Trei Miliarde de Batai de Inima
Acest articol este o traducere a capitolului 45 din cartea lui Sean Carroll, "The Big Picture". Initial, am vrut sa scriu eu insumi un astfel de articol, insa capitolul corespunzator din cartea lui Sean Carroll este atat de bine scris si atat de corect, incat ma simt obligat sa-l redau, tradus, in acest articol.
Carl Sagan, care a introdus atat de multi oameni in minunile cosmosului, a murit in 1996. La un eveniment din 2003, sotia sa, Ann Druyan, a fost intrebata despre el. Raspunsul ei merita sa fie reprodus in intregime:
Dorinta ca viata sa continue mai departe de perioada traita pe Pamant este un impuls uman adanc: speranta, si asteptarea, ca vietile noastre inseamna ceva, ca exista un scop pentru toate. Notiunea de "motive pentru care" este deseori folositoare la nivelul scarii umane, dar s-ar putea sa nu se aplice cand incepem sa vorbim despre originea universului sau despre natura legilor fizicii. Se aplica vietilor noastre? Sunt motive pentru care suntem aici, pentru care lucrurile se intampla asa cum se intampla?
E nevoie de curaj pentru a constientiza finitudinea vietilor noastre, si de si mai mult curaj pentru a admite limitele scopurilor din existenta noastra. Cea mai evocatoare parte din citatul lui Druyan, sotia lui Carl Sagan, este atunci cand afirma ca a fost o pura intamplare faptul ca s-au gasit unul pe altul in primul rand.
Vietile noastre finite ne readuc aminte ca fiintele umane sunt parte din natura, nu separate de ea. Fizicianul Geoffrey West a studiat o serie remarcabila de scalare a legilor, intr-o mare varietate de sisteme complexe. Aceasta scalare a legilor reprezinta tipare care descriu cum o proprietate a unui sistem raspunde atunci cand o alta este schimbata. De exemplu, la mamifere, speranta de viata este proportionala cu media masei individului la puterea 1/4. Asta inseamna ca o specie de mamifer care este de 16 ori mai masiva decat o alta va trai de doua ori mai mult. In acelasi timp, intervalul dintre bataile inimii pentru speciile de mamifere de asemenea scaleaza ca masa speciei la puterea 1/4. Ca rezultat, cele doua efecte se anuleaza, si numarul de batai de inima in medie pentru o viata a unui individ este acelasi pentru toate mamiferele - in jur de 1.5 miliarde de batai de inima.
O inima normala de om bate intre 60 si 100 de ori pe minut. In lumea moderna, unde suntem beneficiarii medicinei avansate si nutritiei, oamenii traiesc in medie doublu decat ar stabili legile lui West: 3 miliarde de batai.
3 miliarde nu este un numar atat de mare. Tu ce vei face cu bataile inimii tale?
Idei precum "moralitate", "semnificatie" sau "scop" nu sunt nicaieri in teoria campurilor cuantice, adica a fizicii fundamentale ce ghideaza viata de zi cu zi. Acelasi lucru poate fi spus si despre scaune, novele sau regulile jocului de baschet. Asta nu previne ca aceste idei sa fie reale - fiecare dintre ele au un rol esential intr-o realitate de nivel inalt, emergenta din legile fundamentale. Acelasi lucru se aplica si pentru moralitate, semnificatie sau scop. Ele nu sunt construite in arhitectura universului; ele pur si simplu rasar ca moduri de a vorbi despre mediul inconjurator la scara umana.
Dar este o diferenta: cautarea semnificatiei nu este un alt gen de stiinta. In stiinta vrem sa descriem lumea pe cat de eficient si precis este cu putinta. Cautarea unei vieti bune nu este asa: este despre evaluarea lumii, si judecarea a cum sunt lucrurile si cum ar trebui sa fie. Vrem sa putem arata spre diferite posibile evenimente si sa spunem "Acesta este un scop de atins", sau "Asa ar trebui sa ma comport". Stiintei nu-i pasa de astfel de judecati.
