Sistemul medical
Astazi am sa scriu despre un subiect despre care tot voiam sa scriu de cativa ani, practic, dar ma tot abtin de atunci. Asta pentru ca nu am foarte multe lucruri bune de spus - aici ma refer la medicina din Romania (pentru ca cu ea am interactionat) dar cred ca lucrurile sunt similare si in restul tarilor (nu stiu, sper sa nu).
Biologia si medicina m-au fascinat de mic. Chiar daca intr-un final m-am axat pe computer science ca profesie, medicina ramane pe locul intai ca pasiune/domeniul in care as fi vrut sa lucrez daca nu ar fi fost asa cum este. Asa ca l-am tinut doar ca pasiune si nu am ales sa profesez in el intocmai pentru a-mi pastra aprecierea fata de domeniul biologiei si medicinei - am realizat ca sa ma bag in mocirla din sistemul medical romanesc ar fi ceva foarte, foarte stupid. E ca in politica - oricat de bine intentionat ai fi, odata ajuns in politica ori pleci dupa foarte putin timp, stiind ca nu e locul tau acolo, ori devii ca cei pe care ii criticai inainte sa ajungi in politica - un mincinos fara scrupule, un manipulator, un nemernic care ocoleste intrebarile si singurul sau scop este obtinerea voturilor - ti se rupe (as it were) tie de nu stiu ce "viziune de dreapta" sau alte lucruri pe care unii pasionati de politica cred ca conteaza pentru politicieni - politicienii vor sa obtina voturi, iar asa zisele "viziuni politice" nu sunt altceva decat vehiculul prin care fac asta. Daca azi e la moda sa fii religios, arunci cu Dumnezeu in stanga si in dreapta in discursurile tale politice. Daca maine e la moda (in sensul ca iti aduce voturi) sa fii pro-homosexuali, brusc iti desenezi curcubee pe birou cand urmeaza sa dai un interviu pentru o televiziune. Ce e important este maximizarea voturilor prin cea mai eficienta si "la moda" metoda.
De asta eu cred ca niciun om serios nu e in politica (cu mentiunile de rigoare: "sa nu generalizam", "sunt si politicieni de calitate" etc etc - le pun aici doar din politete, nu cred nimic de genul asta).
Ceva similar se intampla din pacate si in medicina. Si ca sa fiu direct, o sa incep cu o poveste a lui Jeanette Norden, neuroscientist la Vanderbilt University (am trecut acum multi ani printr-unul dintre cursurile ei de neuroscience (foarte bun, de altfel) si de acolo stiu despre poveste):
Dupa tratament, in camera in care se afla pacientul si sotia sa, doi rezidenti au inceput sa se contrazica, cu voce tare, despre cum va muri pacientul: "ii va ceda inima", spunea unul. "Ba nu, din analize poti deduce ca primii care vor ceva vor fi rinichii", spunea celalalt. Toate aceste lucruri se intamplau de fata cu pacientul si sotia sa.
Sotia sa a iesit afara din camera si s-a plans supraveghetorului ca asa ceva este inacceptabil, moment in care a primit raspunsul ca sotul ei oricum este pe moarte si sub tratament puternic si ca nu mai intelege mare lucru din ce se discuta. La care sotia l-a intrebat "atunci cum iti explici lacrimile care ii curg pe obraz?"
Chestia asta mi-a ramas in minte (cum i-a ramas, de altfel, si lui Jeanette Norden) si este ceea ce, in mare, m-a impiedicat sa ajung sa profesez in medicina: din ce observ, oamenii care profeseaza in acest domeniu nu mai sunt oameni - sunt niste roboti care nu simt nimic, care nu au niciun elementar bun simt, care fac glume proaste la adresa pacientilor, sunt agresivi, sunt prost educati, galagiosi, aroganti si care se cred atat de superiori fata de pacienti. Ei cred ca doar pentru ca au terminat scoala de medicina, automati sunt geniali si mult peste orice fel de pacient, ca pacientul trebuie tratat ca un gunoi, ca un imbecil care nu stie pe ce lume se afla.
