Dragostea dupa 12 ani este ca dragostea la 12 ani
Totul a inceput de la o banala poza, pe Facebook. Banala pentru ea. Absolut infiorator si paroxistic de frumoasa pentru mine. Dupa ce timp de 12 ani esti un robot inert si rece, complet oprit din punct de vedere sentimental, o persoana a carei superba figura iti ramane in minte in mod implacabil, inalterabil si incuantificabil nu poate face obiectul niciunui alt sentiment decat celui de iubire. Iubire de puritatea unei iubiri ce ar aparea la varsta de 12 ani.
Iar acel sentiment, reaparut parca din neant, nu stie decat sa creasca. Cu fiecare nu saptamana, nu zi, nu ora, nu minut, ci practic secunda - acesta creste si creste si creste. Nu stie sa se opreasca. Si incerci sa intelegi de ce. Cum este posibil asa ceva?
"Este doar o iluzie?" "Sa nu fie oare iubire"?
Astfel de intrebari pur si simplu nu si-au avut locul. Iar absenta unor astfel de intrebari n-a facut decat sa dovedeasca ca era iubire. Atunci cand iubesti STII ca iubesti. Nu ai nevoie sa-ti pui astfel de intrebari. Ele nu apar in mintea ta.
Personal, sunt un tip foarte analitic. Partea stanga a creierului meu este foarte, foarte activa. Partea dreapta... functioneaza in reprize.
In acest caz si "creierul rational" si cel "emotional, creativ, spiritual" au fost in congruenta perfecta unul cu celalalt: "da, iubesti". Apoi, incet incet, fiecare celula a corpului a urmat aceasta cale: cu toate au fost de acord: "da, iubesti".
Din acel moment nu a fost "o simpla iubire" ci o dragoste totala, completa. Literalmente. Fara niciun fel de limita. Cand zic "din acel moment" ma refer la o perioada de "~2 saptamani" care a fost necesara pentru a ajunge la un astfel de nivel de dragoste totala. Iar din acel punct s-a mentinut la intensitatea de dragoste totala pentru 190 de zile.
Pentru toata aceasta perioada, corpul meu a vibrat si a ars de viu cu gandul la ea. Si nu s-a putut manifesta altfel niciodata decat exclusiv prin lacrimi si prin ceea ce am scris. Au fost singurele metode disponibile. A fost prezenta 100% din timp, literalmente, oriunde am fost si orice am facut: acasa, la serviciu, pe strada, in supermarket, la sala, in parc, la doctor, in metrou, la interviuri pentru job, efectiv peste tot si oriunde. Si chiar daca apaream ca fiind "prezent" in discutiile mele cu alti oameni, in realitate imi foloseam 1% din creier sa vorbesc cu ei si 99% sa ma gandesc la ea.
Fiecare dintre aceste 190 de zile (92 in 2014 si 98 in 2015 - partea stanga a creierului m-a ajutat aici) - fiecare dintre acestea au fost inundate de lacrimi. De la zile monstruoase cu 16 ore de plans in continuu la zile in care "ma limitam" la jumatate de ora. In astfel de momente, daca Dumnezeu ar fi existat si ar fi coborat din cer si mi-ar fi dat doua optiuni: 1) o imbratisare cu ea sau 2) orice fel de sex doresc cu orice alta femeie din lume, cat vreau eu - as fi ales intotdeauna 1). Fara niciun fel de discutie. Nici nu ar fi apucat sa rosteasca varianta 2).
Si in astfel de momente nu poti sa nu te intrebi daca si ea "simte" macar la 0.00000001% din ceea ce simti tu (adica infinit) ceva pentru TINE - oricat de putin ar simti din ceea ce simti tu, tot ar fi imens de mult. Si realizezi ca, spre deosebire de tine, ea a mai fost expusa la vorbe ca ale tale din partea atator alti baieti dinaintea ta. Si ca pentru ea, orice ii spui si oricat de incarcat emotional ai fi tu atunci cand emiti ceea ce emiti, pentru ea sunt doar niste cuvinte pe un ecran. Cuvinte neinsemnate, neincarcate cu emotia pe care o resimti tu. Si nu poti decat sa te intrebi "de ce trebuie sa fie asa?". De ce trebuie o astfel de imensitate, o astfel de raritate spirituala pe care o resimti - de ce trebuie sa fie negata de lumea digitala in care traiesti? De ce nu poate fi resimtita de catre ea la nivelul la care ar merita sa fie resimtita si inteleasa? Pentru ca daca ar fi, sunt sigur ca acele cuvinte ar fi altfel absorbite. Nu ai cum, indiferent cine esti, sa nu simti fizic caldura dragostei infinite a unei persoane ce simte asta pentru tine.