Sursa acestor valori nu se gaseste in lumea exterioara; este in interiorul nostru. Suntem parte din lume, dar am vazut ca modul cel mai bun in care putem vorbi despre noi este ca agenti ce gandesc si pot lua decizii intentionate, si care aleg sa se poarte intr-un fel si nu intr-un alt fel. Una dintre aceste alegeri este ce fel de viata vrem sa traim.
Nu suntem obisnuiti sa gandim astfel. Ontologia istorica trateaza semnificatia ca fiind ceva complet diferit de natura fizica a lumii. Poate fi data de Dumnezeu, sau sa fie o proprietate a dimensiunii spirituale, sau parte a inclinatiilor teleologice construite in Universul insusi, sau ca parte a unui aspect transcedental si inefabil al realitatii. Naturalismul poetic respinge toate aceste posibilitati, si ne cere sa facem dramaticul pas in a vedea semnificatia la fel cum vedem si celelalte concepte pe care fiintele umane le inventeaza pentru a vorbi despre Univers.
Cartea lui Rick Warren, "The Purpose-Driven Life" incepe cu o simpla admonestare: "Nu este despre tine." Poate fi surprinzator ca o carte pe care atat de multi oameni au citit-o pentru confort si sfaturi incepe intr-o asemenea nota deprimanta. Dar strategia lui Warren este sa atinga intocmai oamenii care simt ca sunt coplesiti de provocarile vietii. Warren le ofera un mod de a scapa de griji: nu este despre tine; este despre Dumnezeu.
Nu trebuie sa accepti teologia lui Warren pentru a simpatiza impulsul. Sunt multe moduri prin care ar putea fi vorba despre altceva decat despre noi: am putea fi inclinati spiritual fara a apartine neaparat de vreo religie, sau ne-am putea simti devotati catre o cultura sau natiune sau familie. Sau am putea crede in forme obiective de semnificatie, bazate pe fundamente stiintifice. Oricare dintre aceste strategii ar fi provocatoare, in sensul ca poate fi greu sa traiesti la nivelul impus de aceste standarde, dar de asemenea mai confortabil, pentru ca pana la urma avem niste standarde.
Naturalismul poetic nu ofera nicio astfel de scapare de la cerintele trairii vietii intr-o maniera creativa si individuala. Este despre tine: este in puterea ta, si a mea, si a fiecarei alte persoane sa cream semnificatie si scop pentru fiecare dintre noi. Acest lucru poate fi inspaimantator, ca sa nu mai vorbim de obositor. Ne putem decide ca vrem sa fim parte din ceva mai bun, dar aceasta decizie va veni din noi.
Cresterea naturalismului a inlaturat punctul de plecare din cum obisnuiam sa ne vedem locul in Univers. Suntem Wile E. Coyote, si am privit in jos. Avem nevoie de pamant pe care sa stam - sau trebuie sa invatam sa zburam.
Exista doua griji legitime referitoare la idea ca noi insine construim semnificatie in vietile noastre. Prima dintre ele este aceea ca trisam. Poate ca ne pacalim pe noi insine atunci cand credem ca putem gasi implinire odata ce acceptam ca suntem parte a lumii fizice, tipare de particule elementare tinute impreuna de legile fizicii. Sigur, poti spune ca traiesti o viata bogata si merituoasa, bazata pe dragostea pentru familie si prieteni, dedicatia ta pentru meserie, si eforturile tale pentru a face lumea mai buna. Dar oare chiar faci asta? Daca lucrurile care au valoare nu sunt determinate obiectiv, si nu vei mai fi sa le vezi in ~100 de ani, cum poti spune ca viata ta chiar conteaza?
Aceasta este doar o perspectiva morocanoasa. Sa spunem ca iubesti pe cineva, sincer si din toata inima. Si sa spunem ca in acelasi timp crezi intr-o putere spirituala superioara, si crezi ca dragostea ta este o manifestare a acelei puteri spirituale superioare. Dar de asemenea, esti un Bayesian sincer, dispus sa-si updateze credintele pe baza noilor dovezi. Cumva, de-a lungul timpului, acumulezi indeajuns de multe noi informatii care iti schimba punctul de vedere din spiritualism in naturalism. Ti-ai pierdut ceea ce credeai ca este sursa dragostei tale - iti pierzi si dragostea insasi? Esti acum obligat sa crezi ca dragostea pe care ai simtit-o este cumva ilegitima?
