Aberatii intelectuale

Muzica prin ochii mei

2010-06-15T02:47:00.001-07:00

Pentru ca n-am mai scris de foarte (foarte) mult timp pe blogu' asta (si pe niciun alt blog for that matter), m-am hotarat sa o fac acum. Toata treaba a pornit de la faptul ca ascultam niste muzica pe youtube si citeam printre comentarii. Mai toate erau, la melodia respectiva, ceva de genu asta "that's gay... I feel so bad watching this".

Ma faceau sa ma intreb: daca e "gay", de ce intri fratele meu si te uiti la videoclipul respectiv. Si de ce comentezi. Stii ca poti sa iesi oricand doreste hipotalamusul (si eventual, celelalte talamusuri - epi, meta si talamusul simplu) matalutza - dar nu, trebuie sa comentezi ceva negativ. Si spun negativ pentru ca termenul de "gay" este folosit drept unul dintre cele mai negative adjective atribuite unui lucru. In ipocrizia noastra nemasurata, tre' "musai" sa ne legam de ceva sexual "to make a point". Desigur, asta intre timp ce facem cine stie ce lucruri oribile in rest.

Postul asta pe care-l scriu acum este o combinatie de razvratire ad-hoc, sila/scarba/ura (mai degraba ura) fatza de oameni in general (si de prosti in special) si un open-mindness inchis daca imi permiteti oximoronul. De unde toate astea? Din simplul fapt ca sunt satul de oameni, simplu spus. In aroganta-mi extraordinara, ii consider pe toti prosti, jigodii (jigodenia este ceva uman, rar se gaseste la animale, ceea ce ar trebui sa ne faca sa ne gandim la cate ceva, cred eu) si "unaware". In sensu ca nu sunt constienti de anumite lucruri importante, mai ales in discutii, exprimarea unor opinii, si, mai presus de toate, in a JUDECA pe altii. Ceea ce, desigur, fac si eu aici. Cumva - intru in aceeasi categorie. A, stai, si eu sunt om. Ciudat.

Bun, si ce legatura au toate astea cu muzica? E simplu - muzica este felul artistic (sau unul dintre felurile artistice) prin care se exprima un om sau "o adunatura" de oameni. Muzica evident are un "target" si/sau un "mesaj".

Din perspectiva mea, ca sa trec direct la "analiza", textul unei melodii nu-mi pasa deloc. Pur si simplu nu il ascult. Poate sa fie cel mai minunat text sau o serie de injuraturi... nu-mi pasa. Intotdeauna (intotdeauna, repet) ascult melodia din spatele textului. Acolo pot gasi geniul MUZICAL, daca acesta exista. Nu ma intereseaza niciodata geniul POETIC. Daca vroiam sa ascult poezie, ascultam poezie. Nu ascultam MUZICA. Prefer sa le tin in dihotomie.

De aceea, unii prieteni (si incep sa le judec acest statut atunci cand imi zic ceea ce urmeaza sa relatez) imi spun: "Ce-ti place ma la melodia aia... e "gay"". Atunci marsh d-aici daca e gay si lasa-ma cu gaysmele mele. Du-te tu si fii "tru" si barbat adevarat. Si imi spun asta pentru ca, dupa aroganta-mi parere, nu sunt IN STARE sa inteleaga valoarea inefabila a geniului muzical din spatele textului care este primul pe care il auzi.

Si spun asta pentru ca, repet, intotdeauna ascult "in fundul" melodiei... toate instrumentele... combinatia lor... balansul lor... de ce a ales compozitorul momentul X si nu momentul Y pentru a urca tonul, ritmul, de ce exista o sincopa acolo si nu in alta parte sau deloc, si asa mai departe. Sigur, nu-mi spun toate astea in cap atunci cand ascult o melodie, dar asta nu inseamna ca ele nu au loc.

In concluzie, si repet pentru a Xa oara - ma intereseaza/sunt atent/apreciez melodia din muzica si nu textul. De aceea nu apreciez muzica rap, de exemplu. Pentru ca acolo e un bla bla bla si atat. E practic poezie cu un fundal muzical simplu, unde poezia este in prim plan. Si, again, eu vreau sa ascult muzica si nu poezie. O melodie rap are sanse sa-mi placa atunci cand are fundalul muzical bun.

Emitand cuvantul "bun" in acest text, acesta trebuie si definit. Cum stii daca e un fundal muzical "bun", daca muzica e "buna", daca melodia e "buna"? Este foarte simplu. Nu este o chestiune matematica, de analiza, ceva in 1 si 0, pentru ca muzica este o chestiune artistica iar chestiunile artistice sunt de natura umanista. Stiti voi, aia opusa lu' "mate-info".

Fiind o notiune "umanista", este greu de cuantificat, fiind in mare parte (daca nu cumva in intregime) - inefabila. Asta inseamna ca ceea ce are sens pentru tine, muzical vorbind, poate la fel de bine sa nu aiba sens deloc pentru altcineva. Again - cum are muzica "sens" si ce inseamna "sens" si "bun" in muzica pentru cineva.

Ei bine, pentru mine - SENS si BUN in muzica inseamna sa "ma atinga la corason", cum ar zice Sclava Isaura. Atunci cand asculti muzica nu analizezi matematic melodia (asa cum am spus mai sus - si poate parea acum o contradictie) - cel putin la nivel total - ci iti deschizi sufletul la "vibratie". Sigur, poate parea o naivitate extraordinara ceea ce scriu eu aici, si ceva stupid, dar practic asta se intampla. Stii ca iti place o melodie cand iti simti corpul ca intra in "conexiune" cu acea melodie... cand simti fior prin tine. Cand simti intregul corp ca este intr-o alta "stare"... este foarte greu de descris dar, daca ai simtit asa ceva, intelegi foarte bine. Starea respectiva iti poate modifica modul de a gandi in acel moment... este practic la fel unui medicament ce afecteaza sistemul nervos/emotional. Daca stai pasiv si zici "da, frumos" atunci in mod sigur ca nu-ti place sau ca, cel putin, nu SIMTI muzica. Doar o auzi. Asta ca sa imprumut plagiator din White Men Can't Jump. E o diferenta ATAT de mare... it's not even funny.

Si dupa parerea mea - nu toti oamenii sunt aware de lucrul asta. Sunt toti in stare sa-l traiasca? Sigur. Il traiesc cu totii? Sigur ca nu. E doar o chestiune de awareness, la fel ca mai in orice alt domeniu, in general artistic si mai putin logic, matematic. De exemplu, eu nu simt arta plastica. Desenele. Picturile. Pozele. Mi se par ceva banal si zic "da, frumos". Ca imi arati o super pictura sau o pictura a unui incepator o sa zic ca sunt ambele la fel. Asta pentru ca nu ma intereseaza subiectul respectiv si nu "simt" arta de acest gen. As putea sa o simt? Sigur. O simt in acest moment (arta plastica, evident) - nu.

Din acest motiv nu am un gen de muzica favorit. Pot aprecia atat muzica de natura clasica, rock-ul, rap-ul, dar si manelele. Aici deja pleaca alte discutii in care rockerii zic "cum ma sa-ti placa manelele" iar manelistii zic "tze fatze baetii?". Asta nu e ceva relevant. Nu iei un gen de oameni pentru a defini un gen de muzica. Iei muzica in modul daca vrei sa gasesti in ea ceea ce cauti - acea atingere la nivel spiritual. Iar spiritul nu tine de culoare, religie, sex, sau orice altceva. Si nu, nici de educatie (desi educatia bine facuta poate creste nivelul de awareness, si mi se pare foarte importanta in acest scop). Asta, evident, daca impartasesti aceasta filozofie.

Pentru a fi insa in stare sa iti cresti awareness-ul muzical trebuie sa fii in totalitate open minded. Si spun "awareness" pentru ca, asa cum am mai mentionat, oricine poate "simti" muzica, e doar o chestiune de awareness si open-mindness. Atunci cand pleci cu prejudecati (gen - asta e manea, n-are cum sa-mi placa) - nu ai nicio sansa sa "simti" MUZICA (unde MUZICA = toate genurile, fara discriminare). O sa-ti placa un gen, sau mai multe, si atat. Sigur, e dreptul tau sa accezi catre o astfel de filozife - un astfel de "approach". Dar, dupa parerea mea, asta inseamna sa fii limitat muzical.

Si spun toate astea fara un ton neaparat acuzator - in viata in general ne bazam pe prejudecati si pe o preanaliza a mediul inconjurator inainte sa actionam in orice fel. Nu. Este doar modul meu de a gandi in domeniul "muzica". Si in general, ceea ce am scris aici este valabil pentru orice domeniu umanist si greu de cuantificat, ce tine in mare parte de individ si de arta.

Problema mea este inchiderea mentala pe care o afiseaza majoritatea oamenilor, in mai toate domeniile. Am invatat de-a lungul timpului sa mentin open-mindness, sa fiu deschis si cat se poate de obiectiv. Sa fiu eu un etalon pentru alti oameni si nu ei pentru mine, atat pe cat se poate. Cand esti in aceasta pozitie insa, cand esti "aware", iti dai seama ca de fapt esti sigur. Si asta te face sa apreciezi cu atat mai mult oamenii care, putini ca numar, sunt capabili, la fel ca tine, de un awareness ridicat. Atunci realizezi ca poate ca nu esti singur, si ca acel om are un nivel (sau are mari sanse sa aiba) foarte ridicat de "awareness". Ceea ce, sigur, depinde cum este folosit, dar asta e o alta poveste.

Si tot ceea ce cititi vine de la un om cu o profunda latura logica, matematica, si practica, caruia nu-i plac chestiunile umaniste, "prostesti", "snobisme", asa cum le consider in general la nivel de arta. O prosteala din partea unor snobi, daca as fi fortat sa caracterizez arta in general la nivel mondial. Este asta ignoranta, mai cu seama ca vine intr-un post in care critic exact asta? Nu stiu. Nu stiu daca e ignoranta sau pragmatism. Cu siguranta judec oameni, asta e clar. Deci ma fac astfel vinovat de lucruri pe care chiar eu le critic. E, lasa asa ca e bine.

A, da, si pentru cei care vor gandi/scrie: "Da ma, bine ca esti tu destept", le voi raspunde:

Da, bine ca sunt eu destept.

Stimate domnule politician, permiteti-mi sa va sugerez ceva: SUGI PULA

2009-10-27T04:58:00.001-07:00

Si cand zic asta ma refer la activitatea ce este reprezentata de imbinarea celor doua elemente, penisul uman (sau de alta natura) si cavitatea bucala umana (aici e obligatoriu sa fie umana pentru ca politicieni sunt doar oameni).

Exemplu de formulare acceptata:

Domnule politician, sugi pula la cal - este un exemplu corect deoarece contine cuvantul politician, expresia salivanta "sugi pula" si animalul "cal", pus oarecum in antiteza cu animalul uman "politician". Observam si o alaturare de "la" (la la cal) ce denota o anumita melodicitate, o unduitate a fenomenului sugativ in cauza. Cu alte cuvinte, ne gadila sensibil la nivel mental o astfel de intamplare fericita (daca s-ar si produce) si, tinand cont ca Udrea e politician si ca a si calarit, chiar de curand, daca-mi aduc bine aminte, un cal, putem deduce ca o astfel de intamplare este posibila.

De ce spun aceste minunate lucruri? Pentru ca (la fel ca si, sper eu, orice non-politician al acestei asa-zise tari) m-am saturat de "pulitica" (de unde si ideea de suctiune expusa).

Ba mai mult, sunt mai satul de vorbitul pe marginea politicii decat de politica in sine, care se deruleaza in acelasi registru ca dintotdeauna, cu niciun fel de diferenta reala in subsidiar. Vedeti, pot sa vorbesc si semi-doct si elevat, nu ca in inceputul acestui mesaj, nu? Ca doar d-aia am facut Automatica si Calculatoare, sa ma exprim pe blog si sa-mi expun, succint si coerent, punctul de vedere.

Privind mai sus, inteleg ca nu sunt bun nici la una, nici la alta, ci la amandoua. If that makes any sense. Dar sa revenim.

(Ca mult am vorbit si putin am spus, dar ceea ce am spus se poate intelege imediat din titlu): "e niste baeti care se bate pentru ciolan". Definitia ce ar trebui predata la Facultatea de Stiinte Politice referitoare la politica.

Interesant e ca termenul "politic/a" este folosit in expresii pretentioase gen "politically correct", ceea ce se traduce (in capul meu, cel putin) la ceva gen "nu-i zic in fatza ca e prost, dar pe la spate il fac in toate felurile" adica ipocrizia intruchipata. Este practic ipocrizia de care vorbeam in postul de mai jos, ipocrizia despre care toti cei care participa la discutia respectiva si aud termenul "politically correct" slobozit inteleg despre ce este vorba, dar se prefac, repet, cu totii, ca nu pricep.

Adica nu-i zice "uite ba o grasa", ii zice "o persoana cu probleme de greutate", desi cu totii se gandesc la o grasa.

Si daca in politically correct general e vorba de chestii de genul asta ce da, au o incarcatura emotionala si un potential de a face rau, ei bine, in politically correct POLITIC treburile astea sunt amplificate (sau ar trebui sa fie, pentru cei ce isi si dau seama de ele) la infinit deoarece, in esenta, definesc/caracterizeaza/managerizeaza "viata poporului", unde "poporului" tine loc de "oameni ce nu au acces la putere/nu sunt politicieni/nu au influenta/nu au pile sus-puse etc".

Cu alte cuvinte, politicianul X care-i prosteste pe prosti folosind cuvinte pompoase gen "proiecte", "studii de fezabilitate", "reforma", "rezolutii", "managing", "tehnocrat", "coruptie", "dezbatere" sau "bunaoara" (ok, fara "bunaoara"), se va folosi de prostirea lor pentru a acapara voturi si pentru a-si intregi averea/influenta/puterea/fantasmele si asa mai departe.

Sa discuti despre politica este derizoriu si utopic, lucru pe care-l fac si eu chiar acum. Insa mai bine sa-l fac acum o data decat mai tarziu de mai multe ori, nu?

Cand vad asta cu candidatii in campania electorala, cum lanseaza ei macar unul, daca nu mai multe dintre cuvintele pe care le-am expus mai sus ca un fin analist politic ce ma aflu, cu o experienta de viata extraordinara (sau poate nu), un adevarat filozof ce ma gasesc, imi vine sa vomit. Sa vomit, desigur, intelectual.

Sa elucubrez o dejectie fara echivoc ce poate intra in congruenta doar cu celebra abjectie dezgustatoare a lui Paleologu' conform careia "X (stim noi cine) a picat ca o pleasca".

Si spun X deoarece consider ca diferentele dintre politicieni sunt foarte fine spre deloc, in sensul ca interesul lor este 99%+ interes personal, diferenta dintre ei fiind acel <1% de influenta spre exterior - ori pentru obtinerea celorlalti 99%+, ori din "spirit civic" (pierdut pe undeva prin intelectul acelui politician).

