Dumnezeu, Biserica si Religia
Ating azi un punct sensibil (nu, nu acela): Dumnezeu, Biserica si Religia. Oricat ne-am preface, aceste trei lucruri, combinate eronat intr-unul singur si anume conceptul de "Dumnezeu" sunt importante, cred eu, pentru fiecare dintre noi. Dar iata ca din nou ajungem in ipostaza de a defini cuvinte, in acest caz - cuvantul "important".
In contextul de fata, cuvantul "important" s-ar defini... cum? Printr-o sumedenie de alte cuvinte. Cand intrebi pe cineva ce reprezinta "Dumnezeu" pentru el, acesta va sovai putin pentru ca, nu-i asa, nu si-a pus problema sa "defineasca" ce reprezinta Dumnezeu efectiv, lucru normal, de altfel (da, o sa folosesc termenul nedefinit de "normal" prin "des intalnit"). "Stie" asa, in mare, dar ii e greu sa-ti explice.
Problema esentiala intr-o astfel de discutie este faptul ca cei trei termeni, "Dumnezeu", "Biserica" si "Religia", sfanta treime a termenilor, au fost alaturati si inchegati fortat, poate chiar cu buna stiinta intr-unul singur: "Dumnezeu". De ce? Pentru ca "Dumnezeu*3", adica acesti trei termeni presati intr-unul singur sa SERVEASCA intereselor anumitor persoane.
Despre asta a fost vorba dintotdeauna: unii mai destepti sa-i pacaleasca pe altii mai prosti. Iar acest "Dumnezeu" de care se folosesc "cei destepti" este cea mai veche unealta si probabil cea mai raspandita/cea mai eficienta dintre toate uneltele de manipulare in masa in istoria omenirii.
Ar dura foarte mult timp sa enumeram cate razboaie s-au pornit, vezi Doamne, din pricina ca aia sunt asa si noi suntem altfel (de ex. - cruciade). Cum ar putea vreodata Dumnezeu, daca exista, sa isi doreasca/sa "se bucure"/sa ... atunci cand vede ca niste oameni se macelaresc pentru El?
Deja plecam de la premisa gresita cum ca Dumnezeu are sentimente umane. El "isi doreste" si "se bucura". De asemenea, "te pedepseste" atunci cand nu ii faci pe plac. Daca am fi de acord cu o asemenea imagine asupra Creatorului, atunci, zic eu, am avea o mare problema. Un astfel de Dumnezeu nu ar putea fi decat un Dumnezeu "bebelus" care se joaca pe calculator "The Sims" sau, mai rau, "Civilization".
Adevaru e ca acest subiect este poate cel mai complex dintre toate subiectele despre care as putea vorbi, de unul singur, aici, pe blogul asta.
Revenind, lui Dumnezeu i se atribuie tot felul de proprietati negative, din care cea mai intalnita este aceea de "a pedepsi" si "a bate": "Te bate Dumnezeu!" sau "Te pedepseste Dumnezeu!"
Aceste propozitii provin, de obicei, de la oameni "slabi". Ei, ca sa nu-si "complice" viata prea mult, fie pentru ca nu isi doresc asta fie pentru ca nu pot sa gandeasca mai departe de un anumit nivel, se multumesc sa "dea vina" pe Dumnezeu de fiecare data cand nu inteleg ceva (un lucru comun in natura omului - orice lucru neinteles capata deseori proprietati magice, supranaturale etc, cand, daca ar fi analizat, ar avea o explicatie logica si pragmatica).
Dar sa o luam pas cu pas:
I) Dumnezeu
Exista sau nu? Aceasta este o intrebare care va fi, cat va exista omenirea, mereu in discutie. De la fanatism la ateism inrait, aceasta intrebare va fi "raspunsa" ba cu vehementa (in extremitatile segmentului de credinta), ba cu sovaiala.
Voi raspunde (si voi incerca sa scriu cat mai putin pe aceasta tema deoarece ar dura FOARTE, FOARTE MULT TIMP sa o dezvolt) din perspectiva proprie: "Nu stiu".
"Nu stiu" este cel mai corect raspuns pe care oricare din noi l-ar putea da, indiferent de latura exterioara pe care o afiseaza (fie el super-credincios sau ateu). Evident, asta la nivel logic si pragmatic. Coplesit de sentimente/frica/teatru exterior/principii si asa mai departe, multi vor raspunde vehement cu DA! sau NU!
