Aberatii intelectuale

Imediat dupa ce am terminat liceul s-a pus "problema": daca tot ai terminat liceul si ai timp, hai sa "dai de carnet". E numai bine de luat acum, cine stie cand vei mai avea timp in viitor. Zis si facut. Sort of. Am cautat scoala de soferi. Era asta, Ilioara. Nu m-am dus la ea. M-am dus la un instructor (nu mai stiu cum l-am gasit) privat, avea el masina proprie de scoala, Dacia 1310 PE INJECTIE. Era mare smecherie (asta se intampla in 2004). Mircea Cristal il cheama. Super instructor (nu zic asta ironic, chiar a fost super instructor). Vorbim la telefon, stabilim cati bani trebuie sa dau, unde ne vom intalni pentru prima sedinta, etc. Ne intalnim la statuie, la Salajan. Buna ziua, eu sunt Robert, asa si pe dincolo. Zice bun, hai sa mergem la poligon (poligonul Ilioara, foarte aproape). Mergem la poligon, ne oprim acolo, imi arata motorul, cum masori uleiul (din masina, nu din tigaie), ce face aia, ce face ailalta, ma intreaba daca am condus vreodata am zi

Pentru ca sunt "in febra interviurilor" la diverse companii in aceasta perioada, nu pot face altceva (de fapt, pot face o multime de alte lucruri) decat sa-mi aduc aminte de minunata mea experienta (cand zic "minunata" folosesc un eufemism, in caz ca nu era evident), prima de altfel (nu, nu sexuala) pe care am avut-o pentru angajarea la Televiziunea Romana. Asta se intampla in ~2006. Tocmai terminasem facultatea iar conditiile familiale nu erau cele mai bune din lume - era imperativ sa ma angajez cat mai curand. Tatal meu lucra la TVR. S-a uitat, deci, la anunturile de angajare postate pe "placa" cu asa ceva de acolo (da, exista asa ceva). Tot felul de anunturi, unul dintre ele era "operator prompter" (adica ala care deruleaza textul citit de catre prezentatoarele de la stiri), un altul era "editor imagine" - cel care taie/decupeaza/lipeste/monteaza parti din reportaje etc. Am aplicat la ambele (aveam 21 de ani). Om cu carte, stud

Totul a inceput de la o banala poza, pe Facebook. Banala pentru ea. Absolut infiorator si paroxistic de frumoasa pentru mine. Dupa ce timp de 12 ani esti un robot inert si rece, complet oprit din punct de vedere sentimental, o persoana a carei superba figura iti ramane in minte in mod implacabil, inalterabil si incuantificabil nu poate face obiectul niciunui alt sentiment decat celui de iubire. Iubire de puritatea unei iubiri ce ar aparea la varsta de 12 ani. Iar acel sentiment, reaparut parca din neant, nu stie decat sa creasca. Cu fiecare nu saptamana, nu zi, nu ora, nu minut, ci practic secunda - acesta creste si creste si creste. Nu stie sa se opreasca. Si incerci sa intelegi de ce. Cum este posibil asa ceva? "Este doar o iluzie?" "Sa nu fie oare iubire"? Astfel de intrebari pur si simplu nu si-au avut locul. Iar absenta unor astfel de intrebari n-a facut decat sa dovedeasca ca era iubire. Atunci cand iubesti STII ca iubesti. Nu ai nevoie sa-ti pui astfel

I think I'm going to make a slight change in the approach I have regarding writing my articles here, simply because it seems I have more international friends than Romanian ones - and that slight change is the fact that I will be writing my articles in English from now on. That being said, what's up with today's subject? Why talk about mathematics? Well, there are several factors at hand in this. But the most important one is that during the last period of my life I have grown tired of hearing "bullshit". What is "bullshit"? "Bullshit" is the manipulation of so-called "reality" based on non-scientific thoughts. One thing I will admit, from a philosophical standpoint , is that indeed, reality IS a collection of subjective experiences that are being realized under the control of actual, "real" objective physical phenomena. So yes, there is room for subjective interpretation of the objective reality, but there is no room fo