Acum doi ani am purtat niste discutii cu mai multe persoane despre ceea ce se cheama "problema grea a constiintei" - cum fac neuronii sa produca ceea ce se cheama "qualia", mai exact experientele noastre constiente (vazul, auzul, gustul, mirosul, simtul tactil, proprioceptia, echilibrul etc)? Care este mecanismul prin care neuronii, formati la randul lor din molecule formate la randul lor din atomi care sunt la randul lor formati din protoni, neutroni si electroni, cu protonii si neutronii la randul lor formati din cuarci (forma corecta in limba romana este "cuarcuri" dar eu voi folosi "cuarci" pentru ca pur si simplu suna mai bine) - cum e posibil ca aceste combinatii de particule elementare sa produca experientele constiente, sa cauzeze lumea mentala? Care este mecanismul prin care neuronii dau nastere experientei constiente dar celulele hepatice sau renale nu fac asta? In fond, si neuronii si celulele renale si hepatice sunt facute din acelasi material atunci cand te duci catre reprezentarea lor fundamentala - toate aceste lucruri sunt facute din aceiasi protoni, neutroni si electroni.
Desigur, stim din fizica elementara (evit sa folosesc termenul "fundamentala", "elementara" este un termen mai potrivit) ca orice particula este, de fapt, o excitatie intr-un camp cuantic. Cu alte cuvinte, un electron este o excitatie in campul de electroni. Un quark up este o excitatie in campul de upquarks si asa mai departe. Prin urmare, tot ceea ce noi numim "neuroni" sau "celule hepatice", de fapt tot ceea ce noi numim lume fizica reprezinta niste excitatii in aceste campuri cuantice.
Modelul Standard al Particulelor (al campurilor, de fapt)
Fiecare particula reprezentata mai sus este parte a unui camp cuantic al carei excitatie este.
Ceea ce se cheama "Quantum Field Theory" (sau "Teoria Campurilor Cuantice") este cea mai de succes teorie din istoria fizicii. Si totusi stim ca este gresita. Teoria Campurilor Cuantice nu descrie Natura in intregime. De ce? Pentru ca daca ne uitam in ilustratia de mai sus observam ca gravitatia nu este inclusa in acel tabel. Si pentru ca QFT propune infinitati daca nu ai grija sa folosesti cut-off points - daca nu ai grija sa folosesti teoria efectiva a campurilor - ceea ce noi folosim in prezent pentru a descrie Natura este aceasta teorie efectiva - este un mod de a descrie Natura care ignora ceea ce se intampla la energii foarte ridicate, de exemplu la Big Bang. Modelul de mai sus este o astfel de teorie efectiva. Practic spunem "la energiile din viata de zi cu zi, legile fizicii (fara gravitatie) sunt cele descrise de modelul standard".
Exista modele si pentru energii (temperaturi) mai mari - ceea ce se cheama grand unified theories - teorii ale unificarii fortelor Naturii. In acele teorii (ne-probate experimental), trei dintre cele patru forte ale Naturii se unesc intr-una singura, de unde si denumirea de "grand unified theories"; insa acestea nu pot fi testate experimental (pentru ca nu avem acceleratoare indeajuns de puternice pentru a atinge energiile necesare) si nu doar atat dar GUTs nu includ nici ele gravitatia. Ceea ce stim este ca la energii foarte ridicate legile Naturii cel mai probabil se comporta diferit decat la energiile din viata de zi cu zi.
