De ce exista ceva in loc de nimic?
Daca pana acum ne-am ocupat de subiecte simpliste cum ar fi "ce este fericirea", mecanica cuantica sau cum sa evadezi dintr-o gaura neagra, a sosit momentul sa abordam un subiect putin mai dificil, si anume intrebarea primordiala ontologica: "De ce exista ceva in loc de nimic?"
Dupa parerea mea, aceasta intrebare este cea mai grea intrebare (grea, in sensul de "dificil de raspuns" sau "imposibil de raspuns") pe care un om o poate pune. Este intrebarea care practic m-a fascinat de cand eram mic, si a fascinat o sumedenie de alti oameni de-a lungul timpului.
La prima vedere, pare imposibil de raspuns. Insa vom incerca sa abordam aceasta intrebare din diferite unghiuri, in acest articol, pentru a vedea daca nu cumva ignoram anumite aspecte logice sau de semantica atunci cand formulam o astfel de intrebare.
In primul rand, de ce? este o intrebare foarte diferita de cum? De ce? are mai degraba o valenta filosofica decat una ce trebuie sa aiba o explicatie sau o "cauza". Cum? este intrebarea la care stiinta poate da un raspuns, de obicei. A intreba de ce? implica o nuanta teleologica, un telos al lucrului despre care intrebi - un scop al sau, la care intrebarea de ce? sa poata raspunde. Insa in stiinta nu vorbim despre niciun fel de telos - ci doar despre mecanismul prin intermediul caruia lucrul despre care intrebi cum? poate exista.
In al doilea rand, nimicul este un subiect putin dubios, in ciuda aparentei sale simplitati. Nimicul fizic este diferit de nimicul filosofic. Nimicul fizic este un concept care, in ciuda numelui sau, inseamna ceva. Ce anume inseamna nimicul fizic? Daca ne imaginam ca luam o zona din spatiu-timp si eliminam din acea zona toate particulele de materie si toata radiatia, vom ramane cu "nimic", adica cu spatiu gol, vid - acela este vidul fizic.
La o privire mai in amanunt asupra lui, nimicul fizic inseamna o sumedenie de lucruri: presupune existenta unei structuri denumite spatiu-timp (avem, deci, 4 dimensiuni, 3 spatiale si una temporala); presupune de asemenea existenta campurilor cuantice, care exista, bine mersi, in continuare in acea regiune din spatiu; mai presupune existenta proprietatilor acestor entitati - valorile campurilor, fluctuatiile lor de energie; presupune existenta unor legi ale fizicii, care stabilesc relatiile dintre campuri; presupune observarea/masurarea aparitiei unor particule virtuale, datorate fluctuatiilor cuantice din acea regiune; presupune existenta unor entitati abstracte, cum ar fi matematica.
Asadar, nimicul fizic contine in structura sa (daca putem atasa conceptul de "structura" nimicului) o sumedenie de lucruri.
Nimicul filosofic este nimicul la care ne gandim in mod uzual, atunci cand ne gandim la nimic, adica niciodata (mereu te gandesti la ceva, inclusiv atunci cand te gandesti la nimic). Nimicul filosofic este virtual imposibil de obtinut, pentru ca insasi ideea in sine de nimic presupune eliminarea gandului care genereaza ideea de nimic. Fara a divaga prea mult, insa, cu totii intelegem, la nivel intuitiv, ce reprezinta nimicul filosofic - reprezinta "adevaratul nimic" - nici campuri cuantice, nici spatiu-timp, nici legi ale fizicii, nici Dumnezeu (in caz ca va intrebati), nici matematica, nici, da, ati ghicit, nimic.
Dupa cum putem observa, o discutie despre nimic este, sau poate fi, daca luam nimicul in serios, foarte complicata (e pe cale sa devina si mai si). Intr-un fel, este cea mai provocatoare discutie (daca, repet, luam conceptul de "nimic" in serios) pe care o poti avea.
"De ce exista ceva in loc de nimic?" - pare o intrebare absolut pertinenta si corecta. Si am spus "pare" pentru ca nu este. Ca sa intelegem de ce (iata, am folosit si eu "de ce?") nu este o intrebare de la care sa astepti un raspuns logic consistent, trebuie sa nu ne lasam pacaliti de formularea ei si sa o analizam putin mai amanuntit.
Atunci cand intrebam "de ce exista aceasta masa?", sau "de ce exista persoana X", sau "de ce exista planeta Pamant?" - intotdeauna exista niste raspunsuri la aceste intrebari - exista o cauza care a condus la existenta acestor lucruri:
"Aceasta masa exista deoarece fabrica de mobila Ikea a construit-o".