Iar un astfel de gand nu poate decat sa fie invers proportional cu iubirea emisa de fiecare celula a corpului tau - un astfel de gand produce o depresie infinit de mare pentru fiecare celula a corpului tau. Epuizarea unui astfel de sentiment in zadar duce la epuizarea REALA a corpului tau. Iar corpul uman nu are resurse infinite. Nu poate sustine un astfel de consum la infinit. Realizarea acestui fapt conduce la si mai multa depresie - nu vrei sa pierzi o astfel de iubire totala. Si lupti folosind si mai multe resurse sa o mentii in viata, in speranta ca ceva se va intampla.
Daca esti deja consumat de evenimente anterioare foarte puternice, asa cum sunt eu, acest lucru devine si mai greu. Devine aproape imposibil. Dar nu conteaza. Pentru ca ea este cea mai frumoasa fata din lume, pentru tine. Si pentru ca este singura care ti-a placut de prima, prima data. Dinainte de a avea orice fel de contact, orice fel de discutie, orice fel de interactiune. Si este singura fata pentru care ai avut asa ceva, si fata de care ai simtit o astfel de dragoste infinita. Nu se poate inlocui si nu esti interesat sa o inlocuiesti. O vrei pe ea si doar pe ea. Nu esti interesat de alternative, ele pur si simplu nu exista din acel moment. Este de asemenea singura fata cu care simti ca ai putea sta pana la moarte, fara sa ai vreodata nevoie de o alta - mereu am fost de parere ca suntem construiti genetic sa fim poligami - sa ne raspandim ADNul in cat mai multe "locuri" cu putinta - si este adevarat - ca si barbat esti facut sa incerci sa "impregnezi" cat mai multe femei cu putinta cu genele tale - pentru ca genele tale, tu, arborele tau genealogic - sa supravietuiasca. Ea este singura exceptie, pentru mine, de la aceasta regula - singura cu care m-am imaginat stand pana la moarte fara sa am nevoie de o alta. Si toata viata m-am intrebat daca voi simti asta vreodata fata de cineva.
Si totusi ea nu este disponibila. Si arzi si arzi si arzi. In fiecare zi. Pentru ca cifra 190 nu spune foarte multe, am sa o ilustrez grafic: zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi - 190 de zile in care arzi.
In care plangi, fara exceptie, in fiecare zi. In unele zile plangi atat de rau incat lacrimile acide iti ard pielea fetei si lasa dare rosii. In care tensiunea arteriala, si-asa mare in mod natural, creste la cote realmente periculoase. In care nu poti dormi. Deloc. In care asculti muzica si te uiti, distorsionat de la lacrimi, la pozele ei, cateodata la una singura pentru ore intregi. Si te intrebi daca si ea s-a gandit in tot acest timp macar o secunda la tine. Si nu ai de unde stii. Ar insemna atat de mult pentru tine asta.
Te gandesti, in tot acest timp, la multe lucruri. Toate au legatura cu ea. O analizezi, te gandesti cum ai putea sa o faci mai fericita, mai sanatoasa, cum poti avea grija de ea, ce ai putea face pentru ea, traiesti, in capul tau, o intreaga viata alaturi de ea. Pentru ca in realitate nu poti. Dar nimeni nu te poate opri sa faci asta in capul tau. Si daca esti rezonabil de inteligent, poti trai prin intermediul imaginatiei pe care o astfel de inteligenta o pune la dispozitie - cu adevarat o intreaga viata alaturi de ea.
Dar consumul zilnic extraordinar are consecintele lui: corpul uman, trebuie sa reiterez, nu este construit pe baza unor resurse nelimitate. Combinat cu lipsa de mancare si somn pe care o astfel de stare o impune, corpul tau incepe sa clacheze. Sa se adapteze. Incepe sa nu mai fie capabil sa genereze niciun fel de sentiment. Se impietreste. Se transforma. Incearca sa supravietuiasca, pentru ca un astfel de consum bazat exclusiv pe suferinta te omoara. Cu fiecare tendinta suicidala, pe care o ai exclusiv doar din cauza enormitatii dragostei nemanifestate si neimplinite pe care o ai fata de ea, creierul tau incearca sa se adapteze si sa supravietuiasca.