Bun. Si ce legatura au toate aceste lucruri cu problema grea a constiintei si cu experientele subiective? Nici una! Si exact aici este problema. Datele empirice probeaza modelele stiintifice dar nu spun absolut nimic despre cum ar trebui interpretate metafizic acele modele. Cu alte cuvinte, ceea ce stiinta propune sunt aceste modele. Modelele descriu relatiile dintre elementele utilizate in respectivele modele. Folosesc elemente precum "masa", "sarcina electrica" si asa mai departe, dar nu spun ce reprezinta, ce sunt acesti termeni. Si nici nu trebuie - stiinta nu se ocupa cu descrierea ontologica sau metafizica a acestor termeni. Functioneaza bine-mersi si fara un astfel de bagaj. Intreaga tehnologie care imi permite mie sa scriu acest articol si tie sa il citesti - internetul, electricitatea, tranzistorii si, in general, toate lucrurile pe care noi le numim fizice de pe planeta functioneaza si sunt descrise pe baza legilor fizicii descrise de modelele stiintifice, in cazul nostru ale celor descrise de modelul standard de mai sus.
Stiinta, deci, se ocupa cu capturarea tiparelor si regularitatilor Naturii si a interactiunii dintre ele. Insa a contempla la natura lor fundamentala este o intrebare ce nu face parte din arsenalul stiintific ci din cel filosofic. Intrebarea mea referitoare la problema grea a constiintei face parte din aceasta categorie - din categoria metafizicii, ontologiei, filosofiei. Stiinta nu este echipata pentru a raspunde la ea. Si asta e OK. Ce nu e OK este atunci cand unii oameni insista ca nu este o problema. De fapt, sunt unii oameni care spun lucruri precum "constiinta este o iluzie" (mereu ma intreb cine este acela care este iluzionat), ca constiinta "nu exista" doar pentru ca stiinta nu o poate masura (la care raspunsul meu este "inseamna ca stiinta este impotenta in a raspunde la aceasta intrebare, nu ca constiinta nu exista") sau ca chiar daca in prezent nu putem raspunde la intrebare pentru ca nu suntem inca la nivelul necesar de tehnologie pentru a o face, in viitor (peste 100, 1000, 1 milion de ani etc) cand vom avea tehnologia necesara vom putea analiza un creier uman si spune "uite, asa apare experienta culorii rosii si din cauza ca X se vede asa cum se vede). Cu alte cuvinte, ca vom sti exact mecanismul prin care neuronii produc respectiva experienta (si produc constiinta in general) si ne vom uita in trecut si zambi despre cat de naivi erau oamenii din perioada in care traim noi in prezent, precum o facem cand privim in trecut despre cum oamenii de acum cateva sute de ani (sau chiar mai putin) credeau ca viata este ceva magic si inexplicabil - acum stim ca viata este un proces biochimic care poate fi explicat pe baza legilor fizicii, intelese foarte bine la energii joase, precum am precizat mai sus. Acelasi lucru si despre caldura/temperatura, despre care se credea ca este o "substanta" care curge de la un obiect la altul - acum stim ca de fapt este energia cinetica medie a moleculelor acelui obiect.
Insa eu nu cred ca constiinta are aceeasi calitate precum o au viata sau temperatura. Este o cu totul alta categorie. Viata este un proces pe care o constiinta il observa. Temperatura la fel. Sunt lucruri obiective, in sensul ca pot fi observate de constiinte. Constiinta este o proprietate subiectiva si are o cu totul alta calitate. Niciuna dintre proprietatile definite de modelele stiintifice pe care le avem nu include constiinta, nici macar putin. Nu putem, sub nicio forma, sa folosim modele stiintifice pentru a determina cum se simte o experienta subiectiva doar pe baza unor observatii a ce fac campurile cuantice, in speta a cum se comporta particulele asociate cu ele, in cadrul atomilor, moleculelor ... neuronilor pentru a deduce de acolo cum se simte sa vezi culoarea rosie sau sa mirosi un trandafir. Nu stim niciun mod prin care colectia proprietatilor fizice, masa, sarcina electrica si asa mai departe sa produca acele experiente constiente. De unde si problema grea a constiintei despre care vorbeam eu acum doi ani. Si daca e sa fim cinstiti, problema grea a constiintei ar trebui sa se cheme problema imposibila a constiintei - cum ar putea rasari o lume mentala, ce contine qualii, experiente constiente, din interactiunea unor campuri cuantice complet lipsite de astfel de proprietati?