"Persoana X exista deoarece a fost conceputa de parintii ei" (nu are sens sa intram in detalii despre modalitatea specifica prin care a fost conceputa)
"Planeta Pamant exista deoarece o multime de particule dintr-un disc protoplanetar s-a strans sub atractia gravitationala mutuala intr-o sfera, acum 4,55 miliarde de ani" (chiar si intr-o discutie despre nimic, Pamantul tot nu este plat)
Intotdeauna exista un raspuns logic, o cauza, pentru intrebarile de mai sus. Care este diferenta intre a pune intrebarile de mai sus si a intreba "de ce exista ceva in loc de nimic?". Diferenta consta in natura specifica a intrebarilor de mai sus raportata la natura generica a intrebarii anterioare.
In momentul in care pui intrebarea "de ce exista persoana X" sau "de ce exista aceasta masa" sau "de ce exista aceasta planeta", presupui existenta unei cauze care a determinat existenta lucrului despre care intrebi. Aceasta cauza exista in afara intrebarii tale.
Fabrica de mobila Ikea, parintii lui X si discul protoplanetar se afla in afara intrebarii tale initiale, fiind lucruri specifice. Raspunsurile date intrebarii tale sunt absolut corecte, si sunt cauzele existentei obiectelor/persoanelor despre care ai intrebat.
Acum, sa aplicam aceeasi logica pentru "de ce exista ceva in loc de nimic?"
In momentul in care punem aceasta intrebare, in ceva includem totul. Cu alte cuvinte, eliminam orice fel de raspuns posibil, din start. Daca vrem sa aflam care este motivul pentru care toate lucrurile exista, atunci nu mai exista niciun lucru in afara intrebarii care ar putea sa ne dea raspunsul.
Daca incercam sa raspundem cu "Dumnezeu a creat totul", atunci in mod inevitabil trebuie sa-l includem si pe Dumnezeu in "totul" - a-l lasa afara inseamna a nu include totul, in speta - existenta lui Dumnezeu.
Daca raspundem cu "legile fizicii sunt sursa tuturor lucrurilor", atunci nu am inclus legile fizicii in toate lucrurile.
Imediat ce incercam sa includem tot ceea ce exista in intrebarea noastra, intrebarea nu mai poate avea un raspuns. De aici putem deduce ca intrebarea este prost pusa - pur si simplu nu este logic posibil sa ai un raspuns la o astfel de intrebare. Ea pare la prima vedere o intrebare echitabila, dar nu este, la o analiza mai aprofundata.
OK, dar pana la urma, cum rezolvam acest impas? Ne declaram infranti si spunem "este o intrebare ce nu poate avea un raspuns deoarece logica impiedica un raspuns"? Sa ne mai gandim putin la posibile alternative la un astfel de deznodamant.
O alternativa ar fi ceea ce mecanica cuantica (facem ce facem si revenim la ea) "incearca" sa ne arate de ceva vreme - nimicul este instabil. Aici, evident, plecam de la ceva, si nu de la nimic - legile mecanicii cuantice care obliga nimicul fizic sa fluctueze. Adica, nu am dat o posibila explicatie pentru nimicul filosofic, dar macar avem ceva cu care sa lucram pentru nimicul fizic - starea de nimic este una instabila - mecanica cuantica obliga intotdeauna ca ceva sa existe.
O alta posibila solutie, de data aceasta pentru nimicul filosofic, este faptul ca nimicul este ceva special. Exista o singura posibilitate pentru nimic, si o infinitate de posibilitati pentru ceva. Statistic vorbind, este infinit mai probabil sa existe ceva decat sa nu existe nimic. Acest lucru devine un fapt contigent - ar fi putut sa nu existe nimic (sau sa existe nimic, depinde cum preferati), dar realitatea este ca exista ceva (pana si intr-o exprimare banala ne lovim de cuvantul "realitatea" - pana si aici avem ceva). Nu ai nevoie de o explicatie aditionala (mai ales cu statistica fiind infinit de partea existentei, si nu a nimicului). Existenta, in acest context, este un fapt brut, care nu necesita o explicatie.