Nu. Dragostea ta este tot acolo, la fel de pura si adevarata ca oricand. Modul in care poti explica sentimentele in termenii vocabularului ontologic pe care acestea se bazeaza s-a schimbat, dar iubesti in continuare. Apa nu inceteaza sa mai fie uda atunci cand afli ca este un compus de hidrogen si oxigen.
Acelasi lucru este valabil si pentru scop, semnificatie sau simtul dreptatii. Daca ai o inclinatie sa ii ajuti pe cei mai ghinionisti decat tine, nu conteaza daca esti motivat de o credinta in dorinta lui Dumnezeu sau de o convingere personala ca este ceea ce trebuie sa faci. Valorile tale nu sunt mai putin reale oricum ar fi.
A doua grija referitoare la crearea semnificatiei de catre noi insine este ca nu avem niciun punct de plecare. Daca nici Dumnezeu si nici Universul nu ne vor ajuta in atasarea semnificatiei actiunilor noastre, intregul proiect pare suspicios de arbitrar.
Dar avem un punct de plecare: cine suntem. Ca persoane care traiesc si gandesc, suntem creaturi ale miscarii si motivatiei. La nivelul de baza, biologic, suntem definiti nu de catre atomii care ne alcatuiesc, ci de catre dinamica tiparelor pe care le trasam atunci cand ne deplasam prin lume. Cel mai important lucru despre viata este ca are loc in afara echilibrului, dictata de a doua lege a termodinamicii. Pentru a fi in viata, trebuie sa ne miscam in continuu, sa procesam informatie, si sa interactionam cu mediul inconjurator.
In termeni umani, natura dinamica a vietii se manifesta ca dorinta. Intotdeauna exista ceva ce vrem, chiar daca ceea ce vrem este sa nu vrem nimic. A nu vrea nimic nu este un scop sustenabil; pentru a sta in viata, trebuie sa mancam, sa bem, sa respiram, sa metabolizam, si in general sa calatorim pe unda de crestere a entropiei.
Dorinta are o reputatie proasta in anumite cercuri, dar este o reputatie eronata. Curiozitatea este un mod de dorinta; la fel si dorinta de a ajuta pe cineva sau pornirile artistice. Dorinta este un aspect al grijei. Grija de noi insine, grija de alte persoane, grija de ceea ce se intampla in lume.
Oamenii nu sunt pietre neinsufletite, acceptand ceea ce se intampla in jurul lor cu indiferenta serena. Oameni diferiti vor avea griji diferite, dar a-ti pasa si a-ti face griji este o chestiune omniprezenta.
Oamenilor ar putea sa le pese in moduri admirabile, avand grija de bunastarea altora, sau ar putea sa le pese de ei insisi intr-un mod complet egoist, pazindu-si interesele. Dar oamenii sunt in mod inevitabil caracterizati de lucrurile de care le pasa: entuziasmul lor, inclinatiile lor, pasiunile lor, sperantele lor.
Atunci cand vietile noastre sunt in forma buna, si ne bucuram de sanatate si relaxare, ce facem? Ne jucam. Odata ce cerintele de mancare si adapost au fost satisfacute, imediat inventam jocuri si competitii. Este un mod mai relaxat si mai distractiv de a exprima un impuls mai adanc: ne place sa ne provocam pe noi insine, sa realizam lucruri, sa avem ceva de aratat in vietile noastre.
Are sens, in lumina evolutiei. Un organism caruia nu i-ar pasa de nimic din ceea ce se intampla in jurul sau ar fi intr-o pozitie foarte dezavantajoasa in lupta pentru supravietuire in comparatie cu unul care are grija de el insusi, de familie si de compatrioti. Suntem construiti din start sa ne pese de lumea in care traim, sa o facem sa conteze.
