Evadare din Sobibor
"Evadare din Sobibor" este filmul care m-a determinat sa scriu despre evrei si despre ceea ce-au patit in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.
Am vrut sa o fac mai demult (sa scriu despre acest subiect) dar adevarul e ca este foarte greu sa preiei si sa incerci sa comentezi pe marginea unui astfel de subiect care are atatea atribute.
De fiecare data cand am un impuls care ma impinge initial sa abordez astfel de subiecte ma gandesc mai apoi "ba da' cine sunt eu sa vorbesc despre astfel de lucruri?". Mai ales ca nici nu eram nascut cand lagarele de concentrare/exterminare/distrugere existau.
Asa ca o sa-mi auto-permit sa aberez... si nu oricum - intelectual. Desi, sincer, pe marginea a astfel de subiecte nu ar trebui sa se abereze. Ma rog, ati inteles ideea.
Povestea e cam asa: stateam la TV (buna intrebare, de ce stateam - de ce imi pierdeam timpu uitandu-ma la TV, mai ales ca nu prea am la ce sa ma uit, teoretic) si faceam un "browsing" al canalelor TV. Si cum apasam eu asa pe butonul "P+" am ajuns pe postul "National TV". Acolo incepea filmul "Evadare din Sobibor", facut in 1987.
Acum e putin dificil... pentru ca eu nu ma uit decat la doua tipuri de filme: porno (pentru bogatul continut educativ pe care acestea il ofera) si cele legate de basket. De restu nu prea e loc. Mi se pare un timp pierdut. Numai cand vad genericu deja ma plictisesc. D-apoi sa mai stau si la film. Sigur, e o exagerare dar ati inteles ideea: ma uit foarte rar la filme. Mai mult la documentare (nu, nu documentare porno). Prefer documentarele despre Univers si alte lucruri antagonice cu pornografia (pentru a face un balans - 10 ore de XXX, o ora de cultura).
Trecand peste aceste considerente pur personale, stateam eu asa si vad "Evadare din Sobibor". Spun "vad" deoarece la postul National TV este afisat titlul filmului in curs de desfasurare in permanenta in coltul din dreapta sus, lucru foarte bun - dupa parerea mea.
Initial am zis cam ce zic de orice alt film: "mda, whatever". Insa fiindca era cat de cat interesanta actiunea (al doilea Razboi Mondial etc) si fiind pasionat de istorie mai mult sau mai putin (fost Olimpic la aceasta materie, printre alte 7-8 (moment de aroganta reusit)) - am stat sa ma uit. Mai apoi am vazut ca e vorba despre un lagar de exterminare a evreilor si tinand cont de titlu - ca acestia vor evada intr-un final. Asta mi s-a parut interesant.
A, in caz ca nu v-ati prins, daca aveti astfel de "pasiuni istorice" si nu ati vazut filmul, vi-l recomand.
Daca initial am luat filmul ca pe orice alt film, ei bine pe masura ce timpul trecea eram "adancit" in poveste din ce in ce mai mult. Foarte "deep" acest film, pentru mine cel putin.
Pe masura ce ma uitam imi dadeam seama ca acei oameni, desi oameni la fel ca noi, ne-au fost cu MULT superiori, zic eu, din foarte multe puncte de vedere. Ca si potential, cu totii ne aflam cam la aceleasi niveluri (sau nivele, ca nu stiu care-i termenul corect).
Insa ei, din cauza greutatilor prin care au trecut, au ajuns la o coeziune spirituala de exceptie, toti erau in aceeasi situatie, toti aveau aceleasi ganduri, tot "mentalul colectiv" vibra in aceeasi lungime de unda: "cum vom supravietui?" "cum vom evada?" "cum vom scapa?"
Si se pare ca in cazul unui grup de oameni relativ similari (cu aceleasi valori etc), aceasta coeziune devine un adevarat "masterpiece". Si dejoaca pana si cele mai complexe marsavii si minti criminale.
Adevarul e ca pe moment filmul m-a afectat destul de rau, in sensul ca mi-am dat seama, am devenit "aware" de tot felu de sentimente pe care incerc sa le exclud din viata mea - pe care o doresc cat mai robotica. 1 si 0. Da si Nu. Am constatat intr-o perioada destul de scurta de timp ca daca mi-as permite mie-mi sa fiu sensibil ar fi catastrofal. Ar fi autodistructiv.
