Filosofia liberului arbitru

 Am promis la ultimul meu articol despre liber arbitru ca acela va fi ultimul articol pe aceasta tema insa iata ca ma simt nevoit sa mai fac o adaugare la toata aceasta serie de articole, din simplu motiv ca inca vad oameni care inteleg diferit acest termen. Deja am scris despre cum poti compatibiliza determinismul si liberul arbitru, asa ca nu voi mai repeta ce am scris anterior. Insa vreau sa formulez cum ar trebui sa interpretam aceasta idee de "libertate" sau "liber arbitru", ce ar trebui sa insemne acest termen.

Vad foarte multe interpretari care insista ca liberul arbitru sa fie o proprietate care sa pluteasca asa, intr-un abstract amorf, fara identitate. Ca sa fii liber, sustin aceste interpretari, ar trebui sa poti sa faci absolut orice sau sa te poti comporta altfel decat ai facut-o/o faci/o vei face. Ceea ce sustin eu este ca pentru a fi liber trebuie sa te comporti in concordanta cu ceea ce esti. 

Acum, e nevoie sa ne gandim mai precis la ce inseamna toate aceste lucruri. Cum le putem reprezenta, ce analogii putem face pentru a intelege exact cum sta situatia si daca este legitim sa folosim termenul de "liber arbitru" pentru felul cum vad eu lucrurile.

Un fapt pe care vreau sa il mentionez este ca "emergence", adica cum lucrurile macroscopice rasar din lucrurile microscopice, este un fapt deosebit de important. In Natura observam weak emergence, fara vreun motiv sa presupunem strong emergence. Weak emergence este ceva ce exista la nivel macroscopic insa poate fi redus la partile lui componente, microscopice. Primul exemplu pe care il am in minte sunt acele "valuri" pe care suporterii de la fotbal le fac - ridica doar o parte dintre ei mainile astfel incat sa dea nastere unor "valuri" in tribune. Sau un stol de pasari care, vazut integral, pare ca are propria sa minte, desi este facut din pasari individuale care se ghideaza dupa cele de langa ele.

Dar aceasta proprietate de "emergence" (care nu are o traducere buna in limba romana) se manifesta si in comportamentele umane. De exemplu, poti intreba un copil la varsta de 5 ani ce vrea sa se faca atunci cand va fi mare. Si iti poate raspunde "astronaut". 25 de ani mai tarziu, desi catralioane de catralioane de catralioane de catralioane de particule au interactionat unele cu altele pe baza legilor fizicii intr-o maniera pe care nimeni nu ar fi putut-o prezice, copilul devine intr-adevar astronaut. De ce? Pentru ca asta si-a dorit de cand era mic. Care era probabilitatea ca din miscarea pur intamplatoare a catralioane de catralioane de catralioane de catralioane de particule in decursul a 25 de ani sa se intample asta?

De asemenea, putem face predictii despre comportamentul cuiva doar stiind cateva dintre proprietatile lui. Cu asta se ocupa, in fond, psihologia (printre altele). Desi creierul acelei persoane este format din aproximativ 86 de miliarde de neuroni si in jur de 100 de trilioane de sinapse, putem face predictii bune despre cum va actiona cineva intr-o anumita situatie, stiind in mare care este comportamentul acelei persoane, ce calitati si atribute are si cum s-a mai comportat in trecut in situatii similare. Toate aceste lucruri sunt fenomene macroscopice ce au la baza activitatea acelor neuroni si acelor 100 de trilioane de sinapse. Nu e niciun fel de problema, nu ne mira toate aceste lucruri (desi poate ar trebui). La fel nu ar trebui sa ne mire (desi o face) faptul ca creierul uman este determinat si poate fi prezis, in principiu, in mod complet. Daca putem prezice comportamentul cuiva pe baza a cateva date psihologice, de ce ne mira atat ca am putea-o face, in principiu, perfect, pe baza a ceea ce fac neuronii in creierul acelei persoane? Dar asta nu inseamna ca acea persoana nu este libera, ci doar ca ia decizii care pot fi prezise, in principiu.

Acum sa ne gandim la subiectul nostru, liberul arbitru. Sau capacitatea de a alege liber. Cum se manifesta aceasta capacitate pentru cineva, mai exact?

