90 sunt destule?

-
Mergeam ieri cu metroul. Catre servici. Ca doar nu ma duceam "sa ma distrez" ca un pui mic si adolescentin ce sunt. Ce? La 24 de ani nu mai sunt "adolescentin"? Ma rog... eu inca simt vibratia emo cum tresare in mine mai ceva decat tresare un vibrator in vrabiuta stramta a lu' "Briana Love". Ma rog, divagam si nu e bine. Cum scriu ceva trebuie eu sa aduc vorba de prostii d-astea. Foarte, foarte neserios sunt. Zici ca-s adolescent. Ma rog... (am repetat indeajuns de mult sintagma asta?)

Anyway - ziceam ca mergeam cu metroul. Brat la brat. Adica ma tineam de o bara. Ba si langa mine era un scaun gol. Am zis - nu ma asez ca stau destul la serviciu - ca un pui mic si atletic, desigur.

Se aseaza, insa, un alt tip pe scaun. La costum, cravata, diplomat. Un domn respectabil. Bine, domn nu stiu daca era, ca nu l-am controlat. Respectabil... doar ca imbracaminte. Whatever.

Ba si cum sta el pe scaun asa il vad ca scoate din diplomat o folie de medicamente. Vreo 30 erau pe (in) folie. Si incepe sa scoata, pe rand, cate o pastila, si sa o adaposteasca in pumn. Impropriu spus "adaposteasca" pentru ca facea asta in vazul lumii. Si le scoate pe toate 30. Mai trage o folie din diplomat. Le scoate si p-alea. Mai trage una. Le scoate si p-alea. Eu stateam langa el, cu fata spre usa metroului, dar ma uitam cu coada ochiului la el. Si asta nu pentru ca admir barbati (ma rog... mai rar...) - ci pentru ca eram tare curios ce-o sa faca cu ele. Zic, in mintea-mi infantila: "ba... eu cred ca asta vrea sa le scoata din foliile alea si sa le bage intr-o cutiuta ceva" Bine, daca vroia asta, ce dracu il apucase sa faca treaba asta in metrou?

Cand colo, ce-mi vede ochiu? (Ca doar ala din dreapta vedea incolo, inspre el)

Dupa ce a strans omu un pumn de medicamente - isi scoate si sticla de apa minerala de pe unde o avea bagata (nu, nu acolo). O desface, isi baga pumnu in gura (de medicamente, evident) si inghite cu nesat toate cele 90 de pastile (sau cate erau). Mai mult, face SI O GARGARA! Nu de alta, dar poate mai ramasese vreunul neinghitit. Dupa care inchide sticla si isi vede de treaba. Nu l-a intrebat nimeni nimic. Trebuia sa o fac eu? Ca nici acuma nu stiu. Adica... voi ati mai auzit de om care are ca tratament 90 de pastile dimineata, 90 la pranz si 90 seara? Sau poate doar 90 dimineata? Am zis sa nu ma bag...

Ideea e ca totusi m-am mutat la usa cealalta, sa nu vomite pe mine sau ceva. Oricum trebuia sa cobor. Cand am coborat m-am uitat in spate sa vad ce fata are, daca-i e rau sau ceva. Nop! N-avea nimic. Statea calm pe scaun, relaxat. Nu, nu atat de relaxat...

Ce ar fi trebuit sa fac?