Ajungem la o a treia solutie - daca in a doua solutie, existenta era un lucru contingent (putea sau nu sa fie, dar statistica a fost infinit de partea sa, in detrimentul nimicului) - in aceasta a treia solutie, faptul brut este matematica si obiectele abstracte. Obiectele abstracte, cum sunt matematica sau logica, nu pot sa nu existe: ele sunt eterne prin definitie - nu pot fi create sau distruse, ele doar sunt. Nu se poate imagina (si aici trebuie sa fim atenti la termeni, pentru ca e greu sa vorbesti despre nimic folosind ceva) o lume in care matematica sa nu existe.
In acest caz, faptul brut este existenta matematicii - ea nu are de ales - trebuie in mod obligatoriu sa existe. Putem spune "OK, si ce daca, vorbim despre un concept abstract, nu despre unul concret - materie, energie si asa mai departe. Chiar daca matematica este obligatoriu sa existe, cine a zis ca ar trebui sa existe ceva concret, palpabil, "real"?".
Dar sa ne gandim cu si mai mare atentie la acest lucru - daca matematica poate exista fara o explicatie, astfel incat (in lumea noastra) ea sa fie faptul brut care este explicatia faptului ca lucrurile concrete exista, atunci am putea accepta si ideea conform careia pot exista lucruri concrete fara explicatie, care sunt explicatia faptului ca alte lucruri concrete exista. Daca vi se pare o fortare a lucrurilor, putem spune ca matematica este un fapt brut care nu poate sa nu existe, si care determina o exprimare a sa prin intermediul lucrurilor concrete, bazate pe legile fizicii.
Totusi, ar trebui sa acceptam ca intr-o astfel de lume, lucrurile abstracte sunt eterne, iar lucrurile concrete sunt contingente (pot exista sau pot sa nu existe, nu sunt obligatorii).
Revenind la intrebarea de ce?, aceasta poate fi folosita doar la nivel abstract - de ce exista matematica? Deoarece este in mod obligatoriu eterna - nu putea fi altfel.
A intreba "de ce exista ceva in loc de nimic?" este ca si cum ai intreba "de ce este 7 un numar prim?" - pai, pentru ca nu se imparte exact la 2, nu se imparte la 3, nu se imparte la niciun alt numar decat la 1 si la el insusi". Dar atunci cand dai un astfel de raspuns, nu spui "de ce este 7 un numar prim", ci doar spui o stare de fapt - este prim pentru ca nu poate fi altfel decat prim - nu exista un motiv superior acestei explicatii.
A pune intrebarea De ce? ar putea avea cel mai simplu raspuns dintre toate: De ce nu?
Dupa parerea mea, aceasta intrebare este cea mai grea intrebare (grea, in sensul de "dificil de raspuns" sau "imposibil de raspuns") pe care un om o poate pune. Este intrebarea care practic m-a fascinat de cand eram mic, si a fascinat o sumedenie de alti oameni de-a lungul timpului.
La prima vedere, pare imposibil de raspuns. Insa vom incerca sa abordam aceasta intrebare din diferite unghiuri, in acest articol, pentru a vedea daca nu cumva ignoram anumite aspecte logice sau de semantica atunci cand formulam o astfel de intrebare.
In primul rand, de ce? este o intrebare foarte diferita de cum? De ce? are mai degraba o valenta filosofica decat una ce trebuie sa aiba o explicatie sau o "cauza". Cum? este intrebarea la care stiinta poate da un raspuns, de obicei. A intreba de ce? implica o nuanta teleologica, un telos al lucrului despre care intrebi - un scop al sau, la care intrebarea de ce? sa poata raspunde. Insa in stiinta nu vorbim despre niciun fel de telos - ci doar despre mecanismul prin intermediul caruia lucrul despre care intrebi cum? poate exista.
In al doilea rand, nimicul este un subiect putin dubios, in ciuda aparentei sale simplitati. Nimicul fizic este diferit de nimicul filosofic. Nimicul fizic este un concept care, in ciuda numelui sau, inseamna ceva. Ce anume inseamna nimicul fizic? Daca ne imaginam ca luam o zona din spatiu-timp si eliminam din acea zona toate particulele de materie si toata radiatia, vom ramane cu "nimic", adica cu spatiu gol, vid - acela este vidul fizic.
La o privire mai in amanunt asupra lui, nimicul fizic inseamna o sumedenie de lucruri: presupune existenta unei structuri denumite spatiu-timp (avem, deci, 4 dimensiuni, 3 spatiale si una temporala); presupune de asemenea existenta campurilor cuantice, care exista, bine mersi, in continuare in acea regiune din spatiu; mai presupune existenta proprietatilor acestor entitati - valorile campurilor, fluctuatiile lor de energie; presupune existenta unor legi ale fizicii, care stabilesc relatiile dintre campuri; presupune observarea/masurarea aparitiei unor particule virtuale, datorate fluctuatiilor cuantice din acea regiune; presupune existenta unor entitati abstracte, cum ar fi matematica.