Cred ca trebuie plecat de la ce inseamna ca cineva sa "ia o decizie"? Proprietatea principala, cred eu, este ca cineva sa ia acea decizie la modul constient. Cu alte cuvinte, reactia instinctiva de a te feri de un obiect care e pe cale sa te loveasca nu poate fi considerata o "decizie" ci mai mult o reactie - a fost luata automat de mecanisme reflexive din corp, pentru ca nu e timp pentru decizii metacognitive in astfel de situatii - e nevoie de o reactie rapida, imediata, automata. Nu este nevoie, deci, de metacognitia acelei decizii - de capacitatea de analiza a potentialei cai de actiune si de identificarea ta cu ea, ba chiar metacognitia este contraindicata, pentru ca intarzie ceva ce trebuia efectuat imediat.

Acum ajungem la partea problematica: am spus "ta", mai sus. Cine este acel "eu" care ia acea decizie si se identifica cu ea? Este partea cu care criticii compatibilismului dintre liber arbitru si determinism sunt foarte vocali: ei spun ca nu exista un "eu" care sa ia vreo decizie sau daca exista, este un fel de "martor" la decizie, nu face parte activ din acea decizie. 

Felul in care vad eu termenul de "self", "sine" sau "eu" este integrarea simbolurilor mentale. "Eu" este atat fenomenologia mentala (felul in care se simt lucrurile, de exemplu cum se aude vocea mea interna, imaginile pe care le vad sau pe care mi le imaginez si asa mai departe) cat si re-reprezentarea acelor simboluri si integrarea lor intr-o singura experienta. Ca scurta paranteza, cred ca problema integrarii (care se mai cheama si "the neural binding problem") este rezolvata daca realitatea per total este integrata, insa nu este important acest detaliu acum. Ce este important este ca "eu" sunt atat propria fenomenologie cat si integrarea acelei fenomenologii intr-o singura experienta. Mai exact, "eu" sunt acele simboluri integrate, dar nu doar atat. Mai este nevoie de ceva. Acel ceva este dezbaterea democratica dintre aceste simboluri. Acesta este cel mai important punct. Si vreau sa ilustrez ce vreau sa zic prin doua analogii. 

Prima analogie este urmatoarea: imagineaza-ti ca suntem intr-o calatorie si, ajunsi la destinatie, trebuie sa ne decidem la ce hotel sa ne cazam. Exista doua hoteluri: hotelul X si hotelul Y. Eu am citit pe internet despre hotelul X ca este foarte bun in timp ce hotelul Y este asa si-asa, insa are avantajul ca este mai aproape de plaja. Tu ai citit ca hotelul X este bun dar nu mult mai bun decat hotelul Y si faptul ca Y este mai aproape de plaja ti se pare un argument bun sa ne cazam la hotelul Y. Ajungem sa dezbatem la ce hotel sa ne cazam: eu iti spun ca X chiar e bun si ca merita sa stam la el, chiar daca e putin mai departe de plaja. Tu spui ca din ce stii nu e diferenta asa de mare, si ca ar avea mai mult sens sa stam la hotelul Y. Eu apoi gasesc un pliant pe care l-am luat inainte sa plecam (si de care uitasem) cu poze de la hotelul X unde este clar ca hotelul X chiar este un super-hotel, cu preturi cat se poate de rezonabile. Vazand acele poze si preturile, esti convins: chiar daca hotelul Y este mai aproape de plaja, parca hotelul X are mai mult sens. Ajungem la o decizie: ne vom caza la hotelul X - decizia este una de comun acord si ne simtim perfect confortabil cu ea - nu am fost fortati sa o luam. Insa daca eu, de dinainte sa tinem dialogul, spun "eu nu ma cazez decat la hotelul X si cu asta am incheiat discutia" nu mai putem spune ca am avut o decizie libera, rezonabila - decizia a fost determinata imperativ, fara dezbatere.

