Conspiratii, partea a doua

Acum un an si jumatate am scris o postare despre conspirationisti insa astazi as vrea sa fac cateva adaugiri - mai exact as vrea sa le iau putin apararea, chiar daca nu e "la moda".


Am fost si suntem asaltati, din toate directiile, de multe conspiratii: antivaccin, anti-5g, Pamantul Plat si fel de fel de alte astfel de lucuri. Si, pe buna dreptate, facem misto si radem de toate aceste idei pe care le gasim ridicole. Mai mult, ii consideram pe cei care le emit inculti, agramati, prosti, putinisti, anti-stiinta, redusi si asa mai departe. Dar cred ca intreaga abordare este una eronata si complet inutila, nu aduce nimic bun. In cele ce urmeaza voi expune cum vad eu acum lucrurile si ce cred eu ca se poate face.

Primul lucru pe care il vad este acela ca "noi" astia care ne dam "destepti" nu ne comportam prea diferit de cei pe care ii criticam sau de care facem misto. "Ei" spun lucruri precum "NASA v-a indobitocit", "sunteti oi, nu ganditi cu capul vostru", "sunteti prosti si habar n-aveti de fizica" si asa mai departe. Dar nici "noi" nu spunem chestii prea diferite - spunem cam acelasi lucru: "conspirationistii sunt penibili", "nu cred ca au 4 clase terminate", "asa e cand nu ai invatat fizica de generala". Ambele tabere suna similar - ambele tabere se comporta ca si cum ceilalti ar fi prosti si nici nu merita sa tii vreun dialog cu ei. Sigur, putem spune ca "noi" (non-conspirationistii) avem de partea noastra educatia, stiinta si asa mai departe. Si totusi asteptarea mea este ca si atitudinea ar trebui sa fie de partea noastra. Adevarul este ca realitatea este complicata: matematica, fizica, stiinta - sunt complicate. Nu sunt la indemana oricui. Si chiar daca facem misto de nu stiu cine ca el sau ea crede in Pamantul Plat, eu cred ca 99% dintre cei care fac acel misto nu ar putea raspunde la majoritatea intrebarilor legitime pe care cei care cred in Pamantul Plat le expun. Ce vad eu este un perpetuu "haha nu stie chestii elementare" dar daca l-ai pune pe cel care spune asta sa arate cum se calculeaza nu stiu ce traiectorie nu ar avea nici cea mai mica idee - important este doar sa dea impresia ca stie, nu sa si arate practic asta. Se presupune ca el stie (fara sa fie nevoie sa demonstreze asta) si ca cel care crede in Pamantul Plat nu stie, e un penibil inferior, un om ridicol. Si este asa, un fel de "acord tacit" intre cei din grupul respectiv sa nu se intrebe unul pe altul cum se explica nu stiu ce problema (pentru ca afla lumea ca niciunul dintre ei nu stie, de fapt, si atunci cum sa mai razi de conspirationisti daca tu insuti nu stii de ce e asa, nu?)

Deci ceea ce observ este un circle-jerk in care radem cu totii de grupul X, ii aruncam in categoria "prosti", "inculti", "retarzi" etc si automat sunt descalificati, in timp ce noi nu trebuie sa aratam nimic, pentru ca a face asta inseamna a arata ca nu suntem capabili nici noi sa explicam lucrul pe care cei din grupul X il critica sau fata de care grupul X isi pun o simpla intrebare cat se poate de legitima. Daca critici ceva despre procesul de fabricare al vaccinurilor sau nu intelegi ceva despre el, automat esti conspirationist, un penibil, un nemernic incult. Daca spui "sunt interese mari la mijloc" este la fel de penibil, desi e clar ca in industria medicinei si a productiei de medicamente sunt intr-adevar interese mari: miliarde de dolari. Traim intr-o societate capitalista in care maximizarea profitului este "telosul", "telul", "scopul" fiecarei companii. Sigur, exista checks and balances, mecanisme de verificare, comisii si asa mai departe. Dar si acelea sunt facute din oameni coruptibili. Atunci cand iti pui problema daca toate aceste lucruri chiar functioneaza asa cum ne asteptam noi nu esti conspirationist, iti pui o intrebare legitima. Nu de alta, dar pana sa aflam ca unii medici puneau pace-makers de la cadavre sau diluau dezinfectantii folositi in spitale (Hexipharma) nici acolo nu credeam ca "se poate asa ceva". Ar fi fost o conspiratie si ai fi fost un ridicol, un penibil, un nebun sa presupui asa ceva. Si totusi aceste lucruri s-au intamplat. Eu cred ca e perfect legitim sa iei in calcul ca mecanismele de checks and balances in cazul a ceva de magnitudinea productiei de vaccinuri in valoare de miliarde si miliarde de dolari pot fi viciate. Nu e ridicol si nu esti conspirationist doar pentru ca nu "crezi" asa, 100%, ca totul e numai trandafiri si curcubee.