Asadar, nimicul fizic contine in structura sa (daca putem atasa conceptul de "structura" nimicului) o sumedenie de lucruri.
Nimicul filosofic este nimicul la care ne gandim in mod uzual, atunci cand ne gandim la nimic, adica niciodata (mereu te gandesti la ceva, inclusiv atunci cand te gandesti la nimic). Nimicul filosofic este virtual imposibil de obtinut, pentru ca insasi ideea in sine de nimic presupune eliminarea gandului care genereaza ideea de nimic. Fara a divaga prea mult, insa, cu totii intelegem, la nivel intuitiv, ce reprezinta nimicul filosofic - reprezinta "adevaratul nimic" - nici campuri cuantice, nici spatiu-timp, nici legi ale fizicii, nici Dumnezeu (in caz ca va intrebati), nici matematica, nici, da, ati ghicit, nimic.
Dupa cum putem observa, o discutie despre nimic este, sau poate fi, daca luam nimicul in serios, foarte complicata (e pe cale sa devina si mai si). Intr-un fel, este cea mai provocatoare discutie (daca, repet, luam conceptul de "nimic" in serios) pe care o poti avea.
"De ce exista ceva in loc de nimic?" - pare o intrebare absolut pertinenta si corecta. Si am spus "pare" pentru ca nu este. Ca sa intelegem de ce (iata, am folosit si eu "de ce?") nu este o intrebare de la care sa astepti un raspuns logic consistent, trebuie sa nu ne lasam pacaliti de formularea ei si sa o analizam putin mai amanuntit.
Atunci cand intrebam "de ce exista aceasta masa?", sau "de ce exista persoana X", sau "de ce exista planeta Pamant?" - intotdeauna exista niste raspunsuri la aceste intrebari - exista o cauza care a condus la existenta acestor lucruri:
"Aceasta masa exista deoarece fabrica de mobila Ikea a construit-o".
"Persoana X exista deoarece a fost conceputa de parintii ei" (nu are sens sa intram in detalii despre modalitatea specifica prin care a fost conceputa)
"Planeta Pamant exista deoarece o multime de particule dintr-un disc protoplanetar s-a strans sub atractia gravitationala mutuala intr-o sfera, acum 4,55 miliarde de ani" (chiar si intr-o discutie despre nimic, Pamantul tot nu este plat)
Intotdeauna exista un raspuns logic, o cauza, pentru intrebarile de mai sus. Care este diferenta intre a pune intrebarile de mai sus si a intreba "de ce exista ceva in loc de nimic?". Diferenta consta in natura specifica a intrebarilor de mai sus raportata la natura generica a intrebarii anterioare.
In momentul in care pui intrebarea "de ce exista persoana X" sau "de ce exista aceasta masa" sau "de ce exista aceasta planeta", presupui existenta unei cauze care a determinat existenta lucrului despre care intrebi. Aceasta cauza exista in afara intrebarii tale.
Fabrica de mobila Ikea, parintii lui X si discul protoplanetar se afla in afara intrebarii tale initiale, fiind lucruri specifice. Raspunsurile date intrebarii tale sunt absolut corecte, si sunt cauzele existentei obiectelor/persoanelor despre care ai intrebat.
Acum, sa aplicam aceeasi logica pentru "de ce exista ceva in loc de nimic?"
In momentul in care punem aceasta intrebare, in ceva includem totul. Cu alte cuvinte, eliminam orice fel de raspuns posibil, din start. Daca vrem sa aflam care este motivul pentru care toate lucrurile exista, atunci nu mai exista niciun lucru in afara intrebarii care ar putea sa ne dea raspunsul.
Daca incercam sa raspundem cu "Dumnezeu a creat totul", atunci in mod inevitabil trebuie sa-l includem si pe Dumnezeu in "totul" - a-l lasa afara inseamna a nu include totul, in speta - existenta lui Dumnezeu.
Daca raspundem cu "legile fizicii sunt sursa tuturor lucrurilor", atunci nu am inclus legile fizicii in toate lucrurile.