Cum te prinzi al carui canditat e mai mare? Care umbla cu procentu-nvartosat la vedere? Nu prea ai cum. Doar asa, intuitiv. Poate chiar contra-intuitiv, din moment ce majoritatea acestora nu face decat sa se imbrace bine, sa rosteasca cuvinte simandicoase, fandosite si auto-superioare si sa imbrace realitatea in poleiala dupa coloratura politica pe care o considera "cea mai favorabila" in "a-i prosti pe prosti" in ACEL MOMENT al "istoriei".

Adica:

Politicianu, in sinea-i: "Ba, ce sa le zic astora sa ma voteze? Pai... am vazut ca tinerii sunt cu astea cu prostitutia cu drogurile cu astea, nu? Pai... sa le legalizam! Da' stai ca asta nu pica bine cu pensionarii... or sa se enerveze astia ca am legalizat drogurile si prostitutia, o sa ne faca imorali si diabolici si n-or sa ne mai voteze. Si sunt multi ma, astia batrani. De-ar muri o data sa putem noi sa furam mai mult ca si-asa au pensii mari, ce le-o trebui bani de cablu, sa se uite pe Acasa? Lasa ca inauguram niste biserici si-i facem sa uite de treaba cu prostitutia si drogurile, ca si-asa nu cred ca se drogheaza si cred ca uita repede. Cu prostitutia am castigat toti barbatii indiferent de varsta si deci, doar cu femeile de peste 60 de ani tre sa facem ceva. Ma rog, si aia...".

Sigur, asta in capul lui. Ceea ce ii va iesi pe gura va fi ceva de genu:

"Stimati domni,

Astazi lansam campania "O Romanie moderna, europeana" ce este compusa dintr-un pachet de legi gandit si organizat astfel incat sa duca la o mai buna functionare a capitalului la nivel macroeconomic, la cresterea libertatii de decizie, actiune si libera exprimare a individului si la un mai bun flux clutural la nivel statal. Astfel, veniti alaturi de noi si fiti partenerii nostri intr-o Romanie mai buna, mai eficienta, mai profesionista, mai intelectuala." Ma rog, intelegeti ideea.

Si atunci, daca tinem cont de toate astea^^^, nu putem, de fapt, daca nu suntem ipocriti, decat sa-i indiviem pentru faptul ca nu suntem in locul lor. Probabil ca doar ipocrizia ne opreste in a afirma ca ii dispretium si ca nu am vrea in ruptul capului sa fim in locul lor.

"Nu am fost si nu voi fi niciodata astfel, niciodata nu voi uita de unde am plecat" ne spunem noi foarte siguri, in sine. Oare?

Ipocrizia sau caracteristica infinita a rasei umane

2009-06-19T05:21:00.000-07:00

Ipocrizia este, cred eu, una dintre caracteristicile esentiale ce stau la baza intelectului unui om. A proceselor sale mentale DE EXTERIOR. Este masca exterioara (si cateodata chiar si interioara) pe care omul o afiseaza atunci cand se confrunta cu anumite situatii care bat cap in cap doua "concepte" ale acelui om.

Aceste "concepte" pot fi:

1) Ceea ce este "moral corect";
2) Ceea ce este "politic corect";
3) Ceea ce isi doreste acel om cu adevarat;
4) Auto-cenzura acelui om asupra a ceea ce isi doreste cu adevarat;
5) Imaginea in fata genului de persoana cu care discuta in acel moment;
6) Imaginea la nivel de "gashca"/anturaj;
7) Credintele religioase;
8) Superstitia;
9) Rusinea;
10) Complexele de inferioritate sau de superioritate;
11) Ambitia;
12) Placerea de a minti si tot ceea ce deriva din asta;
13) Pozitia din societate;
14) Stress;
15) Averea.

Am luat primele 15 lucruri care mi-au venit in cap despre care cred ca afecteaza/genereaza/determina/managerizeaza ipocrizia.

Intai sa cautam definitia ipocriziei:

Conform DEX - IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, făţărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleşug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar şi fam.) machiaverlâc, (înv.) făţărie, prefăcanie, prefăcătură, procleţie, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)

Ipocrizia se gaseste in 100% dintre oameni. Este o caracteristica ce este prezenta FARA exceptie in fiecare dintre noi. La unii are o greutate mai mare in afisajul exterior (dar cateodata si interior), iar la altii o greutate mai mica.

Din ce am observat eu de-a lungul timpului (cu experienta de viata redusa pe care o am) - am constatat ca ipocrizia din cadrul discutiilor dintre un om si un alt om/un grup de oameni apare CEL MAI FRECVENT pe marginea urmatoarelor subiecte:

a) SEX;
b) BANI;
c) BARFA.

Vi se pare o reteta cunoscuta? Ei bine, din asta se hranesc ziarele de scandal din intreaga lume. Pe aceasta "baza" (daca o putem numi asa) isi desfasoara activitatea majoritatea televiziunilor din lume.

Este o chestiune intrinseca a umanitatii, exista prin sine insasi si afecteaza celelalte caracteristici ale persoanei de obicei doar la nivel de afisaj (si spun de obicei deoarece poate sa schimbe, prin conceptul superstitiei, de exemplu, modul in care acea persoana gandeste - acel moment poate fi hotarator pentru "pattern-ul mental" pe care acea persoana il va folosi de atunci incolo).

Revenind insa la ziare si televiziune, putem deduce ca notiunea de ipocrizie este notiunea care guverneaza audientele dintr-un motiv simplu: cei care vizioneaza acel program TV au ipocrizia indeajuns de ridicata pentru a fi interesati de acel subiect si de A JUDECA pe "subiectii acelui subiect".

Aceasta este de fapt esenta din definitia ipocriziei: observarea si judecarea persoanei/persoanelor in cauza prin prisma subiectiva, individuala, fara niciun pic de rigurozitate in judecata, sau de obiectivitate. Un lucru destul de des intalnit, din ce imi dau seama, in judecatoriile din Romania (acolo unde legea ar trebui sa primeze si nu ipocrizia).

Cum insa am aberat indeajuns de mult, e timpul unor exemple concrete pentru a intelege acest fenomen oximoronic, un fenomen anormal ce este luat ca normal datorita procentului mare (adica 100%) de oameni ce il "folosesc".

Sa luam deci cele 15 "concepte mentale" pe care le-am enumerat mai sus. Fiecare dintre ele pot genera "puseuri de ipocrizie" in functie de cat de incompatibile sunt cu situatia in care "nevoia de ipocrizie" isi face aparitia.

Asadar, iata cateva scenarii:

1) Ceea ce este "moral corect"

Un profesor vine spre scoala. Vede o eleva in fusta mini. Trece pe langa ea fara sa ii arunce nicio privire dupa care, dupa ce mai face 2-3 pasi, se intoarce si o priveste (e evident unde o priveste).

"Moral corect" ar fi fost ca el, "om insurat, cu familie" sa nici macar nu observe ca eleva poarta fusta mini, sa fie concentrat pe problemele scolare, pe cum va preda lectia astazi, si sa mearga in pas saltat catre scoala voios si zambaret. Ma rog, am exagerat spre final dar intelegeti ideea.

Suna penibil, nu? Da, suna penibil pentru ca sunteti in fatza calculatorului si va spuneti asta voi voua. Daca ati fi intr-un grup de oameni "seriosi" ati zice "vai, dar cum, evident ca asa ar trebui sa faca". De ce sunteti ipocriti?

Revenind: Sigur ca este utopic/ineptic sa credem ca "asa ar fi normal sa faca". Sigur ca asta nu se va intampla decat in putine cazuri, cazuri in care acei oameni care vor merge mai departe si nu isi vor intoarce capu chiar nu au astfel de "deprinderi".

Insa de aici si la a judeca un om pentru ceea ce majoritatea dintre noi facem, ei bine... se cheama ipocrizie. Din nou, esenta este "judecarea" acelei persoane.

"Ai vazut? S-a uitat... hihihihihi". Sau: "Vai de mine! Om mare cu mintea la prostii" (in timp ce cel care spune asta se uita la randu-i la fundul aleia). Sau: "Ar trebui dat afara!" (ca sa-i ia el locu). Etc

2) Ceea ce este "politic corect";

Ipocrizia "politically correct" este o forma usoara si non-agresiva de ipocrizie.

Sa luam un exemplu:

Doi diplomati si doi muncitori stau si se uita la televizor. La televizor apare o grasa de 150 de kg si 1.20m inaltime.

Muncitorul 1: "Mamaaaa... ce pocitanie! Mama ce balena! Ce bagi fah' in tine, casaloti?". "Da-o dreq de scroafa, schimba canalul!" zice Muncitorul 2. Oameni de cea mai joasa speta, nu? Niste nenorociti.

Diplomatul 1: "Cred ca aceasta femeie are o dizabilitate". Diplomatul 2: "Da, este evident o persoana cu probleme ponderale". "Hai sa schimbam canalul" spun la unison.

Care este diferenta? DOAR de forma. In realitate, diplomatii gandesc exact ca si muncitorii, doar ca afiseaza forma pe care am expus-o mai sus. Acesta este genul de ipocrizie "politically correct".

Desi exprimarea diplomatilor ar fi ok intr-o discutie cu acea doamna (ca sa fiu la randu-mi ipocrit), o discutie intre EI in astfel de termeni nu poate fi decat ipocrita. Niciun fel de discutie alta decat cea a muncitorilor (daca ceea ce spuneau muncitorii era cu adevarat exprimarea sincera a ceea ce gandeau) nu poate fi decat ipocrita. Chiar si daca nu spui nimic e o ipocrizie tacuta (dar preferabila celeilalte, diplomatice).

Acum sa nu intelegeti ca sunt de acord cu ceea ce ziceau muncitorii, la nivel de exprimare. In acest post vorbesc STRICT logic din punct de vedere al ipocriziei, nu si despre cand ar trebui sa o folosim.

3)Ceea ce isi doreste acel om cu adevarat

Acest tip de ipocrizie isi are sinapsele in alte tipuri de ipocrizie cum ar fi cea morala.

Luand iarasi exemplul cu profesorul, uitandu-se inapoi dupa "fetita" cred ca este destul de evident ce isi doreste cu adevarat. Intrebat dupa ce se uita, ar raspunde "ma uitam ca parea ca este eleva la una dintre clasele la care eu predau, incercam sa-mi aduc aminte cine este".

Sigur, am putea categorisi acest tip de raspuns ca pe o minciuna, insa aceasta minciuna deriva, de fapt, din mai multe tipuri de ipocrizie: cea morala, cea politically correct, si cea de auto-cenzura.

Din cea morala, deoarece el doreste s-o "posede" pe acea eleva, insa judecandu-se el pe sine isi zice ca "asa ceva nu se face, nu e moral";
Din cea politically correct, deoarece el are placeri carnale cu eleva, insa analizand situatia si intrebarea adresata, trebuie sa fie un om de "anvergura" si sa dea un raspuns cuviincios;
Din cea de auto-cenzura (care este doar fin despartita de cea morala), deoarece el vrea sa vibreze in tandem cu eleva, insa se "auto-cenzureaza" datorita educatiei pe care o are (si nu neaparat din cauze morale, cum e la ipocrizia morala, aceasta fiind linia fina de care vorbeam).

In postul viitor voi vorbi si despre celelalte tipuri de ipocrizie care ne guverneaza intelectul inefabil.

Mircea Badea

2009-04-27T00:44:00.000-07:00

Dupa cum amenintam acu' X timp, voi scrie cate ceva despre Mircea Badea. De ce, poate va intrebati? (ma rog, asta in cazul neobisnuit in care chiar i-ar pasa cuiva de ceea ce scriu eu, domnu' X de pe net, despre orice fel de subiect as scrie... da ma rog... poate peste Y ani am eu amnezie si tre' sa-mi aduc aminte de ce "veleitati" aveam cand "eram mic").

E foarte simplu: Mircea Badea este "ca un frate" de-al meu. Acuma stiu ca foarte multi oameni se auto-identifica cu el. "Asa le-as zice si eu daca as avea emisiune!" spun multi. Nu stiu cat de adevarata e aceasta "caseta" pe care o deruleaza "fanii Mircea Badea" dar probabil ca e destul de consistenta. In sensul ca da, chiar ar spune.

In schimb eu ma auto-identific cu el la propriu in sensul ca, dintre toti oamenii publici dar si NEPUBLICI (adica prieteni de-ai mei, cunostinte, oameni cu care m-am intalnit de cateva ori in viata, profesori, dusmani, etc) - daca ar fi sa ma compar si sa zic "cu cine seman eu ma pe lumea asta" as raspunde, fara niciun pic de intarziere (sau ma rog, poate cu intarzierea cu care sprinterii pleaca din "block-starturi" la Olimpiada): "Cu Mircea Badea".

De ce? Pentru ca la nivel de gandire, IQ, comportament, exprimare, gestica, atitudine, non-fandoseala, awareness, si cam orice alt atribut sunt aproape identic. Spun asta la nivelul la care il cunosc din ceea ce afiseaza in emisiunea sa dar si in emisiunile la care participa ca invitat (unde este, daca ati observat, "mult mai moderat").

Acuma nu stiu. Poate omu joaca teatru. Poate e cea mai mare jigodie din lume. Poate e nu stiu ce super-fandosit. Posibil. Nu am idee pentru ca nu-l cunosc. Dar daca ar fi sa-mi aleg din media pe cineva care sa ma reprezinte in cam... orice situatie, ar fi el. Si, repet, din ceea ce afiseaza si a afisat de-a lungul timpului mi-e greu sa cred ca aceste "proprietati" negative de care am pomenit se aplica in cazul lui. Nu ca ar fi foarte important - cui ii pasa, in principiu, de Badea, sau de mine, sau de oricine pe lumea asta? Decat celor apropiati acelei persoane. Sau celor care se identifica, mai mult sau mai putin cu acea persoana.

Ceea ce ma/ne duce la concluzia ca imi pasa de el. Si, in conceptia mea, este singura persoana din media care are atentia mea maxima.

Sigur, persoane inteligente mai sunt in media (presa/televiziune etc). Au cateodata pareri interesante ce merita sa fie bagate in seama. Insa el are o constantza "constanta" daca mi se permite repetitia.

Cateodata cand aud ca "Badea exagereaza" sau "spune prostii" sau "ce ma, il asculti p-ala" sau "e pueril ma..." sau "nu vezi cum se comporta" sau "nici nu vorbeste corect" sau alte chestii de genu asta, recunosc ca am tendinta sa zic "da ba, a cam... (si puneti exagerarea/greseala/comportamentul etc aici)".