Al doilea lucru pe care vreau sa il aduc in discutie este faptul ca "noi", "anticonspirationistii" ne invartim intr-o lume selectata (tot de noi): prieteni care sunt ca noi, oameni pe care noi ii consideram "rationali" (pentru ca avem pretentia ca si noi suntem), oameni pe care ii consideram culti, inteligenti (pentru ca si noi suntem, nu?). Deci traim intr-o bula, pentru ca asta fac oamenii: cine se-aseamana se-aduna. Ce-i drept, cel mai probabil chiar suntem la un nivel educational peste medie - dar este acest lucru "meritul nostru" cu adevarat? Doar s-a nimerit sa avem banii si resursele si educatia necesare pentru a fi asa. Alti oameni nu au norocul asta: poate au parintii bolnavi, betivi, poate sunt orfani, poate au grija de 10 frati, poate nu au acces la educatie, poate sunt maltratati, malnutriti, poate se duc cu vaca pe camp - poate nici nu stiu ca se poate altceva decat asta. Nici nu stiu ca exista vreo "metoda stiintifica", nici nu stiu de existenta anumitor domenii. Pur si simplu au avut "ghinionul" sa creasca intr-un mediu unde de mici li s-a spus ca esti prost daca crezi ca Pamantul e rotund si trebuie sa faci ce zice popa din sat. Intreg cadrul existential al acelor persoane a fost cladit in acest fel. Sa vii si sa iei la misto astfel de oameni nu ajuta la absolut nimic - le confirma ca intr-adevar cei care se dau destepti doar se dau destepti dar nu sunt cu nimic superiori, sunt niste aroganti agresivi si rauvoitori. Deci cred ca ce trebuie facut este ca atunci cand intalnesti pe cineva care crede in conspiratii este sa porti un dialog normal - sa il intrebi de ce crede asta, ce l-a determinat sa creada asta de-a lungul timpului - cu alte cuvinte, sa incerci sa ai un dialog normal, bine intentionat, autentic, fara nicio pozitie de autoritate sau superioritate. Unii oameni chiar sunt victimele mediului in care au crescut, nu are legatura cu IQul lor, cu inteligenta, cu faptul ca sunt "platiti de rusi" si nimic altceva. Pur si simplu acela a fost contextul in care au crescut si realitatea pe care si-au cladit-o, ca au vrut sau nu.

Pur si simplu realitatea este complexa, complicata si necesita mult efort pentru a o intelege. Suntem ignoranti din multe puncte de vedere, inclusiv in domeniile in care radem de altii desi noi insine nu am putea arata cum se rezolva problema perfect legitima pe care o ridica cel de care radem - toate acele atitudini nu sunt altceva decat un fel de "eu fac parte din grupul celor destepti, puteti presupune despre mine ca stiu exact de ce e asa si nu cum zice X pentru ca uite, rad de el in toate felurile, deci nu sunt prost ca el" - o chestie acceptata tacit de toti cei care rad impreuna cu tine de X. Dar asta nu ajuta la nimic si in niciun caz nu va rezolva acest "flagel" cu care avem de-a face. Bunul simt, atitudinea autentica, dialogul adevarat (presupunand ca ai cu cine - dar ca sa ai trebuie ca tu insuti sa fii bine intentionat, nu doar sa te prefaci ca vrei sa vorbesti doar ca peste 2 secunde sa ai motive sa faci misto de cel cu care te prefaceai ca vrei sa vorbesti).

Al treilea lucru pe care il observ este agresivitatea si dorinta de a arata ca esti mai destept decat cel cu care vorbesti. Este un fel de competitie in toate aceste dialoguri care sta in subsidiar - e doar o chestiune de timp pana iese la iveala ca X vrea sa ii arate lui Y ca el are dreptate si ca Y e prost (si Y vrea sa arate ca X e prost si ca ii este cu mult superior). Totul se transforma intr-un "debate" in care trebuie sa-ti umilesti oponentul, in care ce e important nu este adevarul ci cat de superior ii esti si ce prost e el. Si trebuie public, sa vada cat mai multa lume - tu esti destept si l-ai facut pe fraier: ii zici ca face sofisme, erori logice, ca e incult, ca nu intelege chestii elementare si asa mai departe. Cauti in mesajele lui cuvinte sau fraze cheie care sa te puna in pozitia sa spui toate aceste lucruri (pentru ca restul chestiilor pe care le zice nu conteaza, nu despre asta este dialogul vostru, cui ii pasa de subiectul despre care vorbiti, pana la urma?) Mi s-a intamplat si mie, atunci cand am vorbit despre problema neuronilor separati spatial (cu care, by the way, am vorbit cu mai multi cercetatori intre timp - toti s-au prins imediat ca e o problema serioasa). Discutia nu a fost despre problema in sine ci despre cat de prost (asa, voalat) sunt eu, cum nu inteleg eu chestii elementare si asa mai departe. Si ma intreb de ce e asa? De unde asa o "competitie" de aratat ce destept esti tu si ce prost e interlocutorul tau? Cui ii pasa de toate aceste lucruri.

In concluzie, cred ca dialogurile autentice, mai putin misto, intelegerea interlocutorului, tratarea lui pe picior de egalitate cu tine si buna intentie ar face cea mai mare diferenta nu doar in acest subiect legat de conspiratii ci in lume, in general. Am ajuns sa ne comportam exact ca cei pe care ii criticam si asta nu va duce la nimic bun.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Petrecere de Craciun

Idealism, partea intai

Moartea, partea a doua