Cum mi-am dat seama de treaba asta? Pentru ca mi-am permis acu' ceva vreme si am vazut ce s-a ales din mine: un pumn de Xanax luat in fiecare zi, stari in care pur si simplu credeam ca am sa mor, la propriu. Si nu vreau sa mai trec prin asta.
Iar filmul "Evadare din Sobibor" m-a readus, cel putin pentru moment, in starea de "sensibilitate" de care incerc in fiecare zi sa evadez. In discutiile mele cu oamenii, zi de zi, incerc sa fiu cat de rece posibil. Cat de matematic posibil. Cat de "informaticizat" posibil. De ce? E uite de-asta ^^^. Cu cat te inchizi intr-o carapace, cu atat mai greu e posibil pentru cineva sa te raneasca, indiferent cine ar fi acesta, la nivel spiritual, cel putin.
Singurele momente cand pot fi eu insumi, cand carapacea se deschide, sunt acele momente cand sunt singur si cand pot sa contemplez asupra a tot ceea ce incerc sa evit, mai mult sau mai putin reusit. Omul cu o mie de "fetze" (a, da, daca vedeti prin text cuvinte cu "tz" sau "sh" va rog sa le luati ca atare... n-am nevoie de "corectii" de acest gen) are, in momentele de singuratate, doar, nu-i asa, una singura.
Doar in serenitate, ca sa folosesc un cuvant intelectual, imi pot vedea fatza in oglinda. Altfel nu sunt decat un robot care incearca sa se "mold up to the expectations". Dar vad eu ca divaghez de la subiectul al carui titlu il poarta acest post si nu stiu daca e tocmai bine.
Revenind - spuneam ca, cu totii avem acelasi potential de a fi sau a nu fi "cineva". Un mare procent depinde de evenimentele prin care treci, iar un mare procent din acest mare procent depinde de noroc.
Evreii aceia au avut ghinionul de a trai in acea perioada, au avut ghinionul de a fi "prinsi" de niste bestii si NOROCUL de a fi unii alaturi de ceilalti. Acum e greu sa stabilesc eu daca e vorba de noroc sau ghinion.
E ca si cum ai zice despre un accident de masina: "ce noroc ca a scapat cu viata!". Ai putea la fel de bine sa zici "ce ghinion ca a avut accident!", in primul rand. Ajungem din nou la relativitatea termenilor si din nou ne-am deschide pe un orizont greu de strabatut. Asa ca ma voi abtine de la astfel de "analize".
Uitandu-ma la acel film mi-am dat seama cat de penibili suntem noi, in aceasta era a informatizarii. Majoritatea dintre noi nu mai are aproape nimic uman, aici incluzandu-ma si pe mine atunci cand ma aflu in carapace.
Ne plangem ca avem salariul prea mic, ca e frig afara, ca nu mai au nush ce tip de apa minerala in supermarket sau alte probleme de genul asta. Toate acestea in timp ce altii erau gazati, torturati, transati si asa mai departe. Asta daca e sa facem o paralela cu trecutul. Nu realizam cati oameni au trebuit sa moara pentru ca noi sa avem astfel de "griji". Pentru o mare parte dintre noi, acei oameni care au facut posibil un stil de viatza asa cum il avem noi astazi nu reprezinta decat niste numere: in razboiul X au murit Y mii de oameni.
Mai mult, daca e sa comparam nivelul de trai din Romania cu nivelul de trai din Somalia sa zicem, ce am mai putea adauga? Sigur, putem merge si pe cealalta latura a bunastarii (a se citi - a "cum sa-i fraieresti pe ceilalti ca sa traiesti bine") si sa facem comparatii cu statele bogate ale Terrei.
Eu cred ca pentru un Somalez apa minerala Bucovina ar avea acelasi gust ca si cea din Evian les Bains sau Lausanne. Acelasi efect chiar daca e plata sau carbogazoasa. Acelasi miros chiar daca e filtrata sau nu. Aceeasi culoare chiar daca are aditivi sau nu. La fel de datatoare de viata chiar daca contine E-uri sau nu.
Indiferent ca ne convine sau nu, o ducem, de fapt, bine. Iar de aici putem observa efectele negative pe care binele le are asupra relatiilor inter-umane. La fel cum cel bogat nu se bucura aproape niciodata cu adevarat, nu mai are "acea inocenta" pe care cel sarac o are, asa si relatiile inter-umane "decad" odata cu bunastarea.
Si spun asta pentru ca daca e sa luam in calcul principiul "casatoriei" de ex, atunci vom constata foarte multe lucruri divergente fata de ceea ce insemna "casatoria" pana acu' doar cateva decenii.