Insa atunci cand vad emisiunea imi e clar inca de la inceput ca NU E CAZUL de asa ceva. De asemenea realizez ca, in ciuda cursivitatii si simplitatii in exprimare, a "tzaranizmului intelectual intentionat" pe care-l afiseaza, emisiunea NU se adreseaza tuturor. Si asta fara a genera vreo "aroganta". Sunt pur si simplu oameni care, din diferite motive (snobism, prosteala, fandoseala, IQ scazut, lipsa de awareness, intelectualitate-auto-intitulata si auto-suficienta (a se citi: snobism), ipocrizie si asa mai departe) nu pot APRECIA ceea ce el ofera.

Si daca acesti oameni nu pot aprecia ceea ce el ofera mi-as dori sa nu aprecieze nici acest blog si sa se care foarte, foarte repede de pe el.

Acuma sa nu credeti ca Badea e un fel de zeu pe Pamant si e "inamovibil" intocmai minunatilor judecatori din Romania. Nu. Desigur ca exagereaza. Desigur ca are defecte. Depinde de noi daca vrem sa-i vedem defectele sau sa-i apreciem calitatile.

Eu am ales sa-i apreciez calitatile.

Pot spune, de asemenea, ca m-am intalnit de cateva ori cu el in realitate. La sala de fortza (pe vremea cand ma duceam la Club Force la Ozana, unde veneau el, Oreste, Nicoleta Luciu, Dinu Maxer dintre oamenii "cunoscuti" pe care i-am intalnit), dar si prin IOR si pe 23. Sigur ca n-am schimbat nicio vorba desi mi-ar fi placut (pentru ca, cred ca am avea ce sa vorbim).

De fiecare data insa nu privea nici in stanga, nici in dreapta, si era evident ca nu vroia sa vorbeasca cu nimeni. Ceea ce e perfect normal. Si eu fac la fel. Nu vreau sa intru in niciun fel de discutie cu nimeni pentru ca, timpul/experienta au demonstrat-o, discutiile cu oameni necunoscuti rareori sunt favorabile, si asta pentru ca in majoritatea lor acestia (oamenii) sunt, in principiu, retardati.

Bine, acuma o sa vina X sa-mi zica "da' ce ma, bine ca esti tu destept". Nu am zis ca sunt eu destept, ci doar ca nu vreau sa ma bag in seama cu nimeni - timp pierdut, energie pierduta si asa mai departe - de pomana. La fel si in cazul lui. Deci il inteleg perfect de ce s-ar uita intr-o singura directie si ar purta ochelari de cal cand vine vorba de "relatii inter-umane de relationare".

Sincer, cand il vezi (sau cel putin eu) te gandesti ca e foarte arogant. Asta tocmai din cauza acestei evidente "non-interactionari". Insa, repet, are perfecta dreptate.

Ca sa fac o scurta paranteza: eu ma mai ocup si cu niscaiva antrenamente de atletism/sarituri/fortza/explozie si asa mai departe. Am citit vreo 8 ani de zile aproape ZILNIC despre acest subiect. Si am scris apoi un manual de vreo 60 de pagini despre cum sa te antrenezi pentru a deveni un atlet mai bun, mai exploziv, despre cum sa sari mai sus (pentru basket in pricipiu). Acest manual l-am scris si l-am pus pe net PE GRATIS (a durat vreo 3 luni sa-l scriu).

Ce a urmat apoi au fost critici de la oameni care nu stiau ce spun (nici ei, nici eu) si intrebari stupide de la tot felu de retarzi. De aici am invatat si eu sa am aceeasi atitudine despre care pomeneam ca ai banui-o la Badea daca l-ai vedea prima data intr-o sala de fortza sau alergand pe 23 (Lia Manoliu). Si anume: iti vezi de treaba ta si nu te bag in seama cu prostii.

Revenind insa la "Mircio", este singura persoana care are parte de "increderea mea" in media. Si cum chiar el zicea mai demult sa "definim increderea" - as defini increderea ca fiind abilitatea lui sa-mi reprezinte interesele (de cetatean, cum zice el), cel putin in media. Si a dovedit de fiecare data (cel putin in viziunea mea) ca este mai mult decat in stare (pe cata putere are) sa faca acest lucru.

Diferentele dintre mine si el constau in marimea coaielor (din cate am auzit/vazut/observat - le are mai mari decat ale mele, chiar si pe cel coborat), nivelul de cultura net superior (in favoarea lui)/ experienta de viata (infinit superioara)/ varsta/ nivelul de trai/ publicitatea (persoana publica) si altele.

Combinand acest lucruri rezulta o varianta upgradata a mea cu emisiune TV. Ce? Asta-i cea mai mare lauda a mea dintotdeuna? Posibil... (acuma anti-Badea vor spune "daca asta e cea mai mare lauda a ta..."). I don't give a shit.

Iar in acest moment este omul la care m-as uita cateva ore fara sa ma plictisesc. Singurele momente plictisitoare sunt acelea in care incepe sa dea in Basescu si in general momentele politice, iar asta deoarece pentru mine politica este total useless si deci - nu cere niciun pic de atentie din partea mea. Totul este o manea la nivel politic si se invarte in jurul aceleasi esente - mirosul banilor.

Nu ca asta n-ar spune-o si el - doar ca sunt pur si simplu satul de politica. La fel de satul ca si de fotbal. Cand eram mic ma uitam la talk-show-uri politice si la fotbal. N-a fost foarte bine.

Ar fi atatea de zis despre Persoana Publica Mircea Badea. Sunt sigur ca ar fi si mai multe de zis despre Omul Mircea Badea. A, nu mizerii "can-canistice". Ci poate ca un exemplu despre cum ar trebui sa fim.

Poate unii dintre cei care citesc acest mesaj or sa-l considere penibil. Sau or sa zica "ete-l si p-asta". I don't give a fuck. Sa nu mai citeasca blogul. Cand nu-ti convine ceva nu mai faci acel ceva daca ai posibilitatea. Nu-ti place Badea, muti canalul cand are emisiune. Nu vrei sa te uiti la Wrestling muti canalul. Nu-ti place pornografia, nu te uiti. Nu-ti plac manelele, nu le asculti. Si asa mai departe. The same applies here.

PS. Ca-i convine sau nu - este formator de opinie. Daca vrea sa ia acest lucru ca pe o responsabilitate sau nu, asta este strict decizia lui. Sincer, am pendulat intre a scrie sau nu acest post. Nu stiu cum m-as simti eu sa scrie cineva despre mine ceva fara macar sa poarte O DISCUTIE cu mine pentru a-si face o oarece parere vis-a-vis de persoana mea. Insa din moment ce ai o emisiune TV se presupune ca te astepti sa fii macar "comentat" daca nu criticat (pozitiv sau negativ). Poate am sa revin in viitor pe marginea acestui subiect.

Sah la penis

2009-04-14T07:22:00.001-07:00

Cum nu am mai postat mai nimic (a... nimic "complet") de ceva vreme, am sa va dau sah la penis.

E prea tarziu sa ma mai opriti:

Acuma nu stiu cat de vechi e filmu da' de tare, e tare.

Smecherie de Salajan

2009-03-06T02:37:00.000-08:00

Da da... stiu... n-am mai scris nimic de ceva vreme. N-am fost prezent sau ceva? Neah... doar ca "sa scriu ca sa ma aflu in treaba" nu prea merge la mine. Sa scriu asa, de nebun, prostii, sa debitez ineptii (de parca n-as face asta de fiecare data cand scriu) e aiurea. De fapt asta ma si enerveaza la bloggerii astia "de pe net". Si cu greu am luat decizia sa-mi fac blog din simplu fapt ca mi-am dorit si-mi doresc sa nu devin ca ei: oameni care scriu despre orice flecushtetz si devin "TRU" pentru ca "au blog si scriu", si "sunt oameni importanti acum".

Ma rog...

Ca o prefata: as vrea sa scriu (zilele astea) despre:

1) Smecheria de Salajan (adica despre ce urmeaza sa scriu acum);
2) Cateva idei despre Mircea Badea (si de ce e el genial);
3) Pornografie (si cum ar trebui privita cu adevarat si non-ipocrit);
4) Muzica (si ce reprezinta aceasta pentru mine);
5) Scoala/profesori.

Mama, o lista intreaga. Cine dracu' mi-o da mie autoritatea sa spun eu tot felu de prostii de genu asta? Adica cine sunt eu sa-mi dau cu parerea? Ca ma revolt acuma...

Anyway, revenind, sa vorbim putin despre "Smecherii se cunosc, nu se inventeaza".

Eu sunt nascut si crescut in "Salajan". Apropos, cica nu-s smecher. Asa mi-am zis eu mai demult. E si greu sa fii smecher cand te duci la scoala si inveti sa "ajungi ceva", in timp ce ceilalti "copii" de pe langa tine "e cam prosti".

Din fericire am "cazut" intr-o clasa unde "copiii" (ca ma enerveaza sa scriu elevii) au fost destepti, mai mult sau mai putin. Cativa dintre ei aroganti si enervanti, cativa golani. Ma rog, clasa normala.

Si cum trebuie sa ma laud (ca doar d-aia scriu), cand eram mic invatam de rupeam. 9.97 media generala pe 4 ani (clasele 1-4). Da, stiu, era si usor. Mai incolo mi-a trecut... mi s-a parut sa "inveti" prea usor si boring. Dar asta e alta poveste.

"Smecheria" a fost prezenta pe langa mine mereu. Orice/oricine iesea din tiparul de smecherie, chiar si la varste mici, era penalizat. De ex, daca ma duceam la scoala in sacou sau in camasa eram scuipat (la propriu) sau atacat. Nimanui nu-i place un om care isi vede de treaba, mai ales unul care si invata si-i face pe ceilalti "smecheri" sa para prosti. Am zis sa para? Ma rog...

A, nu, nu vorbeam de mine, vorbeam asa, in general...

In principiu sunt 3 categorii de oameni (sau cel putin unde am trait eu):

1) Fraierii
2) Fraierii smecheri wannabees
3) Smecherii

Fraierii reprezinta categoria din care cel mai probabil fac parte. Fraierii tac, isi vad de treaba, cateodata enerveaza pe cei smecheri dar mai ales pe fraierii smecheri wannabees, care sunt de departe cea mai periculoasa specie de oameni.

Fraierii au, in general, activitati de doua tipuri:

a) Plictisitoare
b) Enervante

Cel putin pentru smecheri sunt asa activitatile fraierilor. De ex, daca eu invat atunci sunt un fraier plictisitor. Daca ascult muzica Blues atunci sunt un fraier enervant. Intelegeti ideea.

Ducand o viata destul de monotona, fraierii pot avea puseuri de smecherie si ajung (temporar sau permanent) fraieri "smecheri wannabees".

Fraierii smecheri wannabees (si scriu in engleza ca sa fiu TRU) - sunt cei mai periculosi fraieri. Ei ar face mai mult sau mai putin ORICE ca sa fie smecheri, desi nu vor fi niciodata pentru ca sunt fraieri. Daca sunt si smecheri puri in jur, atunci wannabesmecheria creste in sanul fraierilor smecheri wannabees.

Majoritatea tziganilor intra in aceasta categorie, dar nu e doar o chestiune de natie/etnie. Fraierii smecheri wannabees sunt aceia care vor s-o dea la pace dinainte sa se ia la bataie. Oricum e mai sanatos asa, si sunt de acord. Probabil ca din spirit civic acestia concluzioneaza ca violenta nu este o solutie si ca trebuie sa aplaneze un conflict dinainte ca acesta sa duca la acte nepotrivite si posibile urmari somatice. Cred eu...

Sau sunt doar fricosi. Dupa parerea mea, fraierii smecheri wannabees sunt cei mai raspanditi "oameni" pe planeta. Cateodata sunt greu de depistat pentru ca se apropie foarte mult de smecheri, insa tot nu devin smecheri. De fapt, e greu sa devii smecher daca nu esti de cand te nasti. De cand te joci cu masinuta la 2-3 ani si-l bati pe "prietenul tau" s-o iei si pe-a lui.

Am avut de-a face cu multi fraieri smecheri wannabees de-a lungul timpului. Daca stii cum sa le vorbesti in general nu ai probleme cu ei. Pentru ca astia sunt de fapt mai periculosi decat smecherii pentru ca ar face orice sa devina smecheri, chiar daca ar tremura cand ar face-o. Si chiar daca ar avea remuscari pe urma.

Eu am fost jefuit de doua ori de cand sunt in minunatu-mi Salajan. Jefuit cu arma, ma refer, cu cutit. Ambele intamplari s-au petrecut in parcul "Titan" (de langa Policlinica Titan). Ma rog, nu prea au avut ce sa-mi ia dar pericolul tot a fost prezent. Oamenii care n-au trecut prin chestii de genu asta nu pot intelege, si nu stiu daca e mai bine sau mai rau pentru ei. Si jafurile astea nu mi s-au intamplat cand eram singur (eram totusi mic) ci impreuna cu cel putin inca o persoana.

O data cu inca un vecin care a fugit si am ramas doar eu la "locul faptei" si a doua oara cu doi colegi de clasa. Daca va intrebati ce fel de oameni erau jefuitorii - mi-e greu sa raspund. Posibil smecheri, posibil fraieri smecheri wannabees. Greu de spus. De-asta e si greu de reactionat. Daca te iei la bataie cu un fraieri smecher wannabee e posibil sa castigi. Daca faci asta cu un smecher... s-ar putea sa ai o problema, mai ales cand tu esti fraier. Doua clase diferite.

Smecheri adevarati am avut in cartier (pe care-i sa-i intalnesc eu sau cu care sa vorbesc) cam 3-4 oameni. Unul singur era smecher smecher (adica n-avea nevoie de "spate" ca sa fie smecher). Ceilalti se bazau in smecheria lor pe "spate" si clanuri/gasti, desi erau smecheri si ei.

Profilul unui adevarat smecher este acesta:

- este de obicei de treaba;
- vorbeste putin;
- stie de gluma;
- este un destul de bun psiholog, se pricepe la oameni;
- cel mai adesea e calm;
- cateodata usor de recunoscut ca lider;
- nu se ia de fraierii care-si vad de treaba, ci doar de alti smecheri.

Dupa cum am zis, unul singur chiar era smecher smecher, il chema "Benone" sau "Gabi". Si era cunoscut, evident, de restul smecherilor. Cu fraierii (inclusiv eu) glumea destul de des, cateodata si cu glume proaste, dar nu atat de proaste precum ar face un fraier smecher wannabee.

Isi confirma statutul de smecher atunci cand se batea cu alti smecheri si nu cu fraieri. Asta e de fapt diferenta intre un smecher si un fraier smecher wannabee.

Chiar si acum, la 24 de ani, cand ma duc prin parc aud la fel de multe ineptii de "smecherie" ca si atunci cand eram mic. Toti sa lauda in cel mai penibil mod cu putinta cum "s-au ars" cu nu stiu cine si tot felu de astfel de povesti. Cand de fapt nu se intampla mai nimic. Toata smecheria e bazata pe vorbe, si deci cam toti din parc (acelasi parc unde am fost jefuit) sunt fraieri smecheri wannabees. Si cred ca procentul de astfel de fraieri a crescut fatza de atunci cand eram eu mic.