Bagajul nostru evolutionist nu este intreaga poveste. Emergenta constiintei inseamna ca lucrurile de care ne pasa si felul in care raspundem la aceste impulsuri se pot schimba in timp ca rezultat a ceea ce invatam, interactiunea cu ceilalti, si propriile noastre reflectii de sine. Instinctele noastre si dorintele irationale nu sunt tot ceea ce avem; sunt doar punctul de plecare in construirea a ceva semnificativ.
Fiintele umane devin mai bogate intelectual si mai multidimensionale pe masura ce cresc si invata. Suntem cazane clocotinde de preferinte, dorinte, sentimente, aspiratii, placeri, trairi, atitudini, predilectii, valori si devotamente. Nu suntem sclavi ai propriilor dorinte; avem capacitatea sa ne gandim la ele si sa actionam sa le schimbam. Dar acestea ne fac ceea ce suntem. Aceste inclinatii din interiorul nostru ne dau posibilitatea sa construim scopuri si semnificatii in vietile noastre.
Lumea, si ceea ce se intampla in lume, conteaza. De ce? Pentru ca conteaza pentru mine. Si conteaza pentru tine.
Dorintele personale si grijile cu care pornim pot fi simple si legate de sine. Dar putem construi pe baza lor valori care sunt dincolo de noi, catre lumea larga. Este alegerea noastra, si alegerea pe care o vom face poate fi sa ne expandam orizonturile, sa gasim o semnificatie in ceva mai mult decat doar noi insine.
Filmul "It's a Wonderful Life" are fundamente religioase evidente - este ajunul Craciunului, iar George Bailey este salvat de la sinucidere de interventia ingerului sau pazitor. Dar asa cum autorul filmului, Chris Johnson, evidentiaza, ce il face pe George sa se razgandeasca nu sunt cuvintele pline de intelepciune ale ingerului; este demonstratia faptului ca viata sa a avut un efect pozitiv si tangibil la vietile altor oameni din Bedford Falls. Lucrurile reale, de aici, de pe Pamant, vietile pe care le-au trait. In final, acesta este singurul loc in care semnificatia poate exista.
Constructia semnificatiei este o activitate fundamental individuala, subiectiva, creativa, si o responsabilitate intimidanta. Cum a spus Carl Sagan, "Suntem praf stelar, care si-a luat destinul in propriile maini".
Finitudinea vietii creeaza o pregnanta in situatiile noastre. Fiecare dintre noi vom avea un ultim cuvant pe care-l vom spune, o ultima carte pe care o vom citi, o ultima data cand ne vom indragosti. In fiecare moment, cine suntem si cum ne comportam este o alegere pe care o facem individual. Provocarile sunt reale; oportunitatile sunt incredibile.
Tu ce vei face cu bataile inimii tale?
Carl Sagan, care a introdus atat de multi oameni in minunile cosmosului, a murit in 1996. La un eveniment din 2003, sotia sa, Ann Druyan, a fost intrebata despre el. Raspunsul ei merita sa fie reprodus in intregime:
Atunci cand a murit sotul meu, din cauza ca era atat de faimos si cunoscut pentru faptul ca nu este credincios, multi oameni ma abordau - inca se mai intampla - si ma intrebau daca Carl s-a schimbat la sfarsit si s-a convertit la o credinta in viata de apoi. Ma intrebau de asemenea daca cred ca il voi revedea.
Carl si-a confruntat moartea cu un curaj nemaipomenit si niciodata nu si-a facut un refugiu in iluzii. Tragedia a fost ca ambii stiam ca nu ne vom mai vedea vreodata. Nu ma astept sa ma reintalnesc cu Carl. Dar, treaba grozava este ca am fost impreuna, pentru aproape 20 de ani, si am trait cu o vivida apreciere despre cat de scurta si pretioasa este viata. Niciodata nu am trivializat insemnatatea mortii prefacandu-ne ca ar fi altceva decat despartirea finala.