Am mai vorbit cu fete, am mai vorbit cu femei. Niciuna nu m-a atras. Mereu m-au deranjat. N-am vrut-o pe niciuna. Pur si simplu nu am fost interesat. Ea este singura care m-a interesat la modul real si singura pentru care am acceptat si am fost dispus sa trec prin orice, din toate punctele de vedere: un absolut unicat. Singura pentru care nu exista substitutie, tocmai datorita tuturor acestor motive si a multor altora. Singura care a dat sens si a adaugat o noua dimensiune vietii mele. Iar acest lucru unic incepe sa se stinga.
Si intr-un final te intrebi "de ce"? Nu ai cum sa nu te gandesti la altii care doar profita de femei. Le schimba ca pe ciorapi. Pe cand tu ai un astfel de consum incomensurabil - iti pasa doar de ea - ea care este cea mai importanta persoana din viata ta. Te gandesti ca aia sunt inferiori, ca ei nu sunt capabili sa simta ceea ce simti tu, si d-asta se comporta asa. Dar de unde poti stii? Poate sunt superiori. Poate sunt mai destepti. Ei doar se bucura de femeia 1, 2, 3, 4, 5, 6, ... 500 si nu sufera deloc dupa ea/ele. Nu le pasa. Simt, spre deosebire de tine, exclusiv placere. Tu simti exclusiv suferinta. Suferinta care oricum nu conteaza pentru ea. Si nu este in niciun fel resimtita de catre ea. E doar ceva ce ti se intampla tie, in timp ce ea isi traieste viata asa cum si-o traia si dinainte sa stie de tine. Si pentru ea, enormitatea a ceea ce ai simtit tu in toata aceasta perioada nu are nicio importanta. Si chiar daca va ajunge sa te cunoasca, intr-un final, va vedea doar caroseria a ceea ce ai fost. Si va simti doar ultima picatura din ceea ce ai simtit pentru ea. Si-si va imagina ca mereu ai fost asa - ca de fapt ai mintit-o in tot acest timp, si ca in realitate nu ai simtit nimic atat de special si infinit pentru ea. Iar acum ca ma gandesc la toate aceste lucruri, realizez ca INCA mai am resursele sa o iubesc - inca mai exista acel sentiment ce este in moarte clinica. Nu stiu in ce masura poate fi resuscitat. Sper din tot sufletul sa poata fi. Mi-as dori sa cred ca ea este capabila sa faca minuni si sa-l readuca la viata, candva, asa cum sper eu ca ar putea.
Concluzia? The good guy loses in the end.
Iar acel sentiment, reaparut parca din neant, nu stie decat sa creasca. Cu fiecare nu saptamana, nu zi, nu ora, nu minut, ci practic secunda - acesta creste si creste si creste. Nu stie sa se opreasca. Si incerci sa intelegi de ce. Cum este posibil asa ceva?
"Este doar o iluzie?" "Sa nu fie oare iubire"?
Astfel de intrebari pur si simplu nu si-au avut locul. Iar absenta unor astfel de intrebari n-a facut decat sa dovedeasca ca era iubire. Atunci cand iubesti STII ca iubesti. Nu ai nevoie sa-ti pui astfel de intrebari. Ele nu apar in mintea ta.
Personal, sunt un tip foarte analitic. Partea stanga a creierului meu este foarte, foarte activa. Partea dreapta... functioneaza in reprize.
In acest caz si "creierul rational" si cel "emotional, creativ, spiritual" au fost in congruenta perfecta unul cu celalalt: "da, iubesti". Apoi, incet incet, fiecare celula a corpului a urmat aceasta cale: cu toate au fost de acord: "da, iubesti".
Din acel moment nu a fost "o simpla iubire" ci o dragoste totala, completa. Literalmente. Fara niciun fel de limita. Cand zic "din acel moment" ma refer la o perioada de "~2 saptamani" care a fost necesara pentru a ajunge la un astfel de nivel de dragoste totala. Iar din acel punct s-a mentinut la intensitatea de dragoste totala pentru 190 de zile.
Pentru toata aceasta perioada, corpul meu a vibrat si a ars de viu cu gandul la ea. Si nu s-a putut manifesta altfel niciodata decat exclusiv prin lacrimi si prin ceea ce am scris. Au fost singurele metode disponibile. A fost prezenta 100% din timp, literalmente, oriunde am fost si orice am facut: acasa, la serviciu, pe strada, in supermarket, la sala, in parc, la doctor, in metrou, la interviuri pentru job, efectiv peste tot si oriunde. Si chiar daca apaream ca fiind "prezent" in discutiile mele cu alti oameni, in realitate imi foloseam 1% din creier sa vorbesc cu ei si 99% sa ma gandesc la ea.