Din ce experienta de viata am acumulat (da, pana la 23 - 24 de ani cati am) am observat urmatoarele:
1) Oamenii cu o educatie precara inclina sa raspunda aproape exclusiv cu "da";
2) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (facultate) au pareri de obicei egal impartite (vreo 25% zic "da", vreo 50% zic "nu stiu" si vreo 25% zic "nu");
3) Oamenii cu o educatie/cultura foarte bogata raspund de obicei cu "nu" pentru ca apoi sa revina si sa raspunda cu "da".
Acum sa nu luati acele procente ca batute in cuie. Dupa cum ziceam, este doar o impresie pe care mi-am format-o de-a lungul timpului. Nu e ca si cum as fi vorbit cu indeajuns de multa lume pentru ca sa-mi fac o parere pertinenta si exacta. Si nu, n-am folosit nici Sondaje INSOMAR.
Haideti sa comentam pe marginea celor trei puncte enumerate mai sus:
a) Oamenii cu o educatie precara (gen scoala primara, pana la scoala profesionala) raspund adesea "da" deoarece traiesc de obicei la tara si sunt predispusi, din cauza lipsei de cultura/educatie si/sau din cauza rudelor/oamenilor in varsta din familie/sat sa raspunda aproape de fiecare data cu "da". Asta este mediul de viata in care au crescut, asa au fost educati, nici nu isi pun astfel de probleme existentiale ci se rezuma la a raspunde cu "da", multi dintre acestia chiar de "frica lui Dumnezeu" (in sensu ca acolo, in capul lor, isi spun ca trebuie sa raspunda "da" ca sa "nu-i bata Dumnezeu"). Desigur, multi dintre ei n-or sa recunoasca niciodata ca nu cred si ca raspund "da" de frica.
b) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (intre care ma numar si eu) au cele mai variate opinii. Acestea sunt bazate, de obicei, pe fapte concrete, informatii acumulate de-a lungul vietii si asa mai departe, informatii care, in functie de cum au fost asimilate in mentalitatea individuala, vor determina si raspunsul la intrebare.
c) Geniile vad de obicei lumea printr-o perspectiva proprie, unica. Sunt capabile sa asimileze informatii pe care sa le filtreze prin propria opinie (opinie puternica si pertinenta de cele mai multe ori) si sa ajunga la concluzii interesante.
Raspunsul la intrebare pe care eu il pot oferi fara niciun fel de problema este "nu stiu". Este "cel mai corect" raspuns. Pentru ca nimeni nu stie si - cel mai probabil - nu va stii asta.
Ma lungesc pe seama acestui subiect (important, zic eu) si nu spun foarte multe.
Pentru a putea face o analiza "pertinenta" (si repet acest cuvant) vis-a-vis de aceast subiect trebuie sa cunoastem o sumedenie de elemente. Universul - din ce este format, cum a avut loc Big-Bang-ul (cel putin la nivel speculativ), sa fim constienti ca suntem facuti din praf stelar (pentru ca din atomul de hidrogen deriva toate celelalte elemente din Sistemul Periodic, inclusiv Carbonul, al 6-lea element, elementul "vietii"), sa intelegem cum s-au format planetele, sa avem macar idee ce este "dark matter" si "dark energy", relatia acestora cu gravitatia si forta centrifuga si asa mai departe.
Pentru a avea o parere cu adevarat pertinenta toate aceste lucruri trebuie studiate si intelese in amanunt. Pana atunci, niciunul dintre noi nu poate avea pretentia unei pareri decat la nivel de om simplu care "isi da cu parerea".
Diferenta dintre Dumnezeu si celelalte lucruri stiintifice sta in simplitatea conceptului. Conceptul de "Dumnezeu" este foarte usor de inteles si acaparat de oricine, indiferent de educatie. Pe de alta parte, conceptul de "multivers", de ex, e putin mai greu de inteles. De aici si parerile care inclina, cred eu, spre raspunsuri de "da" mai numeroase raspunsurilor de "nu".
Voi lansa, totusi, cateva teorii pentru dezbateri ulterioare (macar sa compar, daca acest lucru va fi posibil, felul cum gandesc acum si felul in care voi gandi cand voi incerca sa fac aceasta comparatie):
1) Dumnezeu exista, este unic, este asa cum este infatisat in Biblie (si nu, n-am citit Biblia ca sa vorbesc in cunostinta de cauza) si asa mai departe.