Smecheria adevarata insa se manifesta prin clanuri/gasti/adunaturi. Fara asa ceva nu mai esti smecher cum erai in trecut. Sau esti dar nu prea ai nicio sansa sa te mentii pe linia de smecherie fara o gashca.

Un lucru as mai vrea sa adaug: centrul orasului este probabil mai necivilizat decat periferia, cu un procent mult mai ridicat de fraieri smecheri wannabees, iar asta duce la diferenta de civilizatie.

O societate cu smecheri puri si fraieri puri este o societate foarte stabila si civilizata. Doar atunci cand intervine clasa de mijloc a smecheriei in ecuatie apare dezechilibrul.

90 sunt destule?

2009-01-27T00:08:00.000-08:00

Mergeam ieri cu metroul. Catre servici. Ca doar nu ma duceam "sa ma distrez" ca un pui mic si adolescentin ce sunt. Ce? La 24 de ani nu mai sunt "adolescentin"? Ma rog... eu inca simt vibratia emo cum tresare in mine mai ceva decat tresare un vibrator in vrabiuta stramta a lu' "Briana Love". Ma rog, divagam si nu e bine. Cum scriu ceva trebuie eu sa aduc vorba de prostii d-astea. Foarte, foarte neserios sunt. Zici ca-s adolescent. Ma rog... (am repetat indeajuns de mult sintagma asta?)

Anyway - ziceam ca mergeam cu metroul. Brat la brat. Adica ma tineam de o bara. Ba si langa mine era un scaun gol. Am zis - nu ma asez ca stau destul la serviciu - ca un pui mic si atletic, desigur.

Se aseaza, insa, un alt tip pe scaun. La costum, cravata, diplomat. Un domn respectabil. Bine, domn nu stiu daca era, ca nu l-am controlat. Respectabil... doar ca imbracaminte. Whatever.

Ba si cum sta el pe scaun asa il vad ca scoate din diplomat o folie de medicamente. Vreo 30 erau pe (in) folie. Si incepe sa scoata, pe rand, cate o pastila, si sa o adaposteasca in pumn. Impropriu spus "adaposteasca" pentru ca facea asta in vazul lumii. Si le scoate pe toate 30. Mai trage o folie din diplomat. Le scoate si p-alea. Mai trage una. Le scoate si p-alea. Eu stateam langa el, cu fata spre usa metroului, dar ma uitam cu coada ochiului la el. Si asta nu pentru ca admir barbati (ma rog... mai rar...) - ci pentru ca eram tare curios ce-o sa faca cu ele. Zic, in mintea-mi infantila: "ba... eu cred ca asta vrea sa le scoata din foliile alea si sa le bage intr-o cutiuta ceva" Bine, daca vroia asta, ce dracu il apucase sa faca treaba asta in metrou?

Cand colo, ce-mi vede ochiu? (Ca doar ala din dreapta vedea incolo, inspre el)

Dupa ce a strans omu un pumn de medicamente - isi scoate si sticla de apa minerala de pe unde o avea bagata (nu, nu acolo). O desface, isi baga pumnu in gura (de medicamente, evident) si inghite cu nesat toate cele 90 de pastile (sau cate erau). Mai mult, face SI O GARGARA! Nu de alta, dar poate mai ramasese vreunul neinghitit. Dupa care inchide sticla si isi vede de treaba. Nu l-a intrebat nimeni nimic. Trebuia sa o fac eu? Ca nici acuma nu stiu. Adica... voi ati mai auzit de om care are ca tratament 90 de pastile dimineata, 90 la pranz si 90 seara? Sau poate doar 90 dimineata? Am zis sa nu ma bag...

Ideea e ca totusi m-am mutat la usa cealalta, sa nu vomite pe mine sau ceva. Oricum trebuia sa cobor. Cand am coborat m-am uitat in spate sa vad ce fata are, daca-i e rau sau ceva. Nop! N-avea nimic. Statea calm pe scaun, relaxat. Nu, nu atat de relaxat...

Ce ar fi trebuit sa fac?

Coada la carne sau carne la coada?

2009-01-26T10:58:00.000-08:00

Sa fie oare criza de vina?

Criza mentala, ma refer.

Sa facem, totusi, un scurt "comentariu":

Apas pe "PLAY". Observ multa lume, corect si frumos asezata la coada. Asa se sta in mod civilizat. Din ce ma prind, aceste persoane s-au organizat viguros pentru a dezbate problemele E-urilor pe care mancarea le contine. Stau, deci, frumos la coada si se invita unul pe altul la dialog.

Moderatorul acestei intruniri la nivel inalt le "arunca" cu mult respect "intrebari", sub forma de pungi cu mancare (evident, cu E-uri) pe care invitatii trebuie sa le analizeze. Unul dintre acestia, vizibil deranjat de intrebarile impertinente ale moderatorului - isi exprima deranjul exclamand intelectual: "NU ASA MA!"

Invitatii se imbulzesc, totusi, cu mai mult "aplomb" catre "moderator", ciolanele nefiind indeajuns de multe si de mari (este ca incepe sa semene cu un "discurs" politic?) - par a fi de stanga oamenii, poate cu putine influente de centru-dreapta. Parerea mea.

Anyway - de la atatea E-uri (sau de la faptul ca unul (sau mai multi) dintre ei a(u) mancat fasole) - analistii se prabusesc la pamant (ca doar nu erau sa se prabuseasca in cer) pentru a face o scurta "introspectie" a combinatiei siliciu - Euri. Vorbim aici de oameni foarte, foarte capabili.

O doamna distinsa, neutra, spune "Asa! Asa! Si dati la televizor!". E foarte posibil ca dansa sa fi luat lectii de simulare a orgasmului cu profesoara Monicai (Monicii) Barladeanu, doamna "Ciubuc"

Se observa apoi cum unul dintre "observatorii" evenimentului, domnul din dreapta, aplauda frenetic, plin de bucurie, spunandu-si in sine (ba cate E-uri au alea... ptii taica... lasa ca poate mai gasesc si eu cateva ramase... dupa ce pleaca nebunii...)...

In final se observa cum lumea, strapunsa de bunatate, se ajuta (ridicandu-se de pe jos). Nimic nu e mai presus decat infratirea intre oameni!

YEAH RIGHT!

In curand...

2009-01-16T13:41:00.000-08:00

In curand voi scrie un post referitor la Univers si ceea ce reprezinta el pentru noi (astia care ne batem capu cu asa ceva) - si voi exprima cateva dintre teoriile referitoare la acesta. Desi, sincer, e atat de mult de spus incat nu stiu cum o sa ma descurc. Ramane de vazut.

Karaoke - Apologize

2009-01-07T10:37:00.001-08:00

Mircea Badea, cocalar

2009-01-07T06:38:00.001-08:00

Evident, cei care nu vad nota de sarcasm in acest filmulet au o problema. Da' ma rog, fiecare intelege ce vrea. E destul de "ktrinca".

Agentul Secret si Secretul Agent

2009-01-07T03:03:00.000-08:00

Iata, in cateva cuvinte si imagini, cum trebuie sa-ti desfasori activitatea de pulan al legii daca esti militist:

Mergand pe sistemul "cine se-aseamana se-aduna", iata-l si pe "antagonistul sinonim" cu acesta:

Un exemplu demn de urmat - pentru noi toti.

Petrecere de Craciun

2009-01-01T11:57:00.000-08:00

Vineri, 19 decembrie, cu greu convins de propria-mi constiinta si de catre maica-mea, m-am dus la petrecerea de Craciun organizata de catre compania la care lucrez.

Pf... nici nu stiu ce/cum sa scriu, pentru ca nu e foarte mult de scris. As putea sa rezum toata "petrecerea" intr-o singura propozitie... pe care n-o voi scrie.

Totusi, sa incerc o descriere mai amanuntita.

In primul rand, am sovait mult daca sa sau daca sa nu merg la aceasta petrecere. De ce? Pentru ca nu ma caracterizeaza petrecerile DELOC. Si nu ma simt deloc bine intre niste oameni cuasi-necunoscuti unde trebuie sa ma prefac permanent ca sunt altfel decat sunt in realitate. Nu de alta, dar "asa e bine" sau "asa cer bunele maniere". Cine a zis ca eu am bune maniere? Sau ca sunt un intelectual. Daca as fi un intelectual ar trebui sa fiu si platit ca unul, ceea ce nu se intampla.

Cu cate zile inainte am ajutat o colega de servici sa faca niste fluturasi (hartiute) pe care erau puse cateva "probe" pe care trebuia le trecem si asa mai departe, cica ar fi fost frumos sa fie asa etc. Am printat, deci, 80 de astfel de hartiute pentru a le imparti, apoi, fiecarui invitat. Ma rog, asta trebuia sa le faca ea ca eu n-am chef de astfel de chestii.

Anyway, pe 19 decembrie, dupa ce am plecat de la servici (aceeasi colega spunandu-ne (mie si colegului de "departament") ca seful ei de departament "ne-a dat voie" sa plecam (de parca si apartineam de acea persoana, eu fiind la alt departament)), si anume pe la ora 15 (spre deosebire de 17:30 cand cica tre' sa plecam acasa), am ajuns acasa - am mancat, am facut am dres (a se citi - am fost la baschet in parc cu un prieten dupa care ne-am jucat pe XBOX ca niste oameni intelectuali cu valente de genii), pe la ora 19 am inceput sa ma "frasui". Sa ma invart. Sa devin un vulcan noroios. Sa-mi fiarba sangele. Sa-mi galgaie glanda. Sa mi se zbata falusu. Sa tropai din picioare. Sa-mi vibreze muschii circulari. Sa-mi trepideze timpanu. Sa degaj izotopi. Sa-mi svacneasca epiglota. Sa ma incordez ca Schwarzenegger si sa explodez ca Burta Malai. Sa ma simt ca o vaca lovita intre coarne. Ca un un raton ce a mancat viermi inelari. Ca un melc strivit de tanc. Ca Ciorbea pus fata in fata cu o supa sau ca Vadim uitandu-se la un ungur homosexual cum face sex oral cu un tigan hermafrodit deasupra a 10 cantarete de muzica populara. Ce mai - sa fac ca toate alea. De ce? Pentru ca trebuia sa ma duc la marea "Petrecere" cand eu n-aveam chef nici macar sa ma uit la Mercedes Ashley.

Mai statea si minunatu-mi prieten care zicea ca sa nu ma duc - eram intr-o oarecare dilema: sa nu ma duc sau sa NU MA DUC. In schimb, maica-mea zicea ca cica sa ma duc. Ca mai aflu de unu, de altu de prin firma, ca e bine sa stiu (de parca mi-ar si folosi la cel mai mic lucru cu putinta).

Problema principala cu petrecerea era faptul ca trebuia sa ma imbrac frumos etc, lucru pe care-l urasc pentru ca nu ma caracterizeaza. Imbracamintea e doar o poleiala de luat fata la prosti. Lucru care de altfel functioneaza bine pentru ca, nu-i asa, sunt multi prosti pe lume. Bine, mai imi ziceau cativa ca "sa ma duc cum am chef" dar nu pot... sunt perfectionist. Daca tot ma duc, macar sa o fac ca lumea. Iar ca lumea inseamna sa ma duc in costum, cravata etc, lucru care ma enerveaza destul de rau.

Ma rog - ma imbrac in costum, cravata, camasa etc si plec la petrecere. Cobor din 101 la Delfinului si o iau la pas saltat spre "Circul Foamei", sa nu intarzii (cica). In spatele Circului Foamei, intr-un coltisor uitat de lume era restaurantul (sau ce dracu e, ca nu ma intereseaza ce titlu poarta) pe numele sau : "Moara lu' Bucur". Vad eu oarece fetze cunoscute si ma prezint la poarta. La poarta doi ospatari sau ce dracu sunt - ca cica sa-mi las haina la garderoba sau ce dracu e. Le zic "bun, am si celularu in geaca (care valoreaza astronomica suma de 100 lei), il las aici sau dispare?". Imi fac ei semne ca cica nu dispare, numarul de magie e maine. Ferm convins, las geaca + celularul.

Intru asadar in restaurant la costum, cravata si cu pula sculata - si ma gandesc sa ma orientez spre "meseni". Nu de alta, da' cica scopu la o petrecere e sa bagi in tine tot felu de chestii si "sa ne simtem bine", cum zice Mircea Badea (daca tot simt unii oameni nevoia sa ma compare, sau invers, pe unu cu altu).

Bun - ma duc eu catre meseni si imi apare in "pifometru" (ca sa imprumut plagiator un alt termen neoriginal) colega in cauza. Ma roaga sa trag o hartiuta colorata. Trag eu o hartiuta colorata dintr-o vaza sau ce era - si ies ca cica eu sunt purice. Ideea e ca aveam 4 "animalute" din care puteam face parte genealogic in cadrul petrecerii. Si deci, sa alcatuim - astia - invitatii - 4 echipe pentru "distractie". Toate bune si frumoase, insa puricele ce tocmai devenisem a luat parte la ospat alaturi de iepuri, tigri si maimute, consecintele fiind nu tocmai previzibile. Va dati seama cat de mult am putut sa sug... de la toate cele trei echipele. Purice fiind. Deci sange. Nu, nu aia.

Cu alte cuvinte - dupa ce am tras acea hartiuta fiecare dintre noi (cei prezenti) - toti ne-am amestecat si plasat strategic in "bisericute", asa dupa cum era evident ca o vom face. Fiecare alaturi de oameni cunoscuti, nicidecum o "colaborare la nivel de entitate, de companie".

Totusi - aveam o problema - trebuia sa ma duc la baie. Pana sa ma duc, ma uit prin ... sala. Ba nene, erau niste tzatoase (nu de la noi de la firma) prin "area" de ziceai ca au dozator de lapte atasat de stern. Ma rog...

Ba si ma uit catre baie. O usa frumoasa, draguta, pe care scria "WC". Zic bun ... hai ca ma duc ...
Dau sa plec... pana vad ce casalot iese din baie. Ziceai ca-i un casalot batran, esuat din cauza gazelor intestinale. Cand il vad, dau sa stau. Casalotul in cauza era oarecum mustacios (cica o trasatura genetica), gras (duh!) si isi misca burdihanul prin sala mai mai sa o darame. Ba si ma uit la el asa si, deodata, ca de nicaieri, imi vine ideea cum ca nu ar fi bine sa intru in baie dupa ce iese un casalot din ea. Ma uit inapoi dupa el si-l vad ca urca niste trepte spre un scaun (saracu scaun) - ca sa aflu imediat apoi ca facea parte din orchestra - nu mai stiu la ce instrument canta - dar cred ca la bashitoare.