Si, de fapt, atitudinea lor se vede din prima ta interactiune cu ei. De prima data iti vorbesc cu "tu" pentru a putea mai apoi sa-ti vorbeasca urat. Fara acea bariera lingvistica impusa de adresarea la plural, cu "dumneavoastra", lumea lor se deschide catre repezirea ta ca pacient, agresivitate verbala, lipsa de respect si totala nepasare. Pentru ca e mai usor sa ai genul asta de atitudine cand zice "ce te doare" decat cand zici "ce VA doare". Acum incepi cu "tu", peste 5 minute ii zici "ba", "ma" si mai incolo "taci dracului si du-te la nu stiu ce cabinet".
Asta este experienta mea cu sistemul medical din Romania. Am fost in mai multe spitale si este o treaba universala - aceeasi abordare, aceeasi repezeala, aceeasi completa lipsa de empatie, de bun simt, de responsabilitate fata de pacient - atitudinea lor practic spune "nu ne pasa, ni se rupe de tine si stim ca nu vom pati nimic, nu ai ce sa ne faci, suntem de neatins pentru ca suntem unii si aceiasi peste tot" - similar precum in politica. Nu as fi avut cum sa profesez in medicina in astfel de conditii, oricat de bine intentionat as fi fost. Si daca nu m-as fi transformat in asa ceva, nu as fi vrut sa fac parte dintr-un astfel de mediu (intre noi fie vorba, nu as fi fost medic, as fi lucrat in cercetare - acel domeniu pentru care la noi se aloca cel mai mic procent din PIB din Europa).
Ce spun eu este ca domeniul in sine este viciat, de la atitudinea medicului fata de pacient (si mai ales a asistentelor, care ar trebui sa fie suport atat pentru medic cat si pentru pacient) pana la nivelul de profesionalism - practic eu nu am intalnit medici care chiar sa fie pasionati de munca lor - par sa fie acolo doar asa, sa mai treaca timpul, sa mai ia niste bani si asta e tot. Nu le pasa de medicina, nu le sclipesc ochii atunci cand vorbesc despre domeniul lor - spun asta pentru ca atunci cand ma duc la doctor ii mai intep putin cu detalii ici colo din domeniul lor, sa vad cum reactioneaza (de obicei repede ma intreaba "esti doctor?").
Acum sigur, o sa ma criticati: bine ca esti tu destept, de ce nu te faci medic pana la urma sa le arati cum se face meseria. La care raspunsul meu este: "da, chiar ma bate gandul". Pentru mine fiecare pacient ar fi absolut - as fi obsedat sa il fac bine pe fiecare, cred ca nu as dormi noaptea cu gandul la problema lui/ei. Fiecare caz ar fi o provocare personala pentru mine - sunt intr-adevar atat de bun daca nu reusesc sa descopar (si sa tratez non-dureros, non-invaziv etc) problema medicala a pacientului meu? Pentru ca aici se trage linia - cat de mult iti pasa de pacientii tai si cum ii tratezi (atat personal cat si medical)? Eu nu doar ca as consulta pacientul in domeniul meu, insa as suna colegii mei din celelalte specializari sa intreb detalii despre problema pacientului, sa inteleg lucruri pe care nu le pot intelege doar din fisa.
In medicina nu e loc de mediocritate. "E un doctor mediocru, ii mai mor pacienti dar e ok". Cum ar fi sa fie si pilotii de avioane "mediocri"? "Se mai prabuseste din cand in cand cu avionul dar e ok". Sau sa zicem un politist: "cateodata impusca oameni pe strada, ii confunda cu infractorii, dar e ok". Dar mie mi se pare ca lasam mediocritatea sa se manifeste in medicina. Printre cele mai periculoase si infricosatoare locuri in care ma pot afla este spitalul: odata ajuns acolo, ma astept sa fiu primit cu violenta si agresivitate si incompetenta, sa imi faca cineva o procedura medicala (fara sa imi spuna ce - am observat ca doctorii si asistentele nu iti spun ce-ti fac, de parca nu ar fi corpul tau si nu ai avea dreptul sa stii) si la sfarsitul ei sa-mi zica "of, am gresit, acum ai infectie intraspitaliceasca rezistenta la toate antibioticele, ne pare rau" dupa care sa se duca in curte sa fumeze ceva si sa faca ceva glume proaste cu ceilalti doctori.