Fiecare moment in care am fost in viata si impreuna a fost miraculos - nu miraculos in sensul de "inexplicabil" sau "supranatural". Stiam ca suntem beneficiarii unei intamplari... Ca o intamplare pura a putut fi atat de generoasa si draguta... Incat am putut sa ne gasim, unul pe altul, asa cum Carl a scris atat de frumos in "Cosmos", stii, in enormitatea spatiului si imensitatea timpului... Ca am putut sa fim impreuna pentru 20 de ani. Asta este un lucru care ma sustine si e mult mai insemnat...
Modul in care m-a tratat si in care l-am tratat, modul in care am avut grija unul de altul si de familiile noastre, cat a trait. Asta este cu mult mai important decat ideea ca il voi revedea intr-o zi. Nu cred ca-l voi mai revedea pe Carl din nou. Dar l-am vazut. Ne-am vazut, unul pe altul. Ne-am gasit unul pe altul in cosmos, si asta a fost minunat.Putine lucruri sunt de o importanta mai mare decat intrebarea daca existenta noastra va continua dupa moarte. Cred in naturalism, nu din cauza ca as prefera sa fie adevarat, ci deoarece consider ca ofera cea mai buna explicatie pentru lumea pe care o vedem. Implicatiile naturalismului sunt in multe feluri eliberatoare si inaltatoare, dar lipsa vietii dupa moarte nu este una dintre ele. Ar fi dragut sa pot trai mai departe intr-un fel sau altul, presupunand ca viata, in continuarea ei, ar fi relativ placuta, si ca nu voi fi torturat de catre demoni. Poate nu pentru eternitate, dar imi pot imagina ca as putea tine lucrurile interesante pentru cateva sute de mii de ani. Din pacate, dovezile nu in aceasta directie indica.
Dorinta ca viata sa continue mai departe de perioada traita pe Pamant este un impuls uman adanc: speranta, si asteptarea, ca vietile noastre inseamna ceva, ca exista un scop pentru toate. Notiunea de "motive pentru care" este deseori folositoare la nivelul scarii umane, dar s-ar putea sa nu se aplice cand incepem sa vorbim despre originea universului sau despre natura legilor fizicii. Se aplica vietilor noastre? Sunt motive pentru care suntem aici, pentru care lucrurile se intampla asa cum se intampla?
E nevoie de curaj pentru a constientiza finitudinea vietilor noastre, si de si mai mult curaj pentru a admite limitele scopurilor din existenta noastra. Cea mai evocatoare parte din citatul lui Druyan, sotia lui Carl Sagan, este atunci cand afirma ca a fost o pura intamplare faptul ca s-au gasit unul pe altul in primul rand.
Vietile noastre finite ne readuc aminte ca fiintele umane sunt parte din natura, nu separate de ea. Fizicianul Geoffrey West a studiat o serie remarcabila de scalare a legilor, intr-o mare varietate de sisteme complexe. Aceasta scalare a legilor reprezinta tipare care descriu cum o proprietate a unui sistem raspunde atunci cand o alta este schimbata. De exemplu, la mamifere, speranta de viata este proportionala cu media masei individului la puterea 1/4. Asta inseamna ca o specie de mamifer care este de 16 ori mai masiva decat o alta va trai de doua ori mai mult. In acelasi timp, intervalul dintre bataile inimii pentru speciile de mamifere de asemenea scaleaza ca masa speciei la puterea 1/4. Ca rezultat, cele doua efecte se anuleaza, si numarul de batai de inima in medie pentru o viata a unui individ este acelasi pentru toate mamiferele - in jur de 1.5 miliarde de batai de inima.
O inima normala de om bate intre 60 si 100 de ori pe minut. In lumea moderna, unde suntem beneficiarii medicinei avansate si nutritiei, oamenii traiesc in medie doublu decat ar stabili legile lui West: 3 miliarde de batai.
3 miliarde nu este un numar atat de mare. Tu ce vei face cu bataile inimii tale?
