Liberul arbitru si Libertatea
Am scris deja doua postari despre liberul arbitru (prima in contextul calatoriei inapoi in timp si a doua in contextul de liber arbitru in sine) si pare ca o a treia pe aceeasi tema ar fi un pic cam mult. In plus, am stabilit in aceste postari ca liberul arbitru nu este compatibil nici cu un univers determinist nici cu unul probabilist. In plus, uitandu-ne mai atent asupra conceptului de liber arbitru in sine am tras concluzia ca nu este bine definit si ca este o falsa problema - daca nu ai face ceea ce ai facut sau vei face nu ai fi "tu".
Insa nu la aceste lucruri se refera majoritatea oamenilor atunci cand se gandesc la liber arbitru. Pentru ei (si pentru orice om care nu vrea neaparat sa intre in profunzimea lucrurilor atunci cand vine vorba despre astfel de concepte) termenul de "liber arbitru" reprezinta, de fapt, capacitatea de "a face ce vrei tu". De exemplu, eu pot decide sa ridic mana stanga. Si decizia imi apartine. Nu sunt constrans de ceva exterior sa imi doresc sa ridic mana si sa nu o pot face (presupunand ca sunt sanatos, nu am mana legata/paralizata etc). Nimeni nu ma poate opri sa ma gandesc la un anumit lucru in acest moment, eu decid la ceea ce ma gandesc. Si asa mai departe. Toate aceste lucruri ne sunt atat de evidente incat in mod natural putem zice "legile fizicii pot fi ele cum vor ele insa eu tot am libertate - uite, mi-am ridicat mana stanga pentru ca asa am vrut". Iar adevarul este ca aceste fapte evidente sunt greu de combatut - nu poti zice "ba nu, de fapt nu ai decis tu ci faptul ca tu ai ridicat mana stanga a fost scris in conditiile initiale de la Big Bang si era ceva inevitabil". O data, pentru ca e greu de crezut ca la Big Bang a fost scris ca "trebuie" ca tu sa ridici mana stanga "acum" si a doua oara pentru ca e ridicol sa gandesti asa.
Exista in filosofie ideea conform careia liberul arbitru si determinismul sunt compatibile, un curent denumit compatibilism. Acest lucru intra in contradictie cu tot ceea ce am scris pana acum, si anume faptul ca liberul arbitru (folosim aceasta expresie ca pe un container pentru "libertatea de a face asa cum vrei", pentru moment) este incompatibil, dupa cum am zis, atat cu un univers cu legi deterministe cat si unul cu legi probabiliste, in care rezultatul unor interactiuni fizice depinde de fenomene cuantice, stocastice. Am zis foarte clar ca ambele situatii sunt incompatibile cu liberul arbitru: prima pentru ca iti dicteaza in mod imperativ ceea ce se va intampla (sau chiar ceea ce trebuie sa se intample) iar a doua pentru ca, chiar daca fenomenele probabiliste nu sunt "batute in cuie" de la Big Bang incoace, rezultatul lor este pur intamplator - nu poti zice ca "ai ales liber" sa faci ceva determinat de un joc de zaruri (adica de cum se va nimeri rezultatul acelei masuratori cuantice, intamplatoare).
Si iata ca totusi exista o sumedenie de oameni care sustin ca determinismul este compatibil cu liberul arbitru. Aceasta idee m-a tulburat mult timp pentru ca mult timp nu am vazut niciun mod prin care asa ceva ar fi posibil; cum ai putea avea un univers determinist (sau chiar si probabilist) in care conceptul de liber arbitru sa existe? Nu am vazut niciun mod prin care cele doua (legile fizicii si liberul arbitru) sa fie reconciliate fara sa existe probleme. Am incercat sa ascult argumente in favoarea acestei reconcilieri insa nu am auzit prea multe. Principalul argument, pe care il sustine si Sean Carroll, este acela epistemic: fiintele umane (sau fiintele indeajuns de complexe, inclusiv animalele) sunt deosebit de complicate si nu stim ce decizie vor lua. Prin urmare, le putem imputa deciziile si spune ca au ales liber respectiva decizie (presupunand ca nu sunt constranse din exterior). Si deci, spun compatibilistii, fiecare persoana este responsabila moral de actiunile sale presupunand ca actiunile sale sunt generate "liber", fara constrangeri, pe baza dorintelor acelei persoane.
Trebuie sa recunosc ca nu am inteles niciodata acest punct de vedere. Nu am inteles ce vor acesti compatibilisti sa spuna prin "nu sunt constranse din exterior". Sunt actiunile unui schizofrenic incarcate moral? A fost constrans din exterior sau nu? Daca sunt constranse din interior? Ce inseamna sa "fii constrans"?