A doua analogie este urmatoarea: sa ne imaginam ca o natiune are un sistem democratic de reprezentanti, in numar de 100, fiecare dintre ei avand drept de vot dar si drept de veto: oricare dintre ei pot bloca, prin acel drept de veto, orice fel de actiune, sau pot forta orice fel de actiune. Acesti reprezentanti au opinii si cunostinte proprii si dezbat ce fel de actiune ar trebui sa faca tara respectiva. Si in urma unei dezbateri de o anumita durata de timp, in care diferiti reprezentanti tin dialoguri unii cu altii, ajung intr-un final la o decizie, sa zicem prin vot: 78 dintre ei voteaza pentru actiunea X, 22 dintre ei voteaza pentru actiunea Y. Consensul este ca ar trebui ca tara respectiva sa faca actiunea X. Desi 22 dintre ei nu sunt de acord, cei 22 inteleg argumentul pe care cei 78 il aduc pentru actiunea X si niciunul dintre ei nu-si foloseste dreptul de veto - reprezentantii sunt responsabili si inteleg ca dreptul de veto, folosit incorect, poate sabota procesul democratic, proces care s-a dovedit a fi esential in supravietuirea si reproducerea acelei natiuni.

Ce sustin eu este ca exact asta se intampla si in cazul unei persoane, in mintea unei persoane. Insa dezbaterea ce are loc in mintea unei persoane este intre chiar simbolurile ce formeaza mintea acelei persoane, "eul" acelei persoane. Acel "eu" este colectia dorintelor, inclinatiilor, senzatiilor, valorilor, inteligentei si asa mai departe ale acelei persoane. Aceste atribute nu sunt alese de mine insa asta nu conteaza - eu sunt colectia acestor lucruri - nici nu le puteam alege eu pentru ca eu sunt acele proprietati, nu exist fara ele si deci nu puteam exista inainte de ele, sa mi le pot alege. Toate aceste lucruri se manifesta constient si se simt in diferite feluri. De exemplu, poti sa simti dorinta de a manca inghetata. Acea dorinta este imediat re-reprezentata in vorbe de catre vocea ta interna - vei spune "am chef sa mananc o inghetata". Dar asta nu e tot - acea voce este luata ca input, ca date "noi" in procesul metacognitiv. Ideea verbala "am chef sa mananc inghetata" produce noi idei, bazate pe ea. De exemplu, poate produce ideea "dar nu ar trebui, pentru ca sunt la regim si inghetata are multe calorii, si vreau sa slabesc". Sau poate produce ideea "dar vreau sa fac economie, inghetata costa multi bani si vreau sa strang bani sa-mi cumpar un laptop". Si asa mai departe. Diferitele simboluri care se manifesta in procesul de cognitie "discuta unele cu altele" - se re-reprezinta unele pe altele, outputul unora fiind input pentru altele. Toate aceste lucruri se intampla integrat - toate simbolurile "stiu" unele de altele si isi inteleg punctele de vedere, fiind intr-o continua re-reprezentare. 

Practic, ceea ce fac toate aceste simboluri este exact acea dezbatere pe care o faceau reprezentantii acelei natiuni: un continuu dialog in care incearca sa-si inteleaga fiecare punctele de vedere si de ce o anumita actiune are mai mult sens decat alta. Intr-un final, simbolurile ajung la un consens, re-reprezentandu-se unele pe alte de asa natura incat converg catre o actiune, fara ca vreunul dintre simboluri sa actioneze intr-o maniera de "veto", sa-si impuna perspectiva proprie. Dimpotriva, desi simbolurile nu sunt neaparat de acord 100% cu decizia comuna luata, in urma dialogului dintre ele, acestea au convers catre o decizie comuna. Analogia cu votul nu este perfecta dar este indeajuns de buna. Unele simboluri intr-adevar ar fi preferat o alta actiune, initial, dar odata ce au re-reprezentat celelalte simboluri au inteles de ce celelalte simboluri vor o alta actiune si deci nu-si vor folosi dreptul de veto impotriva acelei decizii. Prin urmare, actiunea finala luata de acest proces este una libera: simbolurile au cazut de acord sa faca respectiva actiune, au convers la acea actiune si se identifica cu ea. Simbolurile care au votat impotriva, daca ar fi intrebate, ar raspunde "am descis sa facem X", referindu-se la intregul complet de "votanti", la actiunea comuna a simbolurilor, si cele care au votat "da", si cele care au votat "nu". 