Din ce m-am prins eu, cu cat dificultatile vietii sunt mai ridicate cu atat iti doresti sa ai pe cineva de incredere langa tine. Cineva cu care poate ai fi avut conflicte, odata izbit de aceleasi probleme ca si tine, va avea mult mai multa maleabilitate in a avea o relatie cu tine. De aici parerea mea cum ca pe "vremuri" casatoriile erau mult mai raspandite si mult mai importante.
Acum, intr-un trai mai ridicat, nu mai este nevoie (atat de mult, cel putin) de cineva cu care "sa-ti imparti imparatia". Totul a devenit pur economic. Deja sintagma "sa-ti imparti" devine o sintagma urata, negativa, in care cineva pierde (cel mai bogat dintre parteneri) si cineva castiga (cel mai sarac dintre parteneri). Totul se invarte in jurul "pacalelii". Pe sistemul - "am dat de un fraier, ii iau banii".
Si asta, repet, in ciuda unui nivel de trai, cred eu, superior celui din trecut. Un "paradox plauzibil", daca vreti.
In ziua de astazi, cel putin din punctul meu de vedere, este mult mai "eficient" sa ai mai multi parteneri (sexuali), decat unul "oficial" stabil. Sigur, asta se intampla si in trecut insa am eu asa o impresie cum ca in prezent aceasta tendinta este maxima in istoria omenirii. But then again, I could be talking bullshit.
Intrebarea e : ce-am fi facut noi in situatia evreilor din lagarele de exterminare?
Va raspund:
Diferenta sta in situatia in care te afli. Noi cei de azi probabil ca suntem, la varsta la care suntem (adulti) cu mult inferiori din punct de vedere al vointei si asa mai departe acelor oameni. Asa ca probabil am muri foarte, foarte repede in acele conditii. Daca ne-am fi nascut insa in acele conditii am fi avut, cel mai probabil, aceleasi manifestari ca si acei oameni normali care au devenit bravi, cel putin in ochii mei.
Daca ar fi sa fac rezum tot acest comentariu intr-o singura fraza, aceea ar fi: "Cel mai puternic om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai penibil om din lume, iar cel mai slab om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai "adevarat" om din lume".
Am vrut sa o fac mai demult (sa scriu despre acest subiect) dar adevarul e ca este foarte greu sa preiei si sa incerci sa comentezi pe marginea unui astfel de subiect care are atatea atribute.
De fiecare data cand am un impuls care ma impinge initial sa abordez astfel de subiecte ma gandesc mai apoi "ba da' cine sunt eu sa vorbesc despre astfel de lucruri?". Mai ales ca nici nu eram nascut cand lagarele de concentrare/exterminare/distrugere existau.
Asa ca o sa-mi auto-permit sa aberez... si nu oricum - intelectual. Desi, sincer, pe marginea a astfel de subiecte nu ar trebui sa se abereze. Ma rog, ati inteles ideea.
Povestea e cam asa: stateam la TV (buna intrebare, de ce stateam - de ce imi pierdeam timpu uitandu-ma la TV, mai ales ca nu prea am la ce sa ma uit, teoretic) si faceam un "browsing" al canalelor TV. Si cum apasam eu asa pe butonul "P+" am ajuns pe postul "National TV". Acolo incepea filmul "Evadare din Sobibor", facut in 1987.
Acum e putin dificil... pentru ca eu nu ma uit decat la doua tipuri de filme: porno (pentru bogatul continut educativ pe care acestea il ofera) si cele legate de basket. De restu nu prea e loc. Mi se pare un timp pierdut. Numai cand vad genericu deja ma plictisesc. D-apoi sa mai stau si la film. Sigur, e o exagerare dar ati inteles ideea: ma uit foarte rar la filme. Mai mult la documentare (nu, nu documentare porno). Prefer documentarele despre Univers si alte lucruri antagonice cu pornografia (pentru a face un balans - 10 ore de XXX, o ora de cultura).
Trecand peste aceste considerente pur personale, stateam eu asa si vad "Evadare din Sobibor". Spun "vad" deoarece la postul National TV este afisat titlul filmului in curs de desfasurare in permanenta in coltul din dreapta sus, lucru foarte bun - dupa parerea mea.
Initial am zis cam ce zic de orice alt film: "mda, whatever". Insa fiindca era cat de cat interesanta actiunea (al doilea Razboi Mondial etc) si fiind pasionat de istorie mai mult sau mai putin (fost Olimpic la aceasta materie, printre alte 7-8 (moment de aroganta reusit)) - am stat sa ma uit. Mai apoi am vazut ca e vorba despre un lagar de exterminare a evreilor si tinand cont de titlu - ca acestia vor evada intr-un final. Asta mi s-a parut interesant.