Comentarii

Docica a spus…
thoamni, ce umor negru! am ras, daaaa, am ras pentru ca asa sunt eu, ador umorul negru, desi, obiectiv vorbind, ar trebui sa-mi fie mila sau sa ma revolt...hmmm... Imaginatia mea musteste acu': poate ca era vreun psiholog care facea vreun experiment( da' de unde sa fi facut rost de pastile placebo?); poate ca era un tip care ar fi vrut sa "para" ca se sinucide pentru a demonstra "cuiva" ca e "capabil" de asta... sperand poate ca se va gasi careva care sa dea un telefon la 112 la timp (si daca toti au procedat ca tine?... bine i-ar fi facut!); sau poate ca era doar un om schizofrenic sau ceva asemanator care nici macar nu era constient de gestul lui ( nu te lasa pacalit de costum, un schizo poate sa fie si un gunoier si un director de banca).
Deci?! Sincer, in locul tau nici eu nu cred ca as fi avut curajul sau interesul sa actionez altfel. Pana la urma fiecare alege singur/ pe barba lui cum sa traiasca sau sa moara.
27 ianuarie 2009 la 10:41
Raptor a spus…
Am mai vorbit cu un prieten care a zis ca poate lua aminoacizi. Omu' parea ca se duce la sala deci nu exclud posibilitatea...

Mi-e doar greu sa cred, atat.
28 ianuarie 2009 la 15:59
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Petrecere de Craciun

-
Vineri, 19 decembrie, cu greu convins de propria-mi constiinta si de catre maica-mea, m-am dus la petrecerea de Craciun organizata de catre compania la care lucrez. Pf... nici nu stiu ce/cum sa scriu, pentru ca nu e foarte mult de scris. As putea sa rezum toata "petrecerea" intr-o singura propozitie... pe care n-o voi scrie. Totusi, sa incerc o descriere mai amanuntita. In primul rand, am sovait mult daca sa sau daca sa nu merg la aceasta petrecere. De ce? Pentru ca nu ma caracterizeaza petrecerile DELOC. Si nu ma simt deloc bine intre niste oameni cuasi-necunoscuti unde trebuie sa ma prefac permanent ca sunt altfel decat sunt in realitate. Nu de alta, dar "asa e bine" sau "asa cer bunele maniere". Cine a zis ca eu am bune maniere? Sau ca sunt un intelectual. Daca as fi un intelectual ar trebui sa fiu si platit ca unul, ceea ce nu se intampla. Cu cateva zile inainte am ajutat o colega de serviciu sa faca niste fluturasi (hartiute) pe care erau puse...
Citiți mai multe

Moartea, partea a doua

-
 Odata cu moartea subita a sorei mele cu doar o saptamana in urma datei scrierii acestui articol, ma regasesc in pozitia de a ma gandi la ceea ce m-am gandit, ironically enough, toata viata: la moarte. Pot zice ca acest lucru a fost, inca de mic, gandul care mi-a dominat fiecare secunda a vietii, chiar daca nimeni nu stia asta. De fapt, inca din clasa intai pot zice ca a fost acolo - atunci cand am trecut in clasa a 2a deja m-am simtit "batran" si "mai aproape de moarte". Era un cantec pe care invatatoarea ne-a spus sa-l cantam la serbarea de final al clasei intai: Ramai cu bine Clasa intaia Cu mult regret te parasim Nu vom uita ca toti de la tine Stim sa citim, sa socotim La sapte ani tot inainte Cu pasi mai siguri si voiosi Sunt anii de copilarie Cei mai iubiti, cei mai frumosi Cantand acest cantec eu realizam finalitatea clasei intai. Faptul ca e iremediabil pierduta, pentru eternitate. Ca in clasa a doua deja sunt materii mai grele, e mai de "oameni mari...
Citiți mai multe

Answering the Vertiginous Question

-
Imagine
 The Vertiginous Question is a problem posed by professor Benj Hellie and is simply this: why am I me and not someone else ? In other words, how come I live in this body having this particular mind and not some other body and some other mind? How come I can cause things to happen in the world from this particular vantage point and not another (your vantage point, for example)? This will be the subject of this article. In truth, for this to be properly accommodated, an entire book would be necessary. So I will need to take some shortcuts in order to keep this article manageably long, but do so in a way that doesn't take away from the coherence of the story. For this, I need to start with physics and then build our metaphysics on it and see where that takes us. We will see why death is an illusion, why you matter, despite your fragility when compared with the enormity of what we call "the rest of the universe", how we are all "one with the world", what can we say ...
Citiți mai multe