Fiecare dintre aceste 190 de zile (92 in 2014 si 98 in 2015 - partea stanga a creierului m-a ajutat aici) - fiecare dintre acestea au fost inundate de lacrimi. De la zile monstruoase cu 16 ore de plans in continuu la zile in care "ma limitam" la jumatate de ora. In astfel de momente, daca Dumnezeu ar fi existat si ar fi coborat din cer si mi-ar fi dat doua optiuni: 1) o imbratisare cu ea sau 2) orice fel de sex doresc cu orice alta femeie din lume, cat vreau eu - as fi ales intotdeauna 1). Fara niciun fel de discutie. Nici nu ar fi apucat sa rosteasca varianta 2).
Si in astfel de momente nu poti sa nu te intrebi daca si ea "simte" macar la 0.00000001% din ceea ce simti tu (adica infinit) ceva pentru TINE - oricat de putin ar simti din ceea ce simti tu, tot ar fi imens de mult. Si realizezi ca, spre deosebire de tine, ea a mai fost expusa la vorbe ca ale tale din partea atator alti baieti dinaintea ta. Si ca pentru ea, orice ii spui si oricat de incarcat emotional ai fi tu atunci cand emiti ceea ce emiti, pentru ea sunt doar niste cuvinte pe un ecran. Cuvinte neinsemnate, neincarcate cu emotia pe care o resimti tu. Si nu poti decat sa te intrebi "de ce trebuie sa fie asa?". De ce trebuie o astfel de imensitate, o astfel de raritate spirituala pe care o resimti - de ce trebuie sa fie negata de lumea digitala in care traiesti? De ce nu poate fi resimtita de catre ea la nivelul la care ar merita sa fie resimtita si inteleasa? Pentru ca daca ar fi, sunt sigur ca acele cuvinte ar fi altfel absorbite. Nu ai cum, indiferent cine esti, sa nu simti fizic caldura dragostei infinite a unei persoane ce simte asta pentru tine.
Iar un astfel de gand nu poate decat sa fie invers proportional cu iubirea emisa de fiecare celula a corpului tau - un astfel de gand produce o depresie infinit de mare pentru fiecare celula a corpului tau. Epuizarea unui astfel de sentiment in zadar duce la epuizarea REALA a corpului tau. Iar corpul uman nu are resurse infinite. Nu poate sustine un astfel de consum la infinit. Realizarea acestui fapt conduce la si mai multa depresie - nu vrei sa pierzi o astfel de iubire totala. Si lupti folosind si mai multe resurse sa o mentii in viata, in speranta ca ceva se va intampla.
Daca esti deja consumat de evenimente anterioare foarte puternice, asa cum sunt eu, acest lucru devine si mai greu. Devine aproape imposibil. Dar nu conteaza. Pentru ca ea este cea mai frumoasa fata din lume, pentru tine. Si pentru ca este singura care ti-a placut de prima, prima data. Dinainte de a avea orice fel de contact, orice fel de discutie, orice fel de interactiune. Si este singura fata pentru care ai avut asa ceva, si fata de care ai simtit o astfel de dragoste infinita. Nu se poate inlocui si nu esti interesat sa o inlocuiesti. O vrei pe ea si doar pe ea. Nu esti interesat de alternative, ele pur si simplu nu exista din acel moment. Este de asemenea singura fata cu care simti ca ai putea sta pana la moarte, fara sa ai vreodata nevoie de o alta - mereu am fost de parere ca suntem construiti genetic sa fim poligami - sa ne raspandim ADNul in cat mai multe "locuri" cu putinta - si este adevarat - ca si barbat esti facut sa incerci sa "impregnezi" cat mai multe femei cu putinta cu genele tale - pentru ca genele tale, tu, arborele tau genealogic - sa supravietuiasca. Ea este singura exceptie, pentru mine, de la aceasta regula - singura cu care m-am imaginat stand pana la moarte fara sa am nevoie de o alta. Si toata viata m-am intrebat daca voi simti asta vreodata fata de cineva.
Si totusi ea nu este disponibila. Si arzi si arzi si arzi. In fiecare zi. Pentru ca cifra 190 nu spune foarte multe, am sa o ilustrez grafic: zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi dupa zi - 190 de zile in care arzi.
