Aberatii intelectuale

Ipocrizia este, cred eu, una dintre caracteristicile esentiale ce stau la baza intelectului unui om. A proceselor sale mentale DE EXTERIOR. Este masca exterioara (si cateodata chiar si interioara) pe care omul o afiseaza atunci cand se confrunta cu anumite situatii care bat cap in cap doua "concepte" ale acelui om. Aceste "concepte" pot fi: 1) Ceea ce este "moral corect"; 2) Ceea ce este "politic corect"; 3) Ceea ce isi doreste acel om cu adevarat; 4) Auto-cenzura acelui om asupra a ceea ce isi doreste cu adevarat; 5) Imaginea in fata genului de persoana cu care discuta in acel moment; 6) Imaginea la nivel de "gashca"/anturaj; 7) Credintele religioase; 8) Superstitia; 9) Rusinea; 10) Complexele de inferioritate sau de superioritate; 11) Ambitia; 12) Placerea de a minti si tot ceea ce deriva din asta; 13) Pozitia din societate; 14) Stress; 15) Averea. Am luat primele 15 lucruri care mi-au venit in cap despre care cre

Da da... stiu... n-am mai scris nimic de ceva vreme. N-am fost prezent sau ceva? Neah... doar ca "sa scriu ca sa ma aflu in treaba" nu prea merge la mine. Sa scriu asa, de nebun, prostii, sa debitez ineptii (de parca n-as face asta de fiecare data cand scriu) e aiurea. De fapt asta ma si enerveaza la bloggerii astia "de pe net". Si cu greu am luat decizia sa-mi fac blog din simplu fapt ca mi-am dorit si-mi doresc sa nu devin ca ei: oameni care scriu despre orice flecushtetz si devin "TRU" pentru ca "au blog si scriu", si "sunt oameni importanti acum". Ma rog... Ca o prefata: as vrea sa scriu (zilele astea) despre: 1) Smecheria de Salajan (adica despre ce urmeaza sa scriu acum); 2) Cateva idei despre Mircea Badea (si de ce e el genial); 3) Pornografie (si cum ar trebui privita cu adevarat si non-ipocrit); 4) Muzica (si ce reprezinta aceasta pentru mine); 5) Scoala/profesori. Mama, o lista intreaga. Cine dracu' mi-o da mie autoritatea

Mergeam ieri cu metroul. Catre servici. Ca doar nu ma duceam "sa ma distrez" ca un pui mic si adolescentin ce sunt. Ce? La 24 de ani nu mai sunt "adolescentin"? Ma rog... eu inca simt vibratia emo cum tresare in mine mai ceva decat tresare un vibrator in vrabiuta stramta a lu' "Briana Love". Ma rog, divagam si nu e bine. Cum scriu ceva trebuie eu sa aduc vorba de prostii d-astea. Foarte, foarte neserios sunt. Zici ca-s adolescent. Ma rog... (am repetat indeajuns de mult sintagma asta?) Anyway - ziceam ca mergeam cu metroul. Brat la brat. Adica ma tineam de o bara. Ba si langa mine era un scaun gol. Am zis - nu ma asez ca stau destul la serviciu - ca un pui mic si atletic, desigur. Se aseaza, insa, un alt tip pe scaun. La costum, cravata, diplomat. Un domn respectabil. Bine, domn nu stiu daca era, ca nu l-am controlat. Respectabil... doar ca imbracaminte. Whatever. Ba si cum sta el pe scaun asa il vad ca scoate din diplomat o folie de medicamente. Vreo

Sa fie oare criza de vina? Criza mentala, ma refer. Sa facem, totusi, un scurt "comentariu": Apas pe "PLAY". Observ multa lume, corect si frumos asezata la coada. Asa se sta in mod civilizat. Din ce ma prind, aceste persoane s-au organizat viguros pentru a dezbate problemele E-urilor pe care mancarea le contine. Stau, deci, frumos la coada si se invita unul pe altul la dialog. Moderatorul acestei intruniri la nivel inalt le "arunca" cu mult respect "intrebari", sub forma de pungi cu mancare (evident, cu E-uri) pe care invitatii trebuie sa le analizeze. Unul dintre acestia, vizibil deranjat de intrebarile impertinente ale moderatorului - isi exprima deranjul exclamand intelectual: "NU ASA MA!" Invitatii se imbulzesc, totusi, cu mai mult "aplomb" catre "moderator", ciolanele nefiind indeajuns de multe si de mari (este ca incepe sa semene cu un "discurs" politic?) - par a fi de stanga oamenii, poate cu putine

In curand voi scrie un post referitor la Univers si ceea ce reprezinta el pentru noi (astia care ne batem capu cu asa ceva) - si voi exprima cateva dintre teoriile referitoare la acesta. Desi, sincer, e atat de mult de spus incat nu stiu cum o sa ma descurc. Ramane de vazut.

Vineri, 19 decembrie, cu greu convins de propria-mi constiinta si de catre maica-mea, m-am dus la petrecerea de Craciun organizata de catre compania la care lucrez. Pf... nici nu stiu ce/cum sa scriu, pentru ca nu e foarte mult de scris. As putea sa rezum toata "petrecerea" intr-o singura propozitie... pe care n-o voi scrie. Totusi, sa incerc o descriere mai amanuntita. In primul rand, am sovait mult daca sa sau daca sa nu merg la aceasta petrecere. De ce? Pentru ca nu ma caracterizeaza petrecerile DELOC. Si nu ma simt deloc bine intre niste oameni cuasi-necunoscuti unde trebuie sa ma prefac permanent ca sunt altfel decat sunt in realitate. Nu de alta, dar "asa e bine" sau "asa cer bunele maniere". Cine a zis ca eu am bune maniere? Sau ca sunt un intelectual. Daca as fi un intelectual ar trebui sa fiu si platit ca unul, ceea ce nu se intampla. Cu cateva zile inainte am ajutat o colega de serviciu sa faca niste fluturasi (hartiute) pe care erau puse