A, in caz ca nu v-ati prins, daca aveti astfel de "pasiuni istorice" si nu ati vazut filmul, vi-l recomand.
Daca initial am luat filmul ca pe orice alt film, ei bine pe masura ce timpul trecea eram "adancit" in poveste din ce in ce mai mult. Foarte "deep" acest film, pentru mine cel putin.
Pe masura ce ma uitam imi dadeam seama ca acei oameni, desi oameni la fel ca noi, ne-au fost cu MULT superiori, zic eu, din foarte multe puncte de vedere. Ca si potential, cu totii ne aflam cam la aceleasi niveluri (sau nivele, ca nu stiu care-i termenul corect).
Insa ei, din cauza greutatilor prin care au trecut, au ajuns la o coeziune spirituala de exceptie, toti erau in aceeasi situatie, toti aveau aceleasi ganduri, tot "mentalul colectiv" vibra in aceeasi lungime de unda: "cum vom supravietui?" "cum vom evada?" "cum vom scapa?"
Si se pare ca in cazul unui grup de oameni relativ similari (cu aceleasi valori etc), aceasta coeziune devine un adevarat "masterpiece". Si dejoaca pana si cele mai complexe marsavii si minti criminale.
Adevarul e ca pe moment filmul m-a afectat destul de rau, in sensul ca mi-am dat seama, am devenit "aware" de tot felu de sentimente pe care incerc sa le exclud din viata mea - pe care o doresc cat mai robotica. 1 si 0. Da si Nu. Am constatat intr-o perioada destul de scurta de timp ca daca mi-as permite mie-mi sa fiu sensibil ar fi catastrofal. Ar fi autodistructiv.
Cum mi-am dat seama de treaba asta? Pentru ca mi-am permis acu' ceva vreme si am vazut ce s-a ales din mine: un pumn de Xanax luat in fiecare zi, stari in care pur si simplu credeam ca am sa mor, la propriu. Si nu vreau sa mai trec prin asta.
Iar filmul "Evadare din Sobibor" m-a readus, cel putin pentru moment, in starea de "sensibilitate" de care incerc in fiecare zi sa evadez. In discutiile mele cu oamenii, zi de zi, incerc sa fiu cat de rece posibil. Cat de matematic posibil. Cat de "informaticizat" posibil. De ce? E uite de-asta ^^^. Cu cat te inchizi intr-o carapace, cu atat mai greu e posibil pentru cineva sa te raneasca, indiferent cine ar fi acesta, la nivel spiritual, cel putin.
Singurele momente cand pot fi eu insumi, cand carapacea se deschide, sunt acele momente cand sunt singur si cand pot sa contemplez asupra a tot ceea ce incerc sa evit, mai mult sau mai putin reusit. Omul cu o mie de "fetze" (a, da, daca vedeti prin text cuvinte cu "tz" sau "sh" va rog sa le luati ca atare... n-am nevoie de "corectii" de acest gen) are, in momentele de singuratate, doar, nu-i asa, una singura.
Doar in serenitate, ca sa folosesc un cuvant intelectual, imi pot vedea fatza in oglinda. Altfel nu sunt decat un robot care incearca sa se "mold up to the expectations". Dar vad eu ca divaghez de la subiectul al carui titlu il poarta acest post si nu stiu daca e tocmai bine.
Revenind - spuneam ca, cu totii avem acelasi potential de a fi sau a nu fi "cineva". Un mare procent depinde de evenimentele prin care treci, iar un mare procent din acest mare procent depinde de noroc.
Evreii aceia au avut ghinionul de a trai in acea perioada, au avut ghinionul de a fi "prinsi" de niste bestii si NOROCUL de a fi unii alaturi de ceilalti. Acum e greu sa stabilesc eu daca e vorba de noroc sau ghinion.
E ca si cum ai zice despre un accident de masina: "ce noroc ca a scapat cu viata!". Ai putea la fel de bine sa zici "ce ghinion ca a avut accident!", in primul rand. Ajungem din nou la relativitatea termenilor si din nou ne-am deschide pe un orizont greu de strabatut. Asa ca ma voi abtine de la astfel de "analize".