In cursul de filosofie morala al lui Michael Sandel de la Harvard a fost prezentat un exemplu cu un barbat care ducea o viata normala: era casatorit si avea o fetita. La un moment dat, acesta s-a schimbat si a inceput sa abuzeze sexual de fetita sa. A fost arestat si in noaptea de dinainte sa fie judecat acesta a inceput sa acuze puternice dureri de cap. A fost dus la urgente si pe RMN s-a remarcat o masa in zona cortexului prefrontal. A fost operat de urgenta si tumora a fost indepartata. Odata cu indepartarea tumorii, comportamentul acestuia a revenit la normal - era acelasi om care fusese inainte, nu mai avea niciun fel de inclinatii pedofile. S-a determinat ca intr-adevar acea tumora i-a determinat comportamentul si ca nu "a ales liber" sa faca acele actiuni. Dupa o perioada insa, acesta a inceput iarasi sa abuzeze de fetita. Imediat a fost dus la spital si s-a descoperit ca la prima operatie doctorii nu inlaturasera complet tumora astfel incat aceasta crescuse la loc. A suferit o a doua operatie, de data aceasta tumora fiind complet indepartata. Barbatul a dus o viata perfect normala, apoi.
De ce am ales acest exemplu? Pentru ca este unul evident in care un anumit comportament pare sa "apartina de acea persoana" cand, de fapt, apartine de o conjunctura fizica a acelei persoane, dincolo de controlul acesteia - in acest caz, prezenta acelei tumori. Dar acelasi lucru se poate spune despre orice fel de comportament - o persoana violenta are sinapsele si neuronii de asa natura incat este violenta. O persoana mincinoasa are sinapsele si neuronii de asa natura incat este mincinoasa. Si asa mai departe. Cu totii avem "tumorile" noastre - comportamentele noastre sunt date de felul in care am avut norocul sau ghinionul ca neuronii nostri sa se interconecteze, iar comportamentul ce rezulta din aceasta conexiune extrem de complicata a lor este determinat. Faptul ca noi nu stim despre aceasta determinare nu ne da "puteri magice" de libertate. Aici nu inteleg eu argumentul compatibilistilor, care este unul epistemic: "nu stim ce decizie vei lua si daca vei lua o decizie care nu ne place vom fi dezamagiti si te vom blama pentru ca ne imaginam ca puteai lua o alta decizie". Well, va puteti imagina pana maine, dar acea decizie este determinata de sistemul meu neuronal. Faptul ca tu nu stii asta nu imi da mie capacitatea de a lua o alta decizie. Este ca si cum ai lovi o bila de biliard si ai spune ca bila de biliard este responsabila moral pentru ca nu a intrat in gaura doar pentru ca tu nu ai stiut daca ai lovit bine cu tacul sau nu. Lipsa de acces epistemic nu da o libertate magica acelei bile. Atitudinea corecta este sa zici "nu stiam ce decizie vei lua insa acum ca vad ce decizie ai luat si stiind ca a fost determinata nu ar trebui sa fiu dezamagit pentru ca stiu ca nu ai ales liber".
Prin urmare, mult timp nu am inteles cum ar putea fi vreodata liberul arbitru compatibil cu determinismul (sau cu legile fizicii in general, deterministe sau nu). De curand insa am citit cartea lui Douglas Hofstadter, "I am a strange loop", o carte foarte interesanta si sofisticata, scrisa de un om foarte interesant si sofisticat. In ea, Hofstadter da un exemplu ce pot zice ca mi-a redeschis apetitul pentru a "compatibiliza" liberul arbitru cu legile fizicii si m-a facut sa realizez ca poate ca nu avem liber arbitru dar avem libertate, unde libertatea este sentimentul sincer ca am facut o alegere libera. Deci, pana la urma, libertatea este compatibila cu un univers determinist, nu liberul arbitru.
Exemplul este urmatorul: sa ne imaginam ca asezam un sir de dominouri intr-un sistem astfel incat, in functie de cate dominouri cad, dupa ce cade ultimul se declanseaza un mecanism care verifica daca numarul respectiv de dominouri este numar prim sau nu. Si drept input punem numarul 7, un numar prim. Cad cele 7 dominouri si mecanismul de verificare, bazat tot pe dominouri, se declanseaza. Verifica daca se imparte exact la 2, la 3 etc. Dupa toate aceste verificari, un domino care spune "acest numar este prim" cade. Acest domino special cade doar daca numarul este prim.
