarat pedagog. O scumpete de om, nu alta!

OK, dar cum functionau corigentele? El avea un mecanism simplu: daca ai ramas corigent pe vara, nu poti promova anul cu o medie mai mare de media 5. Pentru ca ar fi incorect fata de cei care nu au ramas corigenti - daca cineva a trecut cu media 6, cum poti sa iei tu 10 in corigenta si sa ai media 10 la matematica pe acel an (pentru ca asa era - cat luai in corigenta pe vara era considerata media la acea materie). Nu se cade! Bine, corect nu era nici faptul ca iti iroseai vacanta invatand la materia lui infecta, dar acolo inchidem ochii. Nu se pune! Corect e exclusiv ce decide el ca e corect, nu chestii logice.

Bun, pai si cum facem? Cum ai putea sa iei maximum 5 in corigenta? Simplu: la corigenta sunt doua examene: unul scris si altul oral. Il dai pe cel scris, primul. Apoi dai examenul oral, fara sa stii ce nota ai luat la cel scris. Zis si facut (asta s-a intamplat in fiecare an: in a IXa, in a Xa si in a XIa): am dat examenul scris, am stiut cat de cat. Cel putin asa cred. Apoi examenul oral. Aici aveai niste subiecte pe care le luai la intamplare dintr-un cos, care contineau doua teme: tema A si tema B. Fiecare era punctata cu 4 puncte la care se adaugau 2 puncte din oficiu. Am tras unul dintre subiecte, m-am dus in banca. Am scris acolo la tema A cam tot si ceva la tema B.

"Domn profesor, am terminat!", exclam eu. Proful se uita la mine si imi zice "cand termini sa ma chemi ca sa iti corectez lucrarea". "Pai asta am zis, ca am terminat", spun eu. "Da da, cand termini sa ma chemi sa iti corectez lucrarea", da el din cap. Acum na, nu puteam sa insist, m-am prefacut si eu ca mai scriu acolo chestii, desi tocmai ii spusesem ca am terminat. Am mai stat 5 minute, "domn profesor, am terminat". Vine, se uita pe foaie, zice "vad ca nu prea stii, schimba subiectul" - si imi da alt subiect. "Scadem 2 puncte pentru ca ai schimbat subiectul!", exclama el satisfacut. Desigur, el stia ca am luat 7 in scris. Si deci trebuia sa ma faca sa schimb subiectul indeajuns incat sa iau 3 in oral, astfel incat media per total sa fie 5. Daca mi-ar fi luat subiectul cand spusesem eu ca am terminat as fi luat probabil 7 in oral si as fi avut media pe acel an 7, iar asta nu se putea!

Am schimbat subiectul (ce era sa fac, sa zic "nu"? nu puteam, pentru ca nu stiam ce nota aveam in scris). Am stiut si la al doilea tot asa, cam de 7. "Domn profesor, am terminat!". "Cand termini sa ma chemi sa vin sa-ti corectez". Aceeasi poveste. Iar a trebuit sa ma prefac ca mai scriu in plus, sa astept, sa spun iar ca am terminat etc. Asa isi batea el joc de tine, facea pe prostul. Ca sa te tortureze psihic. Sa te faca sa iubesti matematica! In fine, vine, se uita, "schimba subiectul!", zice iar. "Scadem doua puncte!", exclama satisfacut. Schimb subiectul, scriu iar, din nou stiu cam de 7, si la al treilea subiect. 

"Domn profesor, am terminat". Vine zambaret, din prima, fara sa mai faca fite. "Hai la tabla". Ies la tabla, scriu fac dreg, ma ajuta si el (pentru pur si simplu era un om marinimos - iubea copiii!). Toate bune si frumoase. Scoate lucrarea mea scrisa: "ai luat 7 in scris". La oral... hm... ai stiut la tema A si ceva la tema B, te-am mai ajutat si eu... 7 si la oral. Dar ai schimbat subiectul de 2 ori, ceea ce inseamna 4 puncte penalizare (cine m-a pus sa schimb subiectul, si eu prost!). 7-4 = 3 la oral cu 7 din scris 10 de impartit la 2 nota 5 la corigenta, felicitari, ai promovat anul!

Lapte si miere au curs pe strazi de atata minunatie divina. Eu eram dintre cei norocosi, pe cativa dintre colegii mei i-a fortat sa se transfere la alte licee pentru ca i-a amenintat ca ii lasa repetenti. Din iubire!

Aceasta poveste, dupa cum spuneam, s-a repetat in 3 dintre cei 4 ani. In clasa a XIIa a trecut pe toata lumea, fara corigente.

La petrecerea de sfarsit de an am fost intr-o statiune si am stat cu el si cu dirigintele, la masa. Am vorbit chestii trestii, intr-un final vine ospatarita cu nota de plata. Se uita Dragan peste nota si ii zice ceva, iar ospatarita ii raspunde. Dragan se uita la noi (mai eram cu un coleg) si zice "scandal, comentezi?" catre ospatarita, aia face ochii mari. A fost modul lui de a ne spune ca facea misto cu noi.

Odata nici nu am apucat sa spun ceva - mi-a dat 3 de dinainte sa termin primul cuvant (scos pe sistemul "urmatorul la tabla"). Alta data, mi-a dat 3 ca am tusit. Odata a gresit nu stiu ce si am ridicat mana sa-i spun unde, si se uita la mine cum stateam cu mana ridicata si zicea "nu stiu unde e greseala... daca ar fi cineva sa-mi spuna...". Tot asa, intr-o zi i-am aratat unde e si el s-a facut ca nu intelege, aratand in alta parte. I-am aratat din nou, a aratat in alta parte iar. I-am aratat a treia oara, a spus "scandal? comentezi?", amenintand sa imi dea un nou 3.

Acum, e lesne de inteles ca nu sunt tocmai fanul matematicii. Cum spuneam, detest materia in sine si pe oamenii asociati cu ea. Trebuie sa ai un anumit model mintal ca sa fii bun la ea - eu nu ma pot concentra mult timp pe probleme pentru ca pur si simplu nu-mi pasa de ele - in acel timp ma gandesc la alte lucruri de care imi pasa si prin urmare nu pot fi atent. In plus, modelul meu mintal este bazat pe cuvinte - pe vocea mea interna. Sunt altii care sunt buni la matematica ce pot "vedea" calculele, vizual, nu in cuvinte. Cred si eu ca atunci cand ai un model intern vizual (si iti si pasa de acele probleme, mie nu-mi pasa) - ca poti rezolva acele probleme.

Voi avea mereu probleme cu aceasta materie, dar macar am motive legitime. Repulsia mea fata de matematica va fi eterna.