Idei precum "moralitate", "semnificatie" sau "scop" nu sunt nicaieri in teoria campurilor cuantice, adica a fizicii fundamentale ce ghideaza viata de zi cu zi. Acelasi lucru poate fi spus si despre scaune, novele sau regulile jocului de baschet. Asta nu previne ca aceste idei sa fie reale - fiecare dintre ele au un rol esential intr-o realitate de nivel inalt, emergenta din legile fundamentale. Acelasi lucru se aplica si pentru moralitate, semnificatie sau scop. Ele nu sunt construite in arhitectura universului; ele pur si simplu rasar ca moduri de a vorbi despre mediul inconjurator la scara umana.
Dar este o diferenta: cautarea semnificatiei nu este un alt gen de stiinta. In stiinta vrem sa descriem lumea pe cat de eficient si precis este cu putinta. Cautarea unei vieti bune nu este asa: este despre evaluarea lumii, si judecarea a cum sunt lucrurile si cum ar trebui sa fie. Vrem sa putem arata spre diferite posibile evenimente si sa spunem "Acesta este un scop de atins", sau "Asa ar trebui sa ma comport". Stiintei nu-i pasa de astfel de judecati.
Sursa acestor valori nu se gaseste in lumea exterioara; este in interiorul nostru. Suntem parte din lume, dar am vazut ca modul cel mai bun in care putem vorbi despre noi este ca agenti ce gandesc si pot lua decizii intentionate, si care aleg sa se poarte intr-un fel si nu intr-un alt fel. Una dintre aceste alegeri este ce fel de viata vrem sa traim.
Nu suntem obisnuiti sa gandim astfel. Ontologia istorica trateaza semnificatia ca fiind ceva complet diferit de natura fizica a lumii. Poate fi data de Dumnezeu, sau sa fie o proprietate a dimensiunii spirituale, sau parte a inclinatiilor teleologice construite in Universul insusi, sau ca parte a unui aspect transcedental si inefabil al realitatii. Naturalismul poetic respinge toate aceste posibilitati, si ne cere sa facem dramaticul pas in a vedea semnificatia la fel cum vedem si celelalte concepte pe care fiintele umane le inventeaza pentru a vorbi despre Univers.
Cartea lui Rick Warren, "The Purpose-Driven Life" incepe cu o simpla admonestare: "Nu este despre tine." Poate fi surprinzator ca o carte pe care atat de multi oameni au citit-o pentru confort si sfaturi incepe intr-o asemenea nota deprimanta. Dar strategia lui Warren este sa atinga intocmai oamenii care simt ca sunt coplesiti de provocarile vietii. Warren le ofera un mod de a scapa de griji: nu este despre tine; este despre Dumnezeu.
Nu trebuie sa accepti teologia lui Warren pentru a simpatiza impulsul. Sunt multe moduri prin care ar putea fi vorba despre altceva decat despre noi: am putea fi inclinati spiritual fara a apartine neaparat de vreo religie, sau ne-am putea simti devotati catre o cultura sau natiune sau familie. Sau am putea crede in forme obiective de semnificatie, bazate pe fundamente stiintifice. Oricare dintre aceste strategii ar fi provocatoare, in sensul ca poate fi greu sa traiesti la nivelul impus de aceste standarde, dar de asemenea mai confortabil, pentru ca pana la urma avem niste standarde.
Naturalismul poetic nu ofera nicio astfel de scapare de la cerintele trairii vietii intr-o maniera creativa si individuala. Este despre tine: este in puterea ta, si a mea, si a fiecarei alte persoane sa cream semnificatie si scop pentru fiecare dintre noi. Acest lucru poate fi inspaimantator, ca sa nu mai vorbim de obositor. Ne putem decide ca vrem sa fim parte din ceva mai bun, dar aceasta decizie va veni din noi.
Cresterea naturalismului a inlaturat punctul de plecare din cum obisnuiam sa ne vedem locul in Univers. Suntem Wile E. Coyote, si am privit in jos. Avem nevoie de pamant pe care sa stam - sau trebuie sa invatam sa zburam.