Imediat ce incercam sa includem tot ceea ce exista in intrebarea noastra, intrebarea nu mai poate avea un raspuns. De aici putem deduce ca intrebarea este prost pusa - pur si simplu nu este logic posibil sa ai un raspuns la o astfel de intrebare. Ea pare la prima vedere o intrebare echitabila, dar nu este, la o analiza mai aprofundata.
OK, dar pana la urma, cum rezolvam acest impas? Ne declaram infranti si spunem "este o intrebare ce nu poate avea un raspuns deoarece logica impiedica un raspuns"? Sa ne mai gandim putin la posibile alternative la un astfel de deznodamant.
O alternativa ar fi ceea ce mecanica cuantica (facem ce facem si revenim la ea) "incearca" sa ne arate de ceva vreme - nimicul este instabil. Aici, evident, plecam de la ceva, si nu de la nimic - legile mecanicii cuantice care obliga nimicul fizic sa fluctueze. Adica, nu am dat o posibila explicatie pentru nimicul filosofic, dar macar avem ceva cu care sa lucram pentru nimicul fizic - starea de nimic este una instabila - mecanica cuantica obliga intotdeauna ca ceva sa existe.
O alta posibila solutie, de data aceasta pentru nimicul filosofic, este faptul ca nimicul este ceva special. Exista o singura posibilitate pentru nimic, si o infinitate de posibilitati pentru ceva. Statistic vorbind, este infinit mai probabil sa existe ceva decat sa nu existe nimic. Acest lucru devine un fapt contigent - ar fi putut sa nu existe nimic (sau sa existe nimic, depinde cum preferati), dar realitatea este ca exista ceva (pana si intr-o exprimare banala ne lovim de cuvantul "realitatea" - pana si aici avem ceva). Nu ai nevoie de o explicatie aditionala (mai ales cu statistica fiind infinit de partea existentei, si nu a nimicului). Existenta, in acest context, este un fapt brut, care nu necesita o explicatie.
Ajungem la o a treia solutie - daca in a doua solutie, existenta era un lucru contingent (putea sau nu sa fie, dar statistica a fost infinit de partea sa, in detrimentul nimicului) - in aceasta a treia solutie, faptul brut este matematica si obiectele abstracte. Obiectele abstracte, cum sunt matematica sau logica, nu pot sa nu existe: ele sunt eterne prin definitie - nu pot fi create sau distruse, ele doar sunt. Nu se poate imagina (si aici trebuie sa fim atenti la termeni, pentru ca e greu sa vorbesti despre nimic folosind ceva) o lume in care matematica sa nu existe.
In acest caz, faptul brut este existenta matematicii - ea nu are de ales - trebuie in mod obligatoriu sa existe. Putem spune "OK, si ce daca, vorbim despre un concept abstract, nu despre unul concret - materie, energie si asa mai departe. Chiar daca matematica este obligatoriu sa existe, cine a zis ca ar trebui sa existe ceva concret, palpabil, "real"?".
Dar sa ne gandim cu si mai mare atentie la acest lucru - daca matematica poate exista fara o explicatie, astfel incat (in lumea noastra) ea sa fie faptul brut care este explicatia faptului ca lucrurile concrete exista, atunci am putea accepta si ideea conform careia pot exista lucruri concrete fara explicatie, care sunt explicatia faptului ca alte lucruri concrete exista. Daca vi se pare o fortare a lucrurilor, putem spune ca matematica este un fapt brut care nu poate sa nu existe, si care determina o exprimare a sa prin intermediul lucrurilor concrete, bazate pe legile fizicii.
Totusi, ar trebui sa acceptam ca intr-o astfel de lume, lucrurile abstracte sunt eterne, iar lucrurile concrete sunt contingente (pot exista sau pot sa nu existe, nu sunt obligatorii).
Revenind la intrebarea de ce?, aceasta poate fi folosita doar la nivel abstract - de ce exista matematica? Deoarece este in mod obligatoriu eterna - nu putea fi altfel.
A intreba "de ce exista ceva in loc de nimic?" este ca si cum ai intreba "de ce este 7 un numar prim?" - pai, pentru ca nu se imparte exact la 2, nu se imparte la 3, nu se imparte la niciun alt numar decat la 1 si la el insusi". Dar atunci cand dai un astfel de raspuns, nu spui "de ce este 7 un numar prim", ci doar spui o stare de fapt - este prim pentru ca nu poate fi altfel decat prim - nu exista un motiv superior acestei explicatii.
A pune intrebarea De ce? ar putea avea cel mai simplu raspuns dintre toate: De ce nu?
Comentarii