Tot acest mecanism poate fi descris, bine mersi, prin legile fundamentale ale fizicii. Caderea dominourilor este data de interactiuni fizice, de campuri cuantice sau strings sau interpretarea voastra favorita la nivel fundamental. In acele dominouri avem cuarci, leptoni, fotoni virtuali, gluoni, forta tare, forta slaba, camp gravitational si asa mai departe. Si putem vorbi despre ceea ce se intampla in acest sistem de dominouri folosind acesti termeni. Insa cred ca sunteti de acord ca o astfel de descriere a sistemului ar fi complet ridicola. O astfel de descriere nu ar spune nimic despre ceea ce face sistemul de fapt si anume ca verifica daca un numar este prim sau nu. Ceea ce conteaza in acest sistem este numarul de dominouri care cad - acel numar, un concept abstract, numarul "7" in cazul nostru, este ceea ce determina daca dominoul special cade sau nu. Sigur, interactiunile fizice ce duc la caderea acelui domino special sunt propagate prin legile fizicii si campuri cuantice, insa sistemul in sine este un sistem abstract - in acest sistem ceea ce conteaza este conceptul de "numar prim", "7" si asa mai departe - toate aceste lucruri sunt abstracte, nu fizice. Si ele determina daca acel domino special cade si ne spune "da, 7 este numar prim", din nou un concept abstract ce ajunge in creierul nostru.
Nimeni nu ar descrie acest sistem prin legile fundamentale ale fizicii - ar fi ineficient si nu s-ar referi la ceea ce sistemul face de fapt. Ceea ce se intampla la nivel fundamental este complet irelevant, comportamentul macroscopic este ceea ce conteaza. Aceeasi situatie poate fi aplicata si in cazul creierului uman - chiar daca conceptele noastre mentale sunt pe un substrat fizic, in activitatea neuronala, activitate care functioneaza prin interactiuni fizice, prin curent electric, prin ioni de potasiu, sodiu, calciu ce trec prin canale de ioni, prin depolarizari de membrana, prin neurotransmitatori si asa mai departe - toate aceste lucruri sunt irelevante pentru viata de zi cu zi. In viata de zi cu zi ceea ce primeaza sunt conceptele abstracte: dorinte, nevoi, telosuri. Chiar daca sunt abstracte, precum "7" este abstract sau "numar prim" este abstract, toate aceste lucruri au putere cauzala - poti avea un fel de "top-down causality" in care comportamentul fizic sa fie dat de concepte abstracte materializate in lumea fizica prin intermediul legilor fizicii.
Atunci cand luam o decizie, precum "hai sa imi ridic mana stanga ca sa iti arat ca sunt liber sa fac asta" niciodata nu ne punem problema "de unde a aparut acest gand?". Gandul acela a aparut in urma activitatii cerebrale si a fost prezentat "zonei constiente" drept "un gand ce mi-a venit acum". Si pentru ca gandul "a venit", tu ii asignezi acestuia agenta proprie: spui ca tie ti-a venit acel gand. Este intocmai aceasta "agenta" (agency) motivul pentru care avem iluzia "libertatii" (sau chiar si a liberului arbitru, depinde cum definesti termenul). Iluzia este acolo pentru ca spui ca tie ti-a venit acel gand si ai decis sa faci acea actiune. Asignezi agenta acelui gand si ti-o asignezi tie, nu unei alte persoane. Apoi actionezi ca atare, ridicand mana stanga. Insa nu iti pui niciodata problema a "cum a aparut acel gand" si "de unde a originat"? Si este intocmai acest sentiment de "agenta" pe care il ai in corp, faptul ca simti ca tu ai ales acel lucru, motivul pentru care simti ca ai ales liber sa faci acel lucru.