Asa zisa rezolvare pe care o propun unii filosofi (pentru ca am stabilit ca intrebarea este una de natura metafizica, ontologica, filosofica si nu stiintifica) este sa nege experienta cu totul ("este totul o iluzie") sau sa o accepte dar sa continue sa o numeasca "o iluzie", "nu este ceea ce pare" si asa mai departe. Si sa nu aiba o problema cu asta. Ba chiar sunt apreciati astfel de filosofi - dau impresia ca ei inteleg lucrurile profund si ca tu pur si simplu nu ai capacitatea sa intelegi genialitatea a ceea ce spun ei. Ca de fapt problema este la tine, ca insisti sa crezi ca constiinta si experientele subiective exista si ca esti naiv pentru ca faci asta. Treaba asta mereu m-a deranjat, personal. Cred ca mai corect si mai onest ar fi ca acesti filosofi sa spuna "nu suntem capabili sa explicam constiinta". Este ca atunci cand te duci la doctor si spui ca ai o problema, doctorul nu o descopera si spune "este la tine in minte, este psihic, este psihosomatic, este o iluzie" in loc sa zica "nu sunt eu capabil sa o descopar" (doar nu vrei sa para el incompetent, nu?). Adica arunca vina asupra pacientului. Asa si aici.
Din toate aceste lucruri a rasarit ipoteza mea cu undele cerebrale - poate ca experienta constienta este encapsulata in acele unde - pare ca neuronii sunt singurele structuri din corpul uman care produc acele unde iar acele unde sunt corelate cu experienta constienta - undele arata diferit atunci cand esti treaz si constient decat atunci cand dormi sau esti in coma, de exemplu. Deci, poate ca in acele unde sunt experientele constiente encapsulate si poate ca realitatea este de asa natura incat obiectele materiale care produc respectivele unde cu respectivele tipare produc si respectivele experiente constiente. Acesta a fost fundamentul de la care am plecat eu. Desigur, acum problema este sa explici de ce acele unde produc acele experiente.
Insa o problema si mai mare reprezinta faptul ca in aceasta discutie avem de-a face cu un dualism: vorbim despre o lume mentala si o lume fizica. Aceeasi problema, apropo, o avea si Descartes: el propunea un dualism cartezian ("cartezian" vine de la numele sau) - un suflet si un corp - iar felul in care sufletul controla corpul era prin intermediul glandei pineale (de unde si faptul ca foarte multi sarlatani in prezent spun cate ceva despre glanda pineala) - sufletul era imaterial si interactiona cu corpul material. Descartes a avut o corespondenta indelungata cu printesa Elisabeta de Boemia, unul dintre geniile acelor timpuri, care i-a criticat abordarea intrebandu-l "cum face sufletul sa interactioneze cu corpul fizic?". Descartes nu a avut un raspuns (raspunsul nu putea fi "prin glanda pineala" pentru ca si ea era tot fizica). Existenta acestui dualism introduce problemele pe care le avem in incercarea de a rezolva problema grea a constiintei - cum ar putea cele doua lumi, cea fizica si cea materiala, sa interactioneze? In fond, au proprietati cu totul distincte. Nu ar fi mult mai usor daca am avea un monism, adica o singura lume? Insa daca avem de-a face cu un monism si presupunem ca singura lume este lumea fizica, asta inseamna sa negam existenta constiintei si sa trecem in tabara celor care spun ca in cel mai bun caz constiinta este o iluzie, daca nu cumva pur si simplu nu exista.