In care plangi, fara exceptie, in fiecare zi. In unele zile plangi atat de rau incat lacrimile acide iti ard pielea fetei si lasa dare rosii. In care tensiunea arteriala, si-asa mare in mod natural, creste la cote realmente periculoase. In care nu poti dormi. Deloc. In care asculti muzica si te uiti, distorsionat de la lacrimi, la pozele ei, cateodata la una singura pentru ore intregi. Si te intrebi daca si ea s-a gandit in tot acest timp macar o secunda la tine. Si nu ai de unde stii. Ar insemna atat de mult pentru tine asta.
Te gandesti, in tot acest timp, la multe lucruri. Toate au legatura cu ea. O analizezi, te gandesti cum ai putea sa o faci mai fericita, mai sanatoasa, cum poti avea grija de ea, ce ai putea face pentru ea, traiesti, in capul tau, o intreaga viata alaturi de ea. Pentru ca in realitate nu poti. Dar nimeni nu te poate opri sa faci asta in capul tau. Si daca esti rezonabil de inteligent, poti trai prin intermediul imaginatiei pe care o astfel de inteligenta o pune la dispozitie - cu adevarat o intreaga viata alaturi de ea.
Dar consumul zilnic extraordinar are consecintele lui: corpul uman, trebuie sa reiterez, nu este construit pe baza unor resurse nelimitate. Combinat cu lipsa de mancare si somn pe care o astfel de stare o impune, corpul tau incepe sa clacheze. Sa se adapteze. Incepe sa nu mai fie capabil sa genereze niciun fel de sentiment. Se impietreste. Se transforma. Incearca sa supravietuiasca, pentru ca un astfel de consum bazat exclusiv pe suferinta te omoara. Cu fiecare tendinta suicidala, pe care o ai exclusiv doar din cauza enormitatii dragostei nemanifestate si neimplinite pe care o ai fata de ea, creierul tau incearca sa se adapteze si sa supravietuiasca.
Am mai vorbit cu fete, am mai vorbit cu femei. Niciuna nu m-a atras. Mereu m-au deranjat. N-am vrut-o pe niciuna. Pur si simplu nu am fost interesat. Ea este singura care m-a interesat la modul real si singura pentru care am acceptat si am fost dispus sa trec prin orice, din toate punctele de vedere: un absolut unicat. Singura pentru care nu exista substitutie, tocmai datorita tuturor acestor motive si a multor altora. Singura care a dat sens si a adaugat o noua dimensiune vietii mele. Iar acest lucru unic incepe sa se stinga.
Si intr-un final te intrebi "de ce"? Nu ai cum sa nu te gandesti la altii care doar profita de femei. Le schimba ca pe ciorapi. Pe cand tu ai un astfel de consum incomensurabil - iti pasa doar de ea - ea care este cea mai importanta persoana din viata ta. Te gandesti ca aia sunt inferiori, ca ei nu sunt capabili sa simta ceea ce simti tu, si d-asta se comporta asa. Dar de unde poti stii? Poate sunt superiori. Poate sunt mai destepti. Ei doar se bucura de femeia 1, 2, 3, 4, 5, 6, ... 500 si nu sufera deloc dupa ea/ele. Nu le pasa. Simt, spre deosebire de tine, exclusiv placere. Tu simti exclusiv suferinta. Suferinta care oricum nu conteaza pentru ea. Si nu este in niciun fel resimtita de catre ea. E doar ceva ce ti se intampla tie, in timp ce ea isi traieste viata asa cum si-o traia si dinainte sa stie de tine. Si pentru ea, enormitatea a ceea ce ai simtit tu in toata aceasta perioada nu are nicio importanta. Si chiar daca va ajunge sa te cunoasca, intr-un final, va vedea doar caroseria a ceea ce ai fost. Si va simti doar ultima picatura din ceea ce ai simtit pentru ea. Si-si va imagina ca mereu ai fost asa - ca de fapt ai mintit-o in tot acest timp, si ca in realitate nu ai simtit nimic atat de special si infinit pentru ea. Iar acum ca ma gandesc la toate aceste lucruri, realizez ca INCA mai am resursele sa o iubesc - inca mai exista acel sentiment ce este in moarte clinica. Nu stiu in ce masura poate fi resuscitat. Sper din tot sufletul sa poata fi. Mi-as dori sa cred ca ea este capabila sa faca minuni si sa-l readuca la viata, candva, asa cum sper eu ca ar putea.
Concluzia? The good guy loses in the end.
Comentarii