Uitandu-ma la acel film mi-am dat seama cat de penibili suntem noi, in aceasta era a informatizarii. Majoritatea dintre noi nu mai are aproape nimic uman, aici incluzandu-ma si pe mine atunci cand ma aflu in carapace.
Ne plangem ca avem salariul prea mic, ca e frig afara, ca nu mai au nush ce tip de apa minerala in supermarket sau alte probleme de genul asta. Toate acestea in timp ce altii erau gazati, torturati, transati si asa mai departe. Asta daca e sa facem o paralela cu trecutul. Nu realizam cati oameni au trebuit sa moara pentru ca noi sa avem astfel de "griji". Pentru o mare parte dintre noi, acei oameni care au facut posibil un stil de viatza asa cum il avem noi astazi nu reprezinta decat niste numere: in razboiul X au murit Y mii de oameni.
Mai mult, daca e sa comparam nivelul de trai din Romania cu nivelul de trai din Somalia sa zicem, ce am mai putea adauga? Sigur, putem merge si pe cealalta latura a bunastarii (a se citi - a "cum sa-i fraieresti pe ceilalti ca sa traiesti bine") si sa facem comparatii cu statele bogate ale Terrei.
Eu cred ca pentru un Somalez apa minerala Bucovina ar avea acelasi gust ca si cea din Evian les Bains sau Lausanne. Acelasi efect chiar daca e plata sau carbogazoasa. Acelasi miros chiar daca e filtrata sau nu. Aceeasi culoare chiar daca are aditivi sau nu. La fel de datatoare de viata chiar daca contine E-uri sau nu.
Indiferent ca ne convine sau nu, o ducem, de fapt, bine. Iar de aici putem observa efectele negative pe care binele le are asupra relatiilor inter-umane. La fel cum cel bogat nu se bucura aproape niciodata cu adevarat, nu mai are "acea inocenta" pe care cel sarac o are, asa si relatiile inter-umane "decad" odata cu bunastarea.
Si spun asta pentru ca daca e sa luam in calcul principiul "casatoriei" de ex, atunci vom constata foarte multe lucruri divergente fata de ceea ce insemna "casatoria" pana acu' doar cateva decenii.
Din ce m-am prins eu, cu cat dificultatile vietii sunt mai ridicate cu atat iti doresti sa ai pe cineva de incredere langa tine. Cineva cu care poate ai fi avut conflicte, odata izbit de aceleasi probleme ca si tine, va avea mult mai multa maleabilitate in a avea o relatie cu tine. De aici parerea mea cum ca pe "vremuri" casatoriile erau mult mai raspandite si mult mai importante.
Acum, intr-un trai mai ridicat, nu mai este nevoie (atat de mult, cel putin) de cineva cu care "sa-ti imparti imparatia". Totul a devenit pur economic. Deja sintagma "sa-ti imparti" devine o sintagma urata, negativa, in care cineva pierde (cel mai bogat dintre parteneri) si cineva castiga (cel mai sarac dintre parteneri). Totul se invarte in jurul "pacalelii". Pe sistemul - "am dat de un fraier, ii iau banii".
Si asta, repet, in ciuda unui nivel de trai, cred eu, superior celui din trecut. Un "paradox plauzibil", daca vreti.
In ziua de astazi, cel putin din punctul meu de vedere, este mult mai "eficient" sa ai mai multi parteneri (sexuali), decat unul "oficial" stabil. Sigur, asta se intampla si in trecut insa am eu asa o impresie cum ca in prezent aceasta tendinta este maxima in istoria omenirii. But then again, I could be talking bullshit.
Intrebarea e : ce-am fi facut noi in situatia evreilor din lagarele de exterminare?
Va raspund:
Diferenta sta in situatia in care te afli. Noi cei de azi probabil ca suntem, la varsta la care suntem (adulti) cu mult inferiori din punct de vedere al vointei si asa mai departe acelor oameni. Asa ca probabil am muri foarte, foarte repede in acele conditii. Daca ne-am fi nascut insa in acele conditii am fi avut, cel mai probabil, aceleasi manifestari ca si acei oameni normali care au devenit bravi, cel putin in ochii mei.
Daca ar fi sa fac rezum tot acest comentariu intr-o singura fraza, aceea ar fi: "Cel mai puternic om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai penibil om din lume, iar cel mai slab om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai "adevarat" om din lume".
Comentarii
super filmu'...cam slabutz totusi pt asteptarile mele
:)
uite'te la "the grey zone"
sau citeste "am fost medic la auschwitz"
acolo cruzimeee
daca esti sensibil risti sa te *** pe tine de frica