Imediat ar trebui sa observam o problema cu aceasta abordare. Problema este ca plecam de la premisa ca tot ceea ce exista este material - adica curentul filosofic denumit Materialism. In materialism, tot ceea ce exista este lumea materiala iar constiinta este un efect al interactiunilor din lumea materiala. Mai precis, constiinta este produsa de catre creier - de catre actiunea fizica ce se produce in creier - neuronii au potentiale de actiune, exista sinapse, se elibereaza neurotransmitatori care cupleaza la receptori, exista un flux de ioni de potasiu, sodiu, calciu, clor care mediaza potentialul de actiune si asa mai departe. Toate aceste lucruri sunt fizice si, in cadrul materialismului, sinergia lor produce, pentru sisteme indeajuns de complexe, experienta constienta si constiinta. In prezent, acest punct de vedere este cel favorizat de comunitatea stiintifica. Orice alt punct de vedere diferit de aceasta interpretare este sanctionat drastic cu rasete, cu ostracizare si in general cu abordari de genul "inca unul care a luat-o razna, neaga materialismul". Adica este imediat ridiculizat de catre colegii tai daca tu, ca cercetator serios, propui ca materialismul nu este corect. Si de asta sunt putini cercetatori seriosi care au curajul sa contrazica acest curent - pur si simplu este curentul filosofic predominant (in lumea vestica, cel putin) si orice contrazicere a lui conduce spre ridiculizare si eventual spre potentiale probleme in cariera, pentru ca nu vei mai fi luat in serios.
Insa eu am avantajul ca nu imi pasa de toate aceste lucruri deci pot scrie liber - nu imi e frica de ridiculizare. De fapt chiar ma astept ca in urma acestui articol sa primesc multe "haha-uri" si comentarii ridicole si rau intentionate, insa nu asta este important. Lucrul de care imi pasa mie este daca exista sau nu o abordare metafizica/filosofica mai buna decat materialismul si daca acea abordare este consistenta logic si compatibila cu ceea ce observam. Pentru ca daca acea abordare se contrazice cu datele stiintifice atunci ar fi ridicol sa o luam in serios - filosofia trebuie sa se muleze la cum este Natura, nu Natura sa se muleze la filosofia pe care vrei tu o sa impui. Si, din ce imi dau seama, materialismul nu face asta - materialismul nu este in stare sa explice constiinta, de unde si problema grea (de fapt imposibila) a constiintei.
Am spus mai sus ca materialismul propune faptul ca constiinta este produsul activitatii fizice a creierului, a activitatii neuronilor. Insa studiile referitoare la efectele drogurilor arata ca drogurile produc experiente bogate scazand activitatea cerebrala, nu crescand-o. Mai mult, in cazul mortilor clinice, activitatea cerebrala este practic zero si totusi unele persoane au experiente constiente. Acum, lucrurile sunt complicate - poate ca respectivele experiente constiente, "near death experiences", au loc cand creierul inca mai are oxigen (sau cand pacientul este resuscitat si inima bate din nou) si pacientul are impresia ca era constient atunci cand inima nu batea si activitatea cerebrala era zero. Poate ca da, poate ca nu. Dar cum ramane cu experientele date de droguri, cand activitatea cerebrala per total este redusa. Cum ramane cu faptul ca in creierul uman nu doar procesele excitatorii conteaza ci si cele inhibitorii! Daca experienta constienta exista si in lipsa activitatii cerebrale este clar ca experienta constienta nu este produsa de activitatea cerebrala. Iar studiile in cazul drogurilor arata ca o reducere a activitatii cerebrale este corelata cu o crestere a bogatiei experientei subiective - inclusiv aparitia mai multor personalitati in halucinatia respectiva. Cum putem explica toate aceste lucruri?
Idealism
In urma discutiilor mele de acum doi ani, un prieten mi-a dat un clip pe YouTube pe care sa-l vizionez, intocmai despre aceasta problema grea a constiintei. Am deschis respectivul clip si l-am lasat intre taburile browserului (erau vreo 200 deschise) cu gandul sa-l vizionez cand am timp. Desigur, a stat acolo cateva luni de zile fara sa ma ating de el. Mai treceam uneori pe acolo, vedeam ca are in jur de doua ore si imi ziceam "lasa, o sa ma uit eu la el intr-o zi", trecand mai departe. Pana cand, intr-o zi, chiar am ales sa ma uit la el. A fost printre cele mai interesante lucruri pe care le-am vazut.