Acest concept este greu de acaparat, pentru mine. De ce? Pentru ca este un concept simplist, primitiv. Ideea ca Dumnezeu coboara din cer si acolo sunt ingerasi care canta la harpa si exista Iad si Rai asa cum sunt ele infatisate, cel putin, in picturile din Biserici si asa mai departe este greu, ca sa nu zic imposibil, de a se apropia macar de ceva credibil din punctul meu de vedere.
Asa ceva ar merge pentru niste oameni primitivi, superstitiosi, fricosi. Ganditi-va daca ne-am intoarce in timp noi, din acest secol al omenirii, in anul ZERO cu o bricheta (ca sa nu zic nava spatiala) si am incepe sa dam foc la lemne de nicaieri, cum am fi considerati.
D-apoi sa cobori cu o nava spatiala "din cer"... clar ai fi considerat Dumnezeu. Am vazut Star Trek de prea multe ori (si vi-l recomand ca fiind poate cel mai bun film serial facut vreodata, la nivel de scenariu, idei, inteligenta celor care l-au scris si asa mai departe, dar asta e alta poveste) ca sa nu ma gandesc la asa ceva. In plus, nimeni nu a fost acolo sa vada ce s-a intamplat cu adevarat. Biblia a fost scrisa... nu stiu exact de cine. Cine stie de cine a fost scrisa Biblia? Nimeni. Nu se pot face decat speculatii. Si asta pe marginea oricarei religii, probabil. Dar discutam despre Dumnezeu, acum.
Scenariul acesta, dupa cum am zis, nu merge pentru mine. Cel putin nu intr-o astfel de poleiala.
2) Dumnezeu nu exista. Acest concept este un concept demn de luat in seama. De ce? Din cauza complexitatii existentei oricarui lucru. Ganditi-va numai la corpul uman - cate organe, cate celule, cate functii, cati hormoni, cate cate cate "chestii" se intampla in organismul nostru pentru ca noi sa putem duce o viata normala. De ce? De ce nu este ceva simplu, o singura bucata de carne care functioneaza fara niciun fel de probleme. De ce suntem facuti din carbon? De ce nu din alt material. De ce exista atatea elemente in Sistemul Periodic si nu sunt mai putine. De ce nu e un singur element? De ce nu sunt 1000? De ce, de ce, de ce. De ce este intrebarea "cunoasterii". Ea sta la baza evolutiei noastre ca oameni.
Si atunci mi se pare, din nou, pertinent sa punem aceasta intrebare. Dumnezeu, daca exista, nu poate fi impotriva acestei intrebari. Nu poate fi pentru ca n-ar mai fi creat-o, altfel, nu? Am putea discuta la infinit despre acest lucru, evident. Nu voi merge nici in acest caz pe o idee sigura, si anume aceea ca "nu exista". Nu exista niste lucruri care sa ma impinga spre a lua decizia de a spune ca nu exista.
Tocmai am avut o mica "sedinta" la serviciu, motiv pentru care coerenta mi s-a dus Dracu' (daca exista, nu?)
3) Nu stiu. Raspunsul corect. Putem aduce argumente pro si contra, in aparenta, conceptului de Dumnezeu. Insa aceleasi argumente pot deveni din pro, contra, si din contra, pro.
De ex, argumentul cum ca Universul este complex, infinit, ciclic si asa mai departe ne-ar putea duce la ideea ca Dumnezeu nu exista. De ce ar exista? Universul exista si este infinit, exista dintotdeauna si Dumnezeu nu. Aceasta ar fi O concluzie.
Cealalta concluzie, plecand de la aceeasi premisa, poate fi ca Dumnezeu exista, iar acest lucru este intarit de premisa cu pricina. Universul este infinit, complex, ciclic si asa mai departe, dar, in ciuda complexitatii sale cu adevarat uriase, totul este intr-un atat de bun echilibru incat este cu adevarat uimitor. Fizica acestor miliarde de elemente este intr-un echilibru PERFECT. Perfect si nu mai putin de perfect. Iar ca acest lucru sa fie intamplator este o sansa foarte, foarte, foarte, foarte mica. De ex, exista o constanta (Constanta Cosmologica) care guverneaza Universul si felul in care acesta exista. Un documentar zicea ca daca aceasta constanta ar fi diferita cu 0,0000000... (50 de zerouri)1, atunci Universul nu ar mai exista (adica s-ar duce dracu tot echilibrul de care se bucura/ne bucuram acum). Plecand de la premisa ca acel documentar avea dreptate, atunci este foarte greu sa crezi ca O ASTFEL DE PRECIZIE este doar o intamplare, o coincidenta => ajungi la concluzia ca un Creator a realizat un astfel de Univers PERFECT.
