Idealism, partea a doua
In prima parte a acestei serii de articole despre idealism am vorbit despre care este cadrul metafizic pe care acesta il propune: in loc ca lumea fizica sa fie ceva diferit de lumea mentala, lumea fizica este parte a lumii mentale. Creierul nu produce constiinta ci o localizeaza intr-un cadru de referinta in spatiutimp. Am vorbit despre cum ne putem imagina fiecare ego, adica fiecare minte individuala, localizata, ca fiind un vartej in mediul mintii precum un vartej exista intr-un ocean si am spus ca vom vedea de ce este util sa folosim o astfel de imagine pentru a reprezenta un ego. In acest articol vom elabora cum si de ce este utila metafora cu vartejul si cum este posibil sa vorbim despre o lume obiectiva cu care sa interactionam. In plus, cum a fost realitatea inainte ca o minte sa existe... sau de ce nu este o intrebare buna.
Dar sa ne uitam mai intai la cum arata un vartej in apa.
In metafora folosita de catre idealismul propus de catre Kastrup (pe care el il numeste "idealism analitic"), fiecare dintre mintile individuale (egouri) sunt astfel de vartejuri. Si accentul este pe "individuale" - am vazut ca majoritatea oamenilor cand aud termenul de "minte" sau "mental" cred ca e obligatoriu sa fie mintea cuiva. Si de aici apar intrebari de genul "ce se intampla in realitate imediat dupa Big Bang, atunci cand nu exista nicio minte?" Desigur, cand folosim minte ca substrat al realitatii, ca ontologie, ca substanta fundamentala a realitatii, nu ne referim la mintea nimanui. Ne referim la care este natura realitatii - este sub forma mentala. Din acel substrat, din acea ontologie se nasc mintile individuale, precum avem noi oamenii sau animalele. Si am spus ca vartejul este o metafora utila pentru a descrie cum arata mai simplu o astfel de localizare in minte.
Acum trebuie sa repet: in acest articol, si de acum incolo, atunci cand spun minte ma refer la natura realitatii, la ontologie. Cand spun ego ma refer la o minte localizata in spatiutimp. Ne putem imagina un ego ca fiind o "minte concentrata", focalizata intr-un punct, precum este un vartej intr-un ocean. Dar fundamental este oceanul, nu acel vartej. Acel vartej se poate "dizolva" inapoi in oceanul din care a venit, fiind doar o organizare temporara a unei colectii de molecule de apa ale acelui ocean. Vartejul este modul in care arata, temporar, atat cat exista, o localizare a unui vartej in acea apa.
Similar, creierul este modul in care arata, temporar, atat cat exista, o localizare a unui ego in minte.
Cum ramane insa cu continutul mintii? Din ce este el facut? In metafora cu vartejul, continutul este reprezentat din miscarea moleculelor de apa, prinse sau nu in respectivul vartej. Complexitatea acelui continut este data de complexitatea vartejului - un vartej simplu are doar cateva moduri in care apa se poate "invarti" in el, pe cand unul complex, format din diferiti curenti marini, are o sumedenie de moduri si traiectorii in care moleculele de apa o pot lua. Ce se intampla daca apa insa este complet statica? Nu exista niciun fel de experienta - tot ceea ce exista este potentialul unui proces mental (unei miscari in acel ocean). Mai pe scurt: apa este tot ceea ce exista, iar miscarea acelei ape (definita prin frecventa valurilor, amplitudinea lor si asa mai departe) reprezinta continutul acelei ape, inclusiv posibilitatea aparitiei vartejurilor, care pot fi localizate aici sau acolo, adica in diferite locuri din acel ocean.