Clipul respectiv era un podcast cu un filosof al mintii contemporan, Bernardo Kastrup. Acum, cei care il cunosc pe Kastrup si au inclinatii stiintifice vor rade. Sa le dam posibilitatea sa se opreasca din ras pana continuam.
Asa, sper ca si-au revenit. Unii dintre ei, imediat ce il mentionezi pe Kastrup, dupa ce se opresc din ras spun lucruri de genul "da ma, ala care zice ca totul e minte, haha" sau "tu stai sa il asculti p-ala?" sau "a fost demontat Kastrup de X si Y, nu are sens sa-ti pierzi timpul cu el". Am citit asa zisele demontari ale propunerilor lui Kastrup si n-am vazut niciun fel de demontare demna de luat in seama. Cred ca motivul real pentru toate aceste reactii este ca marea majoritate a oamenilor cu care eu vorbesc sunt materialisti. Pentru ei "are sens" sa spuna ca constiinta este o iluzie, ca nu exista, ca e produsa de lumea fizica si asa mai departe. Odata ce se ciocnesc de ceea ce spune Kastrup nu se simt confortabil - intra in disonanta cognitiva. Ar insemna ca tot cadrul filosofic si metafizic pe care si l-au construit in viata este in pericol si deci propria lor identitate personala - ceea ce ii defineste pe ei si valorile lor. Si deci simt ca e datoria lor sa arunce cu noroi in Kastrup, inclusiv la nivel de ad-hominems: "e ciudat", "e respingator", "i-am scris si mi-a raspuns urat" etc. Dar in general nu se iau de ceea ce spune Kastrup.
Iar ceea ce spune Kastrup este urmatorul lucru:
Daca premisa de la care noi plecam, cea materialista, este gresita? Care ar fi alternativa la ea? Iar alternativa pe care o propune (si care nu este ceva pe care el l-a generat, este o alternativa veche, in special in lumea estica) este ceea ce se cheama Idealism. Acum, discutia este una foarte lunga si ce voi incerca eu sa fac este sa o scurtez pe cat posibil, extragand din ea esenta. Facand asta, anumite detalii vor fi lasate, vrand nevrand, pe dinafara. Insa din ceea ce am citit si ascultat despre idealism, mie mi se pare foarte bine argumentat si fundamentat. Ideea este urmatoarea: tot ceea ce exista este mental, nu fizic. Nu exista "o lume fizica" - ceea ce pare ca fiind fizic este de fapt cum arata un proces mental.
Desigur, toata acesta discutie in care totul este mental ar face bine sa nu intre in contradictie cu tot ceea ce observam, inclusiv ceea ce noi denumim "lumea fizica", faptul ca traim intr-un lume comuna care are un caracter obiectiv, faptul ca atunci cand deschizi craniul cuiva vezi un creier, faptul ca anumite procese pe care le denumim "fizice" sunt corelate cu o anumita experienta constienta si asa mai departe. Toate aceste lucruri trebuie sa fie consistente cu idealismul (sau idealismul cu ele) daca este sa renuntam la materialism sau macar sa luam idealismul in serios. Si, din moment ce am scris un astfel de articol, sunt consistente.