Cum la baie nu se mai putea merge pentru ca se afla in renovare, am inceput sa ma uit prin sala: directorii cu directorii, non-directorii cu non-directorii. Probabil ca eram cel mai elegant de acolo (sau printre cei mai eleganti, na) - din moment ce restu erau maxim intr-o camasa... (si cand zic maxim nu ma refer ca erau dezbracati... doar ca nu erau neaparat intr-o tinuta "festiva").

Erau vreo 2 agente cica - care se dadeau pe langa directorul general... destul de bunute ele asa. Erau cat de cat "tzigancuce" da' bunute. In rest - aceiasi oameni, aceleasi fete, aceleasi caractere etc.

Trece ceva timp si vine una - una desi grasa, destul de buna, tzatzoasa, boita, relativ inalta (pe tocuri) etc. Si ia microfonu si incepe sa-i dea (nu, nu in miscari de du-te vino, daca facea asta era o petrecere reusita) sa cante. Am aflat abia apoi, la cateva zile dupa, de la colegul meu - ca astfel de specimene se cheama "diseuse" - sau cantareata de petrecere. Ma rog, nici nu stiu daca am scris bine si n-o sa stau sa verific pe google ca sa ma dau smecher apoi ca am scris bine in "frantzuza".

Ba si incepe sa cante asta si cica petrecerea sa inceapa. Ma asez la masa, aia canta, eu ma uit in farfurie. Nu-mi era foame. Mancasem acasa. Ma uit si ce-mi vede ochiu-mi de vultur? Niste zgaibere pe farfurie, niste ciudatenii. Niste felii de salam cu alte chestii inrecognoscibile pentru mine, un fin gastronom.

Ma rog, stau pe scaun. Si stau. Si stau. Lumea iese la dans. Adica la maimutareala. Oameni mari la 40-50 de ani care dau din maini si din picioare in cel mai penibil si jalnic mod. Ma rog, ii judec aici pe blog pentru ca nu e problema mea ce fac - dar ca idee. Sau cel putin, ca ceea ce reprezinta ceea ce fac ei pentru mine. Intelegeti voi.

Eu stau pe scaun si vorbesc cu Mugurel (coleg de la Departamentul Call Center). Asta am facut toata "petrecerea". Am stat pe scaun 5 ore. A fost ceva deosebit, aproape cosmic.

Stau cu asa zisa mancare in fatza vreo 30 de minute pana vine un ospatar sa ma intrebe daca mai mananc. Ii zic s-o ia. O ia. Pana atunci mi-am ocupat timpu uitandu-ma la lume "cum se distreaza". Adica - cum infuleca. Sincer, mi se pare dizgratios sa stau la masa cu oameni care mananca but that's just me.

Imi aduc felu' doi. Ma uit eu in farfurie si vad ceva roz ce seamana a parizer + niste bucati verzi de "chestie" ce seamana a... nu stiu ce. A cartofi, cred. Ma gandesc in sinea-mi: "ba... asta o fi parizer sau ce-o fi? Ca parca n-ar fi...".

Si il intreb pe Mugurel - "ba, asta ce e". Aflu ca ii e somn. Ii precizez ca petrecerea de-abia a inceput si ca nu e cazu. Aflu ca somn e un peste. Si ca are forma, culoare si gust de parizer. Incep sa tai eu din somn putin cate putin pana ma desteptez si vad (gust) ca de fapt e destul de marfa. E un peste bun. Chiar de treaba.

Si incep si mananc. Usurel, delicat, manierat. Doar e atata lume in jur. Daca eram acasa muscam din el, nu ma chinuiam sa ma prefac ca de fiecare data cand am mancat somn (adica niciodata) - il tin cu furculita cu mana stanga si tai bucatele minuscule cu cutitul din mana dreapta.

Ma rog - continuu sa mananc. Era bun. Desi - uitandu-ma langa, preferam niste pulpa. Era rezervata directorilor. Pulpa de puicuta. Cica costa mult...

Mananc juma' de parizer pescaresc si ma satur. Dupa cum am zis, eram deja satul de acasa. Da' am zis ca la o portie de somn nu ma dau in laturi. Mananc si mucii care erau in farfurie, adica minunatii cartofi verzi. De ce erau verzi... nici acum nu stiu. Ma satur ca lumea. Las restu in farfurie. Lumea continua sa manance. Imi pun mainile-n poala. Stau. Ma uit in jur - lumea mananca. Fascinant. Ma distrez copios. Superba petrecere!

Vine ospataru sa-mi ia mancarea. Ii zic sa faca aceasta manevra. Ma intreaba daca beau cafea - ii zic ca nu. Daca vreau vin - ii zic ca nu. Vinu era nelimitat la masa - beai cat incapea. Eventual - vomitai si mai beai. Sau puteai sa cazi cu capu-n sant ca sa fii sigur ca ti se scurge din sange alcoolul - sa poti bea mai departe. Asta daca esti retard. Am baut un sfert de pahar de vin cu apa minerala. A fost mirific.

Ma uit in jur - diseusa canta. Si canta tare. Merge prin sala si da din tzatze. Acestea se azvarlesc ba intr-o parte, ba intr-alta. Simt subit nevoia de lapte, la fel ca majoritatea persoanelor din sala carora le picura calciu din extremitati. In mintea mea de intelectual imi aduc aminte de faptul "ca calciul" este cel de-al 20-lea element din sistemul periodic (am gasit acuma pe google).

In acel moment de feerie pura, in care comuniunea omului cu natura degenerase intr-o dorinta avida de calciu lactic - se intampla o minune: un "coleg" se scoala (de pe scaun) si-i baga intre tzatze diseusei 50 sau 100 de lei. Nu stiu care dintre colegi - cert e ca mie cand le-am cerut sa-mi mareasca salariul cu 200 de lei s-au dat cu fundu de pamant ca nu si nu. Pentru ca ala sa poata sa infiga in tzatzele aleia 50 sau 100 de lei e clar ca nu putea face asta decat furand efectiv de la mine, la propriu. Indirect sau nu, asta se intampla.

Trecand peste acest moment de seriozitate din partea mea, ma uit la banii dintre tzatzele aleia. Ma gandesc la ce am zis mai sus. Mi se face greata. Simt gust de parizer in gura, combinat cu dorinta de lapte. Mai vad cum un milion de lei vechi poposeste intre tzatzele aleia, alaturi de ceilalti lei care mai isi duceau viata in acel habitat primitor. O adevarata rezervatie.

Mi se face si mai scarba, desi era oarecum un oximoron. O scarba sexy, daca vreti.

Aduc ospatarii felu 3 (pentru ca felu 3 - desertul - urma sa fie felu 4). Ce vad: 3 sarmale, mamaliga (parca) si niste varza. Eram satul si nu mai aveam chef de ele. Le las in farfurie. Lumea mananca. Parca mai cu pofta ca inainte. Il intreb pe Mugurel: "Ba, sunt eu ciudat (desi asta e axiomatic) sau ceilalti sunt de baga in ei atata. Asa mananca lumea de obicei sau care-i faza?". Aflu ca cica unii asa fac. I don't give a fuck.

Deja trecusera vreo 3-4 ore. Nu mai aveam nevoie la toaleta... mi-a trecut tot. Mai ales ca mirosea a casaloti... Totusi am fost de 2 ori... dar de pomana. Nici sa ma pis n-am putut ca nu puteam, psihic.

Singurele miscari pe care le-am facut au fost astea si sa ies pe terasa unde era frig extrem vreo 5 minute. In rest am stat pe scaun, aproape nemiscat, timp de 5 ore.

Felu 4, adica desertul - a fost un tort relativ mare care a trebuit impartit la 80 de persoane. Adica o feliuta foarte mica de tort. I was like "ba, ati mancat de-ati spart si cand aveam si eu chef de un tort imi dati pocitania-asta?".

Cand ma plictisisem era 11:30. Am plecat la 3:30 de la petrecere, din cate stiu. Deloc bine pentru mine. As fi plecat mult mai devreme dar n-aveam chef sa dau banii pe taxi si nici nu aveam cu cine sa plec asa devreme. Toata lumea se distra. Yeah right.

Cum se distrau? Unii erau oarecum roz la fatza, cu nasurile de o alta nuanta de roz. Unii pareau ca se trag din lantul trofic al porcilor. Altii dansau cu mana la spate (aia mai smecheri ... si la propriu, si la figurat). Altii stateau inerti (de ex, directorul general). Altii vorbeau alte chestii, unii chiar despre serviciu.

The bottom line is - aceasta petrecere mi-a intarit faptul ca am dreptate cand cred ceva despre un eveniment. Stiam ca n-o sa ma simt bine si nu m-am simtit. Bine, poate daca nu plecam de la prejudecata ca nu ma voi simti bine nu era asa rau. Sau nu... Poate as mai fi avut de scris dar deja ma intind prea mult pentru un astfel de subiect banal.

Un lucru e cert: ori eu traiesc pe alta planeta, ori "ei"

PS. Uitasem: felu X (ca nu mai stiu era) a fost reprezentat de frigarui + cartofi prajiti. Eu mananc acasa cu mana cartofii prajiti. La fel si carne si altele. E, aici trebuia cu furculita. Ba si aveam un chef sa mananc cu mana de ziceai "ce-i asta". Ba chiar am avut cateva tentative instinctive sa fac asta. Pana la urma m-am prins si m-am chinuit cu furculita sa-i aleg si sa-i mananc... :(

Evadare din Sobibor

2008-12-26T11:54:00.000-08:00

"Evadare din Sobibor" este filmul care m-a determinat sa scriu despre evrei si despre ceea ce-au patit in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Am vrut sa o fac mai demult (sa scriu despre acest subiect) dar adevarul e ca este foarte greu sa preiei si sa incerci sa comentezi pe marginea unui astfel de subiect care are atatea atribute.

De fiecare data cand am un impuls care ma impinge initial sa abordez astfel de subiecte ma gandesc mai apoi "ba da' cine sunt eu sa vorbesc despre astfel de lucruri?". Mai ales ca nici nu eram nascut cand lagarele de concentrare/exterminare/distrugere existau.

Asa ca o sa-mi auto-permit sa aberez... si nu oricum - intelectual. Desi, sincer, pe marginea a astfel de subiecte nu ar trebui sa se abereze. Ma rog, ati inteles ideea.

Povestea e cam asa: stateam la TV (buna intrebare, de ce stateam - de ce imi pierdeam timpu uitandu-ma la TV, mai ales ca nu prea am la ce sa ma uit, teoretic) si faceam un "browsing" al canalelor TV. Si cum apasam eu asa pe butonul "P+" am ajuns pe postul "National TV". Acolo incepea filmul "Evadare din Sobibor", facut in 1987.

Acum e putin dificil... pentru ca eu nu ma uit decat la doua tipuri de filme: porno (pentru bogatul continut educativ pe care acestea il ofera) si cele legate de basket. De restu nu prea e loc. Mi se pare un timp pierdut. Numai cand vad genericu deja ma plictisesc. D-apoi sa mai stau si la film. Sigur, e o exagerare dar ati inteles ideea: ma uit foarte rar la filme. Mai mult la documentare (nu, nu documentare porno). Prefer documentarele despre Univers si alte lucruri antagonice cu pornografia (pentru a face un balans - 10 ore de XXX, o ora de cultura).

Trecand peste aceste considerente pur personale, stateam eu asa si vad "Evadare din Sobibor". Spun "vad" deoarece la postul National TV este afisat titlul filmului in curs de desfasurare in permanenta in coltul din dreapta sus, lucru foarte bun - dupa parerea mea.

Initial am zis cam ce zic de orice alt film: "mda, whatever". Insa fiindca era cat de cat interesanta actiunea (al doilea Razboi Mondial etc) si fiind pasionat de istorie mai mult sau mai putin (fost Olimpic la aceasta materie, printre alte 7-8 (moment de aroganta reusit)) - am stat sa ma uit. Mai apoi am vazut ca e vorba despre un lagar de exterminare a evreilor si tinand cont de titlu - ca acestia vor evada intr-un final. Asta mi s-a parut interesant.

A, in caz ca nu v-ati prins, daca aveti astfel de "pasiuni istorice" si nu ati vazut filmul, vi-l recomand.

Daca initial am luat filmul ca pe orice alt film, ei bine pe masura ce timpul trecea eram "adancit" in poveste din ce in ce mai mult. Foarte "deep" acest film, pentru mine cel putin.

Pe masura ce ma uitam imi dadeam seama ca acei oameni, desi oameni la fel ca noi, ne-au fost cu MULT superiori, zic eu, din foarte multe puncte de vedere. Ca si potential, cu totii ne aflam cam la aceleasi niveluri (sau nivele, ca nu stiu care-i termenul corect).

Insa ei, din cauza greutatilor prin care au trecut, au ajuns la o coeziune spirituala de exceptie, toti erau in aceeasi situatie, toti aveau aceleasi ganduri, tot "mentalul colectiv" vibra in aceeasi lungime de unda: "cum vom supravietui?" "cum vom evada?" "cum vom scapa?"

Si se pare ca in cazul unui grup de oameni relativ similari (cu aceleasi valori etc), aceasta coeziune devine un adevarat "masterpiece". Si dejoaca pana si cele mai complexe marsavii si minti criminale.

Adevarul e ca pe moment filmul m-a afectat destul de rau, in sensul ca mi-am dat seama, am devenit "aware" de tot felu de sentimente pe care incerc sa le exclud din viata mea - pe care o doresc cat mai robotica. 1 si 0. Da si Nu. Am constatat intr-o perioada destul de scurta de timp ca daca mi-as permite mie-mi sa fiu sensibil ar fi catastrofal. Ar fi autodistructiv.

Cum mi-am dat seama de treaba asta? Pentru ca mi-am permis acu' ceva vreme si am vazut ce s-a ales din mine: un pumn de Xanax luat in fiecare zi, stari in care pur si simplu credeam ca am sa mor, la propriu. Si nu vreau sa mai trec prin asta.

Iar filmul "Evadare din Sobibor" m-a readus, cel putin pentru moment, in starea de "sensibilitate" de care incerc in fiecare zi sa evadez. In discutiile mele cu oamenii, zi de zi, incerc sa fiu cat de rece posibil. Cat de matematic posibil. Cat de "informaticizat" posibil. De ce? E uite de-asta ^^^. Cu cat te inchizi intr-o carapace, cu atat mai greu e posibil pentru cineva sa te raneasca, indiferent cine ar fi acesta, la nivel spiritual, cel putin.

Singurele momente cand pot fi eu insumi, cand carapacea se deschide, sunt acele momente cand sunt singur si cand pot sa contemplez asupra a tot ceea ce incerc sa evit, mai mult sau mai putin reusit. Omul cu o mie de "fetze" (a, da, daca vedeti prin text cuvinte cu "tz" sau "sh" va rog sa le luati ca atare... n-am nevoie de "corectii" de acest gen) are, in momentele de singuratate, doar, nu-i asa, una singura.