Desigur, e posibil ca inainte de acest Univers sa fi existat un numar de X alte Universuri care sa nu fi avut sens. Asta nu vom afla, probabil, niciodata. Si atunci revii la ideea ca nu exista Dumnezeu si ca totul este o coincidenta (daca repeti un lucru de "o infinitate de ori", exista o foarte mare posibilitate ca acel lucru sa iasa perfect (adica sa aiba sens pentru noi, ca existenta) la un moment dat) => ajungi la concluzia ca nu exista un Creator pentru ca nu este nevoie de un Creator. Omul oricum este obisnuit ca ceva sa existe ca urmare a faptului ca a fost "facut", "creat", "realizat" de "cineva". Nu putem intelege cum ceva poate exista fara inceput, si, cine stie, fara sfarsit. Pentru noi timpul este un lucru atat de "viu" incat nu poate fi detasat de propria noastra natura si mod de a gandi.
Iata deci cum, plecand de la aceeasi premisa - ajungem la concluzii diferite, lucru logic greu de realizat. De ce? Pentru ca aceeasi premisa ia forme diferite odata ce incepem sa speculam pe marginea acesteia.
Acest lucru daca mergem pe ideea de Univers. Daca mergem pe ideea de Multivers (adica o infinitate de astfel de Universuri, separate la distante foarte mari unele de altele, eventual grupate cu alte astfel de entitati la infinit), atunci este logic ca un Univers din Multivers va avea o astfel de structura incat viata (in forma pe care o cunoastem in prezent) sa se poata dezvolta.
Concluzia pe care o tragem este ca cel mai PERTINENT raspuns pe care cineva cu o doza decenta de cultura il poate formula la intrebarea "exista Dumnezeu?" este "NU STIU".
Maine vom discuta despre Biserica.
PS. Dupa cum se poate observa, vorbesc si tot vorbesc. Nu stiu daca m-as opri, daca mi-as permite posibilitatea sa nu ma opresc. Asa ca o fac acum. Daca cineva va dori acest lucru, poate voi mai scrie pe marginea acestui subiect.
In contextul de fata, cuvantul "important" s-ar defini... cum? Printr-o sumedenie de alte cuvinte. Cand intrebi pe cineva ce reprezinta "Dumnezeu" pentru el, acesta va sovai putin pentru ca, nu-i asa, nu si-a pus problema sa "defineasca" ce reprezinta Dumnezeu efectiv, lucru normal, de altfel (da, o sa folosesc termenul nedefinit de "normal" prin "des intalnit"). "Stie" asa, in mare, dar ii e greu sa-ti explice.
Problema esentiala intr-o astfel de discutie este faptul ca cei trei termeni, "Dumnezeu", "Biserica" si "Religia", sfanta treime a termenilor, au fost alaturati si inchegati fortat, poate chiar cu buna stiinta intr-unul singur: "Dumnezeu". De ce? Pentru ca "Dumnezeu*3", adica acesti trei termeni presati intr-unul singur sa SERVEASCA intereselor anumitor persoane.
Despre asta a fost vorba dintotdeauna: unii mai destepti sa-i pacaleasca pe altii mai prosti. Iar acest "Dumnezeu" de care se folosesc "cei destepti" este cea mai veche unealta si probabil cea mai raspandita/cea mai eficienta dintre toate uneltele de manipulare in masa in istoria omenirii.
Ar dura foarte mult timp sa enumeram cate razboaie s-au pornit, vezi Doamne, din pricina ca aia sunt asa si noi suntem altfel (de ex. - cruciade). Cum ar putea vreodata Dumnezeu, daca exista, sa isi doreasca/sa "se bucure"/sa ... atunci cand vede ca niste oameni se macelaresc pentru El?
Deja plecam de la premisa gresita cum ca Dumnezeu are sentimente umane. El "isi doreste" si "se bucura". De asemenea, "te pedepseste" atunci cand nu ii faci pe plac. Daca am fi de acord cu o asemenea imagine asupra Creatorului, atunci, zic eu, am avea o mare problema. Un astfel de Dumnezeu nu ar putea fi decat un Dumnezeu "bebelus" care se joaca pe calculator "The Sims" sau, mai rau, "Civilization".