Sa ne gandim la creier. Ce spune idealismul despre creier? Ce face creierul, mai exact? In idealism, creierul nu produce constiinta. Nu este cauza constiintei. Ceea ce face creierul este sa filtreze constiinta, sa o localizeze in spatiu-timp acolo unde se afla respectivul corp (din care creierul face parte). Ne putem imagina creierul precum un aparat de radio care se potriveste pe o anumita frecventa si aduce acea informatie in difuzorul aparatului de radio - aparatul de radio nu cauzeaza muzica ce urmeaza sa se auda in difuzor ci receptioneaza/focalizeaza/localizeaza/filtreaza respectiva muzica, respectiva informatie, dintre celelalte posturi care sunt disponibile pe alte frecvente. Deci rolul creierului este de selectie a constiintei, nu de cauza a ei. Prin urmare, ceea ce idealismul propune (si modul in care difera de materialism) este ca constiinta poate exista si fara creier si, daca inhibi creierul, constiinta respectiva se de-localizeaza - exact ceea ce se observa in cazul halucinatiilor in care drogurile scad activitatea cerebrala - subiectul care halucineaza poate halucina mai multe alte subiecte, se poate disocia. Exista, de fapt, si unele boli psihice de disociere in care in cadrul aceleiasi minti exista mai multe subiecte care uneori exista pe rand, uneori exista in acelasi timp in respectiva minte, fiecare subiect avand amintirile sale proprii in aceeasi minte. Dupa ce pacientul este tratat, pacientul se identifica cu toate respectivele subiecte (si are acces la amintirile lor), insa atunci cand nu este tratat, fiecare subiect are propria sa "existenta".
Pe scurt, idealismul propune ca tot ceea ce exista este minte. Dar asta nu inseamna ca totul este in mintea ta sau in mintea cuiva anume. Mintea personala (pe care o putem numi "ego") este diferita de mintea ca substrat al existentei. Mintea nu este cauzata de materie si energie, ci materia si energia este cauzata de minte. La nivel logic, urmatoarele patru puncte trebuie sa fie adevarate pentru ca idealismul sa fie adevarat:
- Perceptia ta subiectiva exista
- Perceptiile altor persoane exista
- Exista lucruri independente (si in afara) perceptiei constiente
- Lucrurile care exista in afara perceptiei constiente genereaza perceptia constienta
Cea mai simpla explicatie pentru lumea pe care o observ este aceea ca am o experienta constienta. Motivul pentru care idealismul nu este echivalent cu solipsismul (in care doar "tu" existi ca subiect si tot ceea ce vezi in jur este o simulare a mintii, iar ceea ce observi ca alti observatori constienti sunt doar niste zombie simulati de minte) este ca este mai simplu ca si ceilalti oameni sa fie constienti, avand in vedere ca au aceeasi structura observabila ca tine. Daca ai aborda perspectiva solipsista, ar trebui sa faci o presupunere aditionala, anume aceea ca ceilalti din jur care se comporta cum te comporti tu nu sunt ca tine, desi structural sunt practic identici. Prin urmare, explicatia mai simpla este ca si ei sunt constienti. De aceea, idealismul spune ca atat tu cat si ceilalti oameni sunteti constienti. Mai mult, prezumptia ca ceilalti sunt constienti deriva si din faptul ca ei pot relata anumite experiente constiente la care tu nu ai avut inca acces, timp in care sa le poti observa comportamentul, dupa care, atunci cand ai tu aceeasi experienta precum au descris-o ei, sa vezi ca comportamentul tau este similar. Deci cel mai probabil au fost constienti pentru ca si tu te simti acum precum descriau ei ca se simteau atunci.
Bun. Cum ramane insa cu faptul ca exista diferiti observatori constienti desi toata realitatea este o singura minte? Cum ar trebui sa ne gandim la aceasta colectie de observatori constienti care au propria lor identitate personala si propriile experiente subiective care le sunt private lor - doar ei au acces la felul in care se simt? Si ce inseamna ca "totul sa fie mental"?
Sa ne gandim la un vis. Intr-un vis totul se intampla in mintea celui care viseaza. Nu doar atat, dar atunci cand visezi te identifici cu un avatar din vis. Spui "am visat ca ma alerga un caine". Cu alte cuvinte, desi cainele era parte a visului si deci a mintii tale, tu nu te identifici cu el (sau cu intreg visul) ci doar cu o parte din vis, cu "tine", adica reprezentarea egoului in acel vis. Cainele face parte din vis insa nu este constient. Nu doar atat, insa cainele are o manifestare pe care ai putea-o numi "fizica" - cainele te-a muscat de picior si a durut atat de tare! In idealism se intampla ceva similar unui vis, insa este un vis mai stabil si mai lung. Identitatea personala este egoul care se manifesta pentru o durata de timp in spatiu, insa are aceeasi natura, in mare, cu avatarul cu care te identifici in timpul unui vis. La fel si lumea fizica - in fond, ceea ce noi numim "lume fizica" nu este altceva decat o colectii de experiente in constiinta - vezi copacii de afara, simti vantul cum bate, auzi pasarile ciripind si asa mai departe. Sau, daca vrei o perspectiva mai stiintifica, vezi un instrument de masura cum indica o anumita valoare. Dar toate aceste lucruri se intampla ca niste reprezentari in constiinta.