Care ar fi opusul acestei situatii? Este simplu: daca vreunul dintre votanti, daca vreunul dintre simboluri ar folosi dreptul de veto. Si l-ar folosi intr-o maniera opusa cu votul coeziv al simbolurilor. De exemplu, simbolurile ar putea decide "trebuie sa nu ma droghez". 99 din cei 100 de votanti ar vota "pro", dar 1 votant (simbolul care spune "drogul este esential") ar folosi dreptul de veto si ar spune "nu, actiunea de a ma droga este esentiala, imi voi folosi dreptul de veto sa ma opun deciziei coezive a celorlalte 99 de simboluri". Atunci actiunea nu ar fi libera: "eul" care este descris de cele 100 de simboluri se identifica cu decizia la care au convers acele simboluri, nu cu vetoul pe care l-a facut unul singur. Decizia deci nu este libera si intr-adevar cineva aflat intr-o astfel de situatie va spune "nu am decis liber sa ma droghez, pur si simplu e ceva ce trebuie sa fac".

Si putem explica evolutionist de ce stau astfel lucrurile: anumite procese din corpul uman sunt automatizate, chiar daca intra si in sfera constienta si capata simboluri in acea sfera. Cineva care se drogheaza are o reprezentare pentru acel act in sfera sa metacognitiva, insa simbolul care reprezinta actiunea de a se droga are o probabilitate foarte mare sa isi exercite dreptul de veto, pentru ca drogul actioneaza asupra unor procese biologice construite sa fie in mare parte automate, care atunci cand se manifesta metacognitiv prin simboluri au deja atasate de ele necesitatea utilizarii dreptului de veto - sunt sisteme esentiale care au prioritate si nu ar trebui supuse vreunei dezbateri. Analogia ar fi daca o tara ar fi invadata si simbolul care reprezinta ministrul apararii isi va folosi dreptul de veto daca decizia democratica a simbolurilor ar fi "nu trebuie sa ne aparam" - ministrul apararii are "datoria" sa faca veto acelei decizii, desi decizia a fost una libera si democratica. 

Deci la genul acesta de lucruri se rezuma discutia liberului arbitru: daca decizia este luata prin dezbaterea democratica a simbolurilor care te definesc si care apoi converg catre o anumita actiune, atunci decizia este una libera, conforma cu starea ta: tu decizi sa iei acea actiune, simbolurile care te reprezinta fac asta. Asta inseamna sa fii tu - inseamna sa ai acele proprietati, acele simboluri care discuta unele cu altele si intr-o continua re-reprezentare si intr-un continuu proces de inputs si outputs, influentandu-se unele pe altele, care apoi converg catre o decizie. Decizia este libera: simbolurile ajung la acea decizie democratic, prin convergenta, nu printr-un veto al unui simbol asupra celorlalte. In contrast, decizia nu este libera daca este impusa din exterior (si nu prin dialogul simbolurilor si prin convergenta lor), nu este libera daca vreunul dintre simboluri manifesta drept de veto (si nu prin dialogul simbolurilor si prin convergenta lor) si nu este libera daca este nedeterminata (daca este descrisa de un proces cuantic intamplator sau impusa de ceva extern pe baza unei "dari cu banul", si nu prin dialogul simbolurilor si prin convergenta lor).

Asta este tot. Nu ne pasa ce se intampla la nivel microfizic, la ce fac neuronii, la ce fac campurile cuantice din creierul uman - nimic de acest gen. Capacitatea acelor simboluri de a dialoga este instantiata sau se manifesta pe acea platforma, dar platforma nu este esentiala, nu este importanta decat in sensul ca permite unui astfel de lucru sa se intample, atat. Cat timp decizia pe care o iei este una la care se ajunge prin dialogul simbolurilor ce te reprezinta, dialog care converge catre o actiune, atunci actiunea este una libera si este cat se poate de legitim sa o denumesti astfel. Niciun alt mecanism la care ma pot gandi nu ar putea duce la ceva "mai liber" decat asta si care sa permita de asemenea o identitate personala. Evident ca nu iti poti alege ce proprietati vei avea si ca felul in care esti este modelat de factori genetici si de mediu - de ce altceva ar fi putut fi modelat? Ce este important este ca dansul simbolurilor care te reprezinta converge la o decizie si, daca nu este constrans prin vreun drept de veto al vreunuia dintre simboluri, actioneaza liber.