Lucrurile stau astfel pentru ca a fost evolutionist avantajos sa avem agente: sa spunem ca "X a decis sa faca Y", sa spunem ca "eu am decis sa ridic mana stanga" si asa mai departe. Tot evolutionist am dobandit capacitatea de a simti (la nivel de qualia, de experienta subiectiva) ca lucrurile stau astfel, ca exista o intentie a unui agent si ca acel agent suntem noi atunci cand executam o actiune. Si, de fapt, au fost facute si experimente cu astfel de situatii: unii oameni (care raspund la hipnoza) au fost hipnotizati sa ridice mana stanga atunci cand aud un anumit cuvant. Apoi au fost treziti si li s-a spus ca sub piele a fost implantat un dispozitiv care trimite, din cand in cand, curent electric si determina muschii mainii sa se contracte, ridicand-o. Evident, acest lucru se intampla independent de vointa subiectului. Apoi, subiectii au vorbit o perioada cu cei care au facut experimentul. Din cand in cand, experimentatorii aruncau cuvantul "magic" pentru care subiectii fusesera antrenati sub hipnoza sa ridice mana stanga si acestia intr-adevar o ridicau, neasignand agenta propriei lor persoane. Nu spuneau "am ales sa ridic mana stanga" ci spuneau "wow, mi s-a ridicat mana stanga, cred ca e de la dispozitivul de sub piele". Similar, intr-un alt experiment, doi jucatori incercau sa duca sageata de la mouse intr-un anumit loc pe un ecran. De fapt, sistemul era de asa natura incat doar complicele celor care facea experimentul misca mouseul (la un anumit moment din timp) iar subiectul, nu. Dupa ce subiectul avea impresia ca el controleaza sageata de pe ecran complicele ducea sageata intr-un loc unde nu ar fi trebuit sa ajunga. Intrebat, subiectul spunea "asa am decis eu sa duc sageata acolo". Pentru ca subiectul credea ca sageata depinde de el (in mare parte) asigna agenta acelei actiuni: el a decis sa duca sageata acolo. Acest fenomen de "agenta" este prezent si la animale (cel putin la cele sofisticate precum cainii, corbii, maimutele, ciorile etc): un caine face diferenta intre atunci cand il calci pe coada din greseala si atunci cand ai vrut sa-l calci pe coada. Pur si simplu simuleaza in modelul sau mental, prin theory of mind si neuronii sai oglinda, intentia ta. Asigneaza o agenta, o dorinta, o enitate abstracta, un self care a vrut ceva actiunii tale.
Pe scurt, desi actiunile sunt determinate in creier de activitatea neuronala si de lucruri precum neurotransmitatori si depolarizari de membrane si, mai fundamental, de campuri cuantice, particule virtuale si asa mai departe, datorita faptului ca avem sentimentul ca noi am ales sa facem respectiva actiune (sau ca alte persoane, alte selfuri, au ales sa faca ceva in mod liber) avem impresia ca am ales liber acea actiune (fara sa ne intrebam de unde a originat ea, de ce am ales pentru actiunea respectiva si nu impotriva ei si asa mai departe). Insa nu as zice ca e "doar o iluzie" - acesti factori abstracti precum "am simtit sa..." sau "doresc sa..." sau "vreau sa...", desi suna abstracti si impotenti cauzali, de fapt este posibil sa fie cauzali si compatibili cu legile fizicii, precum "7" sau "numar prim" sunt cauzali si compatibili cu legile fizicii in sistemul care determina daca 7 este numar prim. Nu sunt contradictorii. Putem lua in serios importanta unor astfel de concepte, chiar si abstracte fiind.
Acest lucru este de asemenea compatibil cu felul in care vad eu existenta - este posibil (si zic eu, probabil) ca motivul pentru care exista ceva in loc de nimic este faptul ca obiectele abstracte exista in mod necesar, prin necesar intelegand "nu pot fi distruse, nu pot alege sa nu existe". Si, dupa cum am vazut, este posibil sa aiba si putere cauzala, nu doar o existenta pur abstracta - aceste entitati abstracte sa aiba putere ontologica, existentiala - sa fie "motivul" existentei fizice a universului (sau, altfel spus, fizica in sine sa fie abstracta si sa para ca ideea de "fizic" are sens, dar totul sa fie abstract).
Prin urmare, nu ar trebui sa ridiculizam conceptele abstracte ci ar trebui sa le luam foarte in serios. Atunci cand o persoana face o actiune, dorintele, scopurile, nevoile etc ale acelei persoane, chiar si abstracte asa cum sunt, au putere cauzala. Ele sunt ceea ce conteaza, chiar daca se manifesta pe un substrat fizic. Libertatea poate fi o iluzie, insa la nivel de perceptie este reala - eu chiar am vrut sa ridic mana stanga, in sensul ca asta am simtit. Astfel, putem avea o libertate compatibila cu determinismul (sau probabilismul) legilor fizicii fara a intra in vreo contradictie. Daca asta intelegem prin compatibilism, atunci eu sunt multumit.
Comentarii
Totuși, nu sunt neapărat sigur daca și în acest context merge folosită logica "modelul cel mai practic este cel mai reprezentativ pentru realitate", pentru ai putea argumenta că abordarea microscopică îți răspunde la mult mai multe întrebări. Rămâne de dezbătut dacă răspunde și la "de ce am murit în jocul pe calculator".