Pentru a inainta in aceasta discutie trebuie sa fac o precizare: din cauza limitarilor limbajului si din cauza faptului ca nu poti proba natura fundamentala a realitatii in mod direct, tot ce putem face este sa folosim analogii si metafore. Doar asa putem intelege, macar partial, ceea ce propune idealismul. Si acesta nu este un defect al idealismului ci este pur si simplu ceva ce nu se poate evita: aceeasi problema se regaseste in materialism, unde nu poti intreba (poti, dar nu ti se va raspunde) "din ce sunt facute campurile cuantice"?
Asadar, cum se face insa ca nu poti vedea mintea in mod direct? De exemplu, atunci cand te uiti in interiorul craniului unei persoane vii nu vezi mintea acelei persoane ci vezi ceea ce pare ceva material, in speta creierul acelei persoane. Este intocmai unui ochi care nu se poate vedea pe el insusi fara ajutorul unei oglinzi sau a unor dinti care nu se pot musca pe ei insisi. Vom reveni la conceptul de oglinda putin mai tarziu. Mintea, deci, nu poate fi analizata precum "ceva" pentru ca ea este cea care face analiza, detectia. Mintea nu este materiala ci imagineaza toate posibilele materiale. In cazul creierului pe care il vezi, acel creier este imaginea partiala a procesului constiintei precum flacara este imaginea partiala a procesului combustiei sau fulgerul este imaginea partiala a procesului descarcarii electrice. Toate aceste imagini sunt partiale pentru ca reprezinta doar o parte din ceea ce este acel proces - este felul in care respectivul proces "se vede" atunci cand un ego (adica o minte localizata) il observa. Toate lucrurile fizice, deci, se intampla in minte dar nu neaparat intr-un ego, intr-o minte localizata. Ceea ce nu se intampla intr-o minte localizata se intampla in minte (ca substrat al realitatii) si este ceea ce noi numim "lumea fizica, obiectiva".
Motivul pentru care este greu de acceptat ca ceea ce noi numim "lumea obiectiva", "universul" si asa mai departe este in minte (ca substrat al realitatii, nu ca minte personala) este pentru ca nu putem influenta cu propria minte ceea ce se intampla in minte, adica in univers. Si atunci tragem concluzia ca sunt doua medii separate - mintea este "aici, unde este creierul meu" iar langa, in lumea fizica, este un cu totul alt mediu, mediul lumii fizice constituit din materiale, din modelul standard al particulelor, din campuri cuantice etc. De fapt, pana si in cadrul propriei minti (a egoului) ne identificam cu doar o parte din ea. Pana si in cadrul viselor ne identificam cu doar o parte din ele, altfel nu ne-am speria in timpul cosmarurilor (am sti ca intregul univers care pare autonom este de fapt creat de noi). Insa lumea fizica, care pare obiectiva, conform idealismului, este de fapt un proces al mintii (al substratului realitatii, nu a mintii personale). Ceea ce numim "legi ale fizicii" sunt tiparele observate ale acestei minti.
Acum sa abordam o aparenta problema a idealismului: daca creierul, care este imaginea partiala a procesului constient, se afla in minte, cum poate el filtra insusi lucrul care ii da existenta? Sau, cum zice Kastrup, un filtru de apa nu este facut din apa si un filtru de cafea nu este facut din cafea. Raspunsul este ca termenul de "filtru" este unul metaforic: este un mod de a spune ca creierul este imaginea unui proces prin care mintea se auto-localizeaza (capata un cadru de referinta in spatiutimp). Insa creierul nu captureaza in el intregul continut al auto-localizarii mintii. Este doar o imagine partiala a acelui proces, precum un cheag de sange este doar o imagine partiala a procesului coagularii sangelui.