Adevaru e ca acest subiect este poate cel mai complex dintre toate subiectele despre care as putea vorbi, de unul singur, aici, pe blogul asta.
Revenind, lui Dumnezeu i se atribuie tot felul de proprietati negative, din care cea mai intalnita este aceea de "a pedepsi" si "a bate": "Te bate Dumnezeu!" sau "Te pedepseste Dumnezeu!"
Aceste propozitii provin, de obicei, de la oameni "slabi". Ei, ca sa nu-si "complice" viata prea mult, fie pentru ca nu isi doresc asta fie pentru ca nu pot sa gandeasca mai departe de un anumit nivel, se multumesc sa "dea vina" pe Dumnezeu de fiecare data cand nu inteleg ceva (un lucru comun in natura omului - orice lucru neinteles capata deseori proprietati magice, supranaturale etc, cand, daca ar fi analizat, ar avea o explicatie logica si pragmatica).
Dar sa o luam pas cu pas:
I) Dumnezeu
Exista sau nu? Aceasta este o intrebare care va fi, cat va exista omenirea, mereu in discutie. De la fanatism la ateism inrait, aceasta intrebare va fi "raspunsa" ba cu vehementa (in extremitatile segmentului de credinta), ba cu sovaiala.
Voi raspunde (si voi incerca sa scriu cat mai putin pe aceasta tema deoarece ar dura FOARTE, FOARTE MULT TIMP sa o dezvolt) din perspectiva proprie: "Nu stiu".
"Nu stiu" este cel mai corect raspuns pe care oricare din noi l-ar putea da, indiferent de latura exterioara pe care o afiseaza (fie el super-credincios sau ateu). Evident, asta la nivel logic si pragmatic. Coplesit de sentimente/frica/teatru exterior/principii si asa mai departe, multi vor raspunde vehement cu DA! sau NU!
Din ce experienta de viata am acumulat (da, pana la 23 - 24 de ani cati am) am observat urmatoarele:
1) Oamenii cu o educatie precara inclina sa raspunda aproape exclusiv cu "da";
2) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (facultate) au pareri de obicei egal impartite (vreo 25% zic "da", vreo 50% zic "nu stiu" si vreo 25% zic "nu");
3) Oamenii cu o educatie/cultura foarte bogata raspund de obicei cu "nu" pentru ca apoi sa revina si sa raspunda cu "da".
Acum sa nu luati acele procente ca batute in cuie. Dupa cum ziceam, este doar o impresie pe care mi-am format-o de-a lungul timpului. Nu e ca si cum as fi vorbit cu indeajuns de multa lume pentru ca sa-mi fac o parere pertinenta si exacta. Si nu, n-am folosit nici Sondaje INSOMAR.
Haideti sa comentam pe marginea celor trei puncte enumerate mai sus:
a) Oamenii cu o educatie precara (gen scoala primara, pana la scoala profesionala) raspund adesea "da" deoarece traiesc de obicei la tara si sunt predispusi, din cauza lipsei de cultura/educatie si/sau din cauza rudelor/oamenilor in varsta din familie/sat sa raspunda aproape de fiecare data cu "da". Asta este mediul de viata in care au crescut, asa au fost educati, nici nu isi pun astfel de probleme existentiale ci se rezuma la a raspunde cu "da", multi dintre acestia chiar de "frica lui Dumnezeu" (in sensu ca acolo, in capul lor, isi spun ca trebuie sa raspunda "da" ca sa "nu-i bata Dumnezeu"). Desigur, multi dintre ei n-or sa recunoasca niciodata ca nu cred si ca raspund "da" de frica.
b) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (intre care ma numar si eu) au cele mai variate opinii. Acestea sunt bazate, de obicei, pe fapte concrete, informatii acumulate de-a lungul vietii si asa mai departe, informatii care, in functie de cum au fost asimilate in mentalitatea individuala, vor determina si raspunsul la intrebare.
c) Geniile vad de obicei lumea printr-o perspectiva proprie, unica. Sunt capabile sa asimileze informatii pe care sa le filtreze prin propria opinie (opinie puternica si pertinenta de cele mai multe ori) si sa ajunga la concluzii interesante.
Raspunsul la intrebare pe care eu il pot oferi fara niciun fel de problema este "nu stiu". Este "cel mai corect" raspuns. Pentru ca nimeni nu stie si - cel mai probabil - nu va stii asta.