Idealismul propune faptul ca si realitatea este la fel: mintea este tot ceea ce exista iar miscarea acelei minti (pentru care nu avem vreo descriere propriu-zisa, fiind baza a tot ceea ce exista) este continutul realitatii, descris la nivel comportamental de ceea ce noi numim legile fizicii si care, din loc in loc in spatiutimp (spatiutimpul aflandu-se in aceasta realitate a mintii), dau posibilitatea aparitiei creierelor, care pot fi localizate aici sau acolo, adica in diferite locuri din spatiutimp. Complexitatea creierelor (si a sistemelor nervoase) este direct proportionala cu cat de bogat este repertoriul mental la care are acces egoul definit de respectivul creier, precum o facea vartejul cu numarul de traiectorii pe care le puteau lua moleculele de apa. Referitor la faptul ca in principiu ar putea exista o minte in care nu se intampla nimic, precum moleculele unui ocean ar putea fi complet statice - cel mai probabil asta nu este posibil. In cazul oceanului, reprezentarea pe care ne-o imaginam este una clasica: oceanul este facut din molecule pe care, daca ar fi sa le reducem la atomi, ni le putem imagina ca pe niste "bile" clasice ce ar putea fi etern nemiscate. Insa stim ca realitatea in care noi traim este una cuantica, iar in mecanica cuantica nu exista lucruri statice: in mod obligatoriu exista miscare, incertitudine, fluctuatii sau ceea ce se cheama "zero-point energy" - campurile cuantice au mereu o energie diferita de zero atunci cand le masori (se poate si proba experimental prin efectul Casimir). Mai pe scurt, in cazul unui ocean clasic poti avea un ocean in repaus complet. In cazul realitatii noastre, mintea nu poate fi statica, mereu "vibreaza" (din nou repet faptul ca atunci cand folosesc termenul mintea ma refer la realitate, la ontologie). Cu alte cuvinte, realitatea noastra mereu face ceva si unul dintre lucrurile pe care il face este sa intretina existenta vartejurilor (sau creierelor, in cazul nostru) - activitatea mintii (ale carei tipare le putem descrie drept "legile fizicii") este ceea ce noi observam drept lumea fizica si mediul din care facem noi (egourile, mintile localizate) parte.
Cum comunica mai multe vartejuri in ocean? Cu ajutorul mediului comun din care fac parte: de exemplu ar putea trimite unde prin apa dintr-o parte in alta. Similar, doua creiere pot trimite informatie de la unele la altele prin intermediul a ceea ce numim "lume fizica" - prin unde electromagnetice, in cazul nostru. Insa acea lume fizica este doar felul in care noi numim continutul mintii cu care noi nu ne identificam - restul oceanului. Important este de retinut ca el nu are o alta natura sau ontologie - este doar o chestiune de disociere intre noi (egoul) si restul mintii, precum atunci cand visam nu ne identificam cu tot continutul unui vis ci doar cu o parte din el.
OK, deci creierele sunt localizari ale mintii. Ce se intampla inaintea aparitiei primului creier sau primei localizari? Sa zicem, imediat dupa ceea ce noi denumim Big Bang (trebuie sa fac un scurt comentariu, aici: Big Bangul cel mai probabil nu exista, fiind o predictie a teoriei clasice a relativitatii generale - aici ma refer la singularitatea Big Bang. Modelul Big Bang, cel care descrie evolutia universului din momentul imediat urmator momentului zero este cel mai probabil corect si sustinut de o gramada de dovezi observabile) - ce se intampla deci imediat dupa Big Bang, cand nu exista niciun fel de ego? Se intampla ceea ce spun legile fizicii ca se intampla: universul evolua conform legilor fizicii. Asta nu neaga in niciun fel idealismul (si nici idealismul nu neaga evolutia universului conform legilor fizicii) - universul este un proces mental, pentru ca mintea este ontologia. Singura diferenta este ca nu exista niciun ego care sa aiba meta-cognitia necesara intelegerii a ceea ce se intampla.