Metafora Vartejului
In cartea sa, "Why Materialism is Baloney", Kastrup propune urmatoarea metafora pentru a intelege cum ajung sa existe egouri, minti localizate in mediul mintii ca substrat al realitatii. Metafora este urmatoarea: imagineaza-ti un ocean infinit. In acest ocean exista, din loc in loc, niste vartejuri care se formeaza din felul in care apa se misca. Vartejurile respective sunt localizate: poti arata spre ele si spune "aici este un vartej". Intr-un mod similar, ceea ce noi observam drept "un creier" este un vartej in oceanul mintii. Motivele pentru care folosim aceasta metafora cu vartejuri intr-un lichid sunt mai multe: unul dintre ele este ca in respectivul vartej o parte dintre moleculele de apa ale oceanului se afla in respectivul vartej si sunt prinse acolo - sunt continutul privat al acelui vartej, precum gandurile unui creier sunt continutul privat ale acelui ego. Desigur, apa exista si dincolo de vartej, insa din punctul sau de vedere el nu poate sti decat de propriul sau continut (imediat vom vedea si cum poate face asta). Astfel, fiecare vartej este un ego in imensul ocean al mintii, similar cum fiecare creier este un ego. Ce este important de retinut din aceasta metafora este ca nu poti spune ca creierul cauzeaza constiinta - este la fel de absurd precum ai zice ca vartejul cauzeaza apa sau ca fulgerul cauzeaza descarcarea electrica! Ceea ce creierul, vartejul si fulgerul reprezinta este modul in care respectivul proces arata pentru cineva care il observa. Este imaginea partiala a acelui proces. Desigur, creierul, vartejul si fulgerul sunt corelate cu procesul constiintei sau al descarcarii electrice. Astfel, problema grea a constiintei dispare: creierul nu cauzeaza experienta subiectiva, constienta, ci este doar imaginea acelui proces. In realitatea actuala, mai complicata decat un simplu ocean facut din apa, acel proces arata precum un creier. In modelul nostru simplu al mintii in care aveam un ocean, "creierul" arata precum un vartej.
Practic, diferenta dintre idealism si materialism este ca idealismul spune ca fulgerul este imaginea procesului descarcarii electrice, pe cand materialismul spune ca fulgerul este sursa sau cauza descarcarii electrice. Astfel, in idealism, creierul nu este sursa sau cauza experientei constiente, ci este imaginea procesului unei experiente subiective, asa arata atunci cand observi un astfel de proces. Continuand cu aceasta metafora, ce ar trebui sa se intample daca deranjezi acel vartej sau daca scazi activitatea cerebrala? Din moment ce vartejul (sau creierul) este modul constiintei in a localiza o experienta subiectiva, scaderea activitatii sau deranjarea vartejului ar trebui sa scada localizarea constiintei - deci sa observam delocalizarea ei, precum observam in cazul experientelor psihedelice sub influenta drogurilor!
Dar daca distrugem complet vartejul (sau creierul)? Ce ar trebui sa se intample? Ceea ce ar trebui sa se intample ar fi delocalizarea completa a experientei subiective - in locul vartejului ar fi intregul ocean. Si asta se potriveste din nou cu relatarile celor in moarte clinica, a caror povesti in general sunt de genul "m-am simtit una cu intregul univers" atunci cand sunt intrebati ce au experimentat - practic, experienta lor subiectiva a fost delocalizata complet, "vartejul" a fost distrus complet in acea scurta perioada.
In partea a doua a acestei serii de articole despre idealism vom vedea cum comunica constiintele localizate, cum de suntem constienti de doar o parte din realitate si ce se intampla dupa moarte.
Comentarii