Exista doua griji legitime referitoare la idea ca noi insine construim semnificatie in vietile noastre. Prima dintre ele este aceea ca trisam. Poate ca ne pacalim pe noi insine atunci cand credem ca putem gasi implinire odata ce acceptam ca suntem parte a lumii fizice, tipare de particule elementare tinute impreuna de legile fizicii. Sigur, poti spune ca traiesti o viata bogata si merituoasa, bazata pe dragostea pentru familie si prieteni, dedicatia ta pentru meserie, si eforturile tale pentru a face lumea mai buna. Dar oare chiar faci asta? Daca lucrurile care au valoare nu sunt determinate obiectiv, si nu vei mai fi sa le vezi in ~100 de ani, cum poti spune ca viata ta chiar conteaza?
Aceasta este doar o perspectiva morocanoasa. Sa spunem ca iubesti pe cineva, sincer si din toata inima. Si sa spunem ca in acelasi timp crezi intr-o putere spirituala superioara, si crezi ca dragostea ta este o manifestare a acelei puteri spirituale superioare. Dar de asemenea, esti un Bayesian sincer, dispus sa-si updateze credintele pe baza noilor dovezi. Cumva, de-a lungul timpului, acumulezi indeajuns de multe noi informatii care iti schimba punctul de vedere din spiritualism in naturalism. Ti-ai pierdut ceea ce credeai ca este sursa dragostei tale - iti pierzi si dragostea insasi? Esti acum obligat sa crezi ca dragostea pe care ai simtit-o este cumva ilegitima?
Nu. Dragostea ta este tot acolo, la fel de pura si adevarata ca oricand. Modul in care poti explica sentimentele in termenii vocabularului ontologic pe care acestea se bazeaza s-a schimbat, dar iubesti in continuare. Apa nu inceteaza sa mai fie uda atunci cand afli ca este un compus de hidrogen si oxigen.
Acelasi lucru este valabil si pentru scop, semnificatie sau simtul dreptatii. Daca ai o inclinatie sa ii ajuti pe cei mai ghinionisti decat tine, nu conteaza daca esti motivat de o credinta in dorinta lui Dumnezeu sau de o convingere personala ca este ceea ce trebuie sa faci. Valorile tale nu sunt mai putin reale oricum ar fi.
A doua grija referitoare la crearea semnificatiei de catre noi insine este ca nu avem niciun punct de plecare. Daca nici Dumnezeu si nici Universul nu ne vor ajuta in atasarea semnificatiei actiunilor noastre, intregul proiect pare suspicios de arbitrar.
Dar avem un punct de plecare: cine suntem. Ca persoane care traiesc si gandesc, suntem creaturi ale miscarii si motivatiei. La nivelul de baza, biologic, suntem definiti nu de catre atomii care ne alcatuiesc, ci de catre dinamica tiparelor pe care le trasam atunci cand ne deplasam prin lume. Cel mai important lucru despre viata este ca are loc in afara echilibrului, dictata de a doua lege a termodinamicii. Pentru a fi in viata, trebuie sa ne miscam in continuu, sa procesam informatie, si sa interactionam cu mediul inconjurator.
In termeni umani, natura dinamica a vietii se manifesta ca dorinta. Intotdeauna exista ceva ce vrem, chiar daca ceea ce vrem este sa nu vrem nimic. A nu vrea nimic nu este un scop sustenabil; pentru a sta in viata, trebuie sa mancam, sa bem, sa respiram, sa metabolizam, si in general sa calatorim pe unda de crestere a entropiei.
Dorinta are o reputatie proasta in anumite cercuri, dar este o reputatie eronata. Curiozitatea este un mod de dorinta; la fel si dorinta de a ajuta pe cineva sau pornirile artistice. Dorinta este un aspect al grijei. Grija de noi insine, grija de alte persoane, grija de ceea ce se intampla in lume.
Oamenii nu sunt pietre neinsufletite, acceptand ceea ce se intampla in jurul lor cu indiferenta serena. Oameni diferiti vor avea griji diferite, dar a-ti pasa si a-ti face griji este o chestiune omniprezenta.
