In primele trei parti ale acestei serii despre Idealism am prezentat cum, dupa parerea mea, exista o prejudecata metafizica conform careia lumea mentala trebuie sa rasara din lumea fizica si cum o inversiune a acestei dependinte este mai naturala si mai simpla: lumea fizica rasare din lumea mentala ca o reprezentare a lumii mentale iar lumea mentala este chiar existenta, chiar ontologia. Prin urmare, nu e de mirare ca neuronii sunt corelati cu lumea mentala metaconstienta, fiind imaginea acelei lumi, dar nu ar trebui sa ne asteptam ca acestia sa "genereze" lumea mentala metaconstienta - acei neuroni, creierul, mai pe scurt, sunt ceea ce poti sa observi despre lumea mentala metaconstienta a cuiva (spun "metaconstienta" pentru ca poti de asemenea observa si corpul acelei persoane, cu care nu asociem de obicei metaconstienta).
Acum a venit momentul sa criticam acest cadru metafizic. In mod surprinzator, nu am gasit foarte multe critici valide - marea lor majoritatea sunt de forma "spun ce cred eu ca zice Idealismul si apoi critic acel punct de vedere inventat de mine si spun ca e ridicol". Un exemplu ar fi "idealismul spune ca totul este mental dar ce se intampla imediat dupa Big Bang cand nu exista nicio vietuitoare care sa aiba o minte?" sau "daca modific ceva in creier printr-un medicament, sa zicem, vad efecte imediate, deci e clar ca directia cauzalitatii este material -> mental si ca mentalul rasare din material". Desigur, aceste critici sunt ridicole, in primul caz pentru ca "totul este mental" inseamna "universul insusi este mental", deci nu e nevoie de "minti imediat dupa Big Bang" pentru ca acest lucru sa fie adevarat, iar in al doilea caz din motive similare, mai exact acel medicament este imaginea a ceva mental ce interactioneaza cu mentalul tau, al carei imagine sunt acei neuroni. Nimic ciudat aici.
Insa tot gandindu-ma la acest subiect am gasit cateva critici care cred eu ca sunt legitime.
Problema Timpului
Am spus ca lumea fizica nu este altceva decat o reprezentare a ceea ce este in mod fundamental mental. Si am inclus printre altele si spatiultimpul. Daca spatiul nu reprezinta o problema atat de mare, timpul este. De exemplu, am spus ca fiecare dintre mintile metacognitive (care arata precum creierele) sunt instante ale "Mintii Cosmice", ale mintii care imagineaza realitatea. Si ca acea Minte Cosmica traieste vietile noastre, ale tuturor. Si ca, se presupune, invata prin intermediul vietii tale (ori chiar in timpul vietii, ori dupa ce mori - cand mori se rupe bariera disociativa si informatia respectiva face un fel de "upload" in Mintea Cosmica). Dar daca timpul nu este fundamental ci este doar o reprezentare pe "ecranul perceptiilor" mintii tale, cum ar putea fi acest lucru adevarat? In fond, daca timpul nu exista atunci Natura (Mintea Cosmica) nu are cum sa evolueze din moment ce nimic nu se schimba. In plus, cam ce ar putea invata Natura de la tine, avand in vedere ca ceea ce percepe de la tine este prin intermediul organelor de simt, care redau niste simple reprezentari, nu adevarul asa cum este? Practic, ar insemna ca Natura sa se amageasca singura cu reprezentari (desi ne putem imagina ca Natura cauta reprezentari din ce in ce mai apropiate de adevar, oricare ar fi el).
Problema ecranului perceptiilor
Ecranul perceptiilor este unul dintre punctele Idealismului care ar trebui sa ne convinga de faptul ca lumea materiala este o simpla reprezentare, precum instrumentele de la bordul unui avion care indica altitudinea, presiunea atmosferica, temperatura si asa mai departe nu sunt altceva decat o reprezentare a unor lucruri care nu arata precum niste instrumente de bord ci sunt complet diferite - un instrument care arata presiunea nu este presiunea in sine. Si cred ca argumentul este unul bun. Insa putem spune ca acest argument este in favoarea ipotezei ca lumea mentala este o iluzie, din moment ce ceea ce ne returneaza organele de simt (sau felul in care mintea interpreteaza acele semnale) nu sunt altceva decat niste reprezentari. Iar daca ceea ce vedem, auzim, pipaim, gustam si mirosim sunt doar niste reprezentari iluzorii, niste constructe mentale ale lumii exterioare, de ce nu ar fi si emotiile si sentimentele niste reprezentari iluzorii, niste constructe mentale ale lumii interioare? Nicidecum fundamentale, precum propune Idealismul, ci niste simple iluzii reprezentationale ale unei existente complet diferite.
Problema comunicarii lumii interne
Evolutia pe planeta Pamant dureaza de vreo 4 miliarde de ani. Cu toate acestea, niciun mecanism prin care sa putem comunica direct unei alte persoane ceea ce simtim nu a evoluat, desi ar putea fi util. De ce nu as putea comunica direct, in fond, felul in care ma simt unei alte persoane? Cum se face ca mereu este bariera "fizica" la mijloc? De unde rasare imposibilitatea comunicarii telepatice? In fond, neuronii sunt facuti din acelasi material precum celelalte lucruri fizice - tot protoni, neutroni si electroni. Sunt unele indicii ca anumite droguri pot rupe bariera disociativa si ar putea face comunicarea telepatica posibila (presupunand, evident, ca disocierea chiar este mecanismul utilizat de Natura pentru a individualiza mintile) dar nu avem vreo dovada concreta ca ar fi asa.