Ma lungesc pe seama acestui subiect (important, zic eu) si nu spun foarte multe.
Pentru a putea face o analiza "pertinenta" (si repet acest cuvant) vis-a-vis de aceast subiect trebuie sa cunoastem o sumedenie de elemente. Universul - din ce este format, cum a avut loc Big-Bang-ul (cel putin la nivel speculativ), sa fim constienti ca suntem facuti din praf stelar (pentru ca din atomul de hidrogen deriva toate celelalte elemente din Sistemul Periodic, inclusiv Carbonul, al 6-lea element, elementul "vietii"), sa intelegem cum s-au format planetele, sa avem macar idee ce este "dark matter" si "dark energy", relatia acestora cu gravitatia si forta centrifuga si asa mai departe.
Pentru a avea o parere cu adevarat pertinenta toate aceste lucruri trebuie studiate si intelese in amanunt. Pana atunci, niciunul dintre noi nu poate avea pretentia unei pareri decat la nivel de om simplu care "isi da cu parerea".
Diferenta dintre Dumnezeu si celelalte lucruri stiintifice sta in simplitatea conceptului. Conceptul de "Dumnezeu" este foarte usor de inteles si acaparat de oricine, indiferent de educatie. Pe de alta parte, conceptul de "multivers", de ex, e putin mai greu de inteles. De aici si parerile care inclina, cred eu, spre raspunsuri de "da" mai numeroase raspunsurilor de "nu".
Voi lansa, totusi, cateva teorii pentru dezbateri ulterioare (macar sa compar, daca acest lucru va fi posibil, felul cum gandesc acum si felul in care voi gandi cand voi incerca sa fac aceasta comparatie):
1) Dumnezeu exista, este unic, este asa cum este infatisat in Biblie (si nu, n-am citit Biblia ca sa vorbesc in cunostinta de cauza) si asa mai departe.
Acest concept este greu de acaparat, pentru mine. De ce? Pentru ca este un concept simplist, primitiv. Ideea ca Dumnezeu coboara din cer si acolo sunt ingerasi care canta la harpa si exista Iad si Rai asa cum sunt ele infatisate, cel putin, in picturile din Biserici si asa mai departe este greu, ca sa nu zic imposibil, de a se apropia macar de ceva credibil din punctul meu de vedere.
Asa ceva ar merge pentru niste oameni primitivi, superstitiosi, fricosi. Ganditi-va daca ne-am intoarce in timp noi, din acest secol al omenirii, in anul ZERO cu o bricheta (ca sa nu zic nava spatiala) si am incepe sa dam foc la lemne de nicaieri, cum am fi considerati.
D-apoi sa cobori cu o nava spatiala "din cer"... clar ai fi considerat Dumnezeu. Am vazut Star Trek de prea multe ori (si vi-l recomand ca fiind poate cel mai bun film serial facut vreodata, la nivel de scenariu, idei, inteligenta celor care l-au scris si asa mai departe, dar asta e alta poveste) ca sa nu ma gandesc la asa ceva. In plus, nimeni nu a fost acolo sa vada ce s-a intamplat cu adevarat. Biblia a fost scrisa... nu stiu exact de cine. Cine stie de cine a fost scrisa Biblia? Nimeni. Nu se pot face decat speculatii. Si asta pe marginea oricarei religii, probabil. Dar discutam despre Dumnezeu, acum.
Scenariul acesta, dupa cum am zis, nu merge pentru mine. Cel putin nu intr-o astfel de poleiala.
2) Dumnezeu nu exista. Acest concept este un concept demn de luat in seama. De ce? Din cauza complexitatii existentei oricarui lucru. Ganditi-va numai la corpul uman - cate organe, cate celule, cate functii, cati hormoni, cate cate cate "chestii" se intampla in organismul nostru pentru ca noi sa putem duce o viata normala. De ce? De ce nu este ceva simplu, o singura bucata de carne care functioneaza fara niciun fel de probleme. De ce suntem facuti din carbon? De ce nu din alt material. De ce exista atatea elemente in Sistemul Periodic si nu sunt mai putine. De ce nu e un singur element? De ce nu sunt 1000? De ce, de ce, de ce. De ce este intrebarea "cunoasterii". Ea sta la baza evolutiei noastre ca oameni.
