Instabilitate Cognitiva

Sa ne imaginam ca intr-o zi te trezesti de dimineata si iti aduci aminte ca ieri ai fost la doctor. Nu la orice fel de doctor, ci la un doctor care se ocupa cu memoria. Doctorul ti-a spus ca ai probleme cu memoria si uneori iti aduci aminte de lucruri care pur si simplu nu s-au intamplat. De obicei, astfel de fantasme sunt despre doctori care se ocupa cu memoria si iti spun ca ai probleme cu ea si iti aduci aminte lucruri care nu s-au intamplat, iti spune apoi doctorul.

Gandindu-te putin, te intrebi daca chiar ai fost la doctor sau doar ti-ai imaginat. Doctorul ti-a spus ca ai astfel de tendinte. Dar daca ti-ai imaginat ca ai fost la doctorul care ti-a spus ca-ti imaginezi, inseamna ca nu ai fost la un astfel de doctor. Si deci ca memoria ta este buna si nu ai astfel de probleme. Dar daca nu ai astfel de probleme inseamna ca chiar ai fost la doctor si chiar ti-a spus ca ai astfel de probleme, si deci ca-ti imaginezi. Dar daca iti imaginezi inseamna ca de fapt nu ai fost la doctor si ca nu ai nicio problema...

O astfel de situatie poarte numele de "instabilitate cognitiva". Cu alte cuvinte, esti in nisipuri miscatoare din punct de vedere epistemic - intr-un impas. O pozitie este cognitiv instabila daca acceptarea ei submineaza justificarea de a o accepta - ajungi la o contradictie: daca propozitia este adevarata atunci nu ai niciun motiv sa ai incredere in ea. Daca este falsa, nu ai niciun motiv sa o respingi.

Ceva similar se intampla si in paradoxul mincinosului: "aceasta propozitie este falsa". Daca este fals ca propozitia este falsa inseamna ca este adevarata. Dar atunci propozitia este falsa, conform propriei sale definitii. Motivul este auto-referential - instrumentul prin care verifici ceva este chiar lucrul suspect.

Creieri Boltzmann

Unul dintre cazurile in care se manifesta aceasta instabilitate cognitiva este in cazul creierilor Boltzmann. Creierii Boltzmann sunt situatii ipotetice in care "tu" nu esti un creier (sau o minte, mai corect spus) real ci unul care a fluctuat din nimic undeva in spatiul interstelar pentru a avea cateva experiente si care apoi dispare inapoi in vidul din care a fluctuat. Teoretic, acest lucru este posibil, desi foarte improbabil. Cum varsta universului este finita si timpul dupa ce universul ajunge in echilibru termic infinit (in care sa aiba loc astfel de fluctuatii), este infinit mai probabil sa fii un creier Boltzmann si nu unul real, concret. Si, deci, ar trebui ca in scurt timp sa te dematerializezi, pentru ca un creier Boltzmann este o structura instabila, o scurta fluctuatie de entropie scazuta intr-un univers in echilibru termic. Si totusi iata ca suntem in continuare aici si nu ne-am dematerializat.

Aceasta situatie are la randul sau o problema de instabilitate cognitiva. Problema este urmatoarea: stim ca legile fizicii permit, in principiu, creieri Boltzmann. Stim termodinamica, intelegem concepte precum entropie, cum functioneaza legile fizicii si asa mai departe. Insa daca suntem creieri Boltzmann nu ar trebui sa avem incredere in cunostintele pe care le avem. In fond, sunt niste cunostinte fictive, care au fluctuat din neant impreuna cu noi - nu avem niciun motiv bun sa credem ca aceste legi sunt legitime - sunt la randul lor niste fluctuatii intamplatoare, nu niste legi si tipare autentice. Si, deci, nu ne putem baza pe ele pentru a face predictii conform carora ar trebui sa ne dematerializam in secunda urmatoare.

Constiinta este o iluzie

Sa mergem acum in situatia celor care considera ca "constiinta este o iluzie" (eliminativistii spun ca nu exista o experienta constienta deloc). Este o pozitie cu aceeasi problema de instabilitate cognitiva - daca constiinta este o iluzie si ei ajung la concluzia ca constiinta este o iluzie pe baza constiintei (pe baza a ceea ce vad, aud, miros, pipaie si gusta din experimentele fizice pe care le fac - pe baza a ceea ce ei percep), inseamna ca au ajuns la acea concluzie pe baza unei iluzii si deci ca nu ar trebui sa aiba incredere in concluzia la care au ajuns. Este aceeasi pozitie de instabilitate cognitiva - enuntul conform caruia constiinta este o iluzie submineaza pozitia ca constiinta este o iluzie. Pozitia legitima este ca constiinta este adevaratul punct de plecare - ea este ceea ce exista si in ea se intampla totul - o pozitie care nu este cognitiv instabila, ci locul natural de plecare in epistemologie.

Bonus: Conditiile la limita

Ca bonus la toata aceasta poveste vreau sa mentionez conditiile la limita - asa numitele "boundary conditions" din fizica. De exemplu, Big Bangul este un boundary condition - este "punctul de limita" in discutia fizica despre univers, nu poti spune "ce a fost inainte" din punct de vedere fizic. Parerea mea este ca astfel de conditii limita nu pot fi rezolvate stiintific - prin fizica. Modelul fizic in sine este delimitat de aceste conditii limita si nu poate "vorbi in afara" acestor conditii. Cred ca modul prin care poti rezolva astfel de situatii este exclusiv metafizic - prin a intelege ce ESTE Natura, nu prin a construi un model al comportamentului sau.

De exemplu, daca preiei modelul fizic si vezi ca toate conurile de lumina catre "viitor" erau orientate in exteriorul singularitatii Big Bang, in orice cadru de referinta, si traduci acest lucru intr-un context metafizic, poti intelege ca Natura este o minte care s-a fragmentat la ceea ce noi modelam in fizica drept "Big Bang" - a creat extensia spatiotemporala pentru a capata mai mult de o singura perspectiva. Cu alte cuvinte, "Big Bang" nu e altceva decat intentia Naturii de a se "sparge" in minti individuale. In modelele noastre fizice asta arata precum un "moment zero" in care spatiul si timpul "incep" dintr-o singularitate, pentru ca "inainte" nu existau - separatia in mintea Naturii are un moment de inceput, asa cum este el perceput din interiorul "visului" pe care Natura il traieste in extensia pe care o numim "spatiutimp".

Deci, raspunsurile pentru conditiile limita din fizica pot fi doar de natura meta-fizica, nu pot fi raspunsuri fizice. Nu poti referentia modelul fizic pentru a-ti da un raspuns - trebuie sa privesti in afara modelului fizic, la fel cum in situatia cu amintirea doctorului poti privi in afara mintii tale si intreba pe cineva daca chiar ai fost la doctor sau nu. Chiar si daca gasesti un model fizic autocontinut (Hartle-Hawking state, de exemplu), in opinia mea felul in care el este organizat tradeaza substratul metafizic din spate (intentia Naturii de extensie si disociere, de diversificare si manifestare subiect-obiect).