Problema falsei disocieri
Daca din X motive aflam ca disocierea in neurologie/psihiatrie nu se intampla (sa zicem, pacientii au mintit, studiile au fost viciate etc) pica intreg edificiul Idealist (cel putin, cel al Idealismului Analitic)? Cu alte cuvinte, este mecanismul de disociere central si fara el intregul cadru metafizic este anulat?
Problema creierului din vise
Am spus ca creierul este modul in care arata o minte metacognitiva, individuala, in realitate. Prin urmare, putem spune ca acel creier este "localizarea" acelei minti in visul realitatii, in visul pe care Mintea Universala il are. Atunci cand dormim si visam, individul cu care ne identificam in vis, avatarul care suntem "noi" in vis este localizat in acel vis. Deci, folosind rationamentul de mai sus, acel avatar ar trebui sa aiba intotdeauna un creier. Cu alte cuvinte, ar trebui sa fie imposibil sa ai un vis in care iti desfaci capul si nu gasesti un creier inauntru (cu mentiunea ca daca crezi ca Pamantul este plat acest lucru ar trebui sa fie posibil). Daca creierul este cum arata localizarea mintii tale in spatiutimp, nu ar trebui sa fie aceeasi regula aplicabila si in cazul unui vis al mintii tale? Desigur, putem aduce un contra-argument aici, si anume faptul ca oricum in vise legile fizicii nu se respecta, deci nici obligativitatea unui creier nu ar trebui sa fie imperativa.
Problema fenomenologie vs. metaconstienta
Fenomenologia este punctul central al constiintei - faptul ca "se simte intr-un fel sa fii tu". Iar meta-constiinta este capacitatea de a contempla la faptul ca se simte intr-un fel sa fii tu, cu alte cuvinte, self-awareness. Kastrup sustine ca doar anumite subseturi ale Mintii Universale sunt metaconstiente, dar Mintea Universala nu este, este doar fenomenologica. Dar cum ar putea acea fenomenologie sa fie experimentata fara un subiect care sa o experimenteze si care sa "stie" ca o experimenteaza? In plus, cum ar putea fi doar subseturi ale Mintii Cosmice metaconstiente fara ca Mintea Cosmica insasi sa fie metaconstienta? Cum ar putea fi acele subseturi superioare din punct de vedere mental setului ce le include? In disocierea umana, personalitatile acelei minti provin dintr-o minte care este metaconstienta. De ce ar fi un alter superior mintii in care se desfasoara? Nu ar trebui ca metacognitia sa fie doar unul dintre lucrurile pe care Mintea Cosmica le poate face? Din moment ce un subset al Mintii Cosmice, in speta mintea cuiva, este metaconstient, atunci si universul este metaconstient prin intermediul mintii acelui cuiva si al tuturor metaconstientelor.
Aici putem aduce ca raspuns ca doar anumite structuri ale Mintii Cosmice sunt de asa natura incat sa fie metaconstiente (precum doua oglinzi asezate fata in fata). Si ca da, metacognitia este unul dintre lucrurile pe care Mintea Cosmica le poate face, pe langa alte lucruri care arata precum stele, gauri negre, galaxii, gauri de vierme, fuziune nucleara, entanglement si asa mai departe.
Problema nivelurilor de disociere
Kastrup propune faptul ca exista doar doua tipuri de minti: mintile metacognitive (indivizii) si Mintea Cosmica. Dar nu este un salt cam mare si un repertoriu mental cam restrans? De unde stim cate niveluri de disociere exista? De unde stim ca colectia unui musuroi de furnici nu are propria sa identitate personala? De unde stim ca colectii de aparenti indivizi nu sunt legati prin mecanisme necunoscute intr-o singura identitate, intr-o singura experienta? In plus, de unde stim ca nu avem metacognitie in ficat, inima sau sistemul imunitar, doar ca sunt incapabile sa comunice cu metacognitia reprezentata de creier? Sau ca stelele nu sunt metacognitive dar incapabile sa comunice? Sau ca prin mecanisme de entanglement intreaga galaxie sau intregul univers nu este metacognitiv? Mai are sens sa vorbim despre metacognitie daca astfel stau lucrurile?
Problema existentei corpului dupa moarte
Dupa moartea unei persoane, creierul si corpul ei nu dispar din Natura, imediat. De ce ar ramane prezente daca sunt imaginea metacognitiei acelei minti disociate? Sigur, putem spune ca adevarata minte disociata nu arata precum un creier ci precum un creier functional, care metabolizeaza, dar totusi mi se pare un punct problematic pentru Idealism.
Problema lipsei de relevanta
In final, chiar conteaza cum stau lucrurile metafizic? Ce diferenta este intre a zice ca neuronii sunt corelati cu o lume mentala sau ca lumea mentala arata precum niste neuroni? Si de ce ar fi asta relevant din punct de vedere stiintific? Cum ajuta acest lucru din punct de vedere practic, in incercarea de a realiza medicamente, in studierea bolilor neurologice si in general chiar a constiintei in sine? Nu putem sa facem stiinta, folosind metoda stiintifica, si fara sa ne preocupam de natura ultima a realitatii? Este practic o problema similara cu fundatiile mecanicii cuantice - conteaza cum interpretam ce inseamna o masuratoare sau conteaza daca prin unealta fizica respectiva putem face predictii utile?
Dupa parerea mea, conteaza, dar altii nu sunt de acord. Pentru mine conteaza sa stiu cum este realitatea, sa ma apropii cat de mult pot de cum stau lucrurile, inclusiv la nivel metafizic, sa inteleg cum e construita si ce proprietate rasare din ce alte proprietate si ce proprietate e ireductibila, fundamentala, elementara, primitiva.
Astept alte potentiale critici de bun simt.
Comentarii