Meta-Cognitie
Sa ne uitam mai atent la metafora pe care am folosit-o, aceea de vartej. De ce este ea utila, in afara de faptul ca ne-o putem imagina cu usurinta? In primul articol am spus ca unul dintre motivele pentru care este util sa ne gandim la ego ca fiind un vartej este ca intr-un vartej moleculele prinse in el sunt private lui, precum gandurile unui creier sunt private lui. Al doilea motiv insa are de-a face cu ceea ce se cheama meta-cognitie. Gandeste-te de exemplu la ecranul pe care il privesti pentru a citi acest articol. Il vezi si stii ca il vezi. De asemenea stii ca stii ca il vezi. Si stii ca stii ca stii ca il vezi. Si stii ca stii ca... poti duce aceasta recursivitate la infinit. Este intocmai aceasta recursivitate care permite ceea ce se cheama self-awareness. In "I am a strange loop", Douglas Hofstadter a dat o multime de exemple intocmai despre asta. Unul dintre ele este imaginea a doua oglinzi, fata in fata:
Ne putem imagina informatie care circula in acest imens lac de mercur si care ajunge in diferite vartejuri - unele informatii sunt prinse in interior si se oglindesc de foarte multe ori intre fetele vartejului, pe cand alte informatii nu sunt captate sau se oglindesc de doar cateva ori pana parasesc vartejul. In cazul creierului, acele informatii de care suntem constienti sunt acelea care se "oglindesc" de multe ori in structura cerebrala, iar pentru altele trebuie sa ne concentram pentru a le constientiza, trebuie sa "focusam" vartejul de asa natura incat sa capteze acele informatii mai bine.
Acum, una dintre critici este "ok, si cum difera asta de materialism? in fond, am stabilit ca si in idealism exista o lume obiectiva, separata de un ego, pe care o denumim lume fizica... si?". Diferenta este insa una substantiala - in materialism, corpul si creierul cauzeaza constiinta si lumea mentala, ceva calitativ, din ceva material, cantitativ. Mintea (egoul), in materialism, este in corp si in creier. Insa in idealism este invers - corpul si creierul sunt in minte. Practic, realitatea este un vis la care participam cu totii - ne putem imagina ca fiecare dintre noi este un ego al aceleiasi minti, o disociere a mintii (a ontologiei) in diferite egouri - insa fundamental suntem cu totii membri ai aceleiasi subiectivitati, ai aceleiasi minti, doar puncte de vedere diferite din cadre de referinta diferite. Desigur, atunci cand un ego moare, subiectivitatea nu moare, precum tu nu mori atunci cand avatarul cu care tu te identifici intr-un vis moare sau cand visul se termina. Ceea ce se intampla este doar ca tu nu te mai identifici cu el, dar nu stai sa plangi pentru ca visul a luat sfarsit si avatarul tau a disparut. E timp sa mai visezi si noaptea urmatoare. Prin urmare, nu ai de ce sa crezi ca mintea va lua sfarsit atunci cand vei muri - egoul cu care te identifici acum nu va mai fi, precum un vartej in oceanul de mercur poate fi distrus, insa oceanul va fi in continuare acolo.
Cum se va simti si daca va fi "cineva" care sa simta ceva este o cu totul alta discutie - ai putea spune ca vei fi una cu universul - adica una cu mintea din care egoul tau a provenit, chiar daca la prima vedere suna super dubios si suna a ceva ce un sarlatan ti-ar spune ca sa te faca sa-i cumperi produsul minune peste 5 minute - nu vei avea un ego, nu te vei identifica cu nimeni, cu niciun cadru de referinta - problema pe care o am eu este ca nu stiu daca mai poti vorbi despre un "tu", avand in vedere ca nu va exista un ego, un vartej, un creier, un proces de asa natura incat sa aiba un cadru de referinta si niste oglinzi intre care sa se produca o experienta de self-awareness.
In partea a treia a acestei serii voi vorbi despre alte lucruri interesante pe care le poti spune despre realitate daca iei perspectiva idealista (de exemplu, ce putem spune despre "inconstient", sau daca calculatoarele pot fi constiente), dar si critici la adresa ei - ce fel de critici de bun simt i-ai putea aduce?
Comentarii