Moartea, partea a doua
Odata cu moartea subita a sorei mele cu doar o saptamana in urma datei scrierii acestui articol, ma regasesc in pozitia de a ma gandi la ceea ce m-am gandit, ironically enough, toata viata: la moarte. Pot zice ca acest lucru a fost, inca de mic, gandul care mi-a dominat fiecare secunda a vietii, chiar daca nimeni nu stia asta. De fapt, inca din clasa intai pot zice ca a fost acolo - atunci cand am trecut in clasa a 2a deja m-am simtit "batran" si "mai aproape de moarte". Era un cantec pe care invatatoarea ne-a spus sa-l cantam la serbarea de final al clasei intai: Ramai cu bine Clasa intaia Cu mult regret te parasim Nu vom uita ca toti de la tine Stim sa citim, sa socotim La sapte ani tot inainte Cu pasi mai siguri si voiosi Sunt anii de copilarie Cei mai iubiti, cei mai frumosi Cantand acest cantec eu realizam finalitatea clasei intai. Faptul ca e iremediabil pierduta, pentru eternitate. Ca in clasa a doua deja sunt materii mai grele, e mai de "oameni mari&qu