Credeti ca exagerez? Ca am paranoia? Nicidecum. Un prieten care este la medicina mi-a povestit ca cineva care fusese intr-un accident rutier a venit la camera de garda, cu sangele galgaindu-i pe fata. I-au pus masca de oxigen peste fata si pacientul a inceput sa se inece in masca, cu sange. La care brancardierul i-a spus "ce faci ma acolo, te ineci?". La asta ma astept eu atunci cand ajung in spital - la genul asta de atitudine, de nemernicie. La niste bestii cu chip uman care abia asteapta sa aiba putere asupra ta ca sa te poata abuza, sa se simta de neatins, Dumnezeii tai.
Acum ceva vreme am fost intr-un spital cu cineva si, in timp ce asistenta impingea scaunul cu rotile in care se afla, a intrebat-o un alt angajat al spitalului ce face. De fata cu mine (si cu pacientul din scaunul cu rotile) a spus "am stat cu nebuna asta toata noaptea". Cu greu m-am abinut sa nu o pocnesc. Mi-am folosit toate resursele din corp (nici sa-i zic ceva nu am putut, pentru ca odata ce as fi deschis gura mi-ar fi crescut nervii peste limita pe care as fi putut-o controla, asa ca nu am zis absolut nimic).
Dar poate ca nu e dracul asa de negru, nu? Medicii sunt competenti, chiar daca mai reci, nu? Nope. Acum ceva vreme am avut niste intepaturi prin tot corpul. Am fost la vreo 3 neurologi si la nu stiu cati alti specialisti. Mi-au facut examen clinic, s-au uitat, nu au descoperit nimic. Mi-am facut si RMNuri - am presupus ca poate am un inceput de scleroza multipla. Unul dintre ei, apropo, dupa ce m-a consultat, mi-a spus "baiete, tu pe la psihiatrie ai fost?" - plauzibil era ca mi se pare mie, ca inventez eu, ca e psihic, nu ca nu descopera el ce am. Si aici ajungem la mai multe probleme: prima este ca nu au descoperit problema mea medicala. A doua, faptul ca au aruncat vina asupra mea: "e psihic", "pacientul e de vina". Niste medici de bun simt nu fac asa ceva, pot eventual sa speculeze: "eu nu gasesc nimic din acest examen clinic, insa genul acesta de simptome pot fi cauzate si de X si de Y". Asa vorbeste un medic de si cu bun simt care isi face treaba pentru care este platit. Dar nu. O alta problema este faptul ca nu le-a pasat: nici macar nu le-a pasat sa se uite in fisa mea medicala, sa vada ca iau un tratament. Inca o problema este ca nu au avut prezenta de spirit/profesionalismul sa intrebe daca iau vreun supliment alimentar.
La un moment dat chiar ajunsesem eu insumi sa cred ca poate sunt psihogenice, ca poate imi imaginez respectivele intepaturi. Dar am zis ca nu are cum, nu am luat-o razna. Asa ca am cautat pe internet ce ar putea da simptome similare cu ce aveam eu. Si am vazut ca lipsa vitaminei B6 si, uneori, excesul de vitamina B6 produce astfel de intepaturi, in special in extremitati (in timpul uneia dintre examinarile de la neurologie, doctorul mi-a dat cu un fel de "surubelnita" peste pielea de pe burta, sa ma intrebe daca simt ceva - si am simtit normal, tot examenul a fost normal. Insa cand am ajuns acasa, la vreo 2 ore dupa, in acelasi loc mi-au aparut acele intepaturi, ca si cum ceva imi dadea socuri electrice in acel loc).
Si am zis "bun, hai sa ma uit ce fel de chestii contine acest Neuromultivit" care, culmea, era prescris tocmai de la psihiatrie, of all places. M-am uitat si continea de 200 de ori doza zilnica recomandata de vitamina B6 - iar eu luam de 3 ori pe zi. Deci in fiecare zi luam de 600 de ori doza zilnica recomandata. Am zis ca nu-i adevarat.
Acum ramane intrebarea: ce s-ar fi intamplat daca eu luam de bun faptul ca "intepaturile erau psihogenice, imaginate"? Puteam zice "mi-au spus 6 doctori ca e asa, cine sunt eu sa-i contrazic?". Sau poate nu ma pricepeam atat de bine la medicina, nu investigam, imi era lene, eram mai prost, habar n-am. As fi patit niste lucruri foarte neplacute daca continuam sa iau acel Neuromultivit.