Doar in serenitate, ca sa folosesc un cuvant intelectual, imi pot vedea fatza in oglinda. Altfel nu sunt decat un robot care incearca sa se "mold up to the expectations". Dar vad eu ca divaghez de la subiectul al carui titlu il poarta acest post si nu stiu daca e tocmai bine.

Revenind - spuneam ca, cu totii avem acelasi potential de a fi sau a nu fi "cineva". Un mare procent depinde de evenimentele prin care treci, iar un mare procent din acest mare procent depinde de noroc.

Evreii aceia au avut ghinionul de a trai in acea perioada, au avut ghinionul de a fi "prinsi" de niste bestii si NOROCUL de a fi unii alaturi de ceilalti. Acum e greu sa stabilesc eu daca e vorba de noroc sau ghinion.

E ca si cum ai zice despre un accident de masina: "ce noroc ca a scapat cu viata!". Ai putea la fel de bine sa zici "ce ghinion ca a avut accident!", in primul rand. Ajungem din nou la relativitatea termenilor si din nou ne-am deschide pe un orizont greu de strabatut. Asa ca ma voi abtine de la astfel de "analize".

Uitandu-ma la acel film mi-am dat seama cat de penibili suntem noi, in aceasta era a informatizarii. Majoritatea dintre noi nu mai are aproape nimic uman, aici incluzandu-ma si pe mine atunci cand ma aflu in carapace.

Ne plangem ca avem salariul prea mic, ca e frig afara, ca nu mai au nush ce tip de apa minerala in supermarket sau alte probleme de genul asta. Toate acestea in timp ce altii erau gazati, torturati, transati si asa mai departe. Asta daca e sa facem o paralela cu trecutul. Nu realizam cati oameni au trebuit sa moara pentru ca noi sa avem astfel de "griji". Pentru o mare parte dintre noi, acei oameni care au facut posibil un stil de viatza asa cum il avem noi astazi nu reprezinta decat niste numere: in razboiul X au murit Y mii de oameni.

Mai mult, daca e sa comparam nivelul de trai din Romania cu nivelul de trai din Somalia sa zicem, ce am mai putea adauga? Sigur, putem merge si pe cealalta latura a bunastarii (a se citi - a "cum sa-i fraieresti pe ceilalti ca sa traiesti bine") si sa facem comparatii cu statele bogate ale Terrei.

Eu cred ca pentru un Somalez apa minerala Bucovina ar avea acelasi gust ca si cea din Evian les Bains sau Lausanne. Acelasi efect chiar daca e plata sau carbogazoasa. Acelasi miros chiar daca e filtrata sau nu. Aceeasi culoare chiar daca are aditivi sau nu. La fel de datatoare de viata chiar daca contine E-uri sau nu.

Indiferent ca ne convine sau nu, o ducem, de fapt, bine. Iar de aici putem observa efectele negative pe care binele le are asupra relatiilor inter-umane. La fel cum cel bogat nu se bucura aproape niciodata cu adevarat, nu mai are "acea inocenta" pe care cel sarac o are, asa si relatiile inter-umane "decad" odata cu bunastarea.

Si spun asta pentru ca daca e sa luam in calcul principiul "casatoriei" de ex, atunci vom constata foarte multe lucruri divergente fata de ceea ce insemna "casatoria" pana acu' doar cateva decenii.

Din ce m-am prins eu, cu cat dificultatile vietii sunt mai ridicate cu atat iti doresti sa ai pe cineva de incredere langa tine. Cineva cu care poate ai fi avut conflicte, odata izbit de aceleasi probleme ca si tine, va avea mult mai multa maleabilitate in a avea o relatie cu tine. De aici parerea mea cum ca pe "vremuri" casatoriile erau mult mai raspandite si mult mai importante.

Acum, intr-un trai mai ridicat, nu mai este nevoie (atat de mult, cel putin) de cineva cu care "sa-ti imparti imparatia". Totul a devenit pur economic. Deja sintagma "sa-ti imparti" devine o sintagma urata, negativa, in care cineva pierde (cel mai bogat dintre parteneri) si cineva castiga (cel mai sarac dintre parteneri). Totul se invarte in jurul "pacalelii". Pe sistemul - "am dat de un fraier, ii iau banii".

Si asta, repet, in ciuda unui nivel de trai, cred eu, superior celui din trecut. Un "paradox plauzibil", daca vreti.

In ziua de astazi, cel putin din punctul meu de vedere, este mult mai "eficient" sa ai mai multi parteneri (sexuali), decat unul "oficial" stabil. Sigur, asta se intampla si in trecut insa am eu asa o impresie cum ca in prezent aceasta tendinta este maxima in istoria omenirii. But then again, I could be talking bullshit.

Intrebarea e : ce-am fi facut noi in situatia evreilor din lagarele de exterminare?

Va raspund:

Diferenta sta in situatia in care te afli. Noi cei de azi probabil ca suntem, la varsta la care suntem (adulti) cu mult inferiori din punct de vedere al vointei si asa mai departe acelor oameni. Asa ca probabil am muri foarte, foarte repede in acele conditii. Daca ne-am fi nascut insa in acele conditii am fi avut, cel mai probabil, aceleasi manifestari ca si acei oameni normali care au devenit bravi, cel putin in ochii mei.

Daca ar fi sa fac rezum tot acest comentariu intr-o singura fraza, aceea ar fi: "Cel mai puternic om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai penibil om din lume, iar cel mai slab om din lume are cea mai mare sansa sa fie cel mai "adevarat" om din lume".

Voi dezbate trei subiecte in viitorul apropiat

2008-12-25T12:59:00.000-08:00

Cele 3 subiecte vor fi:

1) Evreii din lagare in comparatie cu intelectualitatea si "sofisticalitatea" din noi;
2) Petrecerea de Craciun la care am luat parte;
3) Povestea lui Ogica.

Keep in touch.

Soparla pe reporter

2008-12-16T05:55:00.000-08:00

Fiindca este foarte tare, aceasta faza a trebuit postata aici...

Zeitgeist

2008-12-14T02:09:00.000-08:00

Pentru a nu continua cu scrierile pe subiectul Biserica si Religie, va recomand calduros sa vizionati filmul Zeitgeist, care spune mult mai bine ceea ce vroiam eu sa spun:

Descriere: http://en.wikipedia.org/wiki/Zeitgeist,_the_Movie

Link catre torrentul Zeitgeist: http://sector.yweb.sk/Zeitgeist.Final.Edition.DVDRip.XviD.torrent

Link catre torrentul Zeitgeist Addendum: http://sector.yweb.sk/Zeitgeist.Addendum.DVDRip.XviD.torrent

Acest film are recomandarea mea maxima, iar vizionarea lui este o necesitate a existentei.

"Rise and fall" cantata de mine...

2008-12-12T12:24:00.000-08:00

Fara prea multe comentarii, iata melodia "Rise and fall" cantata de catre mine pe negativ:

SAU

Nu e cel mai frumos lucru din lume, nu?

PS. Voi reveni asupra subiectului initial.

Dumnezeu, Biserica si Religia

2008-12-09T05:23:00.000-08:00

Ating azi un punct sensibil (nu, nu acela): Dumnezeu, Biserica si Religia. Oricat ne-am preface, aceste trei lucruri, combinate eronat intr-unul singur si anume conceptul de "Dumnezeu" sunt importante, cred eu, pentru fiecare dintre noi. Dar iata ca din nou ajungem in ipostaza de a defini cuvinte, in acest caz - cuvantul "important".

In contextul de fata, cuvantul "important" s-ar defini... cum? Printr-o sumedenie de alte cuvinte. Cand intrebi pe cineva ce reprezinta "Dumnezeu" pentru el, acesta va sovai putin pentru ca, nu-i asa, nu si-a pus problema sa "defineasca" ce reprezinta Dumnezeu efectiv, lucru normal, de altfel (da, o sa folosesc termenul nedefinit de "normal" prin "des intalnit"). "Stie" asa, in mare, dar ii e greu sa-ti explice.

Problema esentiala intr-o astfel de discutie este faptul ca cei trei termeni, "Dumnezeu", "Biserica" si "Religia", sfanta treime a termenilor, au fost alaturati si inchegati fortat, poate chiar cu buna stiinta intr-unul singur: "Dumnezeu". De ce? Pentru ca "Dumnezeu*3", adica acesti trei termeni presati intr-unul singur sa SERVEASCA intereselor anumitor persoane.

Despre asta a fost vorba dintotdeauna: unii mai destepti sa-i pacaleasca pe altii mai prosti. Iar acest "Dumnezeu" de care se folosesc "cei destepti" este cea mai veche unealta si probabil cea mai raspandita/cea mai eficienta dintre toate uneltele de manipulare in masa in istoria omenirii.

Ar dura foarte mult timp sa enumeram cate razboaie s-au pornit, vezi Doamne, din pricina ca aia sunt asa si noi suntem altfel (de ex. - cruciade). Cum ar putea vreodata Dumnezeu, daca exista, sa isi doreasca/sa "se bucure"/sa ... atunci cand vede ca niste oameni se macelaresc pentru El?

Deja plecam de la premisa gresita cum ca Dumnezeu are sentimente umane. El "isi doreste" si "se bucura". De asemenea, "te pedepseste" atunci cand nu ii faci pe plac. Daca am fi de acord cu o asemenea imagine asupra Creatorului, atunci, zic eu, am avea o mare problema. Un astfel de Dumnezeu nu ar putea fi decat un Dumnezeu "bebelus" care se joaca pe calculator "The Sims" sau, mai rau, "Civilization".

Adevaru e ca acest subiect este poate cel mai complex dintre toate subiectele despre care as putea vorbi, de unul singur, aici, pe blogul asta.

Revenind, lui Dumnezeu i se atribuie tot felul de proprietati negative, din care cea mai intalnita este aceea de "a pedepsi" si "a bate": "Te bate Dumnezeu!" sau "Te pedepseste Dumnezeu!"

Aceste propozitii provin, de obicei, de la oameni "slabi". Ei, ca sa nu-si "complice" viata prea mult, fie pentru ca nu isi doresc asta fie pentru ca nu pot sa gandeasca mai departe de un anumit nivel, se multumesc sa "dea vina" pe Dumnezeu de fiecare data cand nu inteleg ceva (un lucru comun in natura omului - orice lucru neinteles capata deseori proprietati magice, supranaturale etc, cand, daca ar fi analizat, ar avea o explicatie logica si pragmatica).

Dar sa o luam pas cu pas:

I) Dumnezeu

Exista sau nu? Aceasta este o intrebare care va fi, cat va exista omenirea, mereu in discutie. De la fanatism la ateism inrait, aceasta intrebare va fi "raspunsa" ba cu vehementa (in extremitatile segmentului de credinta), ba cu sovaiala.

Voi raspunde (si voi incerca sa scriu cat mai putin pe aceasta tema deoarece ar dura FOARTE, FOARTE MULT TIMP sa o dezvolt) din perspectiva proprie: "Nu stiu".

"Nu stiu" este cel mai corect raspuns pe care oricare din noi l-ar putea da, indiferent de latura exterioara pe care o afiseaza (fie el super-credincios sau ateu). Evident, asta la nivel logic si pragmatic. Coplesit de sentimente/frica/teatru exterior/principii si asa mai departe, multi vor raspunde vehement cu DA! sau NU!

Din ce experienta de viata am acumulat (da, pana la 23 - 24 de ani cati am) am observat urmatoarele:

1) Oamenii cu o educatie precara inclina sa raspunda aproape exclusiv cu "da";
2) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (facultate) au pareri de obicei egal impartite (vreo 25% zic "da", vreo 50% zic "nu stiu" si vreo 25% zic "nu");
3) Oamenii cu o educatie/cultura foarte bogata raspund de obicei cu "nu" pentru ca apoi sa revina si sa raspunda cu "da".

Acum sa nu luati acele procente ca batute in cuie. Dupa cum ziceam, este doar o impresie pe care mi-am format-o de-a lungul timpului. Nu e ca si cum as fi vorbit cu indeajuns de multa lume pentru ca sa-mi fac o parere pertinenta si exacta. Si nu, n-am folosit nici Sondaje INSOMAR.

Haideti sa comentam pe marginea celor trei puncte enumerate mai sus:

a) Oamenii cu o educatie precara (gen scoala primara, pana la scoala profesionala) raspund adesea "da" deoarece traiesc de obicei la tara si sunt predispusi, din cauza lipsei de cultura/educatie si/sau din cauza rudelor/oamenilor in varsta din familie/sat sa raspunda aproape de fiecare data cu "da". Asta este mediul de viata in care au crescut, asa au fost educati, nici nu isi pun astfel de probleme existentiale ci se rezuma la a raspunde cu "da", multi dintre acestia chiar de "frica lui Dumnezeu" (in sensu ca acolo, in capul lor, isi spun ca trebuie sa raspunda "da" ca sa "nu-i bata Dumnezeu"). Desigur, multi dintre ei n-or sa recunoasca niciodata ca nu cred si ca raspund "da" de frica.

b) Oamenii cu o educatie medie spre ridicata (intre care ma numar si eu) au cele mai variate opinii. Acestea sunt bazate, de obicei, pe fapte concrete, informatii acumulate de-a lungul vietii si asa mai departe, informatii care, in functie de cum au fost asimilate in mentalitatea individuala, vor determina si raspunsul la intrebare.

c) Geniile vad de obicei lumea printr-o perspectiva proprie, unica. Sunt capabile sa asimileze informatii pe care sa le filtreze prin propria opinie (opinie puternica si pertinenta de cele mai multe ori) si sa ajunga la concluzii interesante.

Raspunsul la intrebare pe care eu il pot oferi fara niciun fel de problema este "nu stiu". Este "cel mai corect" raspuns. Pentru ca nimeni nu stie si - cel mai probabil - nu va stii asta.

Ma lungesc pe seama acestui subiect (important, zic eu) si nu spun foarte multe.

Pentru a putea face o analiza "pertinenta" (si repet acest cuvant) vis-a-vis de aceast subiect trebuie sa cunoastem o sumedenie de elemente. Universul - din ce este format, cum a avut loc Big-Bang-ul (cel putin la nivel speculativ), sa fim constienti ca suntem facuti din praf stelar (pentru ca din atomul de hidrogen deriva toate celelalte elemente din Sistemul Periodic, inclusiv Carbonul, al 6-lea element, elementul "vietii"), sa intelegem cum s-au format planetele, sa avem macar idee ce este "dark matter" si "dark energy", relatia acestora cu gravitatia si forta centrifuga si asa mai departe.

Pentru a avea o parere cu adevarat pertinenta toate aceste lucruri trebuie studiate si intelese in amanunt. Pana atunci, niciunul dintre noi nu poate avea pretentia unei pareri decat la nivel de om simplu care "isi da cu parerea".