Si atunci mi se pare, din nou, pertinent sa punem aceasta intrebare. Dumnezeu, daca exista, nu poate fi impotriva acestei intrebari. Nu poate fi pentru ca n-ar mai fi creat-o, altfel, nu? Am putea discuta la infinit despre acest lucru, evident. Nu voi merge nici in acest caz pe o idee sigura, si anume aceea ca "nu exista". Nu exista niste lucruri care sa ma impinga spre a lua decizia de a spune ca nu exista.
Tocmai am avut o mica "sedinta" la serviciu, motiv pentru care coerenta mi s-a dus Dracu' (daca exista, nu?)
3) Nu stiu. Raspunsul corect. Putem aduce argumente pro si contra, in aparenta, conceptului de Dumnezeu. Insa aceleasi argumente pot deveni din pro, contra, si din contra, pro.
De ex, argumentul cum ca Universul este complex, infinit, ciclic si asa mai departe ne-ar putea duce la ideea ca Dumnezeu nu exista. De ce ar exista? Universul exista si este infinit, exista dintotdeauna si Dumnezeu nu. Aceasta ar fi O concluzie.
Cealalta concluzie, plecand de la aceeasi premisa, poate fi ca Dumnezeu exista, iar acest lucru este intarit de premisa cu pricina. Universul este infinit, complex, ciclic si asa mai departe, dar, in ciuda complexitatii sale cu adevarat uriase, totul este intr-un atat de bun echilibru incat este cu adevarat uimitor. Fizica acestor miliarde de elemente este intr-un echilibru PERFECT. Perfect si nu mai putin de perfect. Iar ca acest lucru sa fie intamplator este o sansa foarte, foarte, foarte, foarte mica. De ex, exista o constanta (Constanta Cosmologica) care guverneaza Universul si felul in care acesta exista. Un documentar zicea ca daca aceasta constanta ar fi diferita cu 0,0000000... (50 de zerouri)1, atunci Universul nu ar mai exista (adica s-ar duce dracu tot echilibrul de care se bucura/ne bucuram acum). Plecand de la premisa ca acel documentar avea dreptate, atunci este foarte greu sa crezi ca O ASTFEL DE PRECIZIE este doar o intamplare, o coincidenta => ajungi la concluzia ca un Creator a realizat un astfel de Univers PERFECT.
Desigur, e posibil ca inainte de acest Univers sa fi existat un numar de X alte Universuri care sa nu fi avut sens. Asta nu vom afla, probabil, niciodata. Si atunci revii la ideea ca nu exista Dumnezeu si ca totul este o coincidenta (daca repeti un lucru de "o infinitate de ori", exista o foarte mare posibilitate ca acel lucru sa iasa perfect (adica sa aiba sens pentru noi, ca existenta) la un moment dat) => ajungi la concluzia ca nu exista un Creator pentru ca nu este nevoie de un Creator. Omul oricum este obisnuit ca ceva sa existe ca urmare a faptului ca a fost "facut", "creat", "realizat" de "cineva". Nu putem intelege cum ceva poate exista fara inceput, si, cine stie, fara sfarsit. Pentru noi timpul este un lucru atat de "viu" incat nu poate fi detasat de propria noastra natura si mod de a gandi.
Iata deci cum, plecand de la aceeasi premisa - ajungem la concluzii diferite, lucru logic greu de realizat. De ce? Pentru ca aceeasi premisa ia forme diferite odata ce incepem sa speculam pe marginea acesteia.
Acest lucru daca mergem pe ideea de Univers. Daca mergem pe ideea de Multivers (adica o infinitate de astfel de Universuri, separate la distante foarte mari unele de altele, eventual grupate cu alte astfel de entitati la infinit), atunci este logic ca un Univers din Multivers va avea o astfel de structura incat viata (in forma pe care o cunoastem in prezent) sa se poata dezvolta.
Concluzia pe care o tragem este ca cel mai PERTINENT raspuns pe care cineva cu o doza decenta de cultura il poate formula la intrebarea "exista Dumnezeu?" este "NU STIU".
Maine vom discuta despre Biserica.
PS. Dupa cum se poate observa, vorbesc si tot vorbesc. Nu stiu daca m-as opri, daca mi-as permite posibilitatea sa nu ma opresc. Asa ca o fac acum. Daca cineva va dori acest lucru, poate voi mai scrie pe marginea acestui subiect.
Comentarii
Lucru care ma determina sa intreb: cui adresezi blogul? ce fel de cititori?