Oamenilor ar putea sa le pese in moduri admirabile, avand grija de bunastarea altora, sau ar putea sa le pese de ei insisi intr-un mod complet egoist, pazindu-si interesele. Dar oamenii sunt in mod inevitabil caracterizati de lucrurile de care le pasa: entuziasmul lor, inclinatiile lor, pasiunile lor, sperantele lor.
Atunci cand vietile noastre sunt in forma buna, si ne bucuram de sanatate si relaxare, ce facem? Ne jucam. Odata ce cerintele de mancare si adapost au fost satisfacute, imediat inventam jocuri si competitii. Este un mod mai relaxat si mai distractiv de a exprima un impuls mai adanc: ne place sa ne provocam pe noi insine, sa realizam lucruri, sa avem ceva de aratat in vietile noastre.
Are sens, in lumina evolutiei. Un organism caruia nu i-ar pasa de nimic din ceea ce se intampla in jurul sau ar fi intr-o pozitie foarte dezavantajoasa in lupta pentru supravietuire in comparatie cu unul care are grija de el insusi, de familie si de compatrioti. Suntem construiti din start sa ne pese de lumea in care traim, sa o facem sa conteze.
Bagajul nostru evolutionist nu este intreaga poveste. Emergenta constiintei inseamna ca lucrurile de care ne pasa si felul in care raspundem la aceste impulsuri se pot schimba in timp ca rezultat a ceea ce invatam, interactiunea cu ceilalti, si propriile noastre reflectii de sine. Instinctele noastre si dorintele irationale nu sunt tot ceea ce avem; sunt doar punctul de plecare in construirea a ceva semnificativ.
Fiintele umane devin mai bogate intelectual si mai multidimensionale pe masura ce cresc si invata. Suntem cazane clocotinde de preferinte, dorinte, sentimente, aspiratii, placeri, trairi, atitudini, predilectii, valori si devotamente. Nu suntem sclavi ai propriilor dorinte; avem capacitatea sa ne gandim la ele si sa actionam sa le schimbam. Dar acestea ne fac ceea ce suntem. Aceste inclinatii din interiorul nostru ne dau posibilitatea sa construim scopuri si semnificatii in vietile noastre.
Lumea, si ceea ce se intampla in lume, conteaza. De ce? Pentru ca conteaza pentru mine. Si conteaza pentru tine.
Dorintele personale si grijile cu care pornim pot fi simple si legate de sine. Dar putem construi pe baza lor valori care sunt dincolo de noi, catre lumea larga. Este alegerea noastra, si alegerea pe care o vom face poate fi sa ne expandam orizonturile, sa gasim o semnificatie in ceva mai mult decat doar noi insine.
Filmul "It's a Wonderful Life" are fundamente religioase evidente - este ajunul Craciunului, iar George Bailey este salvat de la sinucidere de interventia ingerului sau pazitor. Dar asa cum autorul filmului, Chris Johnson, evidentiaza, ce il face pe George sa se razgandeasca nu sunt cuvintele pline de intelepciune ale ingerului; este demonstratia faptului ca viata sa a avut un efect pozitiv si tangibil la vietile altor oameni din Bedford Falls. Lucrurile reale, de aici, de pe Pamant, vietile pe care le-au trait. In final, acesta este singurul loc in care semnificatia poate exista.
Constructia semnificatiei este o activitate fundamental individuala, subiectiva, creativa, si o responsabilitate intimidanta. Cum a spus Carl Sagan, "Suntem praf stelar, care si-a luat destinul in propriile maini".
Finitudinea vietii creeaza o pregnanta in situatiile noastre. Fiecare dintre noi vom avea un ultim cuvant pe care-l vom spune, o ultima carte pe care o vom citi, o ultima data cand ne vom indragosti. In fiecare moment, cine suntem si cum ne comportam este o alegere pe care o facem individual. Provocarile sunt reale; oportunitatile sunt incredibile.
Tu ce vei face cu bataile inimii tale?
Comentarii