Mai nou, am o problema similara: durere in cervicala cu senzatie de inclestare, ca un fel de paralizie in gat. Am fost, din nou, la vreo 8 doctori, tot degeaba. Am fost la fizioterapie (eu credea ca e "terapie fizica", ca imi face cineva ceva fizic, acolo) - unde am dat peste niste dubiosenii pseudostiintifice: ultrasunete, terapie cu laser si electroterapie. Ultrasunetele mi le puneau ei pe la trapez dar mai jos decat unde ma durea pe mine. Terapia cu laser in cu totul alt loc, complet aiurea si la intamplare, doar la trecerea timpului. Electroterapie mult mai jos decat unde ma durea pe mine - au zis ca nu au voie sa puna electrozi la nivelul gatului (ceea ce ii cred). Le-am si spus "eu vin aici mai mult din politete, nu pentru ca cred ca ma ajutati cu ceva". Desigur, nu au facut nicio diferenta asa zisele terapii.
Altadata am primit, tot de la doctor, "medicamente homeopate". Alte dati am ajuns sa vorbesc cu diferiti medici despre domeniul lor, insa am aflat repede ca ei doar stiu scheme de tratament si nu le pasa mai deloc despre domeniul in sine - pentru ei medicina este un vehicul pentru facut bani si luat salariu, nu vreo pasiune anume. Chestiile astea m-au facut sa imi fie scarba, efectiv, de domeniul medical - de colectia nepasarii, neprofesionalismului, nepotismului, nesimtirii, lipsei de educatie, agresivitatii si lipsei de cultura generala, intr-un final.
Si e pacat. E pacat ca e asa, ca astfel stau lucrurile. Sunt sigur ca sunt si medici de calitate - medici care chiar salveaza vieti, care fac operatii complicate, sofisticate, care sunt pasionati, obsedati de meseria lor. Care rezista intr-un sistem medical josnic, capusat de nemernici si oameni de nimic care doar se intampla sa fie ruda cuiva sau sa cunoasca pe cine trebuie. Pe ei da, ii putem numi "eroi" fara sa ne fie rusine de termen. Ei da, trebuie sa aiba salarii ca in vest. Ei da, trebuie sa aiba aparatura necesara. Nu spun nimic despre respect pentru ca acel respect apare in mod automat - respectul exista precum liderii exista - nu poti fi lider doar zicand "eu vreau sa fiu lider" sau emulandu-l pe Donald Trump, dand cu pumnul in masa si fiind un gunoi de om care este asa zis "lider" prin agresivitate, prin faptul ca celorlalti le e frica de tine. Un lider adevarat este genul de persoana pe care ceilalti vor sa-l urmeze din propria lor initiativa, pentru ca este un exemplu pentru ei, pentru ca le pasa de el, pentru ca ofera respect si este pasionat de acel domeniu. Acelasi lucru este valabil si in medicina si acel respect de care unii dintre medici se plang ca nu-l primesc - acel respect se castiga prin atitudinea profesionista, respectuoasa, si prin interesul autentic fata de problema pacientilor tai. Si atunci acel respect din partea pacientilor pentru tine ca medic va fi automat acolo. Chiar si daca pacientul se dovedeste a fi un nesimtit, datoria ta de a-l trata cu respect este in continuare acolo.
Este acelasi lucru, apropo, si pentru politisti: daca un politist este injurat, scuipat, chiar si lovit - asta nu inseamna ca politistul deodata se transforma in infractor si incepe si el sa injure, sa scuipe sau sa loveasca. Politistul este reprezentatul statului, al societatii - el are un alt statut fata de cetateanul de rand. Desigur, politistul se poate (si trebuie) apara - imobilizeaza infractorul si il duce la sectie - dar nu incepe sa-l scuipe sau sa-l injure. La fel si pentru medic - medicul trebuie sa aiba o atitudine profesionista, autentica, in care problema pacientului sa fie prioritatea numarul unu.
Din pacate insa, ceea ce observ eu in sistemul medical este intocmai inversul - nepasare, lipsa de profesionalism, nesimtire, "lasa-ma cu problema ta, ma duc la tigara", "tu ai o problema psihica" (ca sa fie vina pacientului, nu incompetenta doctorului) si credinta oamenilor din sistemul medical ca sunt de neatins si ca pot lasa pacientii sa moara pentru ca ei oricum nu patesc nimic.
De asta am ales sa nu merg mai departe cu o profesie in domeniul medicinei.
Comentarii