Diferenta dintre Dumnezeu si celelalte lucruri stiintifice sta in simplitatea conceptului. Conceptul de "Dumnezeu" este foarte usor de inteles si acaparat de oricine, indiferent de educatie. Pe de alta parte, conceptul de "multivers", de ex, e putin mai greu de inteles. De aici si parerile care inclina, cred eu, spre raspunsuri de "da" mai numeroase raspunsurilor de "nu".

Voi lansa, totusi, cateva teorii pentru dezbateri ulterioare (macar sa compar, daca acest lucru va fi posibil, felul cum gandesc acum si felul in care voi gandi cand voi incerca sa fac aceasta comparatie):

1) Dumnezeu exista, este unic, este asa cum este infatisat in Biblie (si nu, n-am citit Biblia ca sa vorbesc in cunostinta de cauza) si asa mai departe.

Acest concept este greu de acaparat, pentru mine. De ce? Pentru ca este un concept simplist, primitiv. Ideea ca Dumnezeu coboara din cer si acolo sunt ingerasi care canta la harpa si exista Iad si Rai asa cum sunt ele infatisate, cel putin, in picturile din Biserici si asa mai departe este greu, ca sa nu zic imposibil, de a se apropia macar de ceva credibil din punctul meu de vedere.

Asa ceva ar merge pentru niste oameni primitivi, superstitiosi, fricosi. Ganditi-va daca ne-am intoarce in timp noi, din acest secol al omenirii, in anul ZERO cu o bricheta (ca sa nu zic nava spatiala) si am incepe sa dam foc la lemne de nicaieri, cum am fi considerati.

D-apoi sa cobori cu o nava spatiala "din cer"... clar ai fi considerat Dumnezeu. Am vazut Star Trek de prea multe ori (si vi-l recomand ca fiind poate cel mai bun film serial facut vreodata, la nivel de scenariu, idei, inteligenta celor care l-au scris si asa mai departe, dar asta e alta poveste) ca sa nu ma gandesc la asa ceva. In plus, nimeni nu a fost acolo sa vada ce s-a intamplat cu adevarat. Biblia a fost scrisa... nu stiu exact de cine. Cine stie de cine a fost scrisa Biblia? Nimeni. Nu se pot face decat speculatii. Si asta pe marginea oricarei religii, probabil. Dar discutam despre Dumnezeu, acum.

Scenariul acesta, dupa cum am zis, nu merge pentru mine. Cel putin nu intr-o astfel de poleiala.

2) Dumnezeu nu exista. Acest concept este un concept demn de luat in seama. De ce? Din cauza complexitatii existentei oricarui lucru. Ganditi-va numai la corpul uman - cate organe, cate celule, cate functii, cati hormoni, cate cate cate "chestii" se intampla in organismul nostru pentru ca noi sa putem duce o viata normala. De ce? De ce nu este ceva simplu, o singura bucata de carne care functioneaza fara niciun fel de probleme. De ce suntem facuti din carbon? De ce nu din alt material. De ce exista atatea elemente in Sistemul Periodic si nu sunt mai putine. De ce nu e un singur element? De ce nu sunt 1000? De ce, de ce, de ce. De ce este intrebarea "cunoasterii". Ea sta la baza evolutiei noastre ca oameni.

Si atunci mi se pare, din nou, pertinent sa punem aceasta intrebare. Dumnezeu, daca exista, nu poate fi impotriva acestei intrebari. Nu poate fi pentru ca n-ar mai fi creat-o, altfel, nu? Am putea discuta la infinit despre acest lucru, evident. Nu voi merge nici in acest caz pe o idee sigura, si anume aceea ca "nu exista". Nu exista niste lucruri care sa ma impinga spre a lua decizia de a spune ca nu exista.

Tocmai am avut o mica "sedinta" la serviciu, motiv pentru care coerenta mi s-a dus Dracu' (daca exista, nu?)

3) Nu stiu. Raspunsul corect. Putem aduce argumente pro si contra, in aparenta, conceptului de Dumnezeu. Insa aceleasi argumente pot deveni din pro, contra, si din contra, pro.

De ex, argumentul cum ca Universul este complex, infinit, ciclic si asa mai departe ne-ar putea duce la ideea ca Dumnezeu nu exista. De ce ar exista? Universul exista si este infinit, exista dintotdeauna si Dumnezeu nu. Aceasta ar fi O concluzie.

Cealalta concluzie, plecand de la aceeasi premisa, poate fi ca Dumnezeu exista, iar acest lucru este intarit de premisa cu pricina. Universul este infinit, complex, ciclic si asa mai departe, dar, in ciuda complexitatii sale cu adevarat uriase, totul este intr-un atat de bun echilibru incat este cu adevarat uimitor. Fizica acestor miliarde de elemente este intr-un echilibru PERFECT. Perfect si nu mai putin de perfect. Iar ca acest lucru sa fie intamplator este o sansa foarte, foarte, foarte, foarte mica. De ex, exista o constanta (Constanta Cosmologica) care guverneaza Universul si felul in care acesta exista. Un documentar zicea ca daca aceasta constanta ar fi diferita cu 0,0000000... (50 de zerouri)1, atunci Universul nu ar mai exista (adica s-ar duce dracu tot echilibrul de care se bucura/ne bucuram acum). Plecand de la premisa ca acel documentar avea dreptate, atunci este foarte greu sa crezi ca O ASTFEL DE PRECIZIE este doar o intamplare, o coincidenta => ajungi la concluzia ca un Creator a realizat un astfel de Univers PERFECT.

Desigur, e posibil ca inainte de acest Univers sa fi existat un numar de X alte Universuri care sa nu fi avut sens. Asta nu vom afla, probabil, niciodata. Si atunci revii la ideea ca nu exista Dumnezeu si ca totul este o coincidenta (daca repeti un lucru de "o infinitate de ori", exista o foarte mare posibilitate ca acel lucru sa iasa perfect (adica sa aiba sens pentru noi, ca existenta) la un moment dat) => ajungi la concluzia ca nu exista un Creator pentru ca nu este nevoie de un Creator. Omul oricum este obisnuit ca ceva sa existe ca urmare a faptului ca a fost "facut", "creat", "realizat" de "cineva". Nu putem intelege cum ceva poate exista fara inceput, si, cine stie, fara sfarsit. Pentru noi timpul este un lucru atat de "viu" incat nu poate fi detasat de propria noastra natura si mod de a gandi.

Iata deci cum, plecand de la aceeasi premisa - ajungem la concluzii diferite, lucru logic greu de realizat. De ce? Pentru ca aceeasi premisa ia forme diferite odata ce incepem sa speculam pe marginea acesteia.

Acest lucru daca mergem pe ideea de Univers. Daca mergem pe ideea de Multivers (adica o infinitate de astfel de Universuri, separate la distante foarte mari unele de altele, eventual grupate cu alte astfel de entitati la infinit), atunci este logic ca un Univers din Multivers va avea o astfel de structura incat viata (in forma pe care o cunoastem in prezent) sa se poata dezvolta.

Concluzia pe care o tragem este ca cel mai PERTINENT raspuns pe care cineva cu o doza decenta de cultura il poate formula la intrebarea "exista Dumnezeu?" este "NU STIU".

Maine vom discuta despre Biserica.

PS. Dupa cum se poate observa, vorbesc si tot vorbesc. Nu stiu daca m-as opri, daca mi-as permite posibilitatea sa nu ma opresc. Asa ca o fac acum. Daca cineva va dori acest lucru, poate voi mai scrie pe marginea acestui subiect.

Normalul si anormalul - exista sau nu?

2008-12-05T05:04:00.000-08:00

Cred ca auzim destul de des ca "nu e normal sa faci" nu stiu ce lucru sau ca normal ar fi sa faci nu stiu ce lucru. Oare? Ce-i aia "normal"? Stie oare cineva?

Sigur. Cu totii stim ce e normal. Normal inseamna sa ... stii tu ... sa fii normal. Sa faci lucruri normale. Sa aia sa ailalta. Intreaba tu acuma pe cineva de langa tine "ba... ce e normal". O sa se uite buimac la tine, o sa zambeasca dupa 2 secunde mai ciudatel asa, la fel de ciudatel o sa te "faca" in gandul lui acolo (daca nu cumva chiar cu voce tare) si o sa-ti raspunda "adica... cum adica "ce e normal"".

De ce?

Ca sa evite sa-ti raspunda.

De ce?

Pentru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Nu s-a gandit niciodata la asa ceva. "Auzi... ce-i aia normal... hah".

Ba si daca totusi te trezesti din somn pe la 2 noaptea, te scoli si te intrebi ce-i aia. Si nu-ti raspunde nimeni. Ce faci? Cum mai poti sa adormi?

Pentru cei dintre noi care au astfel de drame ale sistemului nervos, raspunsul nu e foarte clar. Niste pastile de Xanax sau un tratament mai lung cu sertralina ar putea da rezultate. Dar ce se intampla daca vrei raspunsul atunci, pe loc?

E simplu. Incepi sa aberezi intelectual. Sa iei principii, sa le pui cap la cap, sa te intrebi de ce astea sunt principiile considerate "normale" si nu sunt altele. Adica de ce trebuie sa mergi imbracat pe strada, de exemplu? De ce sa nu mergi in tanga, sa zicem? De ce trebuie sa bei apa doar din stand in picioare si nu poti bea apa stand in cap? Sau de ce barbatii au penisul in afara iar femeile au o continuare a clitorisului de vreo 8 cm in interiorul corpului? Ma rog, intelegeti ideea.

Ba si stai asa si pierzi timpu contempland, in "prostia ta naiva", la definirea normalului ca si concept si a normalitatii ca si efect al conceptului normalului. In fond, e normal sa consideram normal faptul ca normalitatea, efect al conceptului normalului, ne "normalizeaza" pe toti odata, normal, cu trecerea timpului. Daca intelegeti...

Daca e sa ma intrebi pe mine, normalul obiectiv nu exista. Exista doar normalul subiectiv. Adica cel care incepe cu "parerea mea este ca...". Acela este un normal corect. Un normal care exista si care merita sa fie luat in seama.

In plus, exista doua tipuri de normal:

1) Normalul individual, de cele mai multe ori irelevant la nivel de grup, dar care poate schimba normalul de grup (fenomenul liderului)

si

2) Normalul de grup, de cele mai multe ori irelevant la nivel de individ, dar care poate schimba normalul individual (fenomenul anturajului)

Evident, lucrurile nu sunt batute in cuie.

Sa luam urmatorul exemplu:

Eu am parul verde (nu, e doar un exemplu imaginar, nu il am in realitate).

In cazul 1), pentru mine e normal sa am parul verde (normalul individual). Cu alte cuvinte, asa mi se pare mie "normal", sa am parul verde. Cica arat bine cu par verde in cap, imi spun in sinea mea. Grupul mare (a se citi - majoritatea oamenilor) o sa vina si o sa-mi zica "ba nu esti normal, ce dracu ti-ai facut paru verde?". De aici tragem concluzia ca nu e normal pentru grupul mare sa am parul verde. Sunt eu, oare, un om deosebit? Evident, deoarece nu sunt normal, incep sa ma mint (sau nu?).

The bottom line is: TOT ce nu e normal pentru 50%+1 oameni e anormal. Asta pentru cei care cred ca "normalitatea obiectiva" exista.

De ex, daca 50%+1 oameni ar fuma, atunci fumatul ar fi o chestie normala pentru omenire. Daca 58,3% din populatia omenirii ar manca melci cu pufuleti trecuti prin urina de elefant, atunci am putea considera ca "normal" acest obicei. Daca 53,4 % din oamenii de pe Terra ar face sex anal, atunci sexul anal ar deveni sex "normal" iar sexul normal ar deveni, nu stiu... "sex vaginal" sau ceva de genu asta.

De ce? Pentru ca asa e normal. Normalul mai este dat si de moralitate. Moralitatea este oarecum impregnata in creierul uman in mod subconstient, dupa parerea mea. Nu stiu in ce procent, dar probabil ca ea exista de cand te nasti. Sigur ca moralitatea este foarte dependenta de educatie, de evenimentele prin care treci, de anturaj si asa mai departe, dar un mic "tzumburush" exista acolo, undeva, in creier care te ghideaza in viata, in special in momentele dificile, si care nu apartine celor enumerate mai devreme.

De ex, daca 62% din populatie ar omori oameni cu bisturiul, nu ar fi neaparat normal sa faci asta, chiar daca ar respecta regula majoritatii. De ce? Pentru ca intervine "tzumburushu" ala mic de moralitate. Chiar daca ar fi "normal" sa faci asta, tot ai avea o retinere. Poate nu stiu, daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar disparea. Asta nu poate sti nimeni.

Daca ar fi sa dam o definitie a normalitatii obiective (acceptand prin absurd ca aceasta exista), atunci ea ar suna cam asa: "Normalitatea este entitatea sociala care stabileste normele acceptate ca fiind moral valabile". Altfel nu mi-o pot imagina (definitia).

Imi pasa MIE de normalitatea asta impusa (considerata ca fiind axiomatica, auto-suficienta, tabu si de la sine inteleasa)? Sigur. De ce? Pentru ca ea ma afecteaza in relatia cu ceilalti oameni. Favorabil sau defavorabil. MI-AR PASA daca nu m-ar afecta? NU! Nu stiu cui i-ar pasa. Nu stiu de ce ti-ar pasa de ceva care nu te afecteaza (motiv pentru care nu stiu de ce cuiva, altcineva decat eu insumi, i-ar pasa de acest blog).

In schimb nu mi se pare normal ca acea majoritate care stabileste "normalitatea obiectiva" sa judece pe cineva pentru ce face in privat. Gen: "de ce eleva X joaca in nu stiu ce film porno, in timpul ei extrascolar?"; "de ce Y asculta manele in casa la el si nu asculta rock?"; "de ce Z e homosexual acasa la el"; "de ce W se sterge la fund cu frunze de urzici?"; "de ce Q doarme pe burta si nu pe spate?" si asa mai departe. Nu este nimeni in masura sa comenteze, ca sa nu zic sa stabileasca, sa incerce sa forteze, sa judece pe cineva in mediul sau privat. In mediul privat doar normalitatea pur subiectiva si individuala ar trebui sa conteze. Si sper din tot sufletul sa fie asa pentru cat mai multi oameni. Daca in privat te minti pe tine insuti, cum vei putea sa fii tu insuti vreodata in public?

A, ca incepi sa impui propria-ti normalitate in "normalitatea obiectiva" asta e altceva. Atunci da, poti sa fii considerat "anormal" cand treci de un anumit nivel de penibil, de rebeliune, de razvratire. De ce? Pentru ca nimeni nu vrea sa iti accepte normalitatea, pentru ca fiecare, in sinea lui, are o parere pe care nu o spune, multumindu-se cu afisarea unei opinii care spune cam asa "nu... nu se poate... asa ceva nu e normal". Si gata, a inchis. Tzup! Nu mai ai ce sa-i zici. Daca nu e normal nu e normal si gata. Nu sta sa-ti explice si de ce nu e. "Nu e normal si gata".

Si probabil ca asta n-o sa se schimbe in mii de ani de viata moderna. Indiferent cat de avansata rasa umana ar ajunge, am eu impresia ca TOT vor exista niste limite ale acceptabilitatii. Chiar si eu (de parca eu as fi mai ceva decat oricare alt om) sunt ipocrit cateodata si stau si analizez oamenii zicand "vai de asta... ce ciudat". Noroc ca ma trezesc repede si-mi zic "ba da' cine sunt eu sa il judec?!" si imediat imi trece erectia morala.

Nu vrei sa fii judecat, nu judeca. E simplu. Ce tie nu-ti place altuia nu-i face.

Cam asta e viziunea mea asupra falsului si in acelasi timp realului element social denumit "normalitate". Avand in vedere ca mai toate inventiile au plecat de la iesirea din normalitate, de la inovatii aparent inocente, putem trage concluzia ca lucrurile initial "anormale" pot sa dea, prin natura lor, sensul normalitatii de la un anumit moment in timp pana la un alt moment in timp cand acea normalitate va fi zbuciumata de un alt moment al "anormalului", moment al unei noi etape in evolutia umanitatii. Am vorbit ca un adevarat intelectual, nu?

De ex, daca Inchizitia ardea pe rug acum 500 de ani pe oricine ar fi zis ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, lucru considerat normal in acea perioada (asta si pentru ca normalitatea este stabilita intr-o mare masura de catre oamenii puternici si influenti), asa ceva ar fi total anormal si inacceptabil in zilele noastre.

In urmatorul post voi incerca sa comentez cat se poate de "personal" (ca sa nu zic subiectiv) subiectul referitor la Dumnezeu, Biserica si Religie, ce inseamna acestea pentru mine, ce inseamna pentru altii si ce cred eu ca ar trebui sa insemne pentru noi toti daca am fi 100% realisti.

Dar despre asta mai tarziu...

PS. Este ca nu sunt un tip tocmai normal?

PS2. Am primit un manual de corectura a blogului. Ipocrizia mea atingea cote maxime si a trebuit sa fiu admonestat. Gramatica invatata de mine intre un DTD din XML si un stdio.h din C (sau de unde era, for that matter) se pare ca s-a schimbat.

Suna cam asa: "Rugam a supune atentiei dvs urmatoarele: 1."si care nu tine de cele enumerate mai devreme."/ "si care nu apartine celor enumerate mai devreme.", intrucat vb a apartine, in lb romana se foloseste fara prepozitie si cere cazul Genitiv; 2."daca 1000 de ani in continuu oamenii ar face asta, moralitatea ar DISPAREA", nu ar dispare, la fel ca a "parea"; 3."asta nu poate STI" - si nu stii- (explicatia este ca dupa modalul a putea se foloseste infinitivul). Annoying, aren´t I? Normalitatea =MC2, unde M este "minele" sau "sinele" iar C, constanta de relativitate a lumii exterioare. Produsul celor doua este dat de multimea infinita N(orm) = deschidem acolada x; x+1;x+2; x+y ...inchidem acolada. Q.E.D. "

Nu putem decat sa ne conformam in fata unei astfel de interventii. Dupa cum puteti observa, nu mai sunt greseli. Nu ca ar fi fost vreodata...

Femeia proasta sau "Pleonasmul" cu P mare

2008-12-04T23:54:00.000-08:00

"Pleonasmul" cu P mare inlocuieste sintagma "femeia proasta". Pleonasmul este o specie de umanoid des raspandita pe meleagurile mioritice.

Cum se identifica?

Pleonasmul se identifica, intr-o conversatie, prin cuvinte tipic haifaiviste. Adica acele cuvinte care incep cu "a^" in loc de "i^", gen "anteleg" in loc de "inteleg" si asa mai departe. Prin cuvinte care au cratima atunci cand n-ar trebui sa aibe si n-au cratima atunci cand ar trebui sa aibe. Prin o multime de "BUZZ-uri" pe mess. Prin... ma rog, ati inteles ideea.

Pleonasmul, dupa cum ziceam, este atat de raspandit in Romania, incat cum vad unu, cum sunt bucuros ca nu am prietena. Nici prin gand nu-mi trece (atunci oare cum oi fi scris asta?) sa intru in dezacord cu gramatica doar pentru ca "asa trebuie".

"N-ai ma si tu gagica?"
sau
"Asta e virgin... nu si-a facut gagica..."
sau
"Intra ba si tu in randu' lumii"

Cu alte cuvinte, du-te ba si tu, gaseste-ti pe una si arde-o. Si apoi vino si lauda-te (eventual mai baga de la tine... eventual baga totalmente de la tine) cum ai ars-o.

Cam asta e tipologia des intalnita in discutii despre Pleonasm. Cel putin la nivel subacademic. Ceva de genu "vrei sa fii subinginera? Nu, vreau sa fiu deasupra".

Exista o adevarata presiune "exterioara" care iti zice, iti indica, "te forteaza", vezi doamne, sa te atasezi pe cat de repede posibil de Pleonasme doar ca sa fii "barbat adevarat", "adult", "om cu picioarele pe pamant", "in randu' lumii" samd.

Presiune la care tind sa ma opun cu vehementa. In fond, Politehnica pe care am terminat-o ma indeamna sa nu cumva sa fac "dezacoarde" cu Pleonasme.

Exista, totusi, si femei inteligente? Rar. Destepte? Mi-e greu sa cred. Tocilare? Clar. Tocilare care se cred destepte? CLAR. Tocilare care se cred destepte si frumoase? FOARTE CLAR. Proaste care se cred destepte si frumoase? EXTREM DE CLAR.

Femeia inteligenta este, probabil, cea cu care poti sa duci o conversatie "decenta". Cea cu care poti sa vorbesti si de alte lucruri decat daca sau daca nu posetuta ei este din piele de crocodil. Chiar si atunci cand gasesti un astfel de specimen (de femeie, nu de crocodil), o sa ajungi destul de repede intr-o situatie in care o sa iti dai seama ca are urme de prostie.

Bine, nu ca vreunu din noi nu ar avea urme de prostie, departe de mine acest lucru. Doar ca la femei aceasta gena straveche de prostie are catenele ADN mai dezvoltate decat, pare-se, la barbati.

Femeia desteapta e greu de caracterizat. E probabil cea care te invarte pe degete cum are chef (daca si tu ai chef sa fii prost, la randul tau). Poate sa fie, deci, un Pleonasm destept.

Restul lantului trofic este, probabil, destul de cunoscut oricarui om care citeste aceste randuri.

Daca e sa privesti in perspectiva peste tot lantul trofic feminin, nu prea ai ce alege. Adica, pragmatic vorbind, ai doar la nivel de sex. Iar asta, teoretic (si adesea, practic), se poate rezolva cu bani. De ce ti-ai pierde timpul sa rezolvi altfel? (in afara de a face economie)

Oricum e foarte "placut" sa vezi cat teatru se joaca in lume in general doar doar pentru a pacali "persoana pereche". Adica intalniri in care toti se fandosesc ca ei sunt niste curati, niste neprihaniti, niste pustnici; discutii despre sex in care apar sintagme care suna cam asa "vai de mine, n-am auzit in viata mea de asa ceva" sau "n-as putea sa fac asta in ruptu capului!" sau "vai cata nesimtire" sau "doamne, nu-mi vine sa cred ce-mi spui". Asta de la oameni care fac lucruri mult mai "grave" (daca ar fi sa le compari, pe cat posibil, in aceeasi ordine de idei) decat cele pe care le critica.

Si, evident, ai foarte putine sanse sa-ti gasesti "sufletul pereche" daca nu intri in acelasi teatru ieftin de care am pomenit mai inainte. Acuma nu stiu daca asta e un lucru tocmai rau. Ei cu ei, tu cu tine (suna cam onanist, nu? - a, stai, parca era un slogan de la alegeri ceva asa... ma rog...)

Intr-un fel, e bine ca e asa. Adica poti sa speri ca exista, nu stiu, si unele femei care impartasesc genul asta de gandire si nu intra nici in tiparul de haifaiv, nici in tiparul de tarfa penibila. Genul care rade atunci cand trebuie sa rada, pune cratima atunci cand trebuie sa puna si vorbeste atunci cand trebuie sa vorbeasca. Cam multe pretentii, nu?

Bine, cand ai pretentii de obicei e bine sa oferi si tu ceva in schimb. Mie imi place sa cred ca ofer exact opusul Pleonasmului (nu, nu doar ca diferenta anatomica). Daca este asa sau nu, asta o sa aflu cand "o sa gasesc persoana potrivita", ca sa intru si eu in tiparul "normalitatii" (desi normalitatea nu exista in realitate, este un cuvant total subiectiv, despre care o sa scriu cat de curand).

Cam multa vorbaraie ^^^ pentru putin. Cred ca era clar ce am vrut sa zic si daca scriam o singura propozitie. Gen: "Femeia, in esenta ei, balteste de prostie".

SA NU SE INTELEAGA GRESIT: Si barbatul "e prost". Toti oamenii sunt "prosti" la un moment dat. Si eu si X si Y. Oricine. Doar ca pentru femei, prin stilul de trai pe care si-l formeaza, din ce in ce mai pronuntat, prostia are o limita asimptotica foarte "ridicata". Atata tot. Nu de putine ori mi s-a intamplat sa mi se faca greata doar cand aud femei cum vorbesc intre ele si ce prostii debiteaza, iti dai seama daca era sa vorbesc eu cu ele in ce stari intram.

Cel putin la barbati e clar: se gandesc doar la sex. Adica primu lucru care le vine in cap cand vad o femeie care "se baga in seama" cu ei e sa o vada dezbracata. Conteaza mai putin ce le spune (si pe buna dreptate). Sa stii ce gandeste un barbat, in marea majoritate a cazurilor, e destul de usor, deci. Femeile... valeu la cate tre sa fii atent cu ele. Sunt, nu-i asa, mult mai adanci, logic vorbind.

Ma rog, hai sa incheiem cu aberatiile astea. Cand vedeti o femeie desteapta sa ma anuntati si pe mine.

PS. Cica se apropie Pastele. Pastele cailor.

PS2. Daca lipsesc articolele hotarate la sfarsitul unor cuvinte acest lucru nu este intamplator ci intentionat (in caz ca nu v-ati prins).

Aberatii intelectuale

2008-12-04T10:48:00.000-08:00

Cum stateam eu asa m-a lovit - hai sa-mi fac blog. Ma rog... nici chiar. Toata faza a plecat de la Mircea Badea (da da, dati-mi in cap!) si de la faptul ca si el, anti-bloggerul suprem (ca pana nu demult, si eu), si-a facut.

Parerea mea este ca un om ar trebui sa-si faca un blog DOAR daca are efectiv ce spune, daca are un anumit nivel de cultura si asa mai departe, nu orice manelist apare pe "blogosfera" (doamne cat urasc termenu asta) si incepe sa debiteze dejectii.

Deci da, probabil ca sunt un mic papagal mircibadian. Who gives a shit? Pana sa stiu ca are el emisiune la TV (pe care o urmaresc mereu), vorbeam la fel si ma purtam la fel. Asa ca nu cred ca are legatura cu el, cu "In gura presei" sau cu orice altceva (da da, stiu ce ziceti, altu care face pe el ca seamana cu Badea).

Da' ma rog, sa trecem peste aceste ineptii. Care-i faza cu blogu asta? Pai e cam asa: am zis sa-mi fac un blog d-asta sau cum ii zice doar de dragu de a-mi scrie eu mie. Cam narcisist, nu? Adica sa vad eu peste X timp ce prostii putea sa-mi debiteze hipotalamusul cand ma aflam in staza fiziologica (multumiri persoanei "Irina" care mi-a facilitat accesul fara echivoc asupra acestui "termen" medical). Are el vreun alt scop in afara de cel precizat mai-nainte? Heck knows. Nu cred. Adica nu stiu de ce i-ar pasa cuiva ce scrie Robert din Sala-jeeeeeeean, care e parerea lui vis-a-vis de nush ce eveniment si asa mai departe. De ce dracu i-ar pasa cuiva de treaba asta? Ma depaseste. Asa ca n-o sa raspund. Ar fi, da, o explicatie; ar suna cam asa: "Eu intru pe blogul lui Robert deoarece acesta este o persoana inteligenta, un geniu mesianic, un Ricky Martin al Einsteinilor, un Michael Jordan al doctorilor docenti".

Ma rog, nu stiu daca se potriveste, dar cam aia ar fi ideea. De fapt sigur nu e asta. S-ar putea sa fie chiar opusu.

Ideea de luat acasa e: Un alt papagal care face pe intelectualul. De aici titlul blogului, aberatii intelectuale. S-ar fi potrivit si "dejectii ale materiei cenusii" dar nu stiu daca ar fi fost acceptat... cam mare titlu.

Si acum, dupa aceasta introducere in pseudocultura bloggeristica a lui Robert, hai sa avem si un subiect pentru acest prim mesaj - alegerile Parlamentare sau ce dracu au fost.

Poti sa vorbesti mult despre asa ceva? Heck no! Adica da, poti sa vorbesti mult, dar sa nu spui nimic. Cam ce fac eu de cand m-am apucat sa scriu porcaria asta.

Ce vad eu din alegerile astea e asa: unii bogati vor sa fie mai bogati decat sunt acum - si atunci vin, isi fac reclama, isi pune fetzele zambitoare cu cravata si incearca sa te pacaleasca in mod evident. Sau ma rog, evident pentru unii, mai putin evident pentru altii.

Eu ma uit la ei si ma gandesc ce isi zic astia in cap cand fac pozele pentru bannere etc. Si (in mintea mea bolnava) apare urmatoarea sintagma: "Sa ma vezi la costum si cravata/Si cu pul@ sculata" de George Padurice. Si deodata asa ma loveste Sburatorul cu plete negre peste ochi de ma trezesc din starea de reverie si zic "ba... ce dracu pierd eu timpu cu asemenea aberatii (intelectuale)?!?!?". Si gata, am terminat si cu alegerile si cu tot.

Ca sa continui dupa incheiere, DE CE DRACU M-AS SCULA EU DIN PAT MACAR ca sa ma duc la vot? De ce? Sa ce? Pentru ce? Oricum tot "aia iese".

Avem urmatoarea problema de logica:

1) A fost "stanga" la putere. Ne-am dus dracu;
2) A fost "dreapta" la putere. Ne-am dus naibii;
3) Daca te duci la vot ajunge stanga sau dreapta la putere;

Concluzia este: a) Te duci dracu sau b) Te duci naibii. A da, si asta indiferent ce fel de actrita juca in filmul respectiv. Si stanga si dreapta te vor duce la orgasmul psihic in care tremuri de la excesul de serotonina.

Da' ma rog... aberatii intelectuale.

PS. De ce nu aberatii de taran? Pentru ca cica am terminat o facultate si din momentul in care am luat